Un smartphone fara aplicatii

Surprinzator, dar nici articolul asta n-are vreo legatura cu titlul…

Daca va spuneam din start ca e vorba despre carti si citit, sigur va intorceati la păcănele si pornache. E in regula. Si eu as face orice altceva la ora asta, in loc sa ma “citesc” pe mine. Din pacate, cititul (nu neaparat cititul de părerişti online) a devenit in ultimii ani un scut al bobinelor semidocte de pe Facebook. Vorbesc despre oamenii care si-au impanzit profilul cu referinte obscure si aniversari de poeti. Aceiasi oameni care impart cultura in “noi” si ”manelisti”. Un grup care a cazut de acord ca specia superioara a faunei urbane e obligata sa care zilnic un Ayn Rand in poşetă. E trist, dar unele dintre mai pedante si limitate persoane cunoscute in ultimii ani mi s-au recomandat drept “cititori de cursa lunga”.

Desigur, critica asta dubioasa vine de la un om care-si petrece majoritatea timpului scriind si destul de mult timp citind. In ambele cazuri, meseria si proiectele personale ma obliga sa deviez de la ceea ce unii ar numi “citit sanatos”. In esenta, aici apare si intrebarea mea: de unde anume incep “beneficiiile cititului”? Informatia textuala e vitala oricarei meserii care necesita o minima calificare. Va trebui sa ”citesti” fie ca esti copywriter, fie ca esti inginer. Care e insa diferenta, profesional vorbind, dintre un inginer care l-a citit pe Albert Camus si unul care nu a facut-o? Chiar daca filosoful francez ar putea oferi niste salturi in gandire, aplicabilitatea lui directa este chestionabila. E de preferat inginerul care si-a citit documentatia din scoarta in scoarta, chiar daca fanul Camus ar putea fi mai amuzant la o bere.

In plus, citirea unor autori, din pura placere sau din snobism, nu garanteaza mare lucru. Nu garanteaza intelegerea textului si nu garanteaza utilizarea lui in interactiunile zilnice. Pentru asta, e nevoie de cateva facultati mentale decent dezvoltate. Memoria si spiritul analitic joaca un rol vital in intelegerea si aplicarea unui anumit tip de lectura. Cu alte cuvinte, educatia si toceala nu sunt suficiente: trebuie sa fii si “baiat destept”. Sunt oameni care citesc in diagonala un text si pot intelege si specula mai mult pe marginea lui decat ”fanii adevarati”. Aici ar fi o intreaga discutie despre tipuri de cititori,  dar mai importanta este cea despre tipurile de oameni. Pe scurt: nu e suficient sa citesti.

Mai important, o buna parte din cartile celebre, recomandate, clasice sau esentiale nu reprezinta altceva decat un produs cultural. Atat. Utilitatea lor practica este minima sau nu cu mult mai relevanta decat utilitatea unui joc PC bine facut sau a vreunui serial mai destept. Avantajul psihologic al cititului ar fi concentrarea pe o activitate unica si folosirea intensiva a imaginatiei. Asta, evident, daca iti poti folosi intensiv imaginatia si nu vizualizezi orice carte in stereotipuri seci. Multi oameni care nu se prea omoara cu cititul de tomuri dau dovada de vizibil mai multa eruditie si ”cultura” decat cei care o fac. Desigur ca si primii citesc, doar ca nu tin sa afiseze public procesul si nici sa-si construiasca o biblioteca. Mi se pare oricum deplasat sa spui ca lumea “nu mai citeste”, intr-o epoca in care informatia scrisa e abundenta. Lumea citeste, doar ca nu citeste Kant la lumina lumanarii. Mai mult, daca vrei sa afli anul in care a fost scrisa “Critica Ratiunii Pure”, ai nevoie de un smartphone, nu de o ora la biblioteca.

Pana la urma, de ce ar face-o? De cate ori apare in mod natural nevoia de a discuta despre imperativul categoric. De cate ori apare in mod natural discutia despre “lecturi celebre”, fara a fi plecat dintr-o nevoie de epatare? Zic si eu, pentru ca in schimbul zilnic de cuvinte, ai mai multe sanse sa gasesti o referinta la un film recent, videoclip viral sau eveniment mediatic. E atat de grav? A disparut cultura? Au murit cartile? Nu, informatia e tot acolo, doar ca s-a adaptat. Oamenii schimba impresii despre ultimul roman al lui Terry Pratchett in metrou si nu-l mai diseca pe Lovecraft la cenaclu. E o evolutie perfect normala, nu o ”degenerare” a culturii. Cultura, in sensul ei antropologic, nu are cum sa ”degenereze”.

De-asta nu pot intelege apararea indarjita a cititului pe suport fizic si nu voi intelege niciodata cititul ostentativ (“Iata, eu citesc…tu de ce te joci pe mobil?”). Da, si mie imi place mirosul de carte recent cartonata. Da, si eu car uneori in mapa ceva lectura ”extracuriculara” pentru drumul spre birou. Ei bine, si? Imi da asta vreun drept sa-l privesc de sus pe omul care sparge dovleci pe iPhone? N-as spune. Niciunul dintre noi nu vrea sa ramana singur cu propria persoana. Sunt doar metode diferite de evadare, adaptate drumului, starii de moment si personalitatii. Poate ca intr-o discutie despre decizii de cumparare, ultima mea lectura m-ar plasa peste colegul de drum. Pe de alta parte, am vaga impresia ca tema respectiva nu apare prea des in viata unui contabil care sparge dovleci pe iPhone.

Acum ca ati citit cinci paragrafe sforaitoare despre cat de supraevaluat e cititul, ma voi obosi sa explic si titlul. Ei bine, tot articolul asta a pornit de la o discutie in care eu ii comparam pe multi dintre aparatorii cititului intensiv cu niste telefoane ieftine. Le stiti. Genul de pocnitori cu Android modificat pe care producatorii si distribuitorii ti le livreaza pline ochi de aplicatii si joculete obscure. Informatia e pana la urma acolo, insa suportul ei este incapabil sa o foloseasca coerent. Mai mult, o buna parte din ”informatie” arata bine in filmul de prezentare, insa e complet impractica. Este “bloatware”, daca vreti…genul de produs cu mai putina utilitate decat almanahul Click. Oricat ai decora telefonul, procesorul ala supraturat isi va arata limitarile cu prima ocazie.

Pe de alta parte, daca ar fi sa duc metafora asta dubioasa pana la capat, nici ”non-cititorii” n-ar arata prea bine. Oamenii care refuza cu indarjire lectura in multiplele ei forme nu sunt altceva decat niste smartphone-uri fara aplicatii disponibile. Mintea le merge fara “lag”, lucrurile sunt functionale, dar simti totusi ca lipseste ceva. Lectura este unul din mijloacele de adaptare la grupul social din care ajungi pana la urma faci parte. Daca respectivul grup are nevoie de metafore complexe pentru a exista, atunci nu prea ai de ales. Pentru cei mai modesti in aspiratii, calea de mijloc nu-l implica pe Wittgenstein, dar nici nu exclude informatia textuala. Chiar daca traim intr-un secol al vitezei, un secol in care şahul e un simplu joc, cateva “aplicatii” de baza sunt necesare pentru un minim succes social. Cu alte cuvinte, cititul e un hobby sanatos. Din pacate, e greu de crezut ca, in 2013, simpla cultura livresca e o metoda necesara sau suficienta pentru a-ti proba inteligenta.

P.S: In aceeasi discutie ajunsesem la concluzia ca multi oameni pretind ca citesc cam in aceeasi masura in care se uita la Discovery. De cele mai multe ori, aportul informational al cartilor cumparate de la chiosc e acelasi cu al emisiunilor despre camioane extreme.

32 Comments

  • Articolul asta e ceva de vis. Ar trebui sa fii ‘columnist’ la vreun ziar sau vreo revista, ceva.

    De acord, multa lume spune ca citeste, din ipocrizie sau nu, chiar si fara a intelege ce citesc.

    Desi ma pregateam sa spun ca nu sunt de acord cu

    “E de preferat inginerul care si-a citit documentatia din scoarta in scoarta, chiar daca fanul Camus ar putea fi mai amuzant la o bere.”

    fiindca primul o face din necesitate, al doilea probabil ‘simte’ mai mult ceea ce citeste, sunt total de acord cu ce a urmat dupa, “educatia si toceala nu sunt suficiente”.

    Prin urmare, revin la ceea ce spuneam anterior, suntem definiti in majoritatea noastra de ipocrizie, mediocritate si lipsa de cultura.

    Poti cauta mult si si bine, dar putini dintre noi pot discerne si cataloga cum trebuie informatiile primite, vrand sau nevrand.

    Iar ca nota de final, poate ca… nu as fi de acord cu “supraevaluat e cititul”.

    Mai degraba cu ceva de genul… ne asteptam la prea mult de la ceilalti.

  • Mie mi se parea foarte desirat articolul, dar merci. Macar s-a inteles ce voiam sa scriu in spatele randurilor 😛

    Cred ca acolo voiam sa zic ceva in zona “cititul ca activitate ‘revelatoare'” (e supraevaluat).

  • Diferenţa dintre un inginer care l-a citit pe Camus şi unul care nu l-a citit este că primul va realiza proiecte “frumoase”. De exemplu, un astfel de inginer nu va lăsa capacele canalelor la un nivel diferit de restul asfaltului. Simţul lui estetic l-ar împiedica (cred eu).

  • redgrave: ba chiar are mare dreptate Krossfire. Am un prieten tot programator. Este absolut aerian. Practic, la o bere, l-am informat despre procesul de obtinere al cocainei, diferenta fata de heroina si inca vreo doua chestii, care mie mi se par facand parte din stiinta universala.
    Omul este atat de pasionat de informatica incat nu citeste nimic despre altceva.
    In atare conditii, eu sunt mult mai bun la o bere, dar pe el l-as angaja ca programator.

    In rest articolul este fix ce zisesem si eu mai de mult. Evident, cuvinte mai putine si mai elegante. Cititul te face mai destept asa cum statul in garaj te face masina

  • Cu alte cuvinte: da 😛

  • George: Ma indoiesc sincer. Simtul estetic cred ca se poate dezvolta si prin simpla practica.

  • Se pot recunoaste usor cei care se “uita la Discovery”, pentru ca intotdeauna pentru ei ultima carte citita este “Alchimistul de Coelho” cum iti spun ei cu atata mandrie, dar daca ii intrebi de cartea favorita atunci in 90% din cazuri o sa auzi “Codul lui Da Vinci”.

    Dar parcar la fel de mult nu-mi plac nici puristii literari care citesc doar clasici si laureati ai premiului Nobel. Oameni care n-au citit macar un penny dreadful sau ceva “pulp”. De ce? Pentru ca din punctul meu de vedere ei au pierdut adevaratul scop al literaturii, trasformand-o din mijloc in scop de sine statator.
    Ca sa incep si eu cu metafore:
    Sunt un fel de hunteri de achievements care au pierdut din vedere bucuria gameplay-ului.

  • Sincer, Codul lui Da Vinci s-ar putea sa te ancoreze mai mult in realitate decat Morometii, deci greu de aruncat o carte doar pentru ca exprimarea ei e destul de facila. Problema e cu aruncatul unor titluri necitite, doar pentru ca a devenit inacceptabil social sa nu citesti. E mai simplu sa zici: bai nene, n-am mai citit o carte de 3 ani…aia e!

    Cat despre “vanatorii de laureati”: achievementurile se dau nu daca termini cartea, ci daca o si intelegi. Sunt carti de care nu m-am apucat pentru simplul motiv ca am realizat ca nu le pot intelege (sunt prea “prost” cu alte cuvinte). Nu are sens sa stiu cum se termina ultimul tratat al lui Eco, daca miile de pagini pana la final au fost un fel de exercitiu de concentrare.

  • Pe scurt: nu e suficient sa citesti.

    – Perfect si adevarat.

    Pacat ca multi nu inteleg asta si au impresia ca daca l-au citit pe Kant sunt automat destepti.

  • animal00, incercam sa subliniez o usoara (doar usoara) fortare de comparatie a lui krossfire, facuta probabil fara sa se gandeasca la ceea ce m-am gandit eu.

    Ca nu poti compara inteligenta bruta, analitica, cu cea emotionala. La fel cum am observat toti, cred, oamenii atrasi catre partea logica, matematica, in gandire, nu sunt la fel de buni pe partea emotionala, reciproca fiind valabila.

    Sunt mai multe nuante aici, iar cu a fi mai destept daca citesti decat o masina in garaj, pot fi si nu pot fi de acord, in acelasi timp 🙂

    krossfire, din pacate societatea sau, mai specific un pic, educatia din scoala, e plina de ‘vanatori de laureati’ si culmea sunt si recompensati chiar daca trec prin viata privind drept inainte si atat. Incercam sa fac o paralela, cam criptica, recunosc, la diferenta intre a citi si a invata.

  • Frumos spus! 🙂

  • Redgrave: Aveam la un moment dat intentia sa scriu un articol de tip “Invata sa inveti”, dar mi-am dat seama ca semana a tratat NLP. Mi se pare grav ca oameni care vor sa se angajeze n-au nicio idee despre ce inseamna sa “inveti” eficient, ceea ce e foarte grav…dupa 12-17 ani de scoala!

  • Cred ca cititul pentru viata este precum biletul pentru jocul la LOTO – trebuie sa il cumperi daca vrei sa ai o sansa sa castigi.

    Si mai cred ca cititul te face mai destept. Fie ca citesc numai si numai tablele pe care scrie numele strazilor si tot sunt mai destept decat unui care nu citeste nimic. Sau sunt mai destept decat unul care citeste numai si numai tablele pe care scrie numerele caselor. Deci conteaza sa citesti, conteaza si ce citesti. Si daca e sa ma refer la cel care la viata lui a citit numai numele strazilor, pot spune ca il ajuta, este mai destept, dar degeaba stie atatea nume de strazi daca nu este in stare sa imi spuna care este cel mai scurt drum intre Calea Mosilor si str. Popa Soare. Ramane, totusi, un tip destept si, de multe ori, cat se poate de folositor.

    Cititul este o unealta – inteligentii creeaza lucruri frumoase, prostii isi dau peste deget si isi inegresc unghia.

    Pe mine, cititul m-a ajutat foarte mult : mi-a deschis niste usi.
    Oricum, daca ar fi reiau, in spiritul articolului, o fraza celebra (pe care am citit-o mai demult 🙂 ), as spune : “Cititi, cititi, ceva tot va ramane”.

  • Pai nu prea ai cum sa asimilezi o buna parte din informatii, daca nu citesti. Singura chestie e ca cititul functional nu e tocmai motiv de lauda 🙂

  • Sa spunem ca printre cestile desperecheate ale bunicii gasesti una care te incanta. Inbtrebi ce este cu ea si ti se raspunde “este portelan chinezesc”. Te uiti si in cele din urma vezi pe fundul exterior al cestii ceva desenat cu albastru care cam seamana cu doua spade incrucisate. Si te intrebi ce semn chinezesc este ala … si incepi sa cauti ceva sa citesti despre semn. Si, cititnd, afli ce inseamna de fapt “portelan chinezesc”, citind afli ce este cu semnul ala, citind afli ca inainte de “sabii” au fost niste litere. Si incepi sa citesti din ce in ce mai mult si afli si despre tehnici de lucru, afli despre desenatori, afli despre stiluri, citesti istorie, multa istorie. Si nu te opresti din citit aici, citesti si despre alte semne, despre alte tehnici si intelegi ca de aici pana la a sti sa recunosti un portelan valoros este doar un pas. Si mai intelegi si faptul ca unele dintre “desperecheatele” alea pot sa insemne ceva bani. Citesti de te rupi si in cele din urma ajungi sa iti castigi painea fiind pretuitor de arta. Doar citind.

    Sau poti sa iti castigi painea fiind programator, bucurandu-te in fiecare dimineata de placerea pe care ti-o da ceaiul baut dintr-o cana peste care a trecut multa istorie. O cana cu personalitate.

  • Pai fix asta spuneam tot articolul. Ce incerc sa subliniez este ca acel citit “pe fata” nu aduce instant un plus de inteligenta. Eu l-am citit pe Kant => nu rezulta mai nimic, daca nu exista un context coerent si un substrat pe care sa se depuna Kant-ul ala.

  • Kant “cere” interpretare, cere intelegerea ideii, cere mult mai mult decat simpla memorie. Cum spui, cere un substrat pe care sa se “depuna”.
    Exemplul meu este pentru a arata ca, uneori, doar cititul intensiv poate fi cat se poate de folositor – cititul si o memorie buna te pot ajuta in viata. Este o “pledoarie” pentru citit. Sau (interpretand alt slogan celebru pe care l-am citit 🙂 ) “Cititi, cititi, cititi”.
    Nu toata lumea trebuie sa fie inteligenta. Dar toata lumea trebuie sa fie “citita” :). Intr-o zi vei da peste “ceva”-ul care iti pune rotitele in miscare.

  • Da, dar in 2013, cititul intensiv de beletristica are alternative (majoritatea implica tot citit). Nu avem o singura sursa de informatie, aia ar fi ideea 🙂

  • Bine punctat draga krossfire.

  • Eu cred din start ca “cititul” din placere si nu pentru obtinerea informatiei practice n-are ce cauta intr-o discutie in care apare cuvantul “utilitate”. E o chestie circulara. Ca sa iti dezvolti intelectul, trebuie sa citesti, si ca sa intelegi ce citesti, trebuie sa ai un intelect dezvoltat. Unii oameni au nevoie de mai multe lecturi pentru a-si forma creierul, altii de mai putine dar mai profunde. Aia din prima categorie tind sa devina, pana cand se dezvolta, snobi, tocmai pentru ca au nevoie de mai mult- si cantitativ, ca lectura, si ca feedback. Cei de pe urma sunt mai inzestrati, si atunci nu simt nevoia confirmarilor. Daca primii nu depasesc etapa, se transforma in niste cabotini, daca cei din categoria a doua se multumesc cu faptul ca ii duce capul, oricum vor stagna.

    Cartile grele, sa zic asa, relevante, pot ridica pe oricine. Macar o fraza de intelegi si esti castigat. Cartile usoare n-au sanse sa devina ceva decat prin prisma unui cititor mai experimentat, care sa le stoarca nitel de ce au mai

  • Uite ceva ce am adaugat recent articolului si cred ca raspunde intru-catva primului tau argument:

    “Mi se pare usor deplasat sa spui ca lumea “nu mai citeste”, intr-o epoca in care informatia scrisa e abundenta. Lumea citeste, doar ca nu citeste Kant la lumina lumanarii.”

  • “Un grup care a cazut de acord ca specia superioara a faunei urbane e obligata sa care zilnic un Ayn Rand in poşetă

    Un tip spunea cam aşa: “pe vremea când aveam 14 ani, m-au impresionat două cărţi, Atlas Shrugged şi Lord Of The Rings. Una e o fantezie copilărească, te duce de nas arătând eroi nerealişti, pe care încerci în van să îi imiţi, până când ajungi la maturitate handicapat emoţional şi incapabil să înţelegi lumea reală. Cealaltă e despre elfi, orci şi hobbiţi.” 😛

    “De-asta nu pot intelege apararea indarjita a cititului pe suport fizic

    Se spune uneori că un tocilar adevărat nu e tocilar căpos numai fiindcă ar citi prea mult, ci şi din alte motive

  • Textul tau apare ca link, dar fara link 🙂

  • cititul e doar un fel de a obtine informatie. un fel usor. asa-i, de destepti e plina lumea, parca de cand cu facebook ul mai mult. in rest, e lejer cel mai bun articol de ceva vreme.

  • Stai linistit, vin unele mai proaste :))

  • ^Cred\Sper ca am rezolvat problema comentariilor intarziate.

  • Ehhh… nu era nimic important. Doar un exemplu al diferenţei dintre “citesc fiindcă sunt un tocilar căpos” şi “citesc, dar NU sunt un tocilar căpos” 😀

    http://perfectionistul.files.wordpress.com/2013/10/the-real-nerd.jpg

  • Era si o gagica in poza, deci era important 🙂

  • Daca toate blogurile ar fi pe bani, vorba unui stiaibml comentator de pe-aici: as plati sa vad unele bloguri, pentru a sustine persoana din spatele blogului. Pentru ca atunci cand scrii pe blog, parerea mea e ca o faci din dragoste si din respect fata de cei care te citesc. Dar daca nu esti citit (macar de cateva persoane, acolo) iti pierzi mult din entuziasm si se cam duce totul de rapa.ceţi place? 0

  • Faptul că unele bloguri (sau ziare/reviste online) cer un abonament plătit în bani e un avantaj, nu un dezavantaj. Crează o tentaţie, şi deci îşi ridică valoarea.

    Nu fiindcă 4-5 euro pe lună ar reprezenta o sumă importantă, ci fiindcă (la fel ca orice marfă scumpă şi inaccesibilă) dau de înţeles că “nu sunt pentru toţi ţiganii”, ci numai pentru un club restrâns format din merituoşi.

    E un truc foarte folosit cu vinurile de lux. Un blog specializat în vinuri a organizat o testare în care chiar şi degustătorii profesionişti s-au lăsat păcăliţi, fără să poată face diferenţa între un vin obişnuit de 5-10 USD şi unul care costă cât greutatea în aur a sticlei, 2000 – 10 000 USD.

    Un american ceva mai isteţ decât media a pus întrebarea:

    “Dacă plătesc dublu pentru un procesor quad-core faţă de unul dual-core, mă aştept să meargă de 2 ori mai repede, şi o face. Dacă plătesc 40 000 USD pe un Mercedes în loc de 20 000 USD pe o Kia, ştiu că o să stea în curbe de 2 ori mai bine, o să fie de 2 ori mai confortabil şi o să arate de 2 ori mai bine. Şi se vede că face asta. Dar vinurile rare nu sunt de 2 ori mai scumpe decât unul obişnuit, nici de 5 ori, nici de 10 ori, ci de minim 200 de ori. Şi dacă nu au un gust de 200 de ori mai bun, şi testul a dovedit-o, care e raţiunea de a da asemenea sume de bani pe ele?..” (Concluzia lui era “m-au furat”, fiindcă el era american. Dacă ar fi fost rromân dă Pipera, ar fi zis că şi-a făcut o aroganţă.)

  • Ruvimbo, Nautilus: Prefer sa scriu pentru a-mi diversifica plaja .

    M-am gandit la varianta platita, insa nu pot oferi o cantitate de continut care sa justifice abonamentul. Calitatea as putea-o livra, insa nu si cantitatea (nu cand lucrez si la niste proiecte beletristice si colaborari si nu cand zilnic produc cantitati destul de mari de text pentru job).

    Din punct de vedere al exercitiului de marketing, stiu perfect ce si cum ar trebui sa fac, insa stiu ca in timp n-as putea livra la standardele pe care eu singur mi le cer.

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *