Astazi vom face o minunata incursiune in lumea automobilelor tunate…

Sau cel putin am fi facut, daca as fi stiut cum sa aproximez americanul “spoiler” in limba romana. Nu de alta, dar articolul este, din pacate, despre “spoilere” de filme, jocuri si carti. In linii mari, frustrarea mea este centrata pe orice fel de spoiler, mai putin pe cel atasat unei masini. In linii si mai mari (in linioaie?), o sa vorbesc despre un efect secundar al abundentei de informatii: incapacitatea de a te lasa surprins.

Revenind la titlu, ar fi usor sa limitez ideea de spoiler la gafele unor cronicari plictisiti si la bloggeri furiosi. Ii stiti: sunt genul care-si incep recenziile cu “ala care moare” si le incheie cu “cel mai mult mi-a placut finalul”. Tocmai pentru ca-i stiti, nu vom vorbi despre ei. Cultura spoilerului are insa implicatii mai subtile, aproape sinistre (muzica grava, va rog). Capcanele sunt peste tot, iar obsesia de a sti mai multe depaseste deseori simpla informare. Incepand cu trailerele care nu de putine ori dezvaluie cele mai bune momente dintr-un film si continuand cu descrierile ”pe scurt”, consumatorul obisnuit stie destul de clar la ce sa se astepte cand apasa ”play” sau deschide o carte.

(O gluma senzationala la care n-am putut renunta. Noroc ca au facut-o altii inainte.)

Pe de-o parte, asta-i avantajul erei digitale: poti evita bombardamentul de porcarii, documentandu-te in prealabil. Pe de alta parte, fiecare pagina si fiecare episod de serial consumate vin insotite de o anticipare dulceaga. Consumi produsul pentru ca iti place, dar gustul nu te mai surprinde cu nimic. Asta-i si motivul pentru care majoritatea filmelor aruncate pe blog au fost vazute in sala de cinema, neprogramat. De ce? Nu am vreo pasiune pentru apa plata la suprapret, dar am ajuns sa am reale surprize numai intr-un mediu nefamiliar, la titluri pe care nu imi ”doream” neaparat sa le vad. Incepe sa-mi fie dor de productiile vizionate la televizor, prinse de la jumatate si inundate cu publicitate. Chiar, cand ati spus ultima data ”am prins un film misto, da’ nu l-am vazut de la inceput?”. Cum e aia sa nu vezi filmul de la inceput? Acum dai ”back” obsesiv, pana prinzi toate subtilitatile injuraturilor americane.

Exagerezi, vor spune cei doi cititori care au trecut peste jocul de cuvinte din imagine. Pana la urma, chiar si cu trailere, spoilere si alte englezisme, nu vei intui niciodata toata actiunea unui film sau a unei carti. Poate, dar cum ramane cu zecile de recomandari de la prieteni. Cu tonele de glumite, meme-uri si mesaje Facebook care se asigura ca, la momentul vizionarii, vom sti aproape totul despre personaje, distributie si modul de abordare. Anul trecut, erau putini oameni care sa nu stie actiunea din Avengers sau sa nu fi vazut momentele cheie, desi putini au facut efortul de a vedea filmul. Desigur, nu vorbim aici de vreun scenariu complex sau greu de anticipat, dar parca n-ar strica o surpriza din cand in cand. Am ajuns sa sarim ca arsi cand ne spune cineva finalul cartii, dar nu ne deranjeaza ca stim parerile altor 15 oameni care au citit-o.

E cunoscut faptul ca toate productiile de masa au o structura narativa relativ previzibila. Exista site-uri dedicate tropilor folositi abuziv de scenaristi si scriitori. Un om cu o inteligenta peste medie va intui destul de repede cine-i baiatul bun, fata cuminte si ajutorul care se sacrifica. Chiar si asa, creierul uman gaseste placere in confirmarea unor banuieli si in micile artificii de pe parcurs. Cu alte cuvinte, desi stie in mare la ce sa se astepte, procesorul nostru e curios de la cadru la cadru. Sa nu-i stricam deci placerea unei lupte pe care ne-o arata integral ”trailerul extins” si nici dezamagirea unei tradari de care se face deja misto pe 9Gag. Sa nu mai vorbim despre traducerile de titluri in limba romana, unde autorii simt mereu nevoia sa rezume actiunea filmului, ignorand sensul initial.

Cu alte cuvinte, fie ca-i vorba de o productie epica sau de o obscuritate independenta, ar merita sa apasam Shut Down, inainte de a abuza de butonul Play. Daca nu merge, e suficient sa deschidem televizorul pe la 9 seara, intr-o zi de lucru. Sigur o sa pice un film d’ala misto…cu bătaie!

P.S: Tin sa repet aici o intamplare relatata si pe Facebook. Dupa ce a cantat sau ce naiba a fost aia, un cersetor din Ratb a emis o fraza epica: “Dumnezeu va ureaza seara buna!”. I-am dat instant 1 RON si am completat: Spune-i lu’ Dumnezeu ca-l pup!