Ca altadata

Uitandu-ma peste comentariile de la o serie pe care n-am apucat sa o termin, m-a pocnit din nou clasica intrebare a omului trecut de 20 de ani ”’Unde sunt cartile/piesele/filmele/jocurile de alta data?”

Judecand din perspectiva istorica si psihologica, dilema asta are raspunsuri simple, dar insuficiente. Pana la alte concluzii, voi trece totusi in revista cauzele pentru care nu se mai fac lucruri ”ca alta data”.

In primul rand, am imbatranit tragic. Nici Eugenia nu mai are acelasi gust de carton gratinat, nici la revistele cu Mickey Mouse nu mai radem cu spume. Lasand glumele in cuier, fie ca recunoastem sau nu, perceptia asupra realitatii se deformeaza substantial in timp. Opiniile de tip ”am stiut de-atunci ca asist la o revolutie” sunt cel mult ilare. E foarte greu sa judeci impactul unui produs cultural in momentul in care iei contact cu el. Mai mult, copilului de 10 ani ii e imposibil sa puna in perspectiva ce traieste , pe cand adultul de 25 e prea departe de experienta pentru a o evalua corect. E posibil ca fix momentele pe care le vrei inapoi sa fie cele pe care copilul de-atunci le voia uitate. Poate ca momentele in care se holba la Power Rangers erau momentele in care prietenii nu ieseau la joaca. Pe scurt: cam tot ce-ti amintesti ca era ”mai bun” e o combinatie intre un vis cu ochii deschisi, crampeie de amintiri si influenta celor din jur.

In al doilea rand, publicul era altul. Un pusti al anilor 90′ nu e acelasi lucru cu un pusti al anilor 2000. Mentalitatea si gradul de superficialitate al publicului se reflecta in compozitia produsului cultural. Mai mult, anumite fenomene ajung sa-si schimbe radical publicul. Desi media de varsta a amatorilor de jocuri video nu a scazut foarte mult (pe PC, inca se apropie de 40 de ani), in 1996 segmentul de varsta 13-16 ani era complet irelevant. Acum este un segment vital. Cine consuma carti in 1998? Elevii, studentii si cam oricine cu o inteligenta peste medie. Cine le consuma in 2012? Cam tot aceeasi oameni, dar in cantitati cu mult mai mici. Acum, un segment extrem de mare de publicatii ajung pe mana hipsterilor si diletantilor, a celor ce prefera socantul si superficialul. Daca astia sunt, apai sa producem pentru ei!

Nu in ultimul rand, de vina e memoria selectiva. Creierul filtreaza experientele placute si pe cele cu impact. Nimeni nu-si mai aminteste filmele proaste si cartile pe care te fortau profii sa le citesti in liceu. Din anii 2000 n-o sa-ti amintesti niciodata filme ca Scary Movie 4, dar de Pan’s Labyrinth, The Dark Knight sau Avatar ai putea mentiona ceva. Cam asa e si cu amintirile. N-o sa-ti amintesti frustrarea din liceu si depresiile, o sa-ti amintesti cand ai chiulit cu toata clasa la latina si evident, de primul sarut.

Am precizat la inceput ca raspunsurile astea sunt insuficiente. De ce? Pentru ca pur si simplu nu se mai fac lucruri ca alta data! Ma duc sa joc un Mortal Kombat si sa bag un maraton de Xena: Printesa Razboinica.

P.S: Stiu ce-am promis, dar nici timp sa scot comentariile aruncate de Akismet in moderare n-am avut.

28 Comments

  • Eu zic ca trebuie sa-ti amintesti si frustrarile, si depresiile, si filmele proaste. Pentru ca, mai tarziu, sa poti sa apreciezi filmele bune, momentele vesele si reusitele.

  • Da, dar dupa o vreme raman ”numai alea bune” (si vorba celor de la A-Ha: The good ones hurt more than the bad ones do).

  • Perfect de acord, iti aduci aminte de intamplarile placute si lucrul asta iti da impresia ca atunci chiar era mai bine. Ca e vorba de carti, jocuri, societate…e acelasi lucru.

    Sincer, in opinia mea, toate acestea au evoluat din punct de vedere al calitatii insa vrem noi sa scoatem in evidenta gunoaiele de azi in raport cu perlele de ieri. Nu de putine ori am vazut comparatia Justin Bieber vs Freddie Mercury pentru a ilustra muzica de azi vs muzica de alta data. Pe acealasi principiu n-as putea folosi o comparatie Muse vs Vanilla Ice?

    Mi-ai dat si o idee de articol, mersi 🙂

  • Vlad: Mie nici Muse nu-mi plac :))

    Nu-i vorba numa de a compara uratul cu frumosul. Noi pur si simplu nu putem percepe coerent anumit trenduri pentru ca nu ni se mai adreseaza. Sincer, Bieber nu e cu mult mai rau decat erau Backstreet Boys sau N*Sync la inceputuri 🙂

  • “Nimeni nu-si mai aminteste filmele proaste si cartile pe care te fortau profii sa le citesti in liceu. ”

    …Adica sunt singura care tine minte cum injura fiecare pagina din Great Expectations pe masura ce citea cartea? Atata ura pentru o carte nu se uita!

  • Eu n-am trecut de capitolul 2. Imi amintesc insa in generala cand ne-au batut la cap sa citim Ultimul Mohican. Erau trei capitole de descriere pura acolo…

    Cartea nu era rea, dar descrierile erau absolut teribile.

  • “Marile sperante” si “Ultimul mohican” sunt parfum pe langa “Patul lui Procust”. Asta a fost singura carte pe care sistemul de invatamant m-a obligat efectiv sa o citesc… In rest, am citit in mare parte doar ce-am vrut eu – si s-a vazut: odata ce te “legi” cu Sven Hassel in clasele primare, ajungi sa inveti istoria de liceu din Memoriile lui Churchill sau jurnalele din lagar ale prizonierilor nazisti. 🙂

  • La Hassel imi placea modul in care eroii lui priveau Romania 🙂

  • Un bordel pierdut pe undeva…

  • Porta, Legionarul, Micutul & co mai tari ca Fratii Jderi.

  • Intuneric: Culmea, la un timp laudau stilul ”mixt” al Bucurestiului de la 43′ 😛

    Bugsy: Joseph Porta era un personaj delicios.

  • Krossfire: Porta – za best! citind romanele lui Sven Hassel ma gandeam cum ar arata o ecranizare romaneasca dupa acestea (regia, scenariul,decoruri, montaj,….., binenteles Sergiu Nicolaescu). in rolul Legionarului il “vedeam” pe Dinica, acel Dinica din “Prin cenusa Imperiului”.

  • @ bugsy: sincer, cred ca Nicolaescu ar fi distrus atmosfera romanelor. Omul asta a facut din film viata lui, insa nu cred ca ar putea transpune pe ecran toata acea emotie din Monte Cassino (sa zicem)… Sincer, cand am vazut “Inglorious Bastards”, am avut un feeling de Hassel.

    @ krossfire: da, fara Porta, cartile lui Hassel ar fi fost fade.

  • @Intuneric: foarte corect ce spui ref la “Inglorious Bastards”. poate QT a fost/este fan Sven Hassel!

  • Pai multe nu mai sunt ca alta data pentru ca a aparut fenomenul de saturare, adica dupa ce te-ai obisnuit cu un anumit produs sau serviciu, nu mai are aerul ala de noutate si e normal sa-l percepi altfel .

  • Mai ales dupa ce te-ai plictisit de el (chit ca au trecut 30 de ani si acum ai din nou pofta).

  • Imi permiti sa incep cu concluzia? Merci.

    Mda…

    Cred ca tine de memorie totusi. Nu de nostalgie, plictis, saturatie sau demodare. Eu unul tin minte si filmele proaste (tone de filme proaste) si jocurile silly si filmele bune si “sencalul” si tot asa. Poate pentru ca in momentul aparitiei lor, le-am trait. Le-am adulmecat si mestecat. Iar gustul, fie dulce sau acru, ramane in subconstient. Asa ca sper sa nu imi fie lovit creierul de Alzheimer, pentru a pastra acele experiente pentru rememorare.
    Daca insa nu te interesau anumite chestiuni, sau le traiai superficial, sau fortat de conjuncturi (anturaj, dorinta de integrare) sigur azi iti par DESUÉTE.
    Iar tu apuca-te de o antologie pe jocuri si filme. Aduc si eu aportul meu daca e cerut.Daca nu:

    Costel! (Caci costel e mereu tanar)

  • Antologie de jocuri deja fac…dar m-am oprit prin 2009, din pacate 🙁

  • daca te reapuci, poti spune ca faci ceva retro nu?
    (joke, d’oh…i guess…right?)

  • E gluma metafizica, imi place 😛

  • @ Intuneric

    Nu te-a obligat nimeni. Eu cand nu am vrut sa citesc o carte am luat 3 la Romana si gata. Libertatea are pretul ei ;).

  • Eu imi aduc perfect aminte afisul de la Scary Movie (primul) – “No pity, no mercy, no sequel” – yeah right :)).

  • Memoria e subiectiva…
    As putea spune ca Twixul de azi nu mai are gustul Twixului de prin 2000. Pentru ca acela era mancat la ocazii speciale, insa adevarul e ca i-au schimbat reteta intre timp.
    Eu imi amintesc si filme proaste, si adolescenta grea si acneica, si carti bune si momente vesele.
    Cand recitesc o carte “de atunci”, imi amintesc cum ma simteam citind-o prima oara, si sentimentele lasate (de ex mi-a placut f. multe Patul lui Procust si romanele lui Dumas – azi ma plictiseste rau Dumas, in afara de Cei 3 muschetari).
    Ne schimbam mentalitatea pe masura ce trec anii, ne schimbam perspectiva. Iar pustii de azi sunt altii, da – sunt obisnuiti cu ceva vizual, ceva interactiv [ca Internetul], deci relationeaza altfel si simt altfel.
    La cat de repede se schimba lucrurile, cand va avea fie-mea 10 ani, ma voi simti ca bunicii mei cand ii intrebam ceva.

  • Asa ma gandeam si eu ca o sa fiu. Desi, probabil..o sa fiu in stilul Modern Family, o sa incerc sa fiu cool…devenind usor sinistru 😀

  • Great Expectations & The Last of the Mohicans mi-au placut in draci. E drept ca nu le-am avut ca lecturi obligatorii, nu le-am studiat la scoala. Din tot ce a fost obligatoriu si studiam la clasa in liceu am citit doar Alexandru Lapusneanu si povestirile lu’ nenea Poe (e drept ca pe alea oricum ni le-a pus sa le ascultam la casetofon intai… si acum tin minte, asa am inceput clasa a noua, cu The Cask of Amontillado). A, The Great Gatsby mi-a mai placut. Si oarecum Hamlet si Macbeth (pe care am si pus-o in scena, iar eu am fost una din vrajitoare 😀 ). Am urat cu pasiune si n-am citit mare lucru din The Canterbury Tales, Tess of the d’Urbervilles, The Scarlet Letter, Morometii, Maitreyi si dracu’ mai stie ce s-o mai fi facut prin liceu… ca eu nu mai tin minte. Ca am ajuns sa citesc mai tarziu o parte din chestiile pe care am refuzat sa le citesc in liceu pentru ca na, atunci erau obligatorii… asta e alta poveste…

    La capitolul desene, mi-e imposibil sa-mi placa desene care nu sunt in stilul celor de care m-am indragostit cand aveam vreo zece ani. Imi plac inclusiv desene animate facute dupa 2010, dar (!!!) sunt tot in stilul desenelor clasice Hanna-Barbera din cauza carora nu ma puteai dezlipi de televizor acum 15 ani. Si cumva, multe imi plac chiar mai mult decat imi placeau atunci. Pentru ca pe vremea aia nu le intelegeam asa bine, nu prindeam umorul ala al jocurilor de cuvinte asa cum il prind azi. De-aia acum imi rup maxilarele de ras la un episod din The Flintstones sau Snagglepuss sau Crazy Claws sau Dirty Dawg…

    La capitolul dulciuri… am descoperit in ultima vreme chestii mult prea faine ca sa-mi mai poata placea dulciurile de acum 10+ ani. Chiar daca exista o anumita nostalgie si aromele pe care le prefer sunt in mare cam aceleasi… Probabil ca voi avea mereu o slabiciune pentru ciocolatele cu rom sau cu lamaie, dar mi-e imposibil sa mai incadrez ROM sau tableta Bohme cu lamaie la chestii bune. Nu in conditiile in care stiu cum sunt Venchi Cuba Rhum sau Lindt Petits Desserts Lemon Tart.

  • In mare de acord, desi de Family Guy si South Park nu m-am indragostit prea devreme 😛

  • 1. De schimbat reţeta au schimbat-o la multe produse de succes – Cola de dinainte de 1996 avea un gust mult mai dulce şi se comporta altfel, cea de acum la 2-3 minute după ce ai dat-o pe gât şi dispare senzaţia de dulce, lasă un gust oribil pe limbă, ca de murătură. Probabil au mai umblat pe la concentraţia de zahăr, că, de, e scump 😛

    2. “They don’t make them like they used to”, deşi uneori e adevărată, se bazează pe o absurditate, şi anume că oamenii “de atunci” aveau aceleaşi nevoi ca oamenii “de acum” şi deci constructorii “de atunci” gândeau la fel ca unul modern.

    Exemplu: foarte multă lume e impresionată de eleganţa maşinilor clasice, de la Volga M-21 la Ferrari 330 şi de la Ceaika la Jaguar Mk II, şi tratează urmaşele lor din ziua de azi ca pe un gunoi de plastic.

    Dar, dacă în zilele noastre ai “un plastic” care fuge mult mai bine, cu o ţinută de drum de neimaginat în “era cauciucurilor înguste” de dinainte de 1985, cu un consum de scuter la o maşină turbo de >200 CP …dacă ai fi trăit pe vremea aceea şi ai fi făcut aceeaşi meserie ca azi, ai fi avut Jaguarul sau Volga?

    Foarte probabil că nu. Producţia de masă, infrastructura mai bună şi ridicarea costului muncii (adică al salariului) a făcut ca un modern să aibă Golf GTI sau BMW Seria 5. Sau să îşi cumpere şi restaureze un Mustang clasic. Dar “pe vremea aceea”, era o mare realizare să ai chiar şi Fiat 600. Bill Clinton era un avocat bine plătit şi totuşi nu şi-a permis în tinereţea lui decât un Mustang cu cel mai puturos motor, cel de 120 CP, şi încă şi acela în culoarea mucegaiului, verde-cenuşiu. Erau 640 000 de Volgi şi ceva mai mult de 3000 de Ceaika în tot Blocul Estic, care avea peste 1 miliard de oameni.

    Deci nu “lucrurile de pe vremuri sunt mai bune”, ci “acum ne permitem ceea ce era mai bun pe vremea aceea, iar publicul de atunci nu avea, doar se uita cu jind.”

    ~Nautilus

  • 1.Coca Cola schimba proportiile din reteta in functie de tara (se fac teste inainte de intrare).

    2.Cam aia e si ideea pana la urma…nevoile 😛

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.