Super Baba Samurai

Pocnit de idei uitate prin cotloanele mintii, astazi mi-am amintit de povestea Super Babei Samurai…

O poveste interesanta, una pe care din fericire au mai spus-o si altii (aparent, nu-s singurul valcean din Romania). La fel ca in cazul altor legende, versiunile difera in functie de autor. Prin urmare, zic eu ca nu s-ar supara Mos Internet daca ati auzi si versiunea mea. O sa incerc sa ma gandesc si la o morala pana la final.

Ca in orice articol centrat pe copilarie, fotografiile mentale s-au deformat in timp. Din niste instantanee alb-negru, au devenit poze de 12 megapixeli. Din fericire, imaginea Super Babei este destul de clara. O babuta slabanoaga, usor sinistra, dar cu o privire destul de blanda incat sa cumparam lucruri de la ea. Tanti asta se plimba vara prin toate cartierele Valcii, iar toamna topaia din scoala in scoala. In primii ani (sfarsitul gradinitei si  inceputul scolii primare), Super Baba Samurai vindea alvita. Nu, nu genul de alvita turceasca autentica, ci genul ”zahar topit pe bat”. Desi parintii ne avertizau constant sa nu cumparam nimic de la ea, noi tot o faceam. Asta pentru ca, evident, eram niste mici hipioti rebeli. Legendele legate de productia alvitelor variau de la ”sunt uscate in beci” la ”sunt din resturi de acadele Topi Top”. Paranoia parintilor era limita.

Porecla nu i-au adus-o insa alvitele. Pe vremea alvitelor, vorbeam exclusiv de Super Baba. Porecla i-au adus-o gumele Samurai, niste turcisme greu de mestecat, dar cu sublime tatuaje temporare. Le stiti, erau genul ala de tatuaje care ne faceau mamele sa urle de incantare dupa fiecare baie. Sa fim seriosi, nu puteai fi un pusti respectabil de sase ani daca nu aratai ca un viitor detinut! Gumele cu tatuaj puteau fi obtinute si de la chiosc, dar ce faceai cand aveai nevoie ATUNCI de un tatuaj temporar cu un cap verde de maimuta? Super Baba Samurai era solutia si, de fiecare data cand aparea, o auzeai de la patru blocuri distanta. Cum cartierul meu era unul din locurile ei favorite, pustii de varsta mea incepeau sa urla ”Super Babaaaaa” cu vreo 500 de m inainte sa-i poti discerne in praf silueta.

Super Baba Samurai mai avea insa si o functie, una la fel de utila ca cea comerciala. Era un confesor, o masinarie de sfaturi in dragoste, scoala si cam tot ce voiai. Mai mult, avea vesnic la ea si o caseta despre propria-i viata. Fi-su mai mare vindea in piata (avea o taraba cu aparatura chinezeasca si cartuse de Terminator), sotul o batea si-i mai aducea si amanta aproape zilnic in casa, iar ea trebuia sa supravietuiasca cumva. Daca e sa ne luam dupa link-ul prezentat in introducere, povestea ar fi adevarata si chiar mai tragica de atat, dar noua nu ne prea pasa. Nu ne pasa nici ca numele ei era Doina sau Maria (aici sunt doua variante).

De ce nu ne pasa? Pentru ca Super Baba era mai mult decat o babuta care vindea chestii scoase dintr-o sacosa maronie de cauciuc. Super Baba era un ritual, un personaj mistic. Super Baba era un Mos Craciun urban care te taxa pentru cadouri. Pana si parintii intelesesera acest mistic acord tacit, motiv pentru care nu mai insistau in ultimii ani. Asteptai Super Baba pentru ca voiai sa ai ce povesti altora. Voiai sa stii ce s-a mai intamplat cu fiul vanzator de cartuse de Terminator.  Voiai sa afli niscaiva barfe despre aia de la blocul de langa. Asteptai Super Baba pentru ca ea iti alegea gumele ”mai bune”, nu ca la chiosc. Mai mult, aveai chiar si un tatuaj dubios pentru a-ti demonstra spusele.

Ultimele sclipiri de glorie ale babei au fost vestitele cutiute de Kukla Mukla. Intr-o astfel de cutiuta puteai gasi o guma, un abtibild si o figurina din carton, montabila cu bolduri de plastic. Figurinele erau staruri clasice ale culturii pop, de la Spider Man, la Mr.T si Betty Boop. La un punct, in ciuda popularitatii, Kukla Mukla-urile au disparut de pe piata (erau importuri turcesti, evident). Din fericire, Super Baba a fost abonata la ele inca jumatate de an. Desi ni se plangea constant de sanatate si bataturi, mai nimeni nu o credea pe cuvant. Doar era Super Baba, avea puteri magice, la fel ca Iepurasul de Pasti. Asta pana cand a disparut definitiv. Spre liceu auzisem ca baba a plecat sa vanda gume cu samurai sfintilor. Atunci eram deja prea mare pentru personaje mistice.

Daca astazi o baba ar aparea brusc langa locurile de joaca si ar incepe sa le vanda lucruri copiilor, s-ar deplasa cel putin 3 televiziuni la fata locului. Totusi, pentru generatia mea, Super Baba e o creatura magica, asa cum alimentara Flora era un portal interdimensional, iar dealul Capela un sanctuar dacic. Aveam de gand sa vin cu o morala, dar am devenit mult prea nostalgic pentru un final bun. Prin urmare, propun sa-l inlocuim pe Mos Nicolae cu Super Baba si pe Iepurasiul de Pasti cu Harciogul de Boboteaza. Cine e cu mine?

P.S: O intrebare off-topic. Ati participa la concursuri pe blog, daca premiile ar fi bunuri digitale (carti, filme, jocuri – cumparate si transmise online, cu licenta aferenta)?

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

26 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Ana

Am tresarit imediat cand am citit Super Baba Samurai.Ce amintiri faine,de la bloc.Mai am si eu cateva pastrate,le-oi asterne candva.Asemenea super amintiri,trebuie scoase de la naftalina.Hehe:)

romania inedit

Nu as participa la concursuri din astea, pentru ca pot sa fac rost de ele gratuit .
Noi o aveam pe tanti Olympia care vindea seminte, alvita si guma de mestecat, inca de pe vremea lui Ceausescu .

Glass and Iron

A “noastra” vindea felii de mar, uscate. Erau elastice, gumoase si buuuuuuuneeeeeee. Ai mei imi spuneau sa nu cumpar fiindca erau uscate “pe acoperis” si erau pline de microbi, da’ s-au se inselau ei sau am avut eu un organism tare de tot ca nu tin minte sa ma fi imbolnavit vreodata de la ele. Mestecam la ele ca la ciunga si tineam in mana o ata de care era legat un bondar, de picioarele din spate (deh, copil rau …). Tragea dupa ea un cos facut din rogojina, intr-un capat avea foile de ziar din care facea cornetele, in mijloc avea uscaturile iar in celalalt capat avea, intotdeuna, un manunchi de … ceva ce culegea pe drum. “Chestia” aia ma ducea cu gandul la cine stie ce magii facute de baba, cu ierburi fermecate :).
Ceva timp in urma eram la un supermarket si trecand cu privirea peste rafturi am inceput sa rad de unul singur, de au crezut ceilalti ca sunt “dus” : in raft era “Baba” in versiunea moderna – inele de mar, deshidratate, bio :). Am cumparat, de dragul ei si a amintirilor … erau naşpa ! Mai naşpa decat cele ale Babei.

cerbulvechi

Kukla Mukla erau de vis, retin cumva ca a fost la un moment dat prin judetul Hunedoara ceva promotie, la nush cate cumparate primeai o masca de carton cu ceva personaje malefice extrem de penibile dar…la 8-9 ani cat aveam (cred) suficient de tentante…si precum spui, de ce or fi disparut de pe piata in ciuda popularitatii, habar n-am, deoarece erau chiar amuzante.
nu vreau sa pic in derizoriul ‘pe vremea mea’ dar parca parca inainte era mai misto, iernile mai blande, verile mai insorite

Vlad

Chiar ar fi misto de facut un fel de “Justice League” cu personaje din copilarie din diverse zone :). Al meu era “Tarzan, mosu’ de la ghena.”

Avea ca weapon of choice “Great Broomstick of Doom” si ca armura o basca de aia comunista cu +10% damage vs children. Aveai nevoie de un grup de minim 20 de persoane cu tevi si cornete ca sa-l dobori.

Glass and Iron

– si nici “placutele” alea de susan “inecat” in zahar caramel (astia erau altii) nu mai sunt la fel. Si nici semintele de dovleac, si nici Eugenia, si nici ciocolata cu rom (in ciuda “propagandei” 🙂 care i se face) (hai ca deja il plagiez pe @cerbulvechi) … sau poate ele sunt la fel dar fiindca am crescut … ? 🙂

cerbulvechi

e mai buna, fara discutie

Intuneric

La noi, “Baba” era chioscul de la colt, unde o tipa tanara (legat de care stiu sigur ca unii au avut fanteziile de rigoare) ne aproviziona cu de toate, inclusiv cu tigari (care nu se vindeau minorilor, ori la bucata – adica exact asa cum ni le dadea noua) sau vreo specie de alcool dubioasa.

Intuneric

Nu, babuta perversa era la un alt chiosc, de ziare. Ne dadea “prin spate” reviste porno – din alea tiparite pe hartie execrabila, pe care vedeai mai mult puncte decat forme, si pentru care faceam cheta o saptamana toata curtea.

croco

Noi aveam un mosulet, mos Dan. Asta lucra la o firma de import/export si din cand in cand mai sterpelea bomboane si le dadea gratuit copiilor.

Garm

Fain, am senzatia ca noi am fost parca mai copii decat generatiile de azi. Astazi parca nu prea mai vezi copii in fata blocului – toti stau pe facebook si joaca counterstrike (sau ce joc o mai fi la moda astazi).

Ana

@Garm: depinde de cum a fost fiecare. Eu am fost mai salbatica si mai antisociala si nu ieseam in fata blocului.

[…] Super Baba Samurai – O legenda a copilariei mele. […]

[…] primit rapoarte ale cuvantului coinac si din alte zone ale tarii. Asta e dovada clara ca, la fel ca Super Baba Samurai  sau piesa Capu sus, botu’ jos, multe mituri urbane valcene si-au depasit magistral […]

Musculitz

Emiiiiiiil…mi-l aduc aminte bine pe Emil, isi mai facea veacul pe la piata din nord, acolo stateam. Mi-era frica de el.

Iar pe Super Baba nu o mai stiu, nu am imaginea ei. Si nici de Kukla Mukla nu mai stiu, desi imi pare asa cunoscut numele.

madalina

Citeam ce ai scris mai sus si pe cuvant daca nu simt ca parca ar fi fost scris de mine 🙂 Exact aceleasi amintiri le am si eu despre ea, ba mai mult imi aduc aminte ca in claasa a 5-a am aflat ca urma sa vina ziua ei si pentru ca mi se parea ca e tare amarata i-am facut cadou o bratara de perlute gasita pe la bunica-mea. Parca si acum o vad cum a inceput sa lacrimeze si mi-a intins o ciocolata (pe care nu am vrut sa o iau fara bani). Stiu ca suna siropos, dar eu chiar si acum de multe ori ma mai intreb oare ce s-a ales de ea?

26
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x