N-o poti face destept? Fa-o corect!

Fraza din titlu, care suna mai bine in engleza, e un slogan pe care l-am auzit in diverse contexte, fie corporatiste, fie legate de industria divertismentului. Il voi aduce in discutie pentru simplul motiv ca e o generalizare a unei teorii mai vechi.

Ma aplecam cu vreme in urma asupra obsesiei romanesti pentru capodopere. Vorbeam atunci de incrancenarea cu care artistii si autorii locali urmaresc imposibilul: ideea de a deveni nemuritori printr-o opera de neuitat. Facand asta, uita ca pleaca fara bugetele si bagajul cultural al competitorilor si ne ofera produse ininteligibile, niste colaje de idei greu de vandut si de consumat. Foarte putini regizori, scriitori, cantareti, scenaristi sau producatori se gandesc la public si un numar si mai mic se gandeste sa ofere ceva pur si simplu ”bun”. Atat, un produs bun si la un pret corect.

Vorbim de productii fara pretentii si aere de Palm D’Or, vorbim de produse vandabile. O carte din care sa ramai cu 2-3 idei simpatice si sa nu regreti achizitia (aici s-au mai miscat lucrurile). Un film care sa n-aiba nevoie de injuraturi si filosofie de bordel. Un talk-show fara circ si muzici care sa nu implice lobotomizarea ascultatorului. Tot mergand pe filiera asta, am realizat ca nu numai artistii sunt cei care sufera de lipsa ancorarii in realitate. Problema se poate observa la fiecare nivel. Toti vor sa ”dea lovitura”, toti uita ca pana a ajunge un antreprenor de succes, trebuie sa dai cateva rateuri si sa intelegi ce inseamna ”point of parity”. Toti uita de munca, ferm convinsi ca abilitatile lor native ii recomanda drept lideri.

Orice pustan proaspat intrat la vreo facultate obscura se viseaza urmatorul Steve Jobs, dar putini ar vrea sa fie Yang Yuanqing. E adevarat, masa care se chinuie sa faca produse ”bune” nu primeste acelasi tratament ca starurile. Marea problema e ca, oricand de creativi si speciali ne-am considera, oamenii cu-adevarat deosebiti sunt extrem de rari. Chiar si acesti ”putini” au nevoie de forta psihica si de mult noroc pentru a reusi. Altfel, clasa de sus nu e formata din ”vizionari”, ci din oameni care au facut lucrurile bine.

Genul asta banalitate ar trebui sa fie la baza unei mentalitati sanatoase. Pana la urma, totul se rezuma la a-ti evalua corect posibilitatile si propria munca. Cam asta inseamna sa ”gandesti limpede”. Sa visezi e una. Sa-ti urmezi visele e alta. Sa gasesti o cale potrivita pentru a face lucrurile astea doua e la fel de important cu a le face. Nu, exceptiile nu confirma regula. Orice analfabet o sa foloseasca cuvinte precum ”expert” sau ”antreprenor”, dar nu va fi capabil sa duca un proiect pana la capat. Cu toate astea, el spera ca intr-o zi ii va recunoaste cineva geniul. Pana la a-ti putea aplica viziunea, trebuie sa stii in ce exact consta aplicarea ei.

Partea trista e ca geniile se pot numara pe degete. Oamenii care pot face lucrurile corect sunt de zeci de ori mai valorosi decat cei care au impresia ca le pot face ”altfel”. Nu de alta, dar oamenii care chiar pot face lucrurile altfel inalta imperii, nu se poticnesc cu un slide show.

P.S: In ultima vreme blogul a trecut printr-un bombardament de spam si niscaiva probleme tehnice. La asta s-au adaugat si cateva evenimente care m-au tinut departe de PC. De-acum, sper sa ne citim mai des.

47 Comments

  • Poti sa o faci bine daca nu stii cum s-o faci corect !
    Problema multora este ca nu inteleg ca succesul si viziunea vine si datorita obisnuintei de a face lucruri de calitate .

  • Pai da, cam aia e. Multi nu vad ca pana la ”marea simfonie”, fiecare compozitor a scris vreo 30 de mici simfonii. Poti avea viziunea, dar daca n-ai mana formata, sansele sa iasa bine sunt mai mici.

  • Pana la “marea simfonie” fiecare compozitor a cantat pe unde a avut ocazia si dupa aia s-a apucat de compus .
    Pe mine ma amuza ambitiile unora a a ajunge “cineva” in domeniul lor de activitate, fara sa aiba o baza profesionala solida, dublata de o baza culturala .
    Foarte multe persoane nu inteleg ca succesurile sunt mult mai greu de gestionat decat esecurile, mai ales ca succesurile atrag competitori.

  • Exista si genu’ de succes care vine peste noapte. O noapte de 10-15 ani de munca 😛

    Totusi… pe cei care o fac corect ii respect, dar n-o sa-i invidiez niciodata. De invidiat, o sa-i invidiez mereu tot pe aia cu adevarat speciali…

    @romania inedit: Succesurile? Brrr, se pare ca de cand n-am mai iesit eu din barlog limba romana s-a adaptat vremurilor…

  • Punct ochit, punct lovit!
    Mi-a plăcut abordarea fără preţiozităţi şi zulufi…
    Mulţumesc!

  • @ Ana: mi-ai luat vorba din gura. Asa e, succesul peste noapte vine dupa mu…ulte zile de pregatire.

    @krossfire: spuneai candva de recordul de inactivitate pe blog. Ma bucur ca nu ti-ai propus sa-l dobori. Nu de alta, dar un asemenea record, odata atins, te reduce la inexistenta. 🙂

  • Romania Inedit: As zice succese, sanu o dam in boala Ebei:P

    Ana: Da, invidia e buna, vorba reclamei aleaia de doi lei.

    Doru: As zice ca am scris cam mult pentru un topic atat de ingust.

    Intuneric: Imi propun sa corectez problema articolelor rare. Am pierdut extrem de multi cititori in ultimul an, din pacate 🙁

  • Cand scrisai succesuri vrusai sa se inteleaga foarte clar ca este vorba de succesele obtinute rapid, succese care sunt dificil de gestionat tocmai pentru ca sunt succesuri si nu succese, pentru ca nu apar ca urmare a unei evolutii personale si profesionale, fiind doar conjuncturale.

  • Kross?

  • @romania inedit: nu m-am gandit niciodata ca diferenta dintre EBA si un om cu mintea la cap se ascunde in spatele unor mici ” (ghilimele). 🙂 Doar o remarca, si nu o provocare sau ofensa.

    @krossfire: it’s just a phase…

  • Eu ma bucur ca pe blogul asta sunt numai comentatori inteligenti .

  • Suntem chill deci 🙂 ?

  • Inca n-am cantarit situatia !
    Slganul “N-o poti face destept? Fa-o corect!” se potriveste pentru aproape orice situatie si m-as mira daca nu l-a inregistrat pana acuma cineva.

  • E de prin engleza, de la ”If you can’t do it smart, do it right” (ma rog, era la modul: If you can’t do anything smart, try to do something right). In publicitate mai era o vorba: Think clear and only then, think clever.

    In plus, in romana o sa fie mai greu de inregistrat dupa articolul asta 😛 (Trebuie sa-i demonstrezi unicitatea la OSIM :P)

  • Asta inseamna ca nici sloganul “Votati-ma pe mine ca o sa va fie bine” nu poate fi inregistrat ?! 😀

  • Cat timp e o fraza comuna sau utilizata, nu ai cum, nu in Romania. A mai fost un scandal cu unii care tot incercau sa inregistreze Happy Birthday (niste chinezi). Au reusit, in nu stiu ce provincie din China, dar ar fi fost imposibil sa o faca in SUA.

  • Zilele trecute stăteam de vorbă cu nişte foşti colegi de facultate şi-mi povesteau că au observat şi ei (unul dintre ei avea o firmă de webdesign) din ce în ce mai mulţi copii care doresc să-şi facă exitul pînă la 30 de ani.

    Iar dacă legi treaba asta de faptul că elitele construite după 89 (nu mai pomenim de faptul că unul din motivele principale pentru care comunismul a căzut, a fost incapacitatea elitelor de a se regenera) nu au mişcat nici un deget pentru a se asigura că au pe cine să pună în loc, ajungi la nişte concluzii destul de sumbre.

    Şi mie mi-au plăcut Poveşti nemuritoare cînd eram mic, dar m-am obişnuit cu ideea că poveştile sunt poveşti, iar realitatea este mult mai simplă.

    Ironia e că atunci cînd i-am întrebat pe ei cînd vor să se lase de muncă, au răspuns cam la fel. Cît mai repede.
    Sunt curios, dacă n-o să mai muncească nimeni, asta înseamnă că o să se vîndă mai multe cărţi?

  • In nota acestei insemnari, imi doresc sincer sa votez pe careva capabil sa se dezbare de cliseul asta cu “o sa va fie bine”, spunand in loc: “Daca ma votati pe mine, o sa fac doar cateva lucruri; insa o sa le fac bine”.

    P.S. Comentatori inteligenti si cititori interesati. 🙂

  • Nea Grigore: Eu am 24 si vreau sa-mi fac exitul pana la 25 inclusiv. Exitul = sa-mi fac firmulita, sa mai dau curs imboldurilor artistice etc.

    Nu vad cum ai putea supravietui in sistem, in conditiile in care esti un om apreciat, cu premiile luate si pragurile trecute. Nu vad domeniul care sa-ti dea libertatea psihica si financiara necesara.

  • Am gresit destinatarul.

    Intuneric: De acord. Fara autostrazi suspendate si aeroporturi in camp. Eu o sa fac 2 parcuri, o autostrada si voi reduce coruptia din sistem. Maxim, o sa rezolv si curatenia pe cativa ani. Atat 😛

  • Te rog, nu atinge subiectul “aeroporturi in camp”. Fiind din Bacau (oras cu perspective si aeroport, ce arata ca un hangar si unde MiG-urile sunt rasfirate printre balotii de fan) si locuind in prezent in Iasi (al carui aeroport nu va depasi niciodata stadiul de bezea electorala), sunt foarte sensibil. 🙂

    Deci, doua parcuri (sa indraznesc sa intreb de unde cifra asta?) cu o autostrada intre ele, un sistem de admission fara coruptie (adica pushtii care nu indeplinesc baremul de inaltime chiar nu intra) si toalete curate cativa ani. E un inceput.

  • Intuneric: Aia zic si eu. Daca faci promisiuni mici si le depasesti, lumea te va iubi. Daca promiti palate si nu esti capabil sa speli o strada…

  • Pe de alta parte, daca te multumesti cu lucruri mici, risti sa te ratezi…

  • True, dar pana sa treci la alea mari, trebuie sa fii sigur ca le poti duce.

  • @krossfire, înţelegem lucruri diferite prin exit

  • Iesirea din tara, pensia 🙂 ?

  • Ah, scuze, nu specificasem. Cam în toate discuţiile de pînă acum, exitul l-am văzut înţeles ca momentul în care am acumulat destul de mulţi bani, încît să nu mă mai preocupe siguranţa financiară şi să mă dedic hobbiurilor mele.

  • Da, e o utopie in care vreau sa cred 😉

  • Cred ca sintagma engleza este corecta , daca nu poti sa fi suficient de destept sa creezi ceva nou si destept, macar ramai ceea ce esti dar ramai corect, ceea ce la noi este imposibil sau deosebit de rar.

    Cu exitul la 25 de ani este okay, sper sa iti iasa, doar ca sunt atat de multi rechini in balta, incat riscam sa cadem in depresie.

    Mai e o treaba : toata lumea cu un dram de talent din Ro se crede geniu….

    PS. Scuze ca nu ti-am mai facuut vizite dar am avut o faza proasta cu rechini, cu pestisoii aurii, cu broscutele din balta…. 😛 😛

  • Cartim: Macar dramul ala de talent sa fie, dar eu nu-l vad. Stai linistit cu vizitele, ca si eu am fost blocat in iazul meu 🙂

  • foarte adevarat. simplu si frumos scris .

  • “O carte din care sa ramai cu 2-3 idei simpatice si sa nu regreti achizitia (aici s-au mai miscat lucrurile).” mi se pare mie sau linkul e complet aiurea? 🙂

  • Haolica: Merci

    Ipo: Merci, am corectat. Linkul era la o carte a lui Adi Voicu, dar aparent am dat link la ultima chestie citita pe Endgadget in momentul ala – chiar ma intrebase cineva ieri daca bag subtil publicitate si ma uitam ca maimuta 🙂

  • Macar trebuia sa pui link la live blogging-ul Engadget cu lansarile Nokia, au anuntat azi 2 bucati cu WP7. 😀

  • Frumos, imi place! felicitari si multa bafta incontinuare

  • O replica din “Serenity”, nu? Hem-hem. Urmeaza wall of text :

    Concluzia pe care o trag, asta dupa ce ti-am citit mai multe articole, e ca vorbesti despre dorinta de parvenire a rumanului, de partile negre ale ambitiei, dar doar din perspectiva puuuutin egoista a “end-userului”. Cu antreprenorii poate ai dreptate, nu stiu, nu ma pricep. Dar in rest, tot ce ai pomenit despre public si produse si realitate… nu cred ca intra in atributiile artistului, fie ca e vorba de regizori, scriitori, muzicieni, bla. Adica e si ei oameni, dom’le, nu? Nu e datoria lor sa isi cenzureze opera sau sa si-o faca mai “prezentabila”. Nici n-ar putea majoritatea.

    In primul rand, uite un domeniu in care nu iti pot confirma spusele (desi i-ai mentionat si pe dansii, muzicienii) : productia muzicala (mainstream) de la noi. They do it right, avem producatori care muncesc cu adevarat, avem si public care consuma asa ceva. Muzica e definita prin toate partile ca “proiect” sau “produs”. Astazi, un “artist” roman faimos e, in general, producatorul unei melodii de succes. Care la noi inseamna mai mult “o melodie mixata si masterizata corect”, a carei compresie e stricata doar din cauza politicilor radio/tv.

    Nu stiu eu daca e vina lui Steve Jobs sau nu, dar nu vreau sa se ajunga la asta si in alte domenii. Sunt destule zone in care clientul “ruleaza”, are un cuvant de spus si o legatura directa cu produsul : in alimentara, in industria IT samd. In rest, nu vad de ce un scriitor, un regizor, un pictor sau mai stiu io cine ar lucra la ceva avand ca scop principal “customer must be satisfied”. Asta nu-i treaba lui, el nu e furnizor de servicii, pana la urma – de-aia exista editori, oamenii din marketing samd. Singura lui datorie e sa se intrebe daca vrea sau nu sa apeleze la acesti oameni pentru “exposure” 🙂 In cazul in care nu vrea, abia atunci e cazul sa ne punem problemele astea.

    In rest, stiu ca ai zis mai demult ca in literatura romana moderna nu gasim lucrari memorabile. Se prea poate. In general, oricum nu prea caut autori romani cand am chef de citit. Din putinii pe care ii stiu, pot sa spun ca tinerii scriitori romani stapanesc bine limba si au simtul umorului. In rest, respecta cam toti regula “scrie ce stii mai bine”, poate de-aia cartile lor ti se par “produse ininteligibile, niste colaje de idei greu de vandut si de consumat”, pentru ca in general first-timerii scriu dintr-o experienta care i-a marcat, de care nu se pot distanta si nu se intreaba “ba, personajul asta pe care il descriu aici, o fi interesant doar pentru mine?”, sau daca o fac, rad de notiunea asta si aleg sa nu le pese.

    Iar la filme nu poti sa zici ca nu ne pricepem. Serios, daca as avea timp, as lua la rand toate filmele romanesti aparute dupa 1990. Sunt sigur ca as avea ce consuma. De obicei n-am timp decat pentru cele care imi sar pur si simplu in ochi.

    Si cam atat deocamdata, ca ma-ntinsei la vorba. Doar ca o concluzie, trebuie tratat subiectul asta din mai multe unghiuri. Daca o sa aleg vreodata calea antreprenoriatului (pentru mine, antreprenor = persoana care uraste mersul “normal” al lucrurilor si vrea ca la 35 ani sa-si bage p*** si sa “go down in style”), o sa scriu o carte (de maxim 100 de pagini, ca ce-i prea mult strica!) despre asta 😀

  • Whisperer: Nu numai, cred ca am auzit-o si in Ronin la un moment dat.

    Am mai spus-o si in postul citat: macar intr-o privinta manelistii au dreptate – publicul si banii dau valoarea unui artist. Nu mai suntem intr-o perioada in care aprecierea post-mortem sa mai insemne ceva.

    Nu am zis neaparat sa scrii pentru mase, dar multi dintre autorii romani scriu exclusiv pentru ei, ei fiind o creatura greu de incadrat in vreun public (un fel de ego atat cuprinzator). Sunt critici care lauda alti critici si tot asa. Poezia, pe care am atacat-o intr-un post despre ”prostmodernism” a devenit o chestie pentru ”cunoscatori”, unde absolut toti cunoscatorii sunt si autori.

    Ai punctat excelent problema cu distantarea fata de personaj. Multi autori sunt inca la nivelul eseului/memoriului. Ori, lucrurile astea nu fac o literatura (altfel am publica 3-4 bloguri pe an si am fi mai bogati cu mii de cuvinte).

    Dca nu se poate vinde (fie si unui public select si restrans), probabil ca nu e literatura, ci o simpla masca pentru eseistica.

    Altfel, avem cativa regizori buni, dar bugetele sunt mici si foarte multi apeleaza la injuratura de mahala, la ”gangsteri” si ”tigani”, considerandu-le ceva romanesc. Personal, am apreciat Nunta Muta la fel cum am apreciat si Filantropica…dar nu cred ca mi-a trezit interestul vreun film despre Revolutie (poate numai A fost sau n-a fost).

    Si da, si eu am in plan vreo doua carti, una intr-un domeniu absolut inedit.

  • Eu cred ca ceea ce ai de facut in viata este sa faci bine ceea ce ai de facut :). Adica traiesti frumos si produci bine. Indiferent de tipul de activitate. Mai ales ca trebuie sa intelegi apartenenta ta la o mare “familie” – societatea. Pentru mine este greu de apreciat cine este mai important : calul care trage caruta plina cu saci cu grau sau sacii cu grau din care se va hrani si calul. Sunt genii care produc “unicate” si sunt “obisnuiti” care produc “de masa”. Toti au importanta iar lucrul facut bine este cel mai importnt. Cred ca atat timp cat faci ceva bine nu traiesti degeaba, chiar daca esti “obisnuit” sau “special”. A tinti “sus” este normal dar este bine sa intelegi daca ai plamani pentru aerul rarefiat al inaltimilor. Daca ai personalitate poti sa produci unicate. Daca personalitatea ta este una obisnuita nu trebuie sa disperi ca vei muri si nu vei lasa “o urma”. Normalitatea si lucrurile bine facute din viata ta sunt “urme” foarte importante.

    Cred ca dorinta de a fi “in top” este din ce in ce mai exacerbata in detrimentul ideilor de “bine”, “simplu”, “normal”. Copiii sunt invatati, de mici, in primul rand cu ideea de concurenta si abia apoi cu cea de “bine”. Si, daca nu se pune accentul pe “bine”, iar personalitatea este “mai putin sclipitoare”, atitudinea de concurenţă poate “derapa” – vrei sa fii in atentie indiferent de ce faci asa ca de foarte multe ori iesi in faţă cu balarii.

    Personalitatile “unicat” sunt importante, dar conteaza ca, mai intai de toate, societatea sa le ofere o posibilitate de a se dezvolta normal iar asta inseamna sa existe foarte multi “obisnuiti” care sa isi faca treaba bine, normal.

  • Din pacate, e cam greu sa-ti evaluezi coerent posibilitatile si cu-atat mai putin ”personalitatea”. Cel putin in Romania, inclusiv vanzatoarea de la ghiseu se crede super speciala, desi are un vocabular usor de cuprins in 30 de pagini de dex.

  • 30 de pagini, cu tot cu poze, nu ? Ca daca discutam doar despre text, avem deja de a face cu o “personalitate” !
    Este foarte adevarat ce spui. Mie mi se pare normal sa fac bine, mai intai de toate – sunt “de moda veche”. Iar acum, in anumite conditii, a face ceva bine poate reprezenta chiar ceva deosebit, nu ?

  • Sa faci ceva pur si simplu a devenit un lucru “deosebit”

  • ”Din pacate, e cam greu sa-ti evaluezi coerent posibilitatile”

    Poate şi din cauza unei atitudinii schizoide, practicate cu un hei-rupism demn de cauze mai nobile.

    Profesorii îşi trec elevii pentru că nu-i aşa, de ce să le distrugem viitorul … dar la televizor promit că vor tăia în carne vie …
    Părinţii care-şi sfătuiesc în particular copiii să calce pe cadavre, dar aşa, în general la o ţigară, sunt complet de acord cu o reaşezare pe baze solide a valorilor în societatea românească …
    Angajatorii care şi-ar dori angajaţi care să locuiască cu părinţii …
    Politicienii care la televizor promit ceea ce nu pot respecta nici în faţa propriilor familii …

    După 35 de ani de trăit în România, concluzia mea este că dacă încerci să faci ceva corect, nu supravieţuieşti mai mult de cîteva zile … În România, cîrpeala este la ordinea zilei.

  • Corect din punct de vedere profesional. Corect moral? Asta-i alta discutie 😉

  • Păi profesional, profesional. Uite, din cauze personale, eu mor de ciudă pe profesorii cu sloganul de mai sus. Treaba lor este să-i noteze pentru ceea ce au învăţat în şcoală, nu să se preocupe de viitorul lor îndepărtat.
    La fel ca şi cu părinţii. În general, este ok să faci treaba bine, dar dacă este nevoie să improvizezi o prostie, sau să iei nişte bani necuveniţi acum, fă-o. Ce, alţii n-ar face-o-n locul tău, măi mamă?! Io unul, aşa cred că judecă politicienii români, altfel nu-mi explic cazurile cu ţuica şi restu …
    Şi halucinant este că oamenii pot trăi împăcaţi cu chestia asta. E un fel de Jekill şi Hyde …

  • Problema este că oamenii sunt speriaţi că dacă se opresc acum, vor pierde oportunităţi de care vor profita alţii, asta o dată. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte profesorii, io unul zic că soluţia este simplă, curăţenie în corpul profesoral şi bani cît mai mulţi în salarii. Cine spune că profesorii nu vor fi motivaţi de bani, n-a fost niciodată, nici măcar o zi, profesor.
    Din păcate, ca şi în cazul Revoluţiei din 89 şi a altor momente de pe urma cărora am beneficiat cu toţii, fără discriminare, pînă n-ajungi să dai cu capul de pragul de sus sau n-ajungi să te uzi la picioare, nu-ţi vine să crezi că barca s-a găurit (un fel de the tragedy of the commons). Furtul meu este prea mic ca să conteze.

  • Scuze, da’ eu nu vad cum ii distrugi viitorul daca-l pici. Ah, vai, repeta un an, ce tragedie… Cu cat se intampla mai devreme, cu atat mai bine. Are ocazia sa invete ceva din asta. Daca nu, nu inseamna ca profesorul i-a distrus viitorul. Pentru ca nici nu avea ce sa distruga. Profesorul si-a facut datoria, punct.

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *