Cum se fabrica: formatiile indie

Postul asta zace de vreo 2 ani in sectiunea ”Drafts”. De ce? Pentru ca la momentul publicarii as fi jignit niste persoane dragi. Le voi “jigni” acum,  sperand ca nu-mi mai citesc atat de des blogul. De altfel, cum muzica nu prea conteaza ca mijloc de definire sociala, sper sa tin la minim injuriile.

Cu subspeciile muzicii indie rock am luat contact pe la inceputul liceului. Atunci, brit-popul si variatiile lui invadasera mai tot ce insemna ”muzica data pe sub mana”. Orice roacker care iesea in lume avea 2-3 trupe gen Travis, Keane sau Snow Patrol pe care sustinea ca le asculta dupa Judas. De ce? Pentru ca ochelaristele perverse cadeau in nas dupa genul asta de sensibilitati. Era un fel de: ”Ehh, se da el cu capul de pereti la concerte, dar stie acordul ala la chitara”.

La un deceniu de la inceperea liceului si la sase ani de la terminarea lui, constat ingrijorat ca hipsterimea de capitala inca n-a abandonat o moda pe care o credeam ingropata prin 2004-2006. Mai mult, ”indie”-ul e complet mainstream, iar amestecul cu elemente vechi (jazz, funk, soul) si tacaneala (DnB & Co) il fac si mai greu de calificat decat inainte. Partea de mesaj s-a topit intr-un amestec pastos unde majoritatea versurilor seamana cu niste poezii post-moderniste refuzate la tipar.

Din fericire, zona asta este suficient de diversa incat sa poata tine trupe care chiar fac ceva, dar si rabufniri ale curentului ”boy band” si monumente ale hipsterimii.  In plus, termenul de ”indie” e mult prea divers pentru a acoperi  plaja de trupe care si l-au imprimat pe tricou. Asta-i si motivul pentru care ghidul ce urmeaza va porni pe urmele trupelor (fie ele britanice, australiene sau congoleze) care inca mai cred ca brit-pop, synth-pop, electro-pop, hipster pop, ”trei acorduri + cuvantul rock” au vreun viitor.

1. In primul rand, e vital sa fii hipster. Sunt ghiduri mai bune pentru ce inseamna ”hipstareala”, dar tu retine un singur lucru: orice e nou, ”hip”, underground sau indie va trebui sa-ti treaca prin mana. Fie ca e carte, poster publicitar sau muzica. Din ele, tu nu vei intelege niciodata nimic si vei amesteca intr-o pasta pseudointelectuala pe care amatorii de bauturi cu umbreluta o vor devora. In plus, ar fi cam dubios ca unul cu tatuajul ”Hell Hound 666” sa cante intr-o trupa de indie.

2.In al doilea rand, brit pop e mort. Tu canti electro-ultra-synth power pop. Spre deosebire de metalistii dornici sa socheze, tu faci lucrul asta din convingerea ferma ca esti unic. Daca nu esti prea priceput la aruncat cuvinte, poti sa o dai minimalist: tu faci pur si simplu ”muzica”.

3.Aduna o gasca de exact patru prieteni. Corporatisti, studenti, bloggeri, experti in social media. Nu conteaza, patru sa fie. Daca aveti nevoie de o fata, e musai sa fie minim bisexuala.  E neaparat necesar ca unul dintre trupeti  sa aiba parul cret si sa poarte cu regularitate cravata. Ceilalti vor aparea constant nerasi si imbracati in haine prea mici sau prea vechi pentru a mai putea fi folosite drept calorifere de boschetari.

4.Incepeti sa ascultati ”indie”. Nu ascultati niciodata trupe cu albume lansate sau cat de cat interesante. Folositi doar trupe debutante de pe MySpace cu nume ca ”The Sparkling Monkey Donuts” si amintiti-le pe coperta primului material la categoria influente. Ba chiar mai bine, scrieti-le pe toate WC-urile ecologice.

5.Numele : Aici sunt trei variante. In prima faza, ai la indemana un nume obositor care sa descrie o actiune nonsensica. Exemplu: Someone Still Loves You Boris Yeltsin (trupa reala). Poti pune numele solistului si apoi un substantiv fara sens (Gigel and The Crowdancers).  A treia varianta si cea mai hipstereasca, este un nume cu ”The”. Pune articolul hotarat ”the” in fata oricarei asocieri inutile de cuvinte si obtii : The Libertines, The Ailerons, The Ting Tings, The Apples in Stereo, The Mono Jacks, The Penis Kangaroos. Cu adevarat indie ar fi sa le imbinati pe amandoua. Sugestii de nume : The Incredible Boy Who Smacked The World and His Dancing Genitalia si sa nu uitam de The Hello You Violent Raging Fartnuts!

4.Primul album si coperta : Pentru rezultate optime, folositi metoda cautarilor aleatoare pe Google. Se ia o poza, se spoieste o culoare pe ea, iar numele se da din cele mai cautate cuvinte ale zilei. Daca nu, e suficient sa agresezi verbal un pusti de 6-7 ani si sa te inspiri din usturatoarea lui replica zamislind un nume precum ”You suck and smell like poo”.

(Sa privim dar aceasta mostra reala de arta contemporana. Sursa)

5.Muzica : Studiul chitarei pe cont propriu sau cu profesor este o activitate exclusa. Va trebui oricum sa inveti patru acorduri, niciodata mai mult. Asta se aplica chitaristului pentru ca basistul va canta dupa ureche, tobarul va folosi ritmul inimii pe post de metronom, pe cand solistul afon va spune tuturor ca are un ”timbru unic’.

6.Versurile : Un singur cuvant – sens. Acest cuvant trebuie sa lipseasca cu desavarsire. Stii poeziile pline de furie din clasa a noua ? Stii ce aveau ele in plus ? Rima si verbe. Afara cu ele! Jos si cu tiarnia semnelor de punctuatie ! Mood-ul tau permanent va fi o combinatie intre ”spleen” si ”nici azi nu mi-am schimbat chilotii”.

7.Solistul: Aici e simplu: daca poti fi o lesbiana grasa si urata cu o voce iritanta, fii o lesbiana grasa si urata cu o voce iritanta! Daca nu, arboreaza o privire sictirita si prefa-te ca iti faci debutul pe Broadway intr-un show cu transexuali.

8.Repetitii si concerte: Cu repetitiile e foarte simplu. Ele nu exista. Scoate-ti cuvantul asta din vocabular. La capitolul concerte e simplu: pastreaza-ti aroganta, canta infect si mai ales, fa ca sonorizarea sa nu functioneze in nicio instanta. Spune-le tuturor ca abordati un sound retro.

9.Atitudinea generala: Bea dubiosenii cu arome de capsuni, in cluburi cu arome de imbecili. Fii arogant, desi faptul ca la 30 de ani stai cu parintii nu prea mai e un motiv de mandrie. Enumera cat mai multe trupe obscure si proiecte secundare, mai toate pornite din trupa ta. Explica tuturor ca ai deja doua trupe ”protejate” si ca lucrati la al doilea clip pe YouTube. Nu uita: fii hipster!

Uitandu-ma peste articolul asta, articol pe care l-am lasat intr-o forma foarte apropiata de cea originala, constat o chestie: in ciuda exagerarilor, nu pot sa-l daram total. Nu s-ar spune nici ca n-am ascultat in viata mea o trupa indie. Ba culmea, nici acum nu ma deranjeaza un Arcade Fire sau ceva piese de la Good Books, Bon Iver, Mumford and Sons sau Cage the Elephant. Cu exceptia primei trupe insa, nu cred ca de restul va mai auzi cineva in 10 ani.

Problema mea e cu asa zisa muzica pe care o produce curentul asta. Muzica in sine implica o parte de atmosfera, de mesaj implicit sau explicit. Amestecatura asta de genuri si subgenuri a ajuns la incredibila performanta de a nu transmite absolut nimic. Riffuri banale, versuri aruncate in vant si pretentii de intelectualitate. Da, stiu ca nici ce ascult eu nu mai are viata de ani buni, dar macar dragonii si sabiile alea sunt lucruri tangibile!

P.S: Imi amintesc si cand am scris initial postul asta. Terorizat de Radio Gorila la fostul loc de munca, dezvoltasem o alergie la Red Lipstick (cantata de o adunatura numita Skint and Demoralised). Capatasem literalmente o reactie biologica la piesa aia, piesa care aparea de minim 8-9 ori pe zi in playlistul radioului amintit.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

73 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Odeena

Ai tu ce ai cu hipsterii =)) (dar macar de la tine am aflat si eu exact ce is aia, ca sa nu raman nub pe viata)

BTW, crezi ca ti-ai urca mai putina lume in cap daca ai adauga disclaimerul ala standard cu acest post este un pamflet, etc.? Sau cine se prinde se prinde si fara si pentru ailalti nu merita efortul? 😛

Night-elf

@Odeena – cred ca nu-s decat doua genuri de oameni pe planeta: hipsterii si aia care au ceva cu hipsterii. Are dreptate Kross – urata specie.

Din Oraşul Acesta

=)))))))))))))))
Da. De câteva ori la rând, DA.

Night-elf

Acuma… na, fiecare curent are impresia ca detine adevarul suprem. Nici anii 60, 70, 80 n-au produs numai Judasi, Pinkfloizi si Gunsi – astia sunt varfurile unui iceberg ale carui proportii n-o sa le cuprindem niciodata. Nasol e ca baietii astia (hipsterii) nu prea au produs nimic legendar, memorabil, ceva care sa-i individualizeze (sau cel putin nu-mi vine mie in minte acum).

Glass and Iron

Iti multumesc pentru “lectie” :). Mi-a folosit (sa nu mor “fraier”).
La mine “Arca” si-a inchis usa (mult) mai devreme. Asa ca aceste “specii” nu au fost salvate … dar la ce am vazut, zau daca imi pare rau ca am “pus lacatul”, condamnandu-le la “extinction” :).

Intuneric

“poti s-o dai minimalist…”
Foarte tare!

cerbulvechi

hahaha…ma amuz teribil pe treaba aia cu dragonii si sabiile tangibile, ce-i drept si eu vara asta am fost doua saptamani in middle earth, am campat langa Amon Sul si ne-am dat cu tiroliana…ma intreb acum daca hipsterii au citit Lord of the Rings, ma intreb imediat dupa daca hipsterii citesc…
on topic: coveruri, neaparat coveruri sa se stie ca asculti muzica atunci cand nu o creezi, fara numar

Arana

Cat de bine a intrat vineri dimineata la birou articolul asta :))))) Ca o metalista ce ma respect, sunt perfect de acord. Ma enerveaza hipsterii. Ma enerveaza ca oriunde ma duc e plin de ei, si ca nici macar n-au bunul simt sa fie eye candy. Ba dimpotriva, imi provoaca un usor disconfort ce provoaca reactii pe care nu le detaliez aici! (nu de alta dar poate cineva chiar ma crede pe cuvant :))) ).

Off topic: Sodom si Venom?

Din Oraşul Acesta

Hmmm, mă gândesc la cum ar fi să pui o seară, în Club Control, numai Obituary, Sepultura şi Pantera? :)) Oare se goleşte în 5 minute, ca să ai parte, după aceea, de o atmosferă total relaxantă şi normală? De două ori am trecut pe acolo, că aşa erau împrejurările, şi mi-am făcut cruci :))

Din Oraşul Acesta

– Bunnnn :))

bugsy

LULU (Lou Reed + Metallica) e pentru hipsteri?

cerbulvechi

@bugsy: si daca da ce? si daca nu ce? nu e vorba de pentru cine e, man, la urma urmei hipsterii asculta si vivaldi, si robert johnson si ella fitzgerald, nu e chiar relevanta chestia asta

ipo

La partea cu hainele: e totusi un stereotip care tine de gen, un canon daca vrei. Sa ne gandim la hainele “rock’n roll” unde nu scapi de piele, tinte, negru, sau la perioada grunge, cu coneversi si pulovere ponosite, blugi rupti etc. Exemplele sunt multe.
Dar ca da fie underground, o muzica trebuie sa fie obligatoriu uncool. 🙂

ipo

N-ai zis nimic de mustati 🙂

George
Andrei

Ai dreptate, hipsterii sunt de departe cei mai enervanti ascultatori de muzica (sau pe locul 2, dupa fetele de 14 ani). Ca si fost posesor de blog de indie si alternative, iti dau dreptate in mare parte, dar indie se refera la o plaja asa de mare de formatii si de ani ca are si parti bune. Asa cum au ramas The Smiths sau Pixies sau R.E.M. au ajuns mainstream, asa o sa ramana Arcade Fire si inca vreo 2-3 formatii.

Iar la noi, decat clone obosite de rock optzecist (pornind de la Iris si Cargo, continuan cu Trooper si terminand cu PhenomenOn), prefer oricand close mai putin obosite de indie de afara, chiar daca unii arata prea a hipsteri. Imi pare rau de formatiile care se hipsteresc insa, cum ar fi Kumm (care inca mai suna decent, dar prefer albumele mai vechi).

romania inedit

Ai putea sa te faci impresar si dupa aia sa promovezi diverse trupe, ca vad ca te pricepi .

macanta

te apuca rasul cum transpun cei de aici ideea de hipster :))

amyobedlam

Hahaaa mi-ai înveselit dimineaţa cu articolul ăsta. De cîte ori am susţinut lucrurile pe care le-ai scris şi tu aici, mi s-a spus că am depăşit eu vîrsta la care mai pot înţelege generaţia din urmă şi să ascult acasă heavy metal ul cu care am crescut, că-n oraş nu mai am unde auzi aşa ceva. Nu-s împotriva noului, dar atîtea stiluri muzicale amestecate alandala, din care nici fiecare pe rînd, nici produsul finit nu trezeşte în mine nici un fior… Pentru ce plătesc un bilet la intrare dacă tu, formaţie nu-mi dai mie nimic, doar te sui pe scenă arogant, gen, “uite ce tare sînt eu, atît de tare încît numai eu înţeleg ce vreau să spun aici şi nici eu nu mă înţeleg uneori, aşa de tare sînt”. Oricum, mă bucur că ai scos textul din draft. 🙂

Diana

Pentru nume merge și tehnica dadaistă: The + amesteci cuvinte aiurea tăiat din articole din ziar și extragi câte, apoi la aranjezi.
Minim 8-12 cuvinte. Pentru că sunt prea multe formații de gen și dacă rămâi la 4-5 riști să te repeți.

Daniel

Nu ca vreau sa iau apararea hipsterilor sau o formatiilor indie mediocre, dar asemenea critici sunt extrem de ridicole venind din partea unui grup (cel putin) la fel de incapabil sa-si perceapa propriul ridicol (care e abundent, va asigur) – metalistii.

Asa ca rade hard de oala sparta.

Si da, m-am amuzat teribil la oximoronul “metalist/a care se respecta”.

Din Oraşul Acesta

@Daniel – Să înţeleg că în loc de Obituary, Sepultura şi Pantera trebuia să dau ca exemplu numele lui Mozart, Handel sau Rachmaninov? Nu de alta, dar se află şi ei în preferinţele mele. Sau aş fi fost prea “cult” pentru restul lumii? Vezi tu, problema este că pe Krossfire şi pe mine ne-ai prins prost: ştim muzică, începând de când chitara se folosea în deltă (delta Mississippi, în Delta Dunării n-ai să vezi decât festivaluri de film penibile şi alcool prost) şi ajungând la zonele descrise mai sus, adică muzica numai bună pentru spălaţi pe creier, fără valoare spirituală. Foarte multe trupe de metal, aşa cum foloseşti tu termenul, sunt inutile, inclusiv cele redate de mine. Erau folosite doar pentru a face o glumă, iar dacă ai fi citit ceva mai mult din blogul ăsta ai fi ştiut că preferinţele muzicale nu se opresc doar la asta. Acum, eu cred că nu râde ciob de oală spartă, măcar până-n momentul în care unii îşi dau seama de ce trebuie să râdă 🙂

bugsy

Daniel: “metal” si “indie” sunt ambele subculturi, dar atat de diferite. “metal” inseamna atitudine, viata, e ca si cand ai face sex cu tipa la care visezi, “indie” este ca si cand te-ai masturba in baie avand in fata PlayBoy, editia cu Daniela Gyorfy pe coperta.

despre asta e vorba:
http://www.youtube.com/watch?v=o018byLnMFM&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=1QP-SIW6iKY
http://www.youtube.com/watch?v=KtmRa9a9Xdc
http://www.dailymotion.com/video/xujr4_rammstein-live-nimes-reise-reise_music
http://www.youtube.com/watch?v=TmAnjlQbRSE&feature=related

Daniel

Vad ca sunt nevoit sa ma repet – voi n-aveti decat sa va inchipuiti ca penibilosenia ridicola si complet lipsita de simtul umorului numita “scena metal” e cu ceva mai buna decat hipsterimea.

Din punctul meu de vedere, singura diferenta e ca in loc de barbi ironice ai parte de bocanci in miezul verii … Si macar la concertele “indie” mai vezi vreo domnisoara placuta ochiului – mai rar asta la “metale”.

Dar voi dati-i inainte cu “metalul are mesaj”, “e atitudine, viata, sex cu tipa la care visezi” (O RLY ?) – nu faceti decat sa dovediti ca am dreptate – unii oameni sunt pur si simplu incapabili sa perceapa propriul ridicol.

Acum ma scuzati, cred ca voi rade jumatate de zi de uzul cuvintelor “metal” si “sex” in aceeasi propozitie.

Din Oraşul Acesta

@Daniel – Eşti mult prea clasic pentru gusturile mele. Bocanci, vara? Cred că nu se mai poartă de ani buni. A, da, ştiu, mai sunt unii care fac lucrurile old-school. Mneah, asta este. Acum, eu am să plec, şi voi râde câteva zile la ideea că “tu” şi “inteligenţă” ar putea face parte din aceeaşi propoziţie.

romania inedit

Bine facusi ca dedesi blacklist .
Nu avea rost sa apara un comentariu care nu adauga valoare celor scrise de tine sau de alti comentatori .

Whisperer

Imi place Daniel 😀 Pana s-o dea si el in ridicol (provocat de vecinul “Din Orasul Acesta”), chiar avu dreptate. De obicei, preferinta pentru un artist/gen de muzica ar trebui sa te faca o persoana mai buna, nu sa fie prilej de cearta. Dar fiindca tot s-a ajuns la asta, e timpul pentru o noua editie de “People are annoying, let’s annoy them back” : 1. sa insiri nume de compozitori de muzica-/,-clasica pentru a-ti demonstra cunostintele muzicale e un lucru penibil. Semeni cu indivizii obsedati de cultura generala care intreaba “care e denumirea oficiala a insulelor Galapagos?” desi stiu deja raspunsul. Locul tau e pe scaun langa Virgil Iantu – el ar (putea) fi impresionat. 2. sa dai Metallica drept “exemplu” de metal si sa te mai si umfli in pene e penibil, depasind orice posibil “quirk” al “hipstarilor”. Urmeaza sa-mi zici ca badmintonu’ e sport? 3. cine nu are exact aceleasi gusturi muzicale ca mine si EXACT acelasi nivel de cunostinte muzicale si exact aceleasi pareri despre industria muzicala ca mine nu exista. (daca ar exista un smiley pentru “forever alone”, l-as folosi acum.) 4. Cele de sus sunt adevaruri universale, fiind valabile pentru oricine, oriunde si in… Read more »

Din Oraşul Acesta

@whisperer – Am oferit câteva exemple care ar fi trebuit să spună că nu mă opresc la un ceva anume. Pot adăuga Lara Fabian, Charles Aznavour, multe altele. Nu ar existenţa diferenţă. Am răspuns cât am putut de decent la un atac desfăşurat fără nici cea mai mică urmă de cunoştinţă referitoare la mine sau la Krossfire.
Mai departe, e prea puţină importanţă în existenţa ta ca să mă chinui să mai continui discuţia, cum probabil şi existenţa mea e prea puţin importantă pentru tine. Speram doar ca dialogul să fie dus de la un punct la care fiecare înţelege ceea ce se spune. Se pare că de data asta nu am avut noroc 🙂 Poate data viitoare.
O seară bună.

Daniel

For the record

1. Eu nu sunt responsabil de ce zic alti oameni. Daca as fi stiut c-o sa faca spume la gura, nu i-as mai fi pasat link-ul.

2. Cand se ajunge la “atitudine, viata, e ca si cand ai face sex cu tipa la care visezi” e clar ca discutia a coborat in ridicol – si iarasi nu mi-e clar cu ce sunt eu responsabil.

Din punctul meu de vedere, am dat peste o sesiune de masturbare intelectuala (daca e sa fim onesti) pe tema “ce tari suntem noi metalistii, ce luzari sunt hipsterii din Control” – cineva trebuia s-o intrerupa.

BogDan

Daniel, în Club Control nu este nici pe departe vorba de hipstări, ai înţeles greşit. E vorba de o adunătură de rataţi.

Daniel

I-ai masurat tu pe toti … sau cum poti face asemenea generalizari ?

BogDan

Daniel, acum, sincer: nu ţi se pare că eşti un ratat dacă te afli, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, într-o hrubă dintr-un gang împuţit? Nu mă refer la ăia pe care cunoscuţii i-au adus pe acolo de câteva ori şi nici la cei care au fost forţaţi de diferite evenimente să ajungă acolo. Mă gândesc la rezidenţi, la ăia care se duc acolo pentru că, în viziunea lor, subsolul jenant şi mizer al unei răgălii de case care se va prăbuşi la cutremur e tot ce poate fi mai kewl pe lume…

Daniel

“hrubă dintr-un gang împuţit”

Avand in vedere ca mai toate cluburile din Bucuresti se regasesc in aceasta descriere, intrebarea mea ramane valabila – ce anume e asa special la Control ?

De ce oamenii de-acolo sunt “nu hipsteri, ci ratati” ?
Nu spun ca n-ar fi, dar cred ca o asemenea generalizare necesita o justificare destul de solida.

BogDan

Probabil că, trecând prin mai multe hrube de gen, ai fi observat că este una din cele mai ordinare. Cel mai probabil poate fi bătută de Revenge sau de mizeria de Fire, deşi cele două au de luptat serios pentru a deţine supremaţia. Altfel, pornind de la discuţii, de la modul de comportament al rezidenţilor, de la muzica extrem de generoasă în a vorbi de…nimic…aş spune că am încheiat argumentarea.
Ştiu, nu este aşa, discuţia asta se pare că va continua. Oricum, de mâine, că am şi de dormit.

Daniel

Argumentatia se rezuma la “nu-mi place ce-i in Control, deci e un rahat – si oamenii care-l populeaza”.

Acuma eu am invatat la scoala ca asa ceva se cheama “logica circulara” si ca e o eroare de evitat … but that’s just me.

Deci in concluzie, n-am aflat exact ce-au asa special metalistii de-s superiori altora (si ar fi bine sa aveti onestitatea sa nu sustineti ca nu asta era subtextul), cu ce-s hipsterii mai rai decat orice alta subcultura urbana ce se ia prea mult in serios, de ce-i Control-ul un loc ce merita atata ura, de ce o piesa indie rock cu 4 acorduri e penibila – in timp ce AC/DC care canta aceleasi 3 acorduri de 30 ani sunt niste ZEI, etc.

Dar poate sunt eu prea limitat/ignorant.

bugsy

@daniel – “2. Cand se ajunge la “atitudine, viata, e ca si cand ai face sex cu tipa la care visezi” e clar ca discutia a coborat in ridicol”- ia uimeste-ma micule Foucault! poftim, urca tu discutia despre hipster pe culmile absolutului. Strabucks & Sartre!!!!

BogDan

@Daniel – Argumentaţia e foarte bună. Doar că doare că e atât de simplă. Şi simplistă. Deh, nu eu am făcut regulile pentru partea aia de viaţă.
În rest, trei acorduri foloseşte şi blues-ul, plus un pentatonic pe care-l înveţi în vreo 5 minute. Wait, cum de a supravieţuit blues-ul ăsta atâtor alte stiluri, dacă e atât de…?
Hm. Ce de dileme, la prima oră a dimineţii.
Altfel, putem adopta varianta lui Krossfire, cu Sartre. Propun “Transcendenţa egoului”, asta ar trebui să ne ajute. PS – Cartea mai avea o bucată de titlu, nu mi-o amintesc acum, na, vezi, nu sunt atât de cult precum se presupune şi-mi mai şi recunosc limitele 🙂

Daniel

Ideea mea e foarte simpla – orice clica e penibila. Indiferent ca e vorba de hipsteri, de gotici, de metalisti, etc.

Penibilul vine in diverse forme, evident – dar tot penibil ramane – si e impartit echitabil intre subculturi.

Ca atare, mi se pare cam ipocrit sa arati cu degetul la “aia”, ca-s “naspa”, in timp ce propriul ridicol e la fel de abundent.
De ex, limitarea compozitionala – daca e ok sa aduci limitarea compozitionala in discutie, e cazul sa ne uitam si in propria ograda. Oh wait, asta ar insemna sa ne luam de de-alde Motorhead sau AC/DC …

BogDan – ura acuta pe care o simti pt ce-i in Control ma face sa cred ca problema e de fapt la tine.

bugsy – cauta-ma cand treci de adolescenta.

BogDan

@Daniel – Ură? Nici pe departe. Ba chiar departe de mine 🙂

bugsy

@Daniel – in Control, la fara un sfert e bine?

Daniel

Sincer, nu inteleg cum vine asta cu “scopul”. Serios.

Nu mi-e clar conceptul de “muzica cu scop”, nu mi-e clar care poate fi acel “scop”, cine e in masura sa-l judece, etc.

Daniel

Asta-mi spune doar ca anumite persoane nu rezoneaza emotional cu indie rock-ul … si prin urmare il vad ca ceva demn de condamnat.

Whisperer

ok, uite si o alta perspectiva : un mare avantaj al acestor trupe de care ziceti voi ca “vorbesc de nimic…” sau “nu transmit nimic” este ca nu sunt “ego-bands” (nu ca unii artisti indie ajunsi in mainstream n-ar avea ego-ul cat casa) si ca te fac sa crezi ca ai putea, indepand cu ziua urmatoare, sa faci si tu ceva apropiat de ceea ce fac ei (chiar daca doar in garaj sau in beci, cu studioul de inregistrari inlocuit de vreun DAW), cu buget si antrenament minim. Si daca exista si ceva talent + dorinta de a te imbunatati, iar publicul vede ca nu “sugeti”, atunci e ceva. Eu credeam ca scena indie e mai mult scena “do it yourself”, da’ vad ca tot o tineti cu indie rock si Controale pe-aici 🙂

cerbulvechi

@ daniel: man, esti hipster? iti place the moods? the les elephants bizzares, stai un pic…the amsterdams? bine frate, sa fii sanatos!
@ krossfire: frate metalar, uite ce-am gasit pe net io cu manutele astea doua de hipster-hater :http://www.youtube.com/watch?v=QpAA-NBUqYk, e de la zimmer’s hole si as vrea sa bem o bere la concertul lor de ar fi sa vina

cerbulvechi

de-ar fi sa vina zic. poate devin townsend, producatorul. nah, iti placu piesa?
fenomenul indie e misto, apropo de ce zice whisperer in ultimul comment, intr-adevar sunt cateva zeci de trupe de tip diy din a caror ascensiune se poate invata cate ceva…ce-i drept, nu au nimic in comun cu aberatiile de pe scena romaneasca unde profesionalism apare doar in cazurile Inna si Mr.Saxobeat, daca e sa ma iau si de ce inseamna productie si promovare si retusare samd
sa mai zic? pai nu, s-a lamurit problema: hipsterii sunt penali, indie rock-ul poate fi si misto, in control n-am fost dar cred ca stiu ce spuneti, metalul nu e sex desi poate fi sexual, sexual e si goa trance-ul, daca inghiti ce trebuie…
repet: noi sa fim sanatosi si sa avem in continuare conexiune buna la internet, ca altfel in 2 ani uitam ce-i aia muzica de-ar fi s-o cumparam din magazine

Ana

LOL. Eu ce mai sunt daca am purtat tricou cu Aristocats la Slayer? Si cu Jerry din Tom & Jerry la Alice Cooper. Si cu Taz la Iron Maiden. Si camasa & cravata in alte trei randuri… Si am si stat in primul rand de fiecare data. Nu m-am simtit niciodata vinovata ca nu as perpetua stereotipuri si nu m-a luat nimeni cu “da’ tu sigur n-ai gresit concertul?” In schimb, mi s-a intamplat sa se ia unii de mine pe strada si din cauza unui tricou negru simplu cu capse pe maneci…

@cerbulvechi: suna bine 🙂

Ana

Era cu referire la “bocanci vara si tricou cu Metallica” 😛 Un fel de oops, daca nu ma incadrez, eu ce mai sunt atunci?

Altfel, azi m-am impiedicat de asta.

Sincer, mie tot nu mi-e clar ce e ala un hipster. Poate ca se intampla sa prind momente in care-s mai treaza si mai constienta de existenta celor din jur, sa-mi pice ochii pe careva cu o freza mai ciudata, haine in dungi & naiba mai stie ce si atunci ma amuz putin, dar nu ajung pana la a pune etichete.

73
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x