Bine, dar de ce?

O dogma repetata excesiv in facultatile de comunicare e cea a “intrebarilor esentiale”…

Le-ati auzit in zeci de contexte. Ingropate in manuale stufoase. Spuse pe un ton superior de practicanti. Declamate de oameni cu o chestionabila intelegere a profesiei. Sunt intrebarile care ar trebui sa defineasca orice articol bun, comunicat de presa sau concept. “Cine?”, “ce?”, “cand?”, “unde?”, “cum?” si “de ce?” sunt mereu la datorie. Ar fi putin inutil sa le dezbat relevanta. Nu de alta, dar nu mai sunt multe pronume interogative din care sa alegi. In fond, CATE intrebari CARE sa fie utile in context mai avem? DESPRE CE sa scrii daca nu despre “oameni care fac ceva undeva”. Nu intrebarile in sine sunt problema, ci lipsa de respect pentru ierarhia lor.

Esentiale sau nu, intrebarile astea nu dorm toate pe acelasi palier. Intrebarea “de ce?”, ar zice unii, se lafaie pe un confortabil loc doi. De ce? As prefera sa nu raspund. Nu de alta, dar absolut toata lumea va poate spune “de ce”. Bloggeri, jurnalisti, lideri de opinie, politicieni, colegi de munca. Toti stiu de ce nu merg lucrurile in societate, in firma, in tara, pe mapamond. Pana si istoricii ne pot spune “De ce e Romania altfel?”. Ce ne spun foarte putini e “cum” sa o facem mai buna. Uneori ar fi interesant sa aflam CE a declansat dezastrul, CINE sunt adevaratii vinovati si CAND anume se vor indrepta lucrurile. Daca un apropiat a facut o mutare gresita, important nu e de ce a facut-o, ci CUM pot sa-l ajut.

Pierdem ani de dezbateri si munti de date cu o intrebare buna, dar neesentiala. Importanta pentru ca duce discutia mai departe. Neesentiala pentru ca deviaza de la subiect si atrage atentia asupra a ceea ce e, de multe ori, o interpretare personala. Daca un politician fura, e foarte important sa stim cine era, din ce functie fura si ce sume a sustras. E important sa stim cat timp a durat tarasenia si cum a fost trecuta cu vederea. E important sa stim si in ce oras s-a intamplat totul. E mult mai putin important de ce a facut ce a facut. Sunt convins ca va gasi un motiv bun, unul care sa ne abata atentia de la gravitatea faptelor. In cazul fenomenelor curente, cauza si mecanismele din spate sunt importante, dar nu prioritare. Te-ai astepta ca presa sa stie totusi lucrul asta.

De ce

Un raspuns clasic, asternut pe un template gratuit.

Desigur ca exista contexte in care intrebarea “de ce” e vitala. Unul dintre ele ar fi cercetarea stiintifica. Acolo, intrebarea noastra e un vehicul foarte bun pentru o alte intrebare. Oamenii de stiinta observa un fenomen, incearca sa afle de ce s-a intamplat, pentru ca ulterior sa decida CE anume a facut totul posibil. In cazul cercetarii, cauza este cel putin la fel de importanta ca fenomenul in sine. Din nefericire, dezbaterea stiintifica nu ocupa un loc foarte important pe agenda publica. Si in cazul artei, intrebarea ”de ce?” naste interpretari interesante, insa nici trairea artistica nu e prioritara printre contemporani. Preocupat mai degraba de proximitatea temporala si spatiala, omul de rand prefera sa se intrebe “de ce cresc preturile?”. O intrebare incompleta, daca nu cauti si un raspuns la “cum as putea sa economisesc?”.

Uneori, cuprinsi de un veritabil imbold filosofic, aceiasi oameni se intreaba ”de ce sunt lucrurile asa cum sunt?”. Aici apare un nou motiv pentru care intrebarea “de ce?” ar trebui folosita cu moderatie. Nu de alta, dar majoritatea intrebarilor retorice se deschid cu ea. E reconfortant sa pui o intrebare care declara automat orice raspuns satisfacator. E avangardist, artistic, curajos, dar, in ultima instanta, neproductiv. Spun lucrurile astea cu tristetea omului care a apelat prea des la trucul asta. Daca exercitiul gandirii e scopul final, intrebarile retorice sunt binevenite. In alte conditii insa, intrebarile care accepta toate raspunsurile tale sunt o poarta deschisa pentru autosuficienta, boala autoimuna a bunul simt.

E ciudat sa spuna asta unul care a irosit miliarde de pixeli aberand, dar poate ar fi frumos sa ne concentram mai putin asupra dezbaterii si mai mult asupra intrebarii. Pana la urma, orice pusti de clasa a sasea iti poate spune ca atmosfera terestra disperseaza lumina albastra din spectrul solar. Acum ca ne-am lamurit DE CE e cerul albastru, putem sa ne gandim si CUM ajungem la el?

P.S: Pentru aprofundarea diferentei fundamentale dintre intrebari si raspunsuri, va recomand aceasta banda desenata (o recomandare pe care am primit-o la randul meu).

19 Comments

  • Un exemplu de “de ce”: de ce e interzis consumul de alcool când conduci maşina sau manevrezi un utilaj? 😉

    Oficial (după gura doctorilor): alcoolul afectează vederea, reflexele, timpul de reacţie, poţi să dai cu maşina peste nişte oameni sau să distrugi o secţie cu utilajul etc

    Cât alcool afectează vederea şi reflexele? 0,5 la mie? 0,8 la mie? 0,00001 la mie?.. De la ce punct începi să vezi dublu? Modul în care procesează fiecare alcoolul e oricum diferit, unul poate să bea de zece ori mai mult ce vecinul lui şi să fie treaz.

    De fapt motivul oficial e absurd.

    În realitate, mulţi oameni se descurcă binişor chiar şi cu alcoolemie de 0,4 – 0,5 la mie, de asta multe ţări europene au introdus praguri ale alcoolemiei cu sancţiuni diferite.

    Motivul e altul: dacă trăieşti în ţara aflată pe locul 8 în lume la consumul individual de alcool, cu 7 locuri peste Irlanda, nu e o problemă foarte dificilă să te descurci după prima bere. Ai antrenament. Data viitoare mai pui încă una, că sunt 35 de grade afară. Şi dacă au mers 2 beri, mai merg şi 3, a patra nu se mai simte şi cu a cincea te dregi.

    Până când împricinatul (care în unele cazuri s-ar putea numi “doamna judecător”) se urcă la volan îmbibat de alcool ca buretele, în faza în care îi spune stâlpului de pe stradă “dom’le preşedinte, să moară mă-ta”. Şi calcă vreo 2-3 copii, pe mătuşa Tamara şi câinele vecinei.

    Când pui întrebarea ”de ce?” care naşte interpretări interesante, răspunsurile pe care le descoperi după ceva timp sunt şi mai ciudate.

  • Nautilus: De ce? Pentru ca Romania!

  • o alta intrebare care a rezultat in nenumarate introspectii si dureri de cap: ua-ua! what time is love?
    😀

  • Si chiar mai vechea: What is loveeeeeee? Baby don’t hurt me…don’t hurt meeee…no more!

  • “De ce ?” … de ce nu ? – si ma-ntorc la ale mele fiindca eu nu cred ca raspunsul meu ar lamuri si, apoi, vreau sa merg mai departe.

    Daca ii dau atentie, “de ce”-ul devine lipicios, va fi o povara fiindca voi merge inainte precum prin pamant cleios, fiecare pas va fi un efort care ma va secatui de energie inainte de a ajunge … “unde ?” – acolo, acolo, acolo unde trebuia sa ajung … “cand ?” – mai demult, trebuia sa fi fost acolo mai demult si as fi reusit daca nu m-ar fi secatuit “de ce”-ul asta … “cum ?” – cu nesiguranta care ii pulseza prin vene, cu nesiguranta care transpira prin toti porii, care te face sa vrei sa fi fost pe alt drum, sa fi fost altadata, sa fi fost altcineva … “cine ?” – altcineva, cineva caruia sa nu ii pese “de ce”, care sa poata foarte usor sa … “ce ?” – sa se-ntoarca la ale lui fiindca, oricum, raspunsul lui nu ar lamuri si nu ar face decat sa se impleticeasca in drumul lui.

  • Foarte frumos spus 🙂

  • multumesc pentru banda desenata! tipul ala cu pestele in lesa…de ce?

  • Sau “cine”?

  • chiar asa, site-ul desenatorului nu se deschide…de ceeee???

  • CARE site? Al lui Bill Zimmerman (http://www.billztreasurechest.com/order_contact.html), sau site-ul autorului benzii desenate din P.S, site pe care incerc sa-l accesez de 3 zile :P?

  • ala, ala din pese 🙂

  • Banda desenata aparuse initial pe site-ul lui si era in forma integrala. A disparut acum cateva zile, odata cu site-ul 🙁

  • Articolul a ajuns si putin editorial: http://www.voceadincastel.ro/bine-dar-de-ce

  • Am stat asa in seara asta si am citit mai multe articole scrise pe blogul asta, in afara de asta ultimul, sau primul, pt ca obosisem. Voiam sa-ti spun ca tu scrii pe o limba pe care o inteleg asa bine de tot, care imi este ff familiara, si care-mi place, si pe care o inteleg mult mai bine decat inteleg lb romana de pe alte bloguri. Desigur eu nu as sti sa ma exprim niciodata in scris in limba asta, pt ca eu nu gandesc in ea, doar o inteleg ff bine atunci cand o citesc. Doar voiam sa zi ca mi-a facut placere sa citesc mai multe articole scrise de tine in seara asta, si asta a fost o activitate extrem de odihnitoare si relaxanta pt mine…ma rog, nu stiu daca asta e unul din efectele pe care ti le doresti tu ca scriitor, dar in orice caz acum pot sa ma duc la culcare asa linistit si total relaxat, in loc sa ma duc la culcare iritat, sau nemultumit, asa cum sunt cand citesc inainte de culcare de pe alte bloguri. Noapte buna.

  • Pai ce sa spun? Multumesc 🙂

    N-am un scop puternic definit pentru scriitura, dar ma bucur cand altii ii gasesc unul. Seara placuta!

  • Din punct de vedere social, când ai ocazia să scrii şi să fii citit de alţii, eşti mai puţin tentat să faci ca Breivik.

  • Pai si Breivik scria si era citit de altii, daca nu ma insel 🙂 (avea el ceva manifest pe-acolo).

  • Dacă l-ar fi citit suficient de mulţi, nu mai punea mâna pe puşcă, s-ar fi simţit satisfăcut şi băgat în seamă.

    (Ăsta e argumentul rromânesc: “te baţi, boxezi, faci sporturi extreme, te dai cu maşina sau cu motorul, fiindcă eşti frustrat, ai pula mică şi te ocolesc gagicile” 😀 😛 )

  • Noroc cu biciclistii de 50 de kile, adevarati magneti de femei.

5 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *