Tradiţii de import

În ciuda faptului că îmi place uneori să scriu articole sforăitoare despre file prăfuite din istoria României, am totuși apucături bizare când vine vorba despre sărbători și tradiții…

Pentru a vă scuti de o introducere prea lungă, o să spun din capul locului că nu am nicio problemă când vine vorba despre tradiţii „neromâneşti”. Halloween, Valentine’s, Ziua Recunoştinţei, Sfântul Patriciu (Patrick)? Să ciocnim cu irlandezii din viaţa noastră! Deşi sunt interesat pe cât posibil de originile multor apucături colective, n-am apucat să fiu deranjat de faptul că la finalul lui octombrie lumea se îmbată şi costumează sau că pe 14 februarie pot să-i suplimentez consoartei alocaţia de flori. Şi nu sunt nici pe departe singurul.

Dar stai, păgânule, sărbătorile ăstea nu sunt deloc româneşti! De acord, dar cui îi pasă, în condiţiile în care neamuri mai naţionaliste decât noi n-au nicio problemă în a le importa? Nu de alta, dar multe tradiţii româneşti, bine documentate sau semi-fictive, sunt aproape imposibil de promovat. Asta deşi sunt vârâte excesiv pe gâtul publicului de televiziunile şi site-urile de ştiri, trezite la viaţă cu diverse prilejuri naţionale şi naţionaliste. De ce ar fi însă respectivele tradiţii greu de promovat?

Pentru că sunt deprimante, începând cu lăudatele noastre colinde de Crăciun. Pentru că morala lor este una dubioasă (Sfântul Andrei, de exemplu, e legat mai degrabă de semnificaţia păgână a sărbătorii, plină de lupi, blesteme şi farmece). Pentru că sunt “foarte locale” şi aproape complet inventate, cum probabil este şi minunatul Dragobete (aparent povestea cu baba Dochia e o speculaţie de dată recentă, sărbătoarea fiind mai degrabă legată de tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul). Nu în ultimul rând, pentru că promotorii lor publici sunt internabili.

Asta nu înseamnă că respectivele sărbători n-ar avea şi părţi frumoase, absolut bune de transformat în atracţii turistice şi în exporturi culturale. Tot ce trebuie să facem este să ne uităm la obiceiurile care „merg”. Mărţişorul, de exemplu, este o treabă foarte veche, cât se poate de românească (cel mult balcanică) care încă se ţine bine şi încă face plăcere masculilor prinşi în celebrul triunghi al falimentului (14 februarie – 1 martie – 8 martie).

Cum şi de ce se lipesc de noi sărbători precum Halloween-ul, dar varianta locală riscă să fie uitată?  Există câteva motive simple, însă ele ţin mai mult de imagine, marketing şi coerenţă, nu neapărat de „tradiţie”:

  1. O sărbătoare trebuie să fie o Sărbătoare

Chiar dacă definiţia cuvântului „sărbătoare” implică o notă de solemnitate, verbul „a sărbători” este sinonim cu „a serba” şi „a celebra”. Cu alte cuvinte, e vorba de a te bucura sau măcar a comemora pozitiv (ştiu că tocmai am forţat limba) un eveniment. De 1 Decembrie nu ies cu prietenii la plimbare pentru a plânge împreună morţii din Primul Război Mondial care n-au apucat să vadă adunarea de la Alba Iulia. De 1 Decembrie, ca orice patriot superficial, îmi amintesc că sunt român şi, chiar dacă nu deschid televizorul şi nu alerg cu steagul prin piaţă, mă bucur că există totuşi o Românie pentru care oameni mai curajoşi decât mine au luptat şi murit. Mă bucur pentru asta şi pentru faptul că am primit o zi liberă, ceea ce ne aduce la al doilea punct…

  1. O sărbătoare memorabilă are nevoie o zi memorabilă

Ce-i aia o zi „memorabilă”? Habar n-am, dar marketingul ne poate spune cu siguranţă. Data calendaristică e mai puţin importantă (vezi Ziua României, amintită anterior, a cărei dată a fost schimbată în repetate rânduri), însă promovarea ei este. Ziua de 14 februarie nu are nicio semnificaţie intrinsecă, dar dacă o transformi vizual în inimioară şi o promovezi din ianuarie, lumea o să-şi amintească de Sfântul Valentin. Asta chiar dacă ziua morţii martirului a fost probabil aproximată. Dacă sărbătoarea este asociată şi cu o zi liberă, lumea o să aprecieze, indiferent când „pică”. Nu ştiu dacă munca avea cu adevărat nevoie de o zi, dar 1 Mai a fost “începutul sezonului” de când mă ştiu (şi cu siguranţă înainte să fie declarată de comunişti Ziua Muncii & Muncitorilor).

  1. Sărbătorile au nevoie de un mesaj, nu de literatură

Scopul tradiţiei în general este să transmită un mesaj, o lecţie de viaţă sau măcar o morală utilă. Povestea în sine e importantă exclusiv din punctul ăsta de vedere. În ciuda istoriei, Ziua Recunoştinţei nu este nici despre recoltă, nici despre coloniştii americani, ci despre familie şi despre, ei bine, recunoştinţă. Majoritatea sărbătorilor româneşti nu ştiu prea bine despre ce vor să fie. Aminteam anterior de Sfântul Andrei, o sărbătoare cu atâtea tradiţii, încât e greu să te decizi între protecţia de lupi, apărarea de strigoi, consumul de usturoi şi găsirea ursitului (eu aş miza pe ultimele două, datorită mesajului pozitiv). Nu de alta, dar povestea adevăratului Sfânt Andrei are nişte hibe istorice, românii nefiind în niciun caz creştinaţi personal de el şi în perioada respectivă, indiferent dacă apostolul a trecut pe meleagurile româneşti (scite, mai degrabă) sau nu.

  1. O sărbătoare are nevoie de un simbol

Inimioare, mărţişoare, ouă roşii, trifoi cu patru foi, dolveci, curcani iertaţi de preşedintele SUA. E greu să uiţi o tradiţie, dacă o poţi asocia rapid cu un simbol simplu, fie el şi unul foarte mercantil. De-asta Dragobetele nu se poate impune, deşi multiplele tradiţii adunate în jurul sărbătorii ăsteia ar putea fi interesante (vezi zăpada zânelor).

Martisor de Halloween

(Mărţişorul românesc de Halloween –
O editare rudimentară pe care îmi e ruşine să o semnez)

  1. O sărbătoare populară are nevoie şi de o recompensă

O zi liberă, dulciuri, mucenici, bere verde, curcan umplut, mărţişoare, steaguri, cadouri, gustări tradiţionale. Sesizaţi tiparul? Chiar dacă recompensa este uneori pur ritualică, faptul că oferi sau primeşti ceva într-o anumită zi o face instant memorabilă. Sincer, dacă transformi Sfântul Ion într-o zi a veseliei (nu doar a ebrietăţii onomastice) şi o marchezi cu niscaiva comedii la televizor şi cu un colăcel special, ai mai multe şanse ca lumea să caute substratul religios.

  1. Sărbătorile de export au ritualuri simple şi de impact

Una e să uzi fetele cu apă parfumată în a doua zi de Paşti (o tradiţie simpatică, aş zice) şi alta e să ţii în mână două lumânări aprinse, în timp ce priveşti într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighetă sfinţită pentru cununie (exact, tot de Sfântul Andrei). Indiferent de cum se sărbătoarea în varianta ei originală, de Valentine’s Day ştie oricine ce se întâmplă: plimbări, scrisori sau mesaje de dragoste, inimioare, flori şi munţi de ciocolată. Spune-i asta unei puştoaice de 16 ani şi aşteaptă-te să nu vrea nimic de la prietenul ei plin de coşuri. Mercantil? Cu siguranţă. Greşit? N-aş spune.

  1. Sărbătorile de succes nu se iau în serios

Deşi este extrem de veche, Ziua Păcălelilor nu prea mai are niciun sens acum, însă e plăcut să spui din când în când „relaxează-te!”. Există în lume tradiţii absolut stupide, dar pe care te-ai bucura să le sărbătoreşti pentru că îţi oferă o pauză de la ritmul cotidian sau măcar o evadare într-un trecut fictiv unde lucrurile erau „mai simple”. Pentru asta însă, trebuie să ajungi la maturitatea individuală şi colectivă care să-ţi permită să nu iei lucrurile personal.

Cele şapte puncte de mai sus ar putea cu uşurinţă transforma sărbătorile româneşti, fie ele tradiţionale, patriotice sau religioase în ocazii de relaxare şi bucurie, nu în surse de spam pe Facebook. Tot ele ar putea explica de ce zecile de „Awareness Days” nu prind de nicio culoare (pentru că nimeni nu vrea să-şi rezerve o zi pentru a se gândi la boli grave, indiferent cât de apropiat ar fi de fenomen).

Nu în ultimul rând, ele explică de ce tradiţia poate fi „modelată” pentru a servi drept motor educaţional. Un Mărţişor bine promovat poate dezvolta gustul pentru „frumos” şi bun simţ, la fel cum noaptea Sfântului Andrei ar putea fi o zi a speranţei pentru o iarnă blândă şi un an mai bun. Poate că pare dubios ce spun, dar ştiaţi că în a doua duminică din mai se sărbătoreşte Ziua Tatălui şi că, până foarte recent, România era singura ţară fără o astfel de zi oficială? Nu de alta, dar am avea nevoie de o zi a tatălui şi a bărbatului care să nu se bazeze pe stereotipuri, ci doar pe recunoştinţă şi bun simţ.

Exista şanse pentru sărbătorile româneşti autentice? Da, la fel cum există loc şi pentru cele de import (şi nu, nu trebuie să primim zile libere chiar pentru toate). Colindătorii vor fi mereu bineveniţi şi la fel vor fi şi tradiţiile utile, dar trebuie să învăţăm să sărbătorim mai mult şi să jelim mai puţin, indiferent unde şi cum o facem.

P.S: Problema cu a trăi într-o bulă etnocentrică a tradiţiilor este că ajungem să le dăm apă la moară promotorilor conceptului de „cultural appropriation”, o altă idee prost înţeleasă şi devorată de boala corectitudinii politice.

20 Comments

  • Link-ul de pe internabili… dafuq did I just read? Oamenii astia… exista? In libertate?

  • Tot de asemenea socotită ca şi sărbătoare, una bengoasa de tot, aş dori să o amintesc pe cea de Black FraieriDay, este o sărbătoare de tip marketing, o sărbătoare devenită “tradiţională” avînd o vechime de 6 ani(!), ocazie cu care Fraierii cărora le este dedicată această mi-nu-na-tă sărbătoare, au ocazia să respecte credinţele reducerilor de preţuri… discuţia e lungă nu o mai lugesc şi eu…

  • Brontozaurel: Exista si sunt intr-o groaza de locuri (nu e singurul articol de genul ala, citit recent).

    Sorin: Departe de a fi o sarbatoare, Black Friday a inceput sa fie o “traditie”, una continuata cu Pink Monday, Cyber Tuesday si Uite Ce Mai Aveam in Depozit Day. Pe de alta parte, cateva magazine au inteles ideea de reducere pre-Craciun si au profitat de ea (si la fel au facut si cumparatorii lor).

  • Mie chiar imi place ff tare sa citesc despre diferite sarbatori, si pagane si crestine si de alte denominatiuni. Mie imi place si ideea de Festivus pt atei, imi plac si bancurile proaste despre Valentine’s Day…toate au povestile lor, inclusiv unele revizioniste, aprig revizioniste chiar si in trecut, nu numai acum de cand cu pseudo-conflictul BOR vs “oculta comunista”. Unele sarbatori sunt asa de vechi incat au acumulat straturi de cutume care unor puristi li s-ar parea de-a dreptul blasfemice ! Asa am patit chiar eu anul asta de zilele Babei/Babelor, despre care am auzit ca unii isi aleg ziua in functie de o numerologie a propriei zile de nastere, iar eu am considerat asta total antitetic spiritului Babelor clasice in care e vorba de un joc de noroc de tip pariu cu mama Natura, reinnoibil in fiecare an, nu de soarta aia fixa scrisa in stele ! Sunt 2 chestii total diferite, valabile desigur ambele, de ex soarta aparand in ritualuri legate de ursiti si ursitoare, insa pariurile pe agro-zootehnie si competenta omului de a juca barbut cu mama Natura fiind si alea importante !

    Desigur ca am fost ingrozit de acel articol de acolo de sub “internabili”, nu il pot pune decat pe seama ca e campanie electorala in SUA si in anii astia, mai ales de cand cu jurnalismul global, exista cascade de brosuri de mana a n-spea dupa care bloggerii si jurnalistii de la crestin ortodox dau si ei forward, uneori chiar si copy-paste in mod ridicol de nediscriminativ, zau, de nivel ca te intrebi uneori daca oare BOR nu e chiar infiltrata de tot felul de pocaiti habotnici si scientologi efectiv refugiati din America, (pt ca acolo e mai competitiv si nu e nici prea popular zilele astea nici cu barba, asa ca aia care prefera asa cu iarba si barba se refugiaza in Romania cu tot cu evanghelismul lor scientologic de-a dreptul patologic plus cu valize de brosuri de mana a 7a, si BOR fiind milostiva le da si lor asa adapost)…nu mai poti gasi un ortodox autentic cat de cat echilibrat sanatos mintal asa de usor zilele astea, ce-i drept maj lucreaza la un job 2, ca au familie, copiii, etc, si e criza economica si saracie globala, plus clasa de mijloc pe cale de declin, unii sunt pe la doctorate prin Australia, am gasit eu unul chiar si aproape de Polul Nord predicand printre laponi, zau, e preferatul tuturor acolo in
    plan local ! Dar nu au ei timp sa scrie pe gratis pe Internet.

    Insa ma simt obligat sa clarific (pt ca s-a creat aparenta unei umbre de eroare in art de mai sus, desi stiu ca nu e vina lui Krossfire): martisorul NU e cadou reprezentativ de dragoste erotica dat de barbati femeilor. Martisoarele sunt oferite in mod traditional tineretului in crestere de ambe sexe, si pomilor fructiferi tineri in floare. Sunt in esenta un talisman de aparat impotriva deochiului, nu cadouri de iubire erotica adulta. De aia poarta si baietii si fetele martisor si astazi
    in Bucovina si rep Moldova, si chiar si nordul Transilvaniei. Desigur a evoluat si acolo oarecum primavaratec-erotic, insa este ok pt o fata sa ofere un martisor unui baiat. (Desi asta e oarecum posibil amestecat cu alte traditii paralele existente pe la nord de Romania in care in aceeasi perioada e o zi in care femeile cer in casatorie pe barbati, dar acolo desigur fara martisoare).

  • Of, am intrat la spam/moderat

  • Rudolph: De acord cu semnificatia initiala a martisorului, insa incercam cumva sa-l reduc la “ce ramane” dupa ce traditia se pierde in reinterpretari.

    Si din pacate da, comentariile prea lungi intra in moderare (inclusiv ale mele), dar n-am idee de ce.

  • P.s. nu am terminat de studiat martisorul, cred ca este posibil sa fie de dinaintea vremii lui Romulus si Remus si a lui Numa Pompilius, cel care a promovat anumite festivaluri alese de el politic dinspre grecii vechi plus etrusci, deoarece se regaseste o varianta de tip probabil mai recent decat doar snurul cu papusele antropomorfice baiat si fata in Bulgaria, (drept care unii zic ca e obicei tracic, insa eu cred ca ideea e si mai veche de la etrusci, sau de la alte popoare si mai vechi, ca si etruscii promovau sfori si fire si noduri si ciucuri in
    talismanele lor…desigur una era tracul de la vremea lui Numa Pompilius si alta era tracul de dinainte, de la vremea razboiului din Troia, plus cu totul altul a devenit tracul
    cultural modern.

  • Oricum, eu sunt de acord si cu revizionismul, plus cu adaptarea cutumelor in timp, deoarece sunt de acord si cu bucataria fusion, nu sunt un purist exagerat, insa daca e revizionism sa fie macar din ala gen “sa se schimbe dar nu in punctele esentiale”, (asa chiar comic
    caragialesc !), numai sa nu fie de-a dreptul asa total imbecil si ilogic cum e articolul ala de la “internabli”…adica macar sa isi pastreze o nuanta de magic si de frumos !

  • Articolul ala m-a afectat ca e de tip ff hater. Si nu suport sa existe haterism fata de Povesti nemuritoare, chiar si fata de unele care ar fi minciuni gogonate sau simpla “vrajeala”, inclusiv consumerista…pt ca eu respect magicul…chiar daca e mai mult bazat pe incantarea mea personala fata de Mickey Mouse in Fantasia, si ursitoarele Flora, Fauna si Merryweather in cazul meu !

  • Rudolph: Nu sunt tocmai convins ca stramosii nostri (daci sau nu) faceau intr-adevar parte dintre traci, dar e posibil ca influenta despre care vorbesti sa fi venit de-acolo.

  • Mai pe scurt, așa, sărbătorim ce ne place. Și sărbătorile românești, în general, sunt mai puțin… plăcubile. Am forțat și eu limba. În principiu, atât timp cât o sărbătoare generează consum, și deci, bani, este una bună. Ipocrizia aia naționalistă nu o sufăr. Nu înțeleg aversiunea față de sărbători de niciun fel, fie ele de import ori ba. Orice ocazie să te simți bine și să celebrezi ceva e binevenită, sau ar trebui să fie, în capul unui om sănătos și care nu moare de grija altora și a cărui principala ocupație nu e să caute nodul din papură la orice. Oamenii se stresează prea mult pe subiecte ce nu țin de ei, pur și simplu. Dar mă rog, trebuie să avem toți păreri, România e țara cu cei mai mulți păreriști AVIZAȚI/mp.

  • Acum au patruns si apostolii corectitudinii politice care au inceput sa abereze ca “deranjam” nu stiu ce culturi cand imprumutam sarbatori. Asta pentru ca tot eram noi campioni ai discursului liber.

  • Laura: ai petrecut prea puţini ani în Iepoca dă Haur a lui Ceaşcă şi nu aveai drept de vot în timpul incidentelor din Iugoslavia din 1999.

    Astfel încât nu realizezi nişte chestii legate de faptul că exista o aversiune la fel de suspectă faţă de Valentine’s Day pe atunci… la fel de suspectă ca şi faptul că în aşa-zis “tiranica” Uniune Sovietică şi mai apoi în Rusia lui t.A.T.u. această aversiune nu exista.

    De-abia ani de zile mai târziu îţi dai seama de ce s-au întâmplat nişte lucruri şi cui i se adresau ele.

    Aşa cum eu nu aveam drept de vot în 1990-1992 şi de-abia azi, o generaţie mai târziu, realizez de ce s-au întâmplat nişte lucruri atunci, şi de acolo au derivat altele, între 1992 şi 1996. Pe vremea renumitului program de ştiri “Actualităţi” şi a lui George Pruteanu.

  • Un articol bun… Eu sunt de parere ca fiecare popor, ar trebui sa aibe propriile sarbatori, nu sa si le importe. Pentru ca astfel devine o moda, nu o sarbatoare.

    E ca atunci cand imi sarbatoresc 10 ani de la casatorie… Ma bucur eu, pt sarbatoarea mea, nu americanul de peste ocean.

  • I <3 Mărțișor. E, cred, sărbătoarea mea preferată și n-am stat prea mult să mă gândesc la ce e în spatele ei, copil fiind. Știam atât – mergeam la școală și dăruiam și primeam mărțișoare de la colegi. Bineînțeles, cu cât mai multe mărțișoare, cu atât mai mare gradul de popularitate. Ideea era că ne trezeam o clasă de țânci fericiți că a venit primăvara și că ne plac colegii și prietenii. 😀
    În altă ordine de idei, da' ceva de bine de Moș Andrei nu? Că parcă mă deprimă numele meu citind ce-ai scris mai sus… :))

  • Daniela: Dar de la vestici am luat obiceiul de a sarbatori anii de relatie :))

    Andreea: Sunt si de bine. E o intreaga hoarda de traditii acolo, pagane, crestine si inventate.

  • Sa facem o sarbatoare a bloagelor, zic! 🙂

  • Eu , una , le sarbatorosc doar pe cele traditionale . Poate sunt considerata “old-school” , dar consider ca cele “importate” nu au nici o insemnatate pentru noi , care , nu uitati asta , suntem ROMANI , nu alta natie de popor din lumea asta .

  • Zamo: Au mai incercat si altii :))

    Irina: Multe dintre cele importante pentru noi nu sunt chiar 100% “romanesti”.

  • Petcu Irina: cam la fel de ROMAN era ţiganul Dan Puric.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.