In increngatura unor deadlineuri pe care intr-un final le-am onorat am iesit cu un post despre o mai veche pasiune de-a mea : obsesia romanilor pentru haiduci.

Cand aveam vreo zece ani, bunicul meu, un bunic clasic din zona Olteniei (curte, pamant si povesti la limita basmului – desi aici avea bunica-mea monopol) repeta cam la vreo saptamana povestea lui cu Iancu Jianu, motiv pentru care primise porecla ”Haiducu”. Istoric vorbind, bunicul nu avea cum sa-l fi cunoscut pe Iancu Jianu , cu atat mai putin sa-i si pregateasca armele, dar un sambure de adevar exista in toata anecdota astea, strabunicul lui fiind intr-adevar mentionat intr-un document legat de activitatea haiducului oltean.

Iancu Jianu a fost un comandat de gasti haiducesti (mult supraestimate ca numar) care pe langa stapanirea locala a atacat de multe ori si ostile turcesti pentru a sfarsi la randul lui ca un boier minor dar respectat. Povestea lui nu este unica : Anghel Panait (Saptecai) , dupa ceva violuri si atacuri asupra boierilor a sfarsit casatorit cu o bogatasa si otravit intr-un final de aceasta. Andri Popa, dupa o istorie de vandut foste sclave ale turcilor se retrage la randu-i spre o viata mai linistita, sau cel putin ferita.  O masa a haiducilor a intrat intr-adevar in randul pandurilor lui Tudor, unul dintre motivele pentru care multi dintre ”soldatii revolutiei lui Tudor” aveau tendinta dubioasa de a iesi constant la violat si furat.

De-aici am putea deduce, la fel ca  intr-un studiu prezentat in liceu (pe care as vrea sa-l regasesc) ca haiducia era mai degraba o boala a tineretii, o revolta a unor tineri cu un viitor rapit de diverse interese politice. Romanii sunt insa mult prea entuziasti in ceea ce priveste fenomenul asta , fie datorita filmelor ultra cosmetizate (multumita lui Dinu Cocea) fie datorita unei istorii la fel de putin credibila pe alocuri. Wikipedia in limba romana are un articol pe tema scris de un pasionat, articol deschis cu : ”Haiducii sunt prezenţi în toate ţările din Balcani ca luptători pentru dreptate, împotriva boierilor locali şi ai străinilor asupritori. Trecuţi sub tăcere de manualele din epoca regilor, consideraţi elemente care provoacă dezordine, priviţi cu circumspecţie de comunişti, pe de o parte consideraţi bunicii luptei de clasă, pe de altă parte, consideraţi un exemplu nu tocmai potrivit pentru societate, în pericol de a cădea în uitare azi, haiducii şi pandurii, au reprezentat pentru popor, adevăraţi eroi”

Desigur, Balcanii au fost o zona tumultuoasa bantuita de revolte salbatice si aproape imposibil de stapanit.  Instabilitatea politica si administrativa si-a lasat defnitiv amprenta asupra mentalului colectiv din zona. De mentionat ar fi ca haiduci au fost mai tarziu considerati si susmanii anticomunisti insa asta deja este alta perioada. Defnitia de haiduc este incredibil de larga in cultura populara, de la  Robin Hood la justitiarii din satele de munte romanesti pana la gangsterii ”buni” de la inceputul secolului XX – cam orice individ care incalca legea in numele unei libertati proprii si ataca sistemul poate fi considerat ”haiduc”. Acum inchipuiti-va o gasca din asta de ”luptatori pentru libertate” care vin peste tine in casa, te bat mar si-ti fura banii munciti pentru a ”submina sistemul”. Un hot ordinar, fie el un voinic de 21 de ani care din cand in cand mai omoara si turci, tot hot ordinar ramane.

Existau rare ocazii cand seful vreunui sat, nedreptatit de stapanire se ridica alaturi de ai lui ”viteji” si sabota inteligent planurile stapanirii insa cel mai des haiducii erau mai aproape de literara descriere a preotului-haiduc (ziua sfant, noaptea violator) sau de cea a psihopatului Vasali Terente. Faptul ca ddmiratia de multe ori venea si din partea cronicarilor, oameni ai stapanirii, nu poate decat sa spuna ceva despre noi ca neam, despre fascinatia pentru libertatea talhariei si incapacitatea de a respecta niste reguli. Ar putea fi si nevoia e escapism a unor oameni inchisi intr-o rutina sfasietoare : haiducii traiau periculos si erau ”periculosi”. Sunt convins ca uneori birurile insuportabile si abuzururile boierilor faceau tinerii idealisti sa se ridice insa numarul imens al haiducilor din Tara Romaneasca spune ca nu despre lupta pentru libertate era vorba de cele mai multe ori.

Admiratia pentru tarani justitiari, violatori gentili si hoti romantizati nu a disparut nici acum. Degeaba se tot plangea Vali Sterian ca s-au dus ”anii de sus ai gloriei lor”.  Haiducii s-au mutat in media, unde-si fac dreptate singuri urland ore si ore la OTV. Apropo, regula de baza in condamnarea unui haiduc nu era sa-l prinzi in toiul activitatii ci sa-l prinzi oricum ar fi.

P.S  : N-as putea sa omit ca  alalteieri am vazut un om care a lesinat de doua ori in RATB pana cand pasagerii au cerut soferului sa opreasca magaoaia. In conditiile in care soferul iritat urla ”Pai si ce mai cauti dom’le in autobuz ?” ca un retardat mintal in timp ce ceilalti pasageri incercau sa-l elibereze pe captiv, am avut timp sa pozez aceasta geniala imagine care reflecta calitatea serviciilor noastre de transport.

Sa inteleg ca pentru conducerea RATB suntem toti o gramada de ”fete zambitoare”  ?