Cezar, mutanţii şi mafioţii

Să spun despre ultimele săptămâni că au fost nasoale ar însemna să spun despre Olivia Steer că e puţin ignorantă. Aş cosmetiza teribil adevărul…

Chiar şi aşa, am avut aparent ceva timp de pierdut în cinematograf, acasă cu jumătatea sau pe site-urile de tip VOD. Am folosit timpul ăsta pentru a urmări pe jumătate adormit genul de filme pe care fie le-a văzut toată lumea, fie nu vrea nimeni să le vadă. Iată-mă deci aberând despre câteva titluri pe care nu ştiu dacă vi le recomand, dar pe care sigur le pot arăta cu degetul.

Batman vs. Superman – Dawn of Justice (2016)

La Batman vs. Superman nu m-am dus cu aşteptări prea mari, la fel ca majoritatea celor care au văzut Man of Steel, un film care a avut totuşi meritele lui (meritul principal fiind prezenţa lui Michael Shannon). În ciuda părerilor criticilor, filmul care va pune bazele “Avengers”-ului celor de la DC Comics nu este unul rău, dar e departe de a fi bun sau măcar la nivelul celor mai proaste filme Marvel.

Culmea, nu faptul că Ben Affleck este noul Batman este problema, deşi rolul a fost preluat de la Christian Bale, un actor cu vreo 2-3 niveluri peste. Batman-ul lui Affleck e diferit de cel al lui Nolan. E un Batman psihopat şi fără gât (meritul lui Affleck), mai apropiat de un gândac violent, decât de un liliac subtil. Totuşi, varianta asta funcţionează. Alfred-ul lui Jeremy Irons e simpatic, la fel ca Laurence Fishburne care-şi reia rolul din filmul precedent, cel de director de ziar. Superman-ul lui Henry Cavill e un sac de cartofi, dar tot e mai bun decât alte variante ale luptătorului de carton. Amy Adams (Lois Lane) este din nou complet inutilă, atât ca personaj, cât şi ca joc actoricesc. N-am reţinut clar cine era actriţa din spatele lui Wonder Woman şi cu ce se ocupa, dar nici nu cred că interesează pe nimeni. De altfel, singurul actor cu adevărat bun din filmul ăsta este Jesse Eisenberg, interpretul lui Lex Luthor.

Filmul se învârte în jurul conflictului dintre oamenii simpli şi zeii întrupaţi, în frunte cu Superman, şi în jurul obsesiilor de playboy bătrân ale lui Batman. Undeva, apar şi jocul politic, Lex Luthor şi ameninţarea extraterestră. Dacă judecăm după filmele Marvel, am spune că premisa nu este una imposibil de ecranizat. Cumva însă, Zack Snyder reuşeşte să arunce în joc visuri paranoice, linii secundare care nu duc nicăieri şi câteva dialoguri de-a dreptul cretine. Asta pe lângă o bătălie care nu pare să aibă vreun sens, implicarea inutilă a mamelor supereroilor şi prezenţa unui antagonist care nu interesează pe nimeni. Batman vs. Superman pare o colecţie de idei bune, montate prost. Păcat de coloana sonoră a lui Hans Zimmer şi Junkie XL.

Hail, Caesar! (2016)

Pe hârtie, Hail, Caesar! pare o producţie care are toate ingredientele succesului. Are actori peste medie (Clooney, Tatum, Brolin, Fiennes, Swinton, Hill, Johansson) şi apariţii neaşteptate (Christopher Lambert), precum şi un nou venit care promite mult (Alden Ehrenreich). La asta se adaugă tema de fundal deştepţică (Hollywood-ul anilor ’50, în timpul vânătorii de comunişti) şi două nume care pot garanta din start succesul unui film: fraţii Coen.

Dacă anumiţi critici vă vor spune că filmul e un amestec de referinţe subtile la “titanii” cinematografiei şi că ritmul lui infernal e datorat unei intenţii subtile a regizorilor şi scenariştilor, vă pot garanta că nu veţi da greş cu o înjurătură (una inofensivă, dacă se poate). Aş spune că Hail, Caesar! mi s-a părut prost numai mie, dar din 20 şi ceva de oameni din sală, am rămas pe scaune numai 4 spre final. Stilul filmului e clar peste medie, iar naratorul e simpatic. În rest, nimic nu merge. Actorii buni joacă prost şi puţin, scenariul este o varză haotică, umorul lipseşte în absolut toate formele lui, iar întreaga producţie urlă „melanj pretenţios, făcut pentru critici şi hipsteri”.

Nici nu vă pot spune despre ce a fost filmul ăsta de fapt, dar a fost plin de aluzii seci la viaţa din imperiul filmului, comunişti şi dialoguri obositoare. Sincer, în timp ce vă luaţi o şaormă în loc de bilet (e tot cu de toate, îţi lasă un gust nasol în gură, dar măcar te simţi împlinit pe interior), aş recomanda fraţilor Coen să vadă un film de Wes Anderson. E tot cam ca Hail, Caesar!, doar că are şi o poveste sub titlu.

The Veil (2016)

The Veil e un film horror văzut într-un mall, în calupul de filme care se difuzează la orele în care fata care face popcorn e în pauză. Sincer, văzând că principalii actori de pe afiş sunt Jessica Alba şi Thomas Jane, mă aşteptam ca The Veil să fie dezastruos. Nu e. Exceptând câteva momente în care ritmul e complet nespecific unui film horror, aş spune că The Veil merită o şansă. De ce? Pentru că tratează în mod interesant o temă pe care vesticii ar trebui să o reia: problema cultelor mesianice izolate, ale căror practici duc la sinucideri în masă precum cele din Jonestown, California sau Quebec. Chiar dacă The Veil propune o ipoteză specifică filmelor horror, te lasă totuşi cu vechea şi încă eficienta întrebare: Ce ar fi totuşi dacă…?

Deadpool (2015)

După mai mult decât decentele Buried, Mississippi Grind şi The Voices, Ryan Reynolds a găsit în sfârşit un rol de supererou decent, rol pe care şi-l pregătise deja din primul film cu Wolverine. Despre Deadpool aţi auzit probabil destule păreri, majoritatea pozitive. O să adaug şi eu una: în ciuda unor glume ceva mai răsuflate şi a unor exagerări care nu cadrează 100% cu universul Marvel (cu universul X-Men, de fapt), Deadpool este un film cu supereroi mult peste medie. Personajul lui Reynolds e simpatic, vulgar şi înarmat cu zeci de metareferinţe (inclusiv la Hugh Jackman), la fel ca variantele lui din benzile desenate. E un film relaxat a cărui a doua parte nu va avea nicio problemă să aibă succes.

Trumbo (2015)

Trumbo e un fel de recital actoricesc al lui Bryan Cranston (Breaking Bad), actor care şi-a meritat din plin nominalizarea la Oscar. Totodată, Trumbo este tot ce n-a fost Hail, Caesar!, adică un film despre exagerările şi bolile sociale ale “vânătorii de comunişti din anii ’50” şi despre modul în care s-a reflectat ea lumea Hollywood-ului. Totul, cu o poveste reală în spate, adusă la viaţă de oameni ca Louis C.K., Helen Mirren şi John Goodman printre alţii. În final însă, Trumbo e un film în care veţi sta cu ochii lipiţi timp de două ore şi ceva de personajul lui Cranston, un scenarist uşor comunist, puţin nebun şi uneori iritant, dar, în orice caz, extrem de talentat.

The Last Witch Hunter (2015)

Oricât de dubioase ar fi alegerile lui cinematografice, Vin Diesel este genul de actor care rămâne simpatic, oricâţi monştri coloraţi ar tăia în două. Întâmplător, The Last Witch Hunter cam pe asta se şi bazează. Pe asta şi pe prezenţa lui Elijah Wood şi a lui Michael Cane. Filmul urmăreşte saga unui vânător nemuritor de vrăjitoare şi a încercărilor lui de a demasca un complot supranatural. Ca puncte interesante, aş aminti asemănările cu Constantine, Blade, eventual Day Watch şi poate chiar cu jocurile și cartea The Witcher. Ca stil vizual, The Last Witch Hunter se apropie de filmele inspirate din benzi desenate și de obsesiile de început de carieră ale lui Guillermo del Toro (inspiraţia reală a filmului e universul Dungeons & Dragons, univers îndrăgit de Vin Diesel, care este şi producător). Ca puncte slabe, aş menţiona ritmul ciudăţel şi efectele similare vechilor filme pentru copii. The Last Witch Hunter e o recomandare uşoară pentru o duminică aglomerată.

Spotlight (2015)

Spotlight a luat un Oscar anul ăsta şi nu cred, aşa cum au susţinut anumiţi critici, că l-ar fi luat din cauza temei. Filmul are un scenariu uşurel, bazat pe povestea echipei de jurnalişti la Boston Globe care a scos la iveală dimensiunile scandalului sexual iscat în jurul reprezentanţilor bisericii catolice. Cu alte cuvinte, un film cu un ritm lent şi cu o temă greu de mestecat. Deci, ce-l face pe Spotlight demn de Oscar? Interacţiunile dintre actori precum Michael Keaton, Liv Schreiber, Mark Ruffalo (care străluceşte aici) şi Stanley Tucci. Chiar şi Rachel McAdams, această Jennifer Garner mai puţin antipatică, mi-a plăcut. De ce? Pentru că toţi oamenii ăştia sunt scoşi din rolurile lor tipice, înarmaţi cu accente dubioase şi puşi să fie jurnalişti. Merită văzut cu mintea limpede.

Hidden (2015)

Hidden e un film regizat de fraţii Duffer (care au scris episoade şi din serialul Wayward Pines al lui M. Night Shyamalan, serial pe care vi l-am mai recomandat). E un film cu buget mic şi cu pretenţii de horror, dramă şi thriller post-apocaliptic. Pe deasupra, Hidden îşi trage inspiraţia din filme precum I Am Legend şi jocuri precum Fallout şi obţine un produs scurt, intens şi cu o tensiune bine dozată.

Bun? Nu chiar. Hidden e foarte bun, spre surpriza mea şi a celei alături de care l-am urmărit. Actorii sunt semi-anonimi, dar joacă excelent (mai ales puştoaica şi actorul suedez din rolul principal). Începe ca un film post-apocaliptic, cu o familie captivă într-un bunker subteran şi apoi… dar hai mai bine să-l vedeţi. Dacă nu vă place, măcar n-aţi pierdut două ore şi ceva din viaţă şi 25 de lei, cât am irosit cu Hail, Caesar!

The Forest (2015)

The Forest a fost promovat la tv, la metrou şi pe afişe. Un film horror cu o temă interesantă, plasat în Japonia, în celebra Pădure a Sinucigaşilor (Aokigahara). Am decis să-l văd în cele mai bune condiţii, condiţii care nu l-au salvat însă de a fi un amalgam incoerent de aiureli, cu dialoguri ce par a fi scrise de o puştoaică de liceu. Fundalul deştept ales nu poate salva un film în care nici măcar fantomele nu par să aibă un motiv real al existenţei.

Legend (2015)

Anul trecut, două filme cu gangsteri legendari s-au luptat pentru atenţia publicului cinefil. Legend a fost filmul mai slab promovat, dar cu siguranţă alegerea recomandabilă pentru orice om care a tras măcar cu ochiul la The Godfather sau Goodfellas. Tom Hardy joacă rolul dublu al fraţilor Kray, doi gemeni (un mafiot înnăscut şi un maniac schizofrenic cu obsesii sexuale ciudate) care au dominat pentru o perioadă peisajul subteran al Londrei. Dacă filmul în sine e o producţie „de epocă” modernă, pentru Tom Hardy e doar una din dovezile de talent ale unuia dintre cei mai promiţători actori ai generaţiei tinere şi, dacă viitorul îi dă şansa, ai Hollywood-ului.

Paul Bettany are şi el o apariţie binevenită. Singura care mă irită din distribuţie este Emily Browning care nu joacă atât prost, cât are principalul dezavantaj de a fi o actriţă mediocră, antipatică şi tare urâţică, dezavantaj pe care îl poartă cu o bizară mândrie hipsterească. Încă nu ştiu ca domnişoara să fi jucat în vreun film bun până la Legend. Din fericire, machiajele din filmul ăsta sunt excelente şi îi maschează strâmbăturile. Altfel, nu văd vreo piedică în a recomanda filmul oricui apreciază peliculele cu mafioţi supăraţi sau filmele bune, în general.

Black Mass (2015)

Black Mass e al doilea film cu gangsteri, apărut în aceeaşi perioadă cu Legend. De data asta, „monstrul” din rolul principal este Whitey Bulger, un psihopat care a terorizat zeci de ani străzile din Boston. Distribuţia e bună, incluzându-i pe Johnny Depp (aici machiat ca un bolnav terminal), Benedict Cumberbatch, Joel Edgerton şi Kevin Bacon, alături de o clonă a lui Matt Damon (Jesse Plemons). Actorii se iau în serios, cadrele sunt plăcute, dar filmul este extrem de plictisitor. Parcă am urmărit un documentar BBC, făcut dintr-o perspectivă fixă, secată de dinamism. E genul de film la care nu poţi da spoilere, pentru că nu se întâmplă nimic. Oricât mi-ar plăcea actorii implicaţi (mai puţin Depp, sincer), îmi e foarte greu să recomand Black Mass când există Legend.

P.S: Altfel, la câteva săptămâni după, pot să vă spun că Oscarurile au fost absolut în regulă. Mi-ar fi plăcut într-adevar să vad şi ceva aruncat lui Trumbo şi poate un Legend pe liste. Altfel, Mad Max: Fury Road şi-a meritat premiile, iar The Martian nu a luat nimic, spre meschina mea mulţumire.

13 Comments

  • Acum ca ti-am citit si tie reviewul complet legat de BvS (la Dorin ai scris doar rezumatul), astept cu nerabdare vineri cand merg sa-l vad. Sincer, sper sa fiu de partea lui Dorin si sa-mi placa 🙂

    Man of Steel mi-a placut mult, desi l-am vazut abia weekendul care a trecut. Ma asteptam sa adorm la el sincer, avea si reviewuri mediocre, dar am zis sa fac efortul asta pentru a putea intelege mai bine BvS. Pe langa detaliile vizuale, care mi-au placut enorm (si nu neaparat fiindca as fi mare fan CGI, dar a fost facut profesionist, cu bun gust, si asta am impreciat, au fost cadre foarte bune vizual), mi-au placut micile detalii legate de poveste. De exemplu la final mi-a placut mult de Zodd, cand i-a reprosat lui MoS ca el a fost “engineered” (creat suna urat in romana in cazul de fata) sa apere planeta si rasa sa cu orice pret. Eu personal abia atunci am realizat ca intr-adevar, Zodd a fost si el engineered, ca toti locuitorii de pe Krypton de generatii intregi de altfel, si nu e vina sa ca e atat de crud cu oamenii de pe Pamant. E scris in genele sale, a fost programat ca misiunea sa suprema sa fie supravietuirea rasei, si va face orice pentru asta, oricat de lipsit de moralitate este.

    Pentru mine aceasta realizare l-a pus pe personajul Zodd intr-o cu totul alta lumina. Oricat de “villain” e, nu era prin voia ia, el a fost doar programat. Si am apreciat enorm ca si el era constient de asta, nu a fost inconstient de asta, dar si-a acceptat soarta. Nu am putut sa nu simt empatie pentru Zodd, chiar daca voia sa distruga omenirea. Astfel de mici detalii mi-au placut la MoS, eu nefiind de altfel un mare fan universul Superman si nestiind exact cu ce se mananca. Am ales sa ignor prezenta inutila a lui Lois Lane, drama hollywoodiana de dragoste dntre ea si Clark, bla bla. Se poate sa fi fost si faptul ca nu aveam pretentii mari motivul pentru care mi-a placut asa de mult 🙂

    Deadpool pentru mine a fost mai mult miss. Am ras la cateva faze (ultima scena in care are poza lui Hugh Jackman peste fata lui mi s-a parut cea mai buna din tot filmul), dar per total nu l-am savurat.Ceva mi s-a parut incomplet la el, si e ciudat ca nu pot spune exact ce. Dar mi s-a parut incomplet, si am iesit oarecum dezamagit de la film. Consider ca e un film bun insa, peste aberatiile gen Transformers etc, dar nu e nici de departe atat de bun pe cat ii aud pe cei din jurul meu ca-l lauda.

    Trumbo si Legend sunt 2 filme pe care nu le-am vazut, dar sunt foarte curios de ele, mai ales de Trumbo. Acum ca i-ai dat o nota buna, cred ca o sa imi fac curaj si o sa-l vad in curand, mai ales pentru Bryan Cranston. O sa revin cu o parere.

    Mersi de reviews si sa treci cu bine peste perioada nasoala 🙂

  • Andrei: Cum spuneam, Michael Shannon si personajul lui ridica tot Man of Steel (de altfel, nici inceputul filmului nu este deloc rau). Si daca Zod nu era programat, intentiile lui nu sunt unele crude sau “rele” daca e sa judecam asa. Acum sa fim seriosi, cate “rase umane” (sau macar triburi/natiuni) inferioare n-au fost facute praf de-alungul istoriei pentru supravietuirea unora care aveau nevoie de resurse? Lois Lane, din pacate, este un personaj complet inutil care ajunge de multe ori sa prelungeasca artificial conflictul.

    Deadpool e bazat pe un “supererou” facut la misto, ca o parodie la alti supereroi Marvel. Nu prea avea cum sa fie un film clasic. Mi-ar fi placut insa ca personajul sa fie si mai antipatic pentru ca Deadpool-ul original face si cateva lucruri reprobabile.

    Trumbo merita vazut relaxat, cu un pahar de whiskey sau suc de mere in mana, pentru efect 🙂

    Multumesc 😉

  • Si mie mi s-a parut lent Spotlight si desigur la ani lumina de All the President’s Men, insa eram interesat de subiect si l-am privit asa mai mult pt dimensiunea lui documentara, (desi desigur probabil nu ff riguroasa, doar asa in mare), plus m-am bucurat de jocul actoricesc. Insa nu cred ca a fost film de nivel Oscar integral, adica asa un film care sa impresioneze atat prin tema aleasa, cat si redarea ei, inclusiv toate componentele tehnice.

  • As fi tentat sa vad si eu un film horror, pt ca am impresia ca esti singurul recenzor de filme horror care reuseste sa ma tenteze macar sa aflu asa despre ce o fi vorba, nu sa le resping asa din prima doar dupa titlu…am impresia totusi ca Valul e prea horror, dar Hidden parca parca suna mai incurajator, pana si titlul pare mai optimist !

  • Rudolph Aspirant: Bine, in All The President’s Men si scandalul era mai puternic. Practic, scandalul din Spotlight a fost o surpriza in special pentru americani, pentru ca toata lumea banuia ce si cum se intampla. Cat despre Oscar: sincer, niciun film n-a fost de Oscar integral. The Revenant nu prea, Bridge of Spies si The Martian clar nu (mai ales al doilea), iar Mad Max luase deja mai multe premii decat ar fi vrut Hollywood-ul 🙂

    Cat despre filmele horror, de la The Babadook, It Follows si acum The Witch, lucrurile au inceput sa arate din ce in ce mai bine (pentru festival, cel putin). Hidden e si scurt, in caz ca te plictiseste teribil tema, si are doar cateva scene confruntantionale 😉

  • Iata ca au venit si premiile Krossfire! Yay! 😀

    Acum serios vorbind, imi place sa citesc opinii echilibrate, mai ales cand opiniile respective se pupa intr-un mare fel cu ale mele (validari de internetz).

    Tin minte ca la BvS ma gandeam la inceputul filmului ca daca e naspa filmul, macar o sa fie ceva de coloana sonora, ca deh, Zimmer si cu Junkie XL au dovedit pana acum ca se pricep la chestii de genul. Din pacate, insa, coloana sonora mi se pare total neglijabila, nu m-a emotionat de nicio culoare (si sunt o persoana care traieste si respira muzica de multe feluri). Lex Luthor mi se pare, in ridicolul sau si cliseele duse pana la extrem, unul dintre cele mai credibile personaje de filme facute dupa comic books. Mi-a placut foarte mult de Jesse Eisenberg, care e un actor pe care nu prea ma pricep sa-l clasez, din pricina faptului ca isi alege roluri dubioase. Dar macar nu vrea sa fie blocat in acelasi rol la infinit.

    Mi-a placut mult si de domnul Affleck, de felul in care si-a jucat rolul. Chiar daca nu sunt fan Batman, si cu atat mai putin fan Bruce Wayne, iar Affleck e, pentru mine, un actor cel mult mediocru, in filmul asta mi se pare ca are doza potrivita de determinare, rautate, sensibilitate si nebunie.

    Hail, Caesar! e unul din putinele filme care mi-au placut anul asta, desi executarea a fost un pic defectuoasa. Am ras, am reflectat, poate am vrut eu sa-l vad mai profund decat e – nu stiu, cert e ca l-as mai revedea.

    Deadpool este, probabil, the superhero movie to see. Desi marketat puternic inainte de lansare, acum, la o luna si jumatate parca a disparut de pe fata pamantului. Mi s-a parut perfect pentru o evadare din siroposenia tipica de Valentine’s Day, cu o tona de referinte pentru fani si o tona de efecte speciale si glume porcoase care, totusi, nu l-au facut sa fie vulgar sau exagerat. Sau, ma rog, subiectivitatea mea intra iarasi in actiune, dar mie mi-a placut mult.

    Vin Diesel mi se pare un actor care face niste alegeri aparent tampite, dar foarte calculate. Povestea din The Last Witch Hunter e perfecta pentru o seara usoara, ceva efecte, ceva misticism, tradari, mitologii diverse, si pac! Iata distractia de sambata seara! Sper sa se intample cum s-a intamplat cu Pitch Black, sa urmeze o continuare mai buna ca originalul.

    Despre filmele cu gangsteri n-am ce zice. As fi vrut sa vad Legend, dar s-a fasait repede, in ciuda eforturilor lui Tom Hardy, asa ca am renuntat, iar Black Mass mi s-a parut oricum o porcarie si l-am evitat.

  • Deci suntem mai multi, muhaha!

    Jesse Eisenberg e foarte flexibil, dar pana acum n-a fost performant decat in roluri antipatice (de la The Social Network la Adventureland si Zombieland) si cred ca de-acolo o sa i se traga si premiile.

    La Hail, Caesar! ai fost printre cei 3-4 care au apreciat, deci nu stiu ce sa zic 🙂

    Altfel, Vin Diesel e si game designer si e un tip foarte inteligent in afara platoului. La Pitch Black nu stiu daca mi-a placut continuarea. Parca tot originalul avea doza aia de horror.

    Despre cele cu gangsteri, da… Legend poate fi plictisitor, dar Tom Hardy il tine in picioare. Black Mass e plictisitor, desi patru actori decenti se lupta sa-l ridice.

  • Nu ma plictiseste tema, doar mi-e frica de ea ! Dar tu pari asa de calm cand recenzezi filme de groaza, incat capat si eu mai mult curaj !

  • :))

  • Apropo de The Veil și ce zice Rudolph mai sus: am vrut și eu să-l văd, dar am avut o ezitare că n-aveam cu cine. Și nu mă uit singură la filme horror neam. Același feeling mi l-a dat și mie „recenzia” ta, scrisă așa firesc, de parcă povesteai o comedie. :)) Cred că prind curaj, m-a făcut curioasă distribuția.

  • Pai eu cam asa le urmaresc: relaxat si bombanind mult 🙂

  • Hail Caesar si Batman vs superman au fost varza filmele ( parerea mea ). In schimb the Forest a fost ok dar finalul se putea sa se termine mai fericit cu ambele surori in viata.

  • Imi place sa vad din ce in ce mai multe filme hollywoodiene care subliniaza diverse probleme ale istoriei americane despre care nu prea se vorbeste in mod normal, cum e vanatoarea comunistilor (Trumbo), exterminarea indienilor (Revenant) si molestarea minorilor de catre preoti catolici (Spotlight).

    Astept cu nerabdare filmele despre lagarele in care a fost detinuta populatia de origine japoneza in al doilea razboi mondial in SUA si cele despre Guantanamo si alte ‘realizari’ moderne din istoria americanilor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.