Spune-mi o poveste…

In imprevizibila lume a artei, sunt putine handicapuri care sa condamne la anonimat. Cu toate astea, exista ceva fara de care succcesul nu ar trebui sa existe…

Acel ceva ar trebui sa fie abilitatea de a spune povesti. Fie ca este vorba despre vieti inchise in cuvinte sau versuri albe, despre imagini complexe sau simple culori, instalatii sau ritmuri originale, substratul oricarei lucrari cu pretentii artistice ramane o poveste buna. In 2014, nimeni nu mai are pretentia ca „poveste” sa insemne exclusiv naratiune, dar toti cititorii, ascultatorii si privitorii  au dreptul la o idee fundamentala, un mesaj sau un scop al lucrarii.

Da, stiu ca e greu sa incadrezi ideea de arta in granite concrete, dar, contrar parerii unor critici, nu este foarte greu sa o desfiintezi. Cu atat mai mult cu cat gusturile sunt prin definitie subiective. O devoratoare de lectura mai pasionata decat as putea fi eu vreodata sustinea recent ca “arta ar trebui sa fie constienta si deliberata”. Complet de acord! Desi afirmatia asta nu constrange la mesaje explicite, ea implica totusi un…efort. Oricat s-ar chinui anumiti indivizi sa ne convinga de contrariu, oameni care „sunt si respira arta” nu exista.

Arta iti poate satisface egoul, poate fi o evadare din cotidian sau o lectie de morala. Chiar si asa, arta fara public nu exista, cum nici experienta fara poveste n-are farmec. Arta se face prin creator, nu exclusiv pentru el. E catharsis, nu rezultatul lui. Stiu, suna ca niste retete arogante de la un scriitoras de provincie. Poate ca sunt, dar as vrea sa stiu macar un exemplu de „artist” care nu s-a gandit macar o data sa-si faca operele publice. Desigur, multi dintre nebunii frumosi ai literaturii, muzicii si picturii universale s-au retras la un moment dat de pe scena publica si au avut opere pe care n-au dorit niciodata sa le scoata la lumina, dar niciunul n-a avut aroganta sa-si subestimeze publicul.

Discutia este destul de lunga si reapare periodic in ultimii ani. Motivul este simplu: traim intr-o lume a vocilor puternice, dar grabite si a informatiei debordante. O lume in care, pentru a te bucura la maxim de povestile din jur, trebuie sa ignori gramezi uriase de compost. O lume in care oricine poate avea o voce si oricine, cu putin antrenament isi poate pune talentul la incercare. O lume in care, cu un program de editare gratuit si putina rabdare, oameni cu portii moderate de talent pot spune povesti coerente, in cuvinte, sunete sau imagini. Desigur, nu oricine poate spune povesti bine si nu oricine poate spune povesti bune, dar asta este total alta discutie.

Avand totusi acces rapid la statutul de creator, de ce la fiecare competitie locala sau regionala de animatii sau scurt metraje, creatiile romanesti se remarca prin incoerenta si pretentiozitate. De ce, cu mici dar notabile exceptii, artistii romani din mai toate mediile n-au invatat inca sa spuna o poveste? Mai mult, de ce nu le punem mai des legitimitatea sub semnul intrebarii? Recent incheiatul festival Anim’est si festivalul Anonimul din vara m-au fortat din nou sa mormai in barba: nu asa! Am dreptate? Poate ca nu. Am dreptul? Cu siguranta, in conditiile in care o simpla cautare pe Vimeo imi arata lucrari facute de amatori care depasesc vizibil tot ce am vazut in zile intregi de festival.

Pana la festivaluri insa, avem jurnalisti care nu sunt in stare sa pastreze o idee coerenta pe parcursul a doua pagini. Bloggeri care nu sunt capabili sa-si povesteasca plictisitoarea viata, dar au pretentia sa fie platiti cu sute de euro pentru a o influenta pe a altora. Avem scriitori care urla ca nu-i citeste nimeni, desi n-au mijloacele logice si gramaticale pentru a transmite un mesaj. Avem oameni cu studii si talent real dati la o parte de oameni ce nu pot fi decat absolventi ai scolilor pentru copii cu nevoi speciale. Si nu in ultimul rand, avem o comunitate artistica formata din indivizi care-si incurajeaza reciproc rabufnirile. Ce nu avem insa este un grup de oameni suficient de educati si informati incat sa spuna in mod repetat NU.

Traim intr-adevar intr-o lume „altfel”. O lume in care ai dreptul si poate chiar obligatia sa refuzi gangurelile incoerente ale unor oameni care nu sunt capabili sa-si rezume ideea geniala intr-un paragraf concret. Traim intr-o lume unde putem aplica fara teama un mai vechi dicton din lumea publcitatatii: daca nu o poti spune, probabil ca nu e o idee.

P.S: Am scris in trecut si despre obsesia pentru capodopere a creatorilor romani. Apreciez ca multi vor sa atinga cerul, dar, ca sa-i cred, am nevoie de o mostra de nori.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

20 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
boemul

– Grandfather, tell me a story !
– Alright, go and get your storybook
– No, no, not one of those, a real story !
– A real story ?
………

romania inedit

Lipsa unei povesti tine mai mult de lipsa unei strategii de marketing, dar unii chiar nu au ce povesti pentru ca nu stiu cum sa puna in valoare anumite amanunte care pot sa faca diferenta si sa-i individualizeze.

zamo.ca

Nu stiu daca sunt intru totul de acord cu el, dar ilustreaza perfect perceptul “spune direct / socant ce ai de spus, the attention span of your audience is limited” 🙂

Rudolph Aspirant

: esti scriitoras de provincie ? Adica scrii si beletristica, nu numai jurnalistic ? Intreb pt ca am o idee sa alcatuiesc niste interviuri (caritabile, adica nu ajuta la vreo mare expunere business/PR, ci doar asa caritabil mai mult fata de mine insumi ca sa ma relaxez) cu bloggeri care scriu fictiune (in sens de beletristica…in proza, ca la poezii nu ma bag), si nu stiam daca sa te pun pe lista pe care o compilez acuma. Daca da, da si tu un link ca sa vad daca proza ta ma indeamna sa pun vreo intrebare.

Glass and Iron

Povestea si oamenii care sa o spuna, care sa o asculte, care sa o inteleaga 🙂 …
Mai zilele trecute am auzit o discutie intr-un grup de trei – doo si un iel – iel vrajea la iele si una din cele doo a cuvantat : “pentru mine muzica fara cuvinte e horor”. Si ma intrebam, atat de impatimita a cuvintelor fiind, cate ar fi priceput din cele “1000” ale unei imagini. Cred ca, daca ii aratai o imagine, pricepea “decat” doo cuvinte din mie … trei, dacai d p feisbuc fată !

Pe cand cineva care sa arate ca românii au talent, spunand o poveste ?

Rudolph Aspirant

: si cam in ce gen te incadrezi, eseu, schite si povestiri, nuvele, romane, plus de care curent sau tip, adica sf, gotic, clasic romantic, comic, horror, clasic realist, suprarealist, biografie sau istorie romantata, etc, (nu m-am lamurit inca cu clasificarea, insa sper sa o dau gata pana ce sa imi implementez initiativa caritabila), asa ca sa stiu cam ce intrebari sa-ti pun ?

Rudolph Aspirant

Stai asa, nu raspunde ! Ca m-am gandit la o posibila intrebare tip nonpersonalizata legata de opinia fiecarui potential interviewat despre validitatea clasificarilor cunoscute in teoria si istoria literara (pe care nu o stiu dar o voi invata rapid ca vad ca e cazul sa o stiu si pe asta), pe care sa o pun tuturor scriitorilor de beletristica alaturi de alte intrebari mai personalizate in fiecare interviu…zau daca nu o sa fac un soi de versiune scurta de interviu cvasi-standardizat Proust aplicat pe beletristica din perspectiva omului muncii sau hobby-istului de tip scriitor combinat cu intrebari mai specifice re operele respective, (daca exista publicate macar si fragmentar pe undeva, chiar si pe Internet, ca nu sunt legat de a face reclama editurilor). Deci, daca vrei sa te inscrii pe lista potentialilor interviewati, NU raspunde la intrebarea de mai sus, ci da publicitatii asa cateva propozitii sau un paragraf din lucrarile tale, ca sa ma orientez in legatura cu partea personalizata, nu aia valabila pt toti. Dar dau Disclaimer ca ar fi posibil sa nu am timp de activitati caritabile decat poate dupa Anul Nou….dar oricum e o Rezolutie buna pt mine pt anul viitor, (ca pe aia pe anul… Read more »

Rudolph Aspirant

Bai, chiar ma gandeam ca ar fi ff misto sa te joci de-a Octavian Paler sau de-a Umberto Eco, sau de-a alalaltul, mai gras, am uitat cum il cheama, Plesu, adica de ce sa nu ma joc si eu de-a leaderul de opinie culturala sau macar de-a reporterul literar ?

zidanne

te citesc de ceva vreme daar… cu fiecare articol e din ce in ce mai greu a te intelege. Curand o sa am nevoie de o carte care sa imi traduca ce zici si inca una care sa dezvolte ce vrea sa spuna prima…
Hellllpppp!!!

Glass and Iron

– cum ziceam, sunt iar pe “metereze” 🙂

[…] lipseste pozelor pe care le validam zilnic online este tocmai povestea. O poveste reala, un moment surprins in imagini. Magia fotografiilor sta tocmai in caracterul […]

[…] Spune-mi o poveste – O cale sigura, dar anevoioasa, spre succes. […]

20
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x