In ultima vreme v-am cam exasperat cu parerile mele despre lume si, de ce nu, cu lumea parerilor mele…

Prin urmare, am decis sa intrerup putin rutina cu niste filme. Cum lista mea s-a lungit nepermis, pentru a trece titlurile vazute in revista voi folosi metoda promisiunilor electorale. Voi alege din lista titlurile care suna bine, desi sunt complet irelevante.

Lucy (2014)

In cazul multor filme proaste, exista intotdeauna un „dar” care sa te faca sa-i dai o sansa. Filmul X e prost, DAR macar are efecte speciale decente. Y are un scenariu slab, DAR actorii sunt buni. Ei bine, in cazul lui Lucy lipseste „dar”-ul. Lucy e un film prost cap-coada, bazat pe o teorie stupida (cea conform careia ne folosim doar “10%” din creier) pe care o speculeaza absolut aberant. Scenariul incoerent o aduce in plan pe Lucy, o studenta americana pe care Scarlett Johansson se chinuie sa o interpreteze si care printr-un joc dubios al sortii ajunge sa transporte un drog periculos in stomac. Punga cu droguri se rupe, iar Lucy devine o zeitate. Sfarsit, cel putin pentru partea coerenta a filmului.

Nici prezenta lui Morgan Freeman, ale carui replici violeaza orice urma de logica, nu salveaza cu nimic filmul. Lucy este greu de urmarit, isi reduce personajele negative la artificii narative, lipsite de motivatie (chiar, stie cineva ce s-a intamplat cu englezul sarmant de la inceput?) si abunda de metafore siropoase. De la referintele la prima “femeie” australopitec la aiurelile de tip ”traieste-ti viata si ignora zgomotul”, nu exista cadru din Lucy care sa nu jigneasca privitorul inteligent.  De fapt, cred ca singurele cadre care merita urmarite sunt cele de film documentar, suprapuse aproape inteligent peste unele momente narative.

Pe langa problemele descrise mai sus, Lucy abunda si de plasari de produse agresive, ajungandu-se chiar la o scena unde unul dintre inamici se spala de sange pe maini cu apa Evian. Nu, Lucy nu este un film ”usurel” sau “silly” si nici ”pulp”, dupa cum se exprimau criticii. Pentru asta il avem pe Tarantino. Lucy este pur si simplu un film prost al carui creatori s-au inhamat la o speculatie stiintifica redundanta si oximoronica. De la “timpul ca unitate de masura” la “timpul nu exista” trec doar cinci minute de film. Naratiunea filmului nu duce niciunde, iar efectele speciale sunt plasate aleatoriu (ganditi-va la coreeni grasi suspendati in aer si la o Scarlet Johansson invincibila si mult prea imbracata).

Personajul principal zboara, citeste minti si da lectii cretinoide de viata, in timp ce inteligenta ii creste progresiv. Lucy este genul de film care merita sa stea langa Battlefield Earth si Ice Planet si sa puna macar temporar punct carierei lui Luc Besson. Din fericire pentru el, Rotten Tomatoes si alte agregatoare platite ii vor plasa gramada de gunoi peste limita de 60%, in timp ce vor ingropa filme precum Transcendence. Daca va place totusi tema si vreti sa o vedeti abordata, va recomand fara atat de multe rezerve Limitless.

Guardians of the Galaxy (2014)

Un film gandit din start pentru publicul amator de benzi desenate si efecte vizuale. Genul de film la care un tata tanar isi poate duce pustiul de 12 ani fara sa se teama ca va adormi pe parcurs. Chiar daca n-a fost la fel de spectaculos ca The Avengers, Guardians of the Galaxy a punctat fix acolo unde a fost nevoie: umor, clisee acceptabile si personaje care sa poata pune bazele unei serii. N-are sens sa va povestesc prea mult despre renegatul Star-Lord (Chris Pratt), planta vorbitoare Groot (interpretata de Vin Diesel), ratonul dement Rocket (cu vocea lui Bradley Cooper), Gamora, asasina reconvertita (Zoe Saldana) si psihopatul Drax (Dave Batista). Actorii nu sunt foarte mari, dar sunt potriviti pentru rol, mai ales Chris Pratt care de-acum poate astepta linistit oferte de la case mai mari. Merita totusi notate scurtele aparitii ale unor nume mai titrate precum Glenn Close, John C. Reilly, Djimon Hounsou, Benicio Del Toro si Michael Rooker (Yondu).

La capitolul puncte negative, ma pot vaita ca principalul inamic, Ronan, nu pare sa aiba o motivatie suficienta pentru actiunile declansate. Desigur, cei familiari cu banda desenata stiau si povestea lui Ronan, dar pentru multi din sala, tipul cel rau parea doar psihopat (iar Lee Pace se pricepe de minune la treaba asta). Povestea generala a filmului este un mic cliseu si este axata pe protejarea unui vestigiu extraterestru extrem de puternic. De altfel, multe scene vor trezi cel putin o reminescenta fanilor Star Wars. Pana la urma, cred ca figura de catelus speriat a lui Groot, replicile ratonului si gluma de dupa generic mi s-ar fi parut mai interesante daca lumea nu mi-ar fi spus ca-i filmul anului. Guardians of the Galaxy e un film foarte relaxant, iar James Gunn e un regizor cu mult potential (mai ales dupa ce am aflat ca a regizat si Super). Totusi, sa nu exageram.

Horns (2014)

Daniel Radcliffe se tot chinuie de ceva vreme sa ne demonstreze ca nu e doar un fost pusti ochelarist, condamnat la rolul lui Harry Potter. Ce e mai ciudat e ca-i si reuseste, atat in teatru, cat si in film. Ecranizat dupa o carte a lui Joe Hill (fiul lui Stephen King), Horns e o productie unde mitologia crestina imbratiseaza filmul politist. Acuzat de uciderea iubitei, Ig Perrish, personajul principal, se trezeste intr-o dimineata cu o pereche indestructibila de coarne pe frunte. Ba, mai ciudat, la vederea coarnelor, oamenii din jur incep sa faca confesiuni sau sa cada prada propriilor dorinte si pacate.

De ce recomand Horns? Pentru ca regizorul si producatorul, Alexandre Aja (cunoscut in lumea amatorilor de horror pentru Mirrors, High Tension si The Hills Have Eyes) reuseste sa imprime filmului o atmosfera a la David Lynch. De la tonurile de rosu, la flashback-uri si modul in care sunt spuse replicile, Horns urla “Twin Peaks”. Bucatile de comedie neagra sunt si ele interesant integrate. Radcliffe joaca excelent, iar Juno Temple, iubita lui Ig din film, face ce stie cel mai bine: isi propteste ochii imensi in camera si face o figura ciudata.

De ce n-as recomanda Horns? Pentru ca acelasi Alexandre Aja a renuntat la unele metafore din carte pentru un final usor stupid, cu note de Hollywood, final care perturba tonul intregului film.  Pentru ca actori precum David Morse nu sunt suficient pusi in valoare, iar altii precum Max Minghella par a fi alesi aleatoriu. Nici efectele speciale n-au fost cele mai grozave, dar filmul nici nu ridica pretentii in sensul asta. Totusi, nu gasesc prea multe motive pentru care sa-i dau lui Horns o nota mica. Aruncati o privire. Una mai lunga, pentru ca filmul are aproape doua ore.

7500 (2014)

7500 este un horror de atmosfera, despre pasagerii unui zbor international. N-o sa divulg mai multe despre poveste, pentru ca filmul e scurt si orice v-as spune ar intra la categoria spoilere. Ce e interesant? Faptul ca Takashi Shimizu a turnat filmul la scurta vreme inainte de cele doua accidente Malaysia Airlines si ca evenimentele din film seamana destul de mult cu primul dintre ele. Ce nu e interesant? Faptul ca dupa ce te prinzi “care-i baiul”, scenele “horror” devin o simpla umplutura.

Chef (2014)

Chef ii aduce in aceeasi farfurie (ha, ce joc de cuvinte fabulos…) pe John Favreau, John Leguizamo, Sofia Vergara, Scarlett Johansson, Dustin Hoffman, Robert Downey Jr. si Oliver Platt (ultimii pentru destul de putina vreme, e drept). Chef este un film laudat de critici drept o comedie relaxata si interesanta pe care merita sa o vedeti. Din premisele astea doua ar trebui sa rezulte un film macar decent. Din fericire, publicul este mult mai inteligent decat Rotten Tomatoes si multi au vazut intentiile din spatele lui Chef: o reclama extinsa la Twitter combinata cu ceva “food porn” si fara un scenariu adevarat.

Dupa un conflict cu un critic, un bucatar de la un restaurant mare demisioneaza si se apuca de vandut sandviciuri pe strada. Cam asta e toata povestea, daca ingoram decorul aproape imposibil de luat in serios si personajele plate si usor de anticipat. Chef n-are niciun moment tensionat si absolut toate conflictele se rezolva cu bine pentru participanti. Pare un film scris de o batrana de 70 de ani care povesteste nepotilor.  Din pacate nu este, este un film scris si regizat de Jon Favreau pe care publicul ar trebui sa aiba decenta sa-l roage sa o lase balta. Serios, pana si chestia asta are glume mai bune decat Chef…

Pe lista asta mai erau vreo sapte filme, dar cum multi ati incetat sa cititi de la a doua propozitie, nu cred ca o sa le simta cineva lipsa (o sa le integrez ulterior intr-un alt articol pe care mi-l voi citi singur – voua o sa vi-l povestesc). Cronicile de la Anim’est si de la mai vechiul Anonimul o sa apara separat pentru ca vreau sa ma enervez separat pe incapacitatea regizorilor si scenaristilor romani de a spune o poveste coerenta.

P.S: Pana atunci, e posibil ca un film extraordinar, The Man from Earth, sa primeasca o continuare. Nu stiu daca e un lucru bun sau nu, dar pentru amatori, proiectul poate fi studiat aici.