Premiul de participare

Cel mai important in viata e sa fii tu insuti…daca nu te vede nimeni!

Asculta-ti inima, crede in tine si, mai ales, nu te indoi niciodata de propriile alegeri! Ti-au spus asta parintii, ti-au spus-o profesorii si ti-o spune zilnic media. Iar tie iti place cum suna pentru ca iti place sa fii mintit. Si pana la urma, ce poate fi rau in “a fi tu insuti”, inainte de toate? Foarte multe, daca e sa ne uitam la orice “reality show” din ultimii cinci ani (sau doar la Oana Zavoranu).

Daca ai intrat la liceul pe care ti-l doreai, daca tocmai te-a inrolat in prima ta trupa sau daca te bucuri de primul an de facultate, nu citi articolul asta. Considera ca e o incercare a sistemului de a te dobori, frate! Daca ai trecut insa de o anumita varsta si daca inca mai speri ca ”personalitatea” e cheia succesului, e timpul sa-ti schimbi sistemul de referinta. Vedeti voi, un adevar pe care il cam stie cam oricine a dat cu capul de pragul de sus e ca ”ca toata lumea vrea ceva”. Stiu ca suna ca o concluzie de muncitor aflat in pauza de salam, dar e pur si simplu singurul raspuns. De la femeia de langa tine pana la prieteni, profesori si rude, toti vor ceva. Partea proasta e ca acel ceva nu e personalitatea ta.

Fie ca cerinta e exprimata in mod direct (cum o face sau o va face viitorul sef), fie ca e ceva implicit (cum o va face persoana iubita), toti cei din jur asteapta ceva de la tine. E vorba de munca ta, de cunostintele tale, de disponibilitatea de a ajuta. Crezi ca te-ai ”casatorit din iubire”? Nu prea. Daca ”felul tau de a fi” ti-a cucerit iubita in primele zile de relatie, partenera a ajuns sa vada in tine nu doar ”un tip simpatic”, ci si un tip cu potential, unul care e capabil sa aduca niste bani, sa-si asume niste responsabilitati si sa o ajute. Adauga la asta sexul si pozitia sociala si o sa vezi cam ce loc ocupa personalitatea intr-o relatie pe termen lung. Desigur, o personalitate scabroasa nu te va duce nicaieri, dar e doar un factor din multe altele. Nu te va adora nimeni pentru simplul fapt ca existi. Nu vei fi respectat doar pentru ca esti “tu insuti”.

Psihologii de serviciu o sa-mi arunce repede cateva definitii in cap. O sa-mi spuna ca personalitatea e un ansamblu complex de trasaturi care include cunostintele, valorile, dar si actiunile. Nu ma indoiesc ca psihologia priveste personalitatea ca pe un construct mult mai complex decat l-am prezentat eu. De asemenea, nu ma indoiesc nici ca personalitatea e un simplu invelis, o introducere pentru omul din fata ta. Mecanismul inerent, pe care-l constientizam sau nu, functioneaza cam asa: am inteles, esti simpatic, dar cu ce poti sa ma ajuti? Imi poti oferi niste cunostinte in plus? Ma poti inveseli? Pot sa contez pe tine? Ai vreun talent special? Asta functioneaza atat in viata reala, cat si online, de la comentariile pe blog la discutiile mai largi.

(Sursa: Boxerhockey.com)

Uneori mecanismul asta trece intr-un plan secund, dar el ramane acolo. Prietenii vechi de exemplu au o legatura care transcende un simplu schimb. Cu toate astea, ea a inceput de la o constatare de tip ”l-am sunat pe X si m-a ajutat”. Nu o sa devii prieten pe viata cu cineva pentru ca i-ai spus doua bancuri bune. Uneori, metodele clasice de a te face placut nu functioneaza. Nici macar vestita carisma nu e ce pare. Carisma e in primul rand manipulare implicita si mai apoi personalitate. Voit sau nu, oamenii carismatici afiseaza un comportament care te convinge sa le acorzi incredere si il dubleaza prin fapte. E o prima impresie intarita de actiuni ulterioare. E la fel de mult un efect al ”personalitatii” si socializarii, cat e un efect al educatiei.

De la ”cocalari”, la pustanii aroganti care se plang ca nu-i angajeaza nimeni pe 1000 de euro, vedem zilnic oameni care n-au inteles ca EI sunt mult mai putin relevanti decat EFORTURILE LOR. Problema multora e ca nu se pot desprinde de primii ani de viata, de ierarhia liceului si de libertatea facultatii. Cumva e normal: in primii 14-19 ani de viata ti se tot dau lucruri de-a gata. Pare simplu, nu? Smecheria e ca vorbim de un schimb. Lumea SE ASTEAPTA ca tu sa cultivi niste talente, sa-ti gasesti o cale.

Dupa o anumita varsta (unii o plaseaza pe la 25, eu zic ca a scazut stacheta), incep sa apara niste intrebari legate despre ce stii sa faci. Si nu, nu te gandi ca ai tai te iubesc neconditionat. La fel ca in cazul parteneri si al prietenilor, exista o legatura afectiva evidenta (mai puternica in cazul parintilor). Cu toate astea, pana si mama ta vrea ca tu sa fii ”cineva”. In esenta, iti vrea binele. Practic, asteapta ceva de la tine (la 25 de ani nu mai merge cu felicitari din hartie creponata).

In comunism, competitia nu prea exista. Puteai fi mediocru si puteai deveni ”important” printr-o personalitate potrivita (suficient de lingusitoare). Astazi, din pacate, orice efort este facut in paralel si de alti 1000 ca tine. Asta e motivul pentru care uneori nu trebuie sa te concentrezi numai pe “a fi”, ci si pe “a face”. In viata nu exista diploma de participare.

P.S: Stiu ca exista destule situatii unde personalitatea face diferenta. Este vorba de situatiile unde oamenii au demonstrat deja ceva. Vedeti? De-asta nu se mai omoara lumea azi cu existentialismul!

38 Comments

  • Interesant articol. gg

  • Să mor eu dacă mi-a turnat vreodată cineva treaba asta cu ”fii tu însuți.”

  • Frumos scris. Unii constientizeaza mai devreme ca fiecare zi din viata lor este O negociere continua a intereselor personale cu ceilalti, ce poti sa oferi si ce primesti in schimb. Mai fatisa sau mai voalata, aceasta negociere. Eu consider ca personalitatea iti reflecta atuurile, adica “armele” cele mai eficiente in lupta ta pentru obtinerea scopurilor pe care ti le-ai propus.

  • “Fii tu insuti” e cea mai comuna replica de calmare! Insa asta nu inseamna ca este ceva rau! A fi tu insuti te poate ajuta enorm, dar doar daca sustii acest fel de-a fi si prin fapte.

    Si referitor la cariera, ca doar asta ar fi continuarea a ceea ce ai scris mai sus. Oamenii trebuie sa faca ceea ce le place. Nu doar ceea ce asigura un statut financiar multumitor. Insa trebuie sa fie sustinuti, sa aiba prieteni alaturi si persoane care sa ii incurajeze sa faca ceea ce-si doresc. Pentru ca, intotdeauna, va exista un moment de cedare…

  • Personalitatea se vede prin felul in care te porti cu ceilalti, inclusiv cat dai si cat pretinzi in schimb (nu doar material). Deci pana la urma daca spui ca il simpatizezi/iubesti/detesti pe individul X ca are o personalitate asa si pe dincolo, tot acolo ajungi.

  • Sebastian: Merci (imi aminteste de CS comentariul tau :P).

    Alin: Norocosule 🙂

    Ciprian Pardau: Da, sa faca ce le place…dar trebuie sa faca ceva, nu-i asa?

    Odeena: Da, tu ca observator extern, poate. Sunt insa oameni care considera ca trebuie admirati pentru simplul fapt ca exista si ca sunt ”ei insesi”.

  • Gheo: Imi pare rau, iti mancase Akismet comentariul. Intr-adevar, negociere e un cuvant foarte corect (si cred ca-i folosit des si in psihologie…aici Odeena e sefa).

  • În mare parte corect. Cu mici amendamente vizavi de toate exemplele date de personaje fără nici o urmă de calitate ajunse “mari” tocmai prin intermediul unei anume personalităţi. Fie că şi-au pupat şeful în dos, fie că au ţinut-o între buze prin cine ştie ce birou sau cine ştie cărui producător muzical, sunt suficiente motive să crezi că se poate reuşi şi aşa. Sau, din nefericire, mai ales aşa.
    De imbecililele alea ascunse prin birourile de PR şi care poartă denumiri de meserii care mai de care mai tâmpe mi-e şi teamă să mai spun ceva :))

  • Multi nu inteleg ca premiul de participare este chiar faptul ca pot sa participe in continuare.

  • Romania Inedit: Asta cam asa e!

    Bogdan: Pai de-aia am dat si exemplul comunismului. Atunci nu cred ca aveai prea multe variante (desi culmea, restrictiile legate de facultati au facut ca multi dintre cei ajunsi sus, lingusitori sau nu, sa aiba totusi o minima calificare – asta nu scuza insa cu nimic regimul).

  • cracked.com, huh?

  • N-am mai citit Cracked de ceva vreme (exceptand link-urile pe care mi le dau amicii). Stiu ca John Cheese mai scria despre maturizare & co, dar nici pe el nu l-am mai citit recent.

    Asta cu “everybody wants something” o spunea si Carlin destul de des. E un adevar general valabil 🙂

  • ^Ca idee, eu imi bazez articolele pe “real life encounters”…iar ultima saptamana a fost a naibii de ciudata.

  • Cred ca a existat o ierarhie in toate sistemele sociale, indiferent ca se numeau comunism sau asa zisa noastra democratie.
    Si din acest motiv, unii castiga lucruri concrete, altii doar diplome de participare. Atata timp cat vor exista ierarhii, vor exista castigatori si participanti.

  • Atata timp cat democratia va fi prost inteleasa, va exista un numar urias de simpli spectatori.

  • Pai si cum arata ca sunt ei insisi? Nu tot prin felul in care se comporta? (Ca sa evit confuziile: prin ‘comportament’ vreau sa zic absolut orice face individul respsectiv, inclusiv cum se aranjeaza, cum vorbeste, cum se misca s.a.m.d.)

  • Ba da, dar asta nu ma incalzeste cu nimic. Poti fi tu inseti/insuti si poti sa ma impresionezi extrem de placut prin politete si bun simt. Daca insa motivul pentru care te-am inclus intr-un proiect nu este indeplinit (adica daca nu-ti faci treaba), poti fi sarmant/sarmanta in alta parte 😛

  • @krossfire @offtopic Sigur nu e vorba de Brood?
    @on Lasa ca e bine sa mai dai cu capu de pragul de sus: il vezi pe cel de jos… Erau niste vorbe din batrani legate de om si fapte si alte din astea dar am cam fost prins in negocieri (de foloase si nu pentru mine, bineinteles) si informatia aceea se afla intr-o zona de memorie accesibila numai dupa 3-4 canute cu cafea cafeinizata si spuma de cafeina. Sau o noapte de somn.

  • De acord cu observatia legata de praguri. Altfel: ce Brood :P?

  • @krossfire aka Starcraft Broodwar

  • Pai da, dar la ce era referinta mai exact :P? (la fraza cu “toata lumea vrea ceva?”)

  • @krossfire vorbeam (offtopic) gg-ul lu’@Sebastian despre care tu spuneai ca iti aminteste de CS. Pe vremea mea… era brood. Atat!
    Oricum, abia mai vaz tastele. Daca e ceva incerc maine un raspuns mai inchegat. Sper

  • Am inteles acum 🙂

    Eu “gg” am auzit si in salile de net cu Red Alert 1, deci na…

    Counter Strike n-am jucat absolut deloc prin liceu si am jucat destul de putin prin clasa a opta. M-a prins microbul de-abia acum, odata cu ultima versiune (World in Conflict). Cum meciurile din anumite moduri de joc sunt foarte scurte, citesti gg cam la vreo 5-10 minute, asa :p

  • @krossfire vezi tu… toti vor ceva de la tine 🙂

  • :))

  • Personalitatea nu te-o duce prea departe, dar cand personalitatea ta lasa de dorit te impiedica destul incat orice skill ai e cam degeaba.

  • “Fii tu insuti” este ceea ce (mi, ti, ni) se cere acum. E o exprimare trendi si se asezoneaza cu “exprimate liber !”. Nu ca ar fi cineva interesat de personalitatea mea (ta, …) si modul in care ea se expandeaza precum un popcorn la microundele societatii cu care interactionezi ci doar fiindca asa a venit chestia din vest si toata lumea crede ca da bine sa iti ceara sa fii liber de inhibitii, sa naparlesti de cele impuse, pentru a te simti gol si liber.

    Si sunt fraierii care chiar pun botu’ la povestea asta, precum cotofana la ce sclipeste …
    si sunt jmekerii care se pisa pe ea de personalitate frate dak nu sti sa faci tufla si sa te descurci personalitatea ie pentru fraieri k personalitate a avut si ala cu miorita da la ce ia trebuit k tot a dat coltu si ailanti doi a ramas cu banu gros

    Incerc sa gasesc o cale de mijloc – sa am o personalitate care sa ma ajute sa ies din zona mediocritatii, dar sa nu cred ca personalitatea o sa gandeasca in locul meu, o sa mearga in locul meu … chiar si cand o fi sa chem liftul, pot sa o fac cu personalitate, dar tot trebuie sa apas cu degetul pe buton, nu ? 🙂

  • Ioana: La fel cum te pot impiedica si alte carente si eventuale gafe. E-adevarat, primul contact e cu “personalitatea”.

    Glass and Iron: Presupun ca a fost intentionat jocul cu cratima. Altfel, da. E vorba despre cei care “pun” botul si au impresia ca celorlalti chiar le pasa de personalitatea lor (in primul si in primul rand).

  • Da, am sarit-o intentionat. Ca doar ma esprim liber si cum vrea personalitatea mea !
    Sunt liiiiiiiiiiiiiiiibeeeeeeeeeeeeeer ! Da ?

  • Este normal ca fiecare sa ceara ceva de la noi, ca de asta suntem pe pamant. Am acumulat in copilarie ca sa dam mai departe la maturitate, este ciclul vietii si daca cineva se pune de-a curmezisul si nu vrea sa dea nimic, va fi exclus din societate si cu gandul si cu fapta si mi se pare foarte normal!
    Dar ce ne facem, cand ani la rand dam peste personaje care doar cer ceva de la noi si nu vor sa dea nimic la schimb? – ma refer la bani, sentimente, cuvinte de apreciere….nimic….tot au impresia ca li se cuvine sa beneficieze de tot, fara recompensa…Degeaba avem noi personalitate si ne-o putem pe tava, exista oameni care nu sunt interesati de ea, din pacate……….

  • Glass: Nu uita de independenta 🙂

    Haine: Pai si de ce ar fi, pana la urma?

  • Cred ca e greu sa fii tu insuti, pentru ca asta presupune in primul rand sa stii cine esti, isr cand stii asta, trebuie sa alegi partile tale BUNE si sa te folosesti de ele, talentele tale valorifica sunt atuuri in fata celor care fac acelasi lucru, dar fara o inclinatie naturala. Sa fii tu insuti cred ca inseamna mai mult sa stii sa iti folosesti calitatile.

  • Felicitari pentru noul blog… de pe vechiul blog am ajuns aici…
    ai facut o postare despre un “hosting frumos” …

  • Super tare…căutam de la ora 1 ceva tare Sa citesc…..şi am luat-o foaie cu foaie , site cu site până am ajuns pe plantatie la tine.
    Am ales articolul ăsta…, am citit ceva tare , acum pot merg la somn ,

  • Personalitatea este necesara, dar nu suficienta. Cel mult, sa-ti spunem ca personalitatea iti ofera intrarea de care ai nevoie pentru a-ti etala calitatile – ceea ce stii sa faci, sa oferi celui care, desigur, asteapta ceva de la tine.

    Mi-a placut foarte mult paragraful despre iubirea neconditionata a parintilor.

    Acum, cand M. nu mai este si din familia mea a mai ramas, practic, doar numele, mi-e foarte clar ca taica-miu a asteptat mereu ceva de la mine. Nu stiu ce si nici el n-a stiut sa spuna ce. Prin urmare, facand mereu asa cum am crezut eu ca e mai bine (si, de suficiente ori, mi-a fost mai bine), i-am produs dezamagiri in lant. Punand astea in contextul pierderii lui M., imi dau seama de ce acum suntem mai instrainati ca niciodata (desi vorbim la telefon mai des ca niciodata).

    Mda, revenind (n-am vrut sa ma “descarc”, dar contextul mi-a permis divagatia), nu e important doar sa participi. Diplomele de participare sunt, intr-o societate concurentiala, niste hartie igienica mai rasarita.

  • in mare parte e corect ce ai spus…dar pastrand linia si noi vrem ceva de la ceilalti l fel cum si ei vor de la noi…

  • Din cauza ca asa per general cred ca ai dreptate, te-am invitat la o leapsa total off-topic, ca sa iti permiti si tu sa depui efortul necesar relaxarii pt a-ti manifesta “personalitatea”, sau macar stilul cultural exprimandu-te in legatura cu domenii si in moduri cu care probabil ca nu ai un contact de rutina sau deja monoton.

  • Cred ca am participat la 3 lepse in 10 ani de blogging 😛

4 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.