Despre ridicatul in slavi si coboratul in groapa

Odata cu stirile despre artificii ucigase si fripturi otravitoare, in fruntea agendei media s-a strecurat un subiect numai bun de muls…

Stirea este simpla: regizorul-senator Sergiu Nicolaescu a murit. Stirea este simpla, insa reactiile sunt cel putin surprinzatoare. Pe langa controversele de tip “sinucidere, malpraxis sau expirarea datei de pe ambalaj?” a aparut si eterna lupta dintre fani si contestatari. In Romania, asta e o consecinta nescrisa a oricarei morti celebre. La nici 5 minute dupa anuntarea decesului, publicul se inarmeaza pana in dinti si declanseaza razboiul. Sergiu Nicolaescu: artist sau politruc?

In cazul lui Sergiu Nicolaescu si nu numai al lui, gasesc dificila formularea unei concluzii. Dupa cum stim, nenea asta a facut niste filme. Majoritatea mediocre, dar cateva decente pentru epoca lor. Comisarul Moldovan a facut niste filme acceptabile intr-o epoca in care filmele erau in general live si aveau un singur actor. Pe de alta parte, acelasi nene era si un apropiat al fostului regim si detinea monopolul asupra productiilor cinematografice din perioada. Tot el a devenit senator dupa Revolutie si a regizat un numar impresionant de aiureli, direct proportional cu enormitatile emise in paralel.

Cumva, acelasi personaj care a reusit sa ne impresioneze parintii, a reusit ne irite pe noi. Iar noi nu putem accepta asta. Publicul are nevoie de eroi mitologici, rezumabili intr-o fraza si evident, de monstri. Teritoriul de mijloc, unde idolii se intalnesc cu oamenii de rand nu exista. Nu putem accepta ca individul care tras scene de lupta cu mii de soldati, a regizat si Orient Express cu aceeasi seninatate. Nu putem accepta ca  filmele lui Nicolaescu sunt bazate pe minciuni istorice, menite sa satisfaca niste orgolii, dar ca in acelasi timp unele sunt vizionabile. Aparent, viziunea noastra nu accepta o cale de mijloc.

Gandalf Viteazu' 3
(Un film de Sergiu Nicolaescu)

In ciuda diferentelor, niciuna dintre tabere nu este ancorata in realitate. In prima ii avem pe cei care-si cauta idolii. Sunt cei pentru care Nicolae Iorga a fost un polimat si un titan al culturii romanesti, un om caruia propria cinste si onoare i-au adus moartea. Lor nu are rost sa le spui ca Iorga a fost un polimat si un titan al culturii romanesti, caruia extremismul, discursul antisemit si indemnurile politice i-au adus moartea. Nu are rost sa le spui ca, in ciuda intelectului feroce, Iorga n-a fost niciodata prea departe de ideologia legionara (poate doar prin regalismul manifestat ulterior). Desigur, crima legionarilor a fost odioasa, insemnatul aport cultural al lui Iorga nu poate fi ignorat. Chiar si asa, merita oare sa-l transformam intr-un martir, doar pentru a nu-i pata imaginea?

A doua tabara isi trage seva dintr-o meteahna pur umana, una asumata liber de romani. O stiti, e vechea poveste cu ”capra vecinului”. E dorinta de a minimaliza realizarile altora, de a-i pune pe toti ”la locul lor”. Pana la urma, te poti convinge oricand ca ”Paulescu ala n-a facut prea mare lucru”. Ba mai mult, ”era si un antisemit convins”. E greu sa vezi pe moment cum ingroparea unor valori iti face indirect rau. E greu sa vezi ca un antreprenor de succes pe care ”il cunosti tu si e un bou” ar putea face mai mult pentru tine daca i-ai acorda putin credit. E greu sa vezi cat de mult afectezi increderea altora in propria munca, atunci cand ataci neconditionat munca altora. Daca toti sunt ”hoti, vanduti si prosti”, cum demonstrezi ca tu esti altfel? Cand ii tragi pe altii in jos, tu nu mai cum sa urci.

Pentru prima tabara, maresalul Antonescu a fost ultimul erou al poporului roman. Pentru cei din urma, omul a fost un criminal. Aparent, Antonescu omul nu a existat niciodata. Fie il transformam intr-un mit, asa cum am facut cu “bravii” nostri conducatori , fie il aruncam in mocirla, asa cum am facut cu numeroase alte personalitati. Cand se mai ridica unul si spune ca, in ciuda onoarei militare si a demnitatii umane, Antonescu era totusi arogant si facuse atat greseli politice cat si militare, trebuie sa intervenim. Cum adica facuse greseli? Cum adica era un individ cinstit si demn? Cele doua afirmatii nu pot coexista!

Adrian Paunescu. Aceeasi problema. Iurie Darie. Aceeasi problema. Daca in cazul primului om partea negativa cantareste destul de puternic in balanta, in cazul lui Iurie Darie o intreaga cariera pare a fi fost redusa de mass media la o singura greseala. Evident, publicul a considerat ca nu era cazul sa-l fi vazut vreodata pe scena pe decedat. Cateva poze sunt intotdeauna suficiente pentru un verdict. Viata e mai usor de privit in alb si negru. Care ar fi deci solutia?

Evident, cautatul de ”trasaturi pozitive’ nu e o indeletnicire profitabila. Pe principiul “despre morti numai de bine” i-am putea gasi trasaturi pozitive si lui Dan Iosif. Pana la urma, nici Hitler ala nu picta asa de rau, nu? Trebuie totusi sa pastram proportiile. Il poti admira pe Churchill pentru ca a tinut Anglia in frau in timpul Celui De-al Doilea Razboi mondial, pentru spontaneitatea si taria de caracter. Nu-l poti admira insa pentru alcoolism, greselile de la Galipolli si comportamentul de dupa razboi. Churchill nu era nici un alcoolic, nici un mare conducator. Churchill a fost un mare conducator alcoolic.

Mai greu de acceptat, dar poate asa nu ne vor mai suprinde erorile ”idolilor nostri”, fie ei actori, sportivi sau politicieni. Poate asa nu-l vom reduce pe David Petraeus, fostul sef CIA, la pozitia unui “curvar” si poate nici nu vom mai simti nevoia sa aruncam cu rahat in sicrie si cruci. Poate asa ne vom intelege ceva mai bine istoria si personalitatile, personalitati pe care lipsa de perspectiva ne face fie sa le mitizam, fie sa le demonizam.

Ne-am umplut cartile de istorie de povesti cu Ahile, Hercule si Perseu. Am ignorat deliberat partile pozitive ale antagonistilor, dar si comportamentele greu de inteles ale eroilor.In repetate randuri, am redus o personalitate la un punct. Mitologia moderna, de la viata publica, la filme si publicitate, nu cuprinde oameni, ci stereotipuri. E o tragedie greaca fara final. E greu, dar poate e cazul sa intelegem ca nu suntem si nici nu vom deveni perfecti. Nici eroii nostri nu au fost si poate ca unii dintre ei nici nu au fost eroi. Panal la urma, binele nu castiga intotdeauna si nu intotdeauna suntem de partea binelui. Ce e mai frumos este ca toate lucrurile astea sunt absolut normale. Fara ele, viata fi extrem de plictisitoare, iar moartea…o simpla nota de subsol.

P.S: Refuz sa discut despre problema incinerarii si pozitia BOR. Faptul ca in 2013 avem o dezbatere pe tema asta ma face sa cred ca nu are sens sa-mi spun parerea, oricat de neinsemnata ar fi in context.

27 Comments

  • Ba chiar 2013, krossfire (vezi ultimul tau paragraf) 🙂

  • E prima oara cand te citesc pe mobil…cool…imi place…spre deosebire de multe site-uri de pe la noi chiar e adaptat pe mobile. Ai devenit bookmark si oe mobile.

    Ontopic: totul decurge din pruncie … Restul vorbim online (fata in fata)
    Costel.

  • Te apreciez pentru felul in care argumentezi pareri de bun simt.
    Probabil asa cum nu oricine distinge nuantele culorilor, pictorii distingand mult mai multe nuante decat un om obisnuit, nu oricine poate distinge nuantele umane.

  • Vezi ca ai promis 😀

  • Înainte ca Sergiu Nicolaescu să facă ceva, a făcut-o stăpânul său Ceaşcă.

    Mai precis, în momentul când a început valul de emigrări ale evreilor în Israel, ideologia care până atunci se învârtise în jurul “ţăranilor, muncitorilor, industrializării, electrificării, Partidului, Tovarăşului, lui 1 Mai muncitoresc” şi altora asemenea, a cotit-o brusc spre 23 August. Ziua naţională de 23 August, mitinguri de 23 August, filme cu 23 August, concursuri pioniereşti de 23 August, poeţi care scriau şi publicau numai de 23 August, pagini de ziar întregi cu 23 August, discursuri isterice ale Tovarăşului de 23 August, o întreagă nebunie de 23 August. Tot ce fac nord-coreenii cu Kim Întâiul, al Doilea şi de curând şi Al Treilea la noi se petrecea de 23 August şi pentru 23 August. Dintr-un anumit punct de vedere, Tovarăşul însuşi, aşa tiran cum era, geniu’ Carpaţilor, cultu’ personalităţii etc se dăduse înapoi şi lăsase lui 23 August locul întâi pe scena publică.

    Marea Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă. Încearcă s-o spui de vreo 10 ori, cât poţi de repede şi fără greşeală. Ştiriştii Iepocii dă haur puteau, Probabil făceau exerciţii pentru asta, în faţa oglinzii.

    Omul nostru care a făcut nişte filme este considerat un artist de importanţă istorică pentru Mihai Viteazul, Dacii, Nemuritorii şi alte câteva, pe care le-a scos pe DVD şi se vindeau în Diverta. De asta e dificilă formularea unei concluzii, fiindcă a îngropat puzderia de filmuleţe cu eroicii comunişti de la 23 August, partizanii comunişti, tipografiile de manifeste comuniste etc de obicei eroul comunist fiind jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan, mâna lui dreaptă.

    Deşi nu e exclus ca în climatul politic de după 2006 să fie dintr-o dată dezgropat tot ce a fost ascuns, că aşa e politically correct.

    ~Nautilus

  • Nautilus: Pai ar fi corect si probabil ca nu ar schimba cu nimic verdictul final. Multe sunt lucruri stiute sau banuite si nu mi se pare corect sa-l transformam in erou, dar nici sa ne bucuram “ca in sfarsit s-a dus si ala”, cum abera cineva acum o saptamana la tv.

  • De multe ori reactiile vehemente ale negativistilor/scepticilor/doritorilor de moare a caprei vecinului sunt doar niste incercari de aducere pe pamant a celorlalti. Cand a murit Nicolaescu seara din 4 posturi urmarite 3 il ridicau in slavi iar al patrulea il avea la telefon pe CTP care, ca in contextul respectiv, parea ca e plin de ura.

  • Dany: Merci pentru corectura. Iti mancase Akismet comentariul 🙂

  • Ioana: Akismetul iti mancase si tie comentariul. Apreciez complimentul, insa cred ca mai am destul pana acolo 🙂

    Logosfera: Oare de ce oamenii care ne “aduc cu picioarele pe pamant” sunt mai mereu extrem de partinitori si foarte putin echilibrati?

  • Pana la urma Sergiu Nicolaescu a fost o personalitate pozitiva ale istoriei Romaniei si a avut un talent urias.

  • Eu m-as fi oprit la ”o personalitate”. E cel mai echilibrat 🙂

  • Offtopic:

    Salut Kross. Am vazut commentul tau. N-am dat bir cu fugitii doar ca ceva evenimente din viata mea, si asceniunea facebook-ului m-au tinut departe de bloggereala in ultimul an. Cam acelasi lucru e valabil din pacate si pentru “copiloata” mea Lea, in care imi spusesem sperantele sa continue munca inceputa de mine. Nu cred ca o sa mai postez prea curand, consider ca nu mai am de zis mare lucru. Din punctul meu de vedere blogul si-a atins scopul si orice ar urma ar fi oarecum redundant. Mail in private daca vrei sa ne citim pe FB . See you around.

  • n-am urmarit chestia cu Sergiu, dar nu m-ar mira ca BOR sa fie si impotriva Sapantei 🙂
    La Multi Ani si tie!

  • Macar Nicolaescu a avut ceva realizari, chiar daca sunt discutabile.

  • Realizari? Ctitorii chiar.. 🙂

  • Night-elf: Fie cum zici. Ne citim pe Facebook 🙂

    Zamoca: Ma distreaza lipsa de ”experti” in incinerare din mass-media romaneasca :))

  • Romania-Inedit: A avut, cum sa n-aiba. Doar ca na, de-acolo pana la “talent urias” cred ca mai e (talentul lui s-ar fi vazut mai clar intr-o piata competitiva).

  • Imi pare rau, dar chiar nu mai am rabdarea sa mai citesc inca un articol despre DOs and DON’Ts cu Sergiu Nicolaescu. Faptul ca moartea lui a generat un meleu pe seama filmelor sale si nu o discutie coerenta si critica (in care, citindu-l pe diagonala, cred ca s-ar fi incadrat si articolul tau), ma scarbeste total.

    Eu cred ca ambii, omul si cineastul, isi au meritele lor, concomitent cu lipsurile lor. Dar toti si toate au fost aruncate in acelasi hardau cu laturi, astfel incat parca nici nu mai conteaza CE s-a spus, ci CUM s-a spus.

    Cat despre BOR, ma abtin. Ca sa nu vomit.

  • Apai eu am scris despre Okuribito deci ar trebui sa dau interviuri la PROnTV si iRealitatea. Ma distreaza cat de multi romani sunt socati sa afle ca la alte popoare (cum ar fi japonezii), inmormantarea e o practica ciudata, exotica si iconoclasta, pre-cumu-i la noi incinerarea 🙂

  • Intuneric: Vezi ca articolul nu-i tocma’ despre Sergiu 🙂

    Zamoca: Romanii sunt socati sa afle orice in afara colectiei lor de mituri urbane.

  • Serj asta devine un punct de referinta doar pentru cei care vizioneaza ce le cade in mana si nu selectiv. Pentru restul, filmele sale au reprezentat un gunoi mai des aruncat decat gunoiul zilnic.

    Practic, el reprezinta ceva doar pentru ca a fost prezent necontenit oricand dorea el, in cinematografe si pe tv. De asta multi declara ca a fost personalitatea care le-a marcat copilaria. Citeam, acum cativa ani, o declaratie de-a unui actor care-a lucrat cu el, in care spunea ca nenea Serj era un om pe care il culegeai din birt. Doar ca nimeni n-a dorit sa aminteasca in vremea comunistilor, pt ca, nu-i asa, facea parte din sistem.

  • Chestia e ca in perioada nu prea aveai de unde alege. Nu puteai compara Dacii cu un film facut cu un deceniu mai devreme precum Ben-Hur (unii norocosi au apucat totusi sa le vada pe ambele).

  • Legat de ce zicea Logosfera, mă gândesc că uneori, anumite persoane au impresia că se pot face auzite sau înțelese doar atunci când țipă la fel de tare și urât ca cei a căror opinie vor să o schimbe, fără să-și dea seama de ce consecințe poate avea discursul lor.

  • e chiar fain blogul tau
    articole interactive

  • foarte fain articol. scris cu calm, rational, bine argumentat.
    esti foarte echilibrat pentru varsta ta. stiu, din nou scot in evidenta lucruri irelevante pentru tine (gen: caracterul/comportamentul unui om nu are varsta…), insa ma intreb cum o sa fi tu peste 15, 25, 35 de ani? vei fi si mai echilibrat, si mai rational???

    stau si ma intreb, cand oare te vor apuca marile framantari ale vietii ca sa-ti dai drumul la scris? sau tu esti genul care le vei trai numai verbal, sau numai pentru tine, de teama sa nu-ti fie rusine sa te confrunti cu ele mai tarziu, cand cineva iti va scrie biografia? :))

    in opinia mea, preocuparea aceasta de a nu calca stramb, de a nu lasa urme compromitatoare in timp, preocuparea aproape obsesiva de a ramane impartial si detasat, de a privii lucrurile din afara evenimentelor intr-un stil curat si pieptanat pe toate cararile, iti va asigura medalia de aur a mediocritatii din punct de vedere artistic.

    daca asta iti doresti, esti pe drumul cel bun.

    altfel ar fi pacat pentru energia si forta creativa pe care tu cu siguranta le ai (eu cel putin am convingerea asta) si pe care in prezent le ti ascunse sub carapacea perfectionismului afisat…

  • Am ajuns si eu la concluziile tale, legate de eroi si pareri inoculate prin diferite cai. Daca vrem sa ne maturizam, ar trebui sa vedem toate personalitatile si eroii si ca pe niste fiinet umane, cu greseli si parti forte, ca doar de aceea au devenit eroi.

  • Eu cred ca …
    Este vorba despre inima si minte, despre sentiment si ratiune iar astea doua nu sunt “paralele” si “egale” de-a lungul vietii.

    Mama, Isus, Mihai Viteazul, Pintea, Michelangelo, Eminescu, Maniu, Regele, Tristan si Isolda, Elisabeta Rizea, Carl Sagan – atatea si atatea pesonaje din viata mea, unele, intr-un moment sau altul, modele de viata. Am avut nevoie de modele pentru a ma dezvolta. Iar modelele trebuiau sa fie PERFECTE pentru ca eu sa cresc drept. Copil fiind, nu “lucram” cu nuante ci numai cu “alb” si “negru”. Mai tarziu am transformat modelele in repere – puteam sa inteleg diferenta. Puteam sa inteleg si faptul că mama – icoana copilariei – l-a inselat o data pe tata cu iubirea din tinerete, că Mihai Viteazul – “icoana” Unirii – a fost un aventurier, nu os domnesc, pamantean, că Vlad Tepes – model de dreptate – permitea jefuirea teritoriului in timpul campaniilor sau era “antiotoman” doar cand avea un interes. Puteam sa inteleg slabiciunile modelelor inimii mele, facand din ele repere pentru mintea mea.

    Sunt unii care raman vesnic la “nivel” copilaresc – ei nu au “trecerea” spre intelegerea modelelor, continua sa “opereze” cu “alb” si “negru” o viata intreaga. Sunt altii care isi urasc copilaria si atunci distrug orice fel de frumusete a modelelor, strigand “Dar sunt toti murdari !”. Si sunt oameni care, linistiti, accepta nuantele fiindca pot sa inteleaga acest lucru.
    Faptul ca “unii”, in scop propagandistic, continua sa prezinte viata doar in “alb” si “negru” nu este o problema – infantilii si negativistii, oricum nu pot fi “reorientati” iar cei inteligenti, oricum vor intelege existenta nuantelor.

    Dar copilul TREBUIE sa aiba modele perfecte. Adultul poate sa “ridice valul”.

    Nu degeaba, Shakespeare i-a “omorat” pe Romeo si Julieta de tineri !

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.