Între noi, fetele…

Deși informația promitea să dărâme imperiul preconcepției, omenirea trăiește acum o nouă epocă a certitudinii.

Astăzi, orice analfabet știe cum trebuie să fie societatea, cum trebuie să gândească ceilalți, ce e adevăr și ce e conspirație. Orice habotnic îți poate spune cum vorbește o “femeie bună” și ce înseamnă un “bărbat adevărat”. Orice stângist de duminică te va numi ignorant pentru că încă mai crezi în genuri, pe când tradiționaliștii vor urla că ai uitat de sfânta taină a căsătoriei. Asta în timp ce societatea evoluează mai repede decât frica ta de izolare.

E drept, la categoria sfaturi, sexul “frumos” a fost mai oropsit decât sexul păros. De decenii întregi revistele pentru femei au știut cum trebuie să se comporte o femeie, cum să se îmbrace și, nu în ultimul rând, cum să-și tundă părul pubian în funcție de zodie (mulțumim, Unica!). Pe lângă asta, prezența unor demente precum Gwyneth Paltrow și presiunea unui feminism prost înțeles, face din feminitate un ideal tot mai greu de atins.

Deși la prima vedere nu ai zice, și în cazul bărbaților lucrurile sunt la fel de dificile. După secole în care bărbatul adevărat era o combinație dintre un taur educat și basistul de la Manowar, ne-am trezit într-o epocă în care mușchii se fac la sală, inteligența se măsoară în biți și popularitatea în Like-uri. O epocă în care trebuie să fii suficient de sensibil încât să o înțelegi pe cea de lângă tine, dar în același timp ușor labil, să nu creadă societatea că ești slab. O epocă în care nu mai e cool să fii bărbat.

Acum nu mai ai voie să fii nici băiatul mamei, dar nici leit taică-tu. E în regulă să fii “tocilar” și pasionat de ciudățenii, cât timp le împărtășești numai pe Facebook. Trăim o eră ciudată pentru bărbați și femei, dar și pentru orice alt gen cu care s-ar mai putea identifica cineva. Într-o astfel de lume, e normal să cauți repere, fie printre cei care au reușit, fie printre cei pe care îi admiri. Uneori e bine pur și simplu să cauți indivizi coerenți.

Din păcate, mediul online nu abundă nici de povești reale, nici de oameni lucizi. Ăștia sunt prea ocupați să fie bărbați de succes, încât să mai scrie articole despre cum să faci asta. Nouă ne rămân oamenii cu certitudini, adică nebunii. Unii dintre ei au ales calea întoarcerii la “reperele tradiționale” (nu e greu, având în vedere îmblânzirea masivă a hoardei masculine). Din păcate, panta asta duce într-o singură direcție: Evul Mediu. O direcție în care publicitatea ne îndreaptă de ani buni.

Cealaltă direcție, cea a iubirii necondiționate și a lenei fără granițe, a produs însă materiale mult mai ilare. Un astfel de material mi-a atras atenția zilele trecute (când mi-a fost pasat cu bună intenție, de altfel). Benjamin Hardy, un viitor psiholog organizațional în vârstă de 29 de ani, căsătorit de 5 ani și cu 3 copii adoptivi, a reușit să scrie o colecție de sfaturi atât de proastă, încât e imposibil să o ignori. Nu, nu e greu să o ignori din perspectiva de bărbat, ci din perspectiva de ființă rațională.

Articolul original este intitulat “10 Habits That Change Boys Into Men” (10 Obiceiuri care Schimbă Băieții în Bărbați) și se găsește aici dar, în caz că-l ratați, am făcut și un print screen. A fost deja modificat de două ori, deci este posibil să dispară. Scrisă de un om prea tânăr să vorbească și prea bătut în cap să conteze, bucata asta de text are un potențial imens de a face rău, motiv pentru care o voi diseca și demola rapid. Da, știu că nu e stilul meu, dar peste unele lucruri trec mai greu. Voi traduce frazele în limba română, dar vă sfătuiesc să râdeți de articolul original.

Articolul începe promițător. După ce citează o serie de statistici reale legate de sinuciderea în rândurile bărbaților, de alcoolism și de rata de școlarizare, Ben al nostru aruncă următoarea dumă: „Femeile merită succesul primit. Au fost oprimate pentru prea multă vreme. Sunt mai motivate și mai eficiente decât majoritate bărbaților.” Serios, maestre? Ai vreun studiu pe temă sau o spui doar pentru a nu-ți sări feministele în cap? Insinuez asta pentru că întreaga tentă a articolului e una ușor misogină…

Nu că femeile n-ar merita o mai bună promovare sau egalizare a rolurilor sociale, dar actuala orientare a militanților pentru dreptate socială caută să dărâme modelele tradiționale de gen. Media care promovează genul ăsta de atitudine (o atitudine întru-câtva necesară) e în parte responsabilă și pentru confuzia bărbatului modern. Benjamin nu a făcut decât să evite o temă controversată pentru a-și putea umple articolul cu ambiguități.

Mai mult, autorul e profund confuz în legătură cu publicul lui și cu adaptarea mesajului la el. Când pare că vorbește cu tineri adulți, când cu bărbați rătăciți. De cele mai multe ori însă, el pare să vorbescă cu puști, copii și adolescenți. Pentru ei are sfaturi ca:

  1. Gândește dincolo de tine – Afirmația asta nu e tocmai un sfat, ci o colecție de învățături spirituale, amestecate aleatoriu și exprimate incoerent. Problema nu e că bărbații ar fi mai imaturi, așa cum susține autorul, ci că întreaga generație este una imatură și prinsă într-o veșnică adolescență. Sfaturile în sine nu sunt greșite, dar sunt imposibil de înțeles atât pentru un puști de 14 ani, cât și pentru unul de 29. Pe bune, câți dintre noi suntem “umili față de propria umanitate” (Be humble about your own humanity)?
  2. Nu mai juca jocuri video – După ce citează niște studii neconcludente legate de dependență, Benjamin dă un sfat care nu este doar greșit, ci de-a dreptul imbecil. Când ai jocuri video folosite ca terapie anti-traumă și anti-bullying, când jocurile video sunt recunoscute drept formă de artă și au propria secțiune la premiile BAFTA de peste un deceniu, să emiți cretinisme de genul ăsta mi se pare trist. Mai mult, ignorând complet gaming-ul competitiv, autorul se dă pe sine drept exemplu de dependență, uitând să menționeze sau refuzând să înțeleagă ideea de personalitate dependentă (cuvântul adictiv nu există în limba română). Deși DSM-ul nu vorbește deloc despre jocurile video, e clar că un om cu o astfel de personalitate poate deveni dependent de păcănele, Counter-Strike sau șah pe bani, cu aceeași ușurință. Un băiat care vinde obiecte virtuale cu sute de euro pe lună e de preferat unuia care vinde obiecte din casă pentru a juca poker electronic. Totuși, ce înțelegere să ceri de la un psiholog care are senzația că doar bărbații joacă jocuri video?
  1. Învață în medii sănătoase și lasă medicamentele – Un sfat bun, mai ales că vorbește despre ADHD-ul diagnosticat prost. Un sfat bun, care n-are nicio legătură cu masculinitatea, ci cu niște elemente de care toți copiii trebuie să dispună, dar pe care nu le pot controla. Câți puști din ghetourile americane sau românești au șansa să învețe în medii sănătoase?
  2. Practică efortul fizic susținut – Alt sfat decent, dar e ilar cum un om cu meseria asta (da, înțeleg că este sau vrea să devină psiholog “instituțional”) se miră că femeile experimentează durerea diferit față de bărbați. Oricum, e interesant cum activitatea fizică este asociată cu masculinitatea, ba chiar cu ceva care te transformă în bărbat (ai pus-o, Simona Halep)!
  3. Asumă-ți responsabilitatea pentru propria viață și fixează-ți scopuri înalte – Nu am văzut nici băieți și nici bărbați care să-și pună scopuri prea joase, dar oricum sfatul ăsta nu are niciun sens. Pe lângă faptul că vorbim despre un fenomen profund uman, nu despre o activitate masculină, scopurile personale nu sunt ceva cuantificabil. Și dacă noi, ca bărbați (biologic vorbind), avem o problemă, aia e tocmai supraestimarea.
  4. Rugăciune, Meditație și Jurnale – Sfatul ăsta n-are nicio legătură cu masculinitatea, dar nici cu sănătatea mentală în generală. Dacă tehnici precum meditația sau ținerea unui jurnal au efecte terapeutice probate, vizita la un psiholog te-ar putea ajuta mai mult, dacă ai o vârstă și o problemă mai serioasă. Dacă însă nu o ai, introducerea rugăciunii în peisaj s-ar putea să îți înlocuiască problemele, nu să le rezolve. Mai mult, autorul emite și perle de înțelepciune precum “De multe ori combin rugăciunea cu ținerea unui jurnal, ca formă de meditație.”
  5. Fă-ți prieteni buni – Serios? E atât de ușor?
  6. Dedică-te complet altcuiva – Aici autorul nu mai vorbește nici cu puștanii, nici cu adulții. Vorbește cu și despre propria persoană, încercând să-și justifice alegerea de a se căsători la o vârstă tânără și de a adopta copii. O frază merită reținută: “Mulți caută cuceriri sexuale rapide, urmate de un hău interior al goliciunii – le este prea frică să-și scoată la iveală sau să-și confrunte propria identitate. Da, puteți să râdeți.
  7. Îndrăgostește-te de învățare – Un sfat bun, dacă Ben ar înțelege că învățarea nu înseamnă exclusiv cititul de cărți. Mai mult, adâncindu-se din nou în propria ignoranță, autorul trage concluzia: “Nu vă mai jucați și începeți să citiți”. Pentru el, un RPG cu sute de pagini de text și cărți scrise în joc e inferior experienței de a reciti Winnie the Pooh.
  8. Asumă-ți riscuri mai mari – Un sfat decent, dacă e vorba despre oameni de 30 de ani, blocați în rutină, dar periculos când te adresezi adolescenților și când nu explici și partea negativă a unei astfel de atitudini. În plus, asta contrazice alte îndemnuri la echilibru din articol.

În final, după pagini și pagini de aberații, psihologul organizațional trage concluzia că poți avea orice viață alegi să ai”. Mi-ar plăcea să-l corectez puțin: poți să ai orice viață muncești să ai. În plus, autorul a șters un paragraf (vedeți print screen-ul) în care afirma cu certitudine că “economiile tale sunt în dezordine, ai pierdut controlul, iar sănătatea ta mentală și fizică sunt pe butuci. Pentru că, nu-i așa, nu poți avea nimic din toate astea fără rugăciune și jurnale…

Și totuși, cu ce drept îl demolez pe “puștiul” ăsta de 30 de ani? O fac din postura de bărbat “adevărat”? În niciun caz. La fel ca feminitatea, masculinitatea e un deziderat, ceva la care lucrezi continuu, acasă, la job, pe stradă. E rezultatul confruntării dintre aspirații, roluri sociale și ego. Dacă în cazul femeilor rolurile sociale au fost mereu autoritare și restrictive, la bărbați au început să lipsească cu desăvârșire. Noroc cu Benjamin.

De fapt, cam asta e și problema cu el și articolul lui. Sunt convins că omul nu are intenții rele, însă vorbește cu siguranța unuia trecut prin viață, când propria experiență pare destul de limitată și limitativă, după propriile descrieri. Vorbește atât pentru frumoșii rebeli, cât și pentru tații sensibili. Vorbește pentru carieriști, dar și pentru hipioți. Vorbește, dar n-are absolut niciun răspuns. Și, ce e mai grav, vorbește nu doar din postura de “bărbat”, dar uneori și din cea de psiholog, ceea ce-i face sfaturile toxice.

Calitatea de bărbat nu este o cucerire definitivă și nici răspunsul la îndemnul “Fii bărbat!”. E un deziderat, dependent de latura socială și culturală, dar și de propriile aspirații. Nu e o stare de luptă, ci o virtute demonstrată circumstanțial. E ceva personal. În plus, cred că după o vreme și după câteva doze de maturitate, ajungi să înțelegi și singur ce înseamnă să fii bărbat. Ce înseamnă pentru tine, nu pentru societate. Cu alte cuvinte: o să te prinzi, când va fi nevoie.

P.S: Pe aceeași temă, a modului în care băieții traumatizați devin bărbați traumatiza(n)ți, vă recomand un articol scris de Mark Manson. Unul bun, de data asta.

P.S 2: Pe complet altă temă, după șase articole elogiate, am reușit să scriu un text pe Taste of Cinema care a strâns cam toată ura posibilă din partea anti-fanilor Suicide Squad.

14 COMMENTS

  • Joey DeMaio, arhetipul bărbatului adevărat, buna asta.

  • Si totusi, intre el si Tom Yorke, cu cine ai vrea sa infrunti Apocalipsa zombie?

  • Al treilea, Johan Hegg.

  • Corect. Daca ne ataca extraterestrii sau piratii, vikingii castiga (vezi filmele sau albumele Alestorm). Daca luptam cu o armata de zombii, nu stiu…

  • Omul nostru vorbește cu siguranța unuia trecut prin viață, când propria experiență pare destul de limitată și limitativă, fiindcă nu face decât să reproducă lucrurile pe care i le-au spus alții.

    Așa se întreba lumea cum putea vorbi un comunist cu 4 clase. Nu făcea decât să recite o poezie învățată pe dinafară. Ca hipstării, care nu fac decât să măcăie absurd, ca rața când cere mălai: vaccinuri, autism, vegan, ortodoxie, vegan, bicicletă. Mulți nici nu știu ce înseamnă ce aberează ei acolo. Sunt autiști în privința asta, de parcă au făcut prea multe vaccinuri.

    Zicea unul cu papion, Roger Kimball: discursul liberal, progresist, s-a înfipt atât de bine în mintea modernilor, ultimelor 4 generații care au trecut de la 1907 încoace, încât nimeni nu mai pare în stare să gândească altfel. Oricine, indiferent că e pro sau contra, vorbește în același mod și are aceleași idei de bază ca și adversarul său, doar că pretinde că înseamnă altceva.

    El zicea asta prin 1990. În 2017, unul fără papion, de la În Linie Dreaptă, zice: ”Acest tip de rationament a patruns atat de profund in cultura occidentala, incat chiar si cei care isi spun conservatori nu mai sunt capabili sa rationeze in afara lui. Atunci, trebuie sa se prezinte, la randul lor, ca si cum ei ar fi stapanii viitorului, ceea ce implica faptul ca trebuie sa se arate mai socialisti decat insisi socialistii. Daca nu ai capacitatea de a face critica profunda a fundamentelor proprii vocabularului, va trebui sa cedezi in fata vocabularului adversarului si vei incerca sa pari ca nu esti reactionar, ca esti chiar si mai progresist decat adversarul tau”

    Conservatorul cu papion și maimuța lui, cu o generație între ei.

  • Asta cu vaccinurile chiar am auzit-o intr-o discutie. Un tip iritat de o domnisoara anti-vaccinista si foarte convinsa de ce imbecilitati debita (n-avea copii, evident), a intrebat-o serios: Auzi, dar tu esti tanara, deci ai prins si campaniile recente de vaccinare… simti ca ai facut prea multe vaccinuri?

  • S-au schimbat foarte mult lucrurile, atat in ceea ce-i priveste pe barbati, cat si pe femei. Un articol bun.

  • Asta cu ”s-au schimbat lucrurile” e un clișeu la fel de mare ca ”noua ordine mondială”: care era vechea ordine? Sau de fapt nu era niciun fel de ordine, doar s-au schimbat cei de la butoane?

    O chestie destul de caraghioasă atunci când citezi din altă limbă e faptul că sensul a ceea ce spune autorul fraier se pierde în traducere. Din engleză, e și mai caraghios, datorită ”falșilor prieteni”, expresiile care înseamnă ”actual” altceva. Cum ar fi ”dedicarea”, sau hotărârea fraierului de la punctul 8.

    Exemplu: aproape toate comentariile anglofonilor atunci când vorbesc despre sex. Dacă stai să te gândești puțin, toate sună absurd în românește. Ghici de ce.

    Atunci când un american vorbește despre ”sex”, el are în vedere de fapt ”o relație”. Când spune ”a rich sexual life”, sau ”sexual conquests”, vorbește de fapt despre cineva care are multe relații. De obicei succesive, ca ale lui Trump, nu în același timp. Ceea ce, în traducere, sună ciudat. Fiindcă în românește se spune ”ai prieten”, dar asta nu înseamnă neapărat sex, iar pentru majoritatea oamenilor nu e vorba de sex de la prima întâlnire, ci numai după un timp.

    Când un român băștinaș spune ”sex”, deja cuvântul are o conotație negativă, iar când îl auzi pe unul vorbind despre ”sexual conquest”, îți imaginezi că își petrece fiecare seară cu altcineva. Preferabil cu cineva necunoscut.

    Așa că îți vine să râzi de punctul 8, dar, de fapt, tipul vorbește foarte rațional. Diferă sensul expresiei între cele două maluri ale Oceanului.

  • Nu e nimic gresit in traducerea mea de la punctul 8: To commit yourself to something/someone – A te dedica… e phrasal verb toata ziua, n-are nicio treaba cu ”false friends” si nici cu hotararea.

    Partea cu “haul goliciunii” a fost tradusa aproximativ pentru ca mi se parea foarte trista exprimarea initiala a individului.

    Articolul omului e o mizerie, indiferent in ce limba l-ai traduce (intamplator, la capitolul engleza, am certificarea de a-l traduce – aici l-am adaptat).

    Punctul 8 e o tampenie nu pentru ca n-ar avea dreptate in acel paragraf despre beneficiile relatiilor de lunga durata. Punctul 8 e o tampenie pentru ca-l foloseste pentru a-si justifica propriile alegeri, lucru care denota nesiguranta si stirbeste cumva din autoritatea ideii.

  • Un articol destul de fain, pe aceeasi tema: http://ideaspots.com/ill-tell-you-where-all-the-good-men-gone/

  • Episodul 2 al tâmpeniilor, punctul 2.

    Jocurile video sunt recunoscute drept formă de artă, au propria secțiune la premiile BAFTA de peste un deceniu și au campionate cu premii grase în sume cu cel puțin 5-6 cifre. Cu precizarea că și campionatele sunt pentru gameri maniaci care joacă 10-12 ore pe zi, și sistemele construite special pentru gaming costă mai mult ca o mașină rezonabilă, și să fii gamer e o meserie din toate punctele de vedere. Una destul de prost văzută, de altfel. Fiindcă nu întotdeauna motivațiile sunt cele care ar părea logice la prima vedere.

    Contraexemplu: o gagică se cuplează cu unul care e artist, boem, drogălău și prăfuitor renumit?

    .
    .

    Da. Fiindcă, după logica ei de guguștiuc, băgătorul pe nas se droghează cu artiștii, cu regizorii și producătorii, și asta înseamnă că i se vor deschide uși în carieră. Unul care nu face asta nu știe nici să deschidă ușa. Trebuie să învețe să fie spărgător 🙂

    Unul care e gamer câte uși deschide? Cel mult poate să vină acasă cu bani de la campionat. Să-i toace ea pe prostii, câtă vreme el e ocupat cu joaca.

    Concluzia: și aici fraierul vorbea de fapt rațional, spunea că unul care e gamer nu e bun pentru carieră, în general. Sau pentru altă carieră în afară de cea de gamer, dacă are noroc să trăiască din ea.

    Dar pe partea astălaltă a Oceanului, sistemele dedicate de gaming, timpul și celelalte sunt accesibile numai unuia care avea deja carieră în alt domeniu și avea din ce trăi. Sau îl țineau părinții, dacă aveau avere, și atunci oricum are din ce trăi, dacă o moștenește. Și atunci ideea nu are același impact ca la ei.

  • Kathy: In principiu, el are dreptate si atunci cand vorbeste impotriva dependentei, doar ca o face la nivelul “asta e bine, asta e rau” => inlocuiti jocurile video cu rugaciunea. Nici nu cred ca a ajuns la nivelul eSports, nu mai zic de nivelul investitiei necesare pentru o cariera in ele.

    Eu spun ca jocurile video sunt oricum un hobby mai placut si util decat alte “hobbyuri” ale adolescentei, iar dependenta e o problema separata. Cat timp parintele stie ce joaca cel mic, lucrurile nu mi se pare periculoase.

    Daca spui din start ca jocurile video sunt rele e ca si cand ai spune ca e nasol sa citesti carti, pentru ca-ti dau idei si in esenta pierzi timpul in care ai putea ciopli statuete pe care ulterior sa le vinzi. Am dreptate, dar in acelasi timp arat ca nu inteleg deloc fenomenul 🙂

  • Disclaimer: generația care era matură în anii 1980 chiar credea că e nasol să citești cărți. Și le dădea peste mână copiilor fiindcă citeau prea mult.

  • Pai normal, faci sindrom de tunel carpian de la dat pagini!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.