Deși informația promitea să dărâme imperiul preconcepției, omenirea trăiește acum o nouă epocă a certitudinii.

Astăzi, orice analfabet știe cum trebuie să fie societatea, cum trebuie să gândească ceilalți, ce e adevăr și ce e conspirație. Orice habotnic îți poate spune cum vorbește o “femeie bună” și ce înseamnă un “bărbat adevărat”. Orice stângist de duminică te va numi ignorant pentru că încă mai crezi în genuri, pe când tradiționaliștii vor urla că ai uitat de sfânta taină a căsătoriei. Asta în timp ce societatea evoluează mai repede decât frica ta de izolare.

E drept, la categoria sfaturi, sexul “frumos” a fost mai oropsit decât sexul păros. De decenii întregi revistele pentru femei au știut cum trebuie să se comporte o femeie, cum să se îmbrace și, nu în ultimul rând, cum să-și tundă părul pubian în funcție de zodie (mulțumim, Unica!). Pe lângă asta, prezența unor demente precum Gwyneth Paltrow și presiunea unui feminism prost înțeles, face din feminitate un ideal tot mai greu de atins.

Deși la prima vedere nu ai zice, și în cazul bărbaților lucrurile sunt la fel de dificile. După secole în care bărbatul adevărat era o combinație dintre un taur educat și basistul de la Manowar, ne-am trezit într-o epocă în care mușchii se fac la sală, inteligența se măsoară în biți și popularitatea în Like-uri. O epocă în care trebuie să fii suficient de sensibil încât să o înțelegi pe cea de lângă tine, dar în același timp ușor labil, să nu creadă societatea că ești slab. O epocă în care nu mai e cool să fii bărbat.

Acum nu mai ai voie să fii nici băiatul mamei, dar nici leit taică-tu. E în regulă să fii “tocilar” și pasionat de ciudățenii, cât timp le împărtășești numai pe Facebook. Trăim o eră ciudată pentru bărbați și femei, dar și pentru orice alt gen cu care s-ar mai putea identifica cineva. Într-o astfel de lume, e normal să cauți repere, fie printre cei care au reușit, fie printre cei pe care îi admiri. Uneori e bine pur și simplu să cauți indivizi coerenți.

Din păcate, mediul online nu abundă nici de povești reale, nici de oameni lucizi. Ăștia sunt prea ocupați să fie bărbați de succes, încât să mai scrie articole despre cum să faci asta. Nouă ne rămân oamenii cu certitudini, adică nebunii. Unii dintre ei au ales calea întoarcerii la “reperele tradiționale” (nu e greu, având în vedere îmblânzirea masivă a hoardei masculine). Din păcate, panta asta duce într-o singură direcție: Evul Mediu. O direcție în care publicitatea ne îndreaptă de ani buni.

Cealaltă direcție, cea a iubirii necondiționate și a lenei fără granițe, a produs însă materiale mult mai ilare. Un astfel de material mi-a atras atenția zilele trecute (când mi-a fost pasat cu bună intenție, de altfel). Benjamin Hardy, un viitor psiholog organizațional în vârstă de 29 de ani, căsătorit de 5 ani și cu 3 copii adoptivi, a reușit să scrie o colecție de sfaturi atât de proastă, încât e imposibil să o ignori. Nu, nu e greu să o ignori din perspectiva de bărbat, ci din perspectiva de ființă rațională.

Articolul original este intitulat “10 Habits That Change Boys Into Men” (10 Obiceiuri care Schimbă Băieții în Bărbați) și se găsește aici dar, în caz că-l ratați, am făcut și un print screen. A fost deja modificat de două ori, deci este posibil să dispară. Scrisă de un om prea tânăr să vorbească și prea bătut în cap să conteze, bucata asta de text are un potențial imens de a face rău, motiv pentru care o voi diseca și demola rapid. Da, știu că nu e stilul meu, dar peste unele lucruri trec mai greu. Voi traduce frazele în limba română, dar vă sfătuiesc să râdeți de articolul original.

Articolul începe promițător. După ce citează o serie de statistici reale legate de sinuciderea în rândurile bărbaților, de alcoolism și de rata de școlarizare, Ben al nostru aruncă următoarea dumă: „Femeile merită succesul primit. Au fost oprimate pentru prea multă vreme. Sunt mai motivate și mai eficiente decât majoritate bărbaților.” Serios, maestre? Ai vreun studiu pe temă sau o spui doar pentru a nu-ți sări feministele în cap? Insinuez asta pentru că întreaga tentă a articolului e una ușor misogină…

Nu că femeile n-ar merita o mai bună promovare sau egalizare a rolurilor sociale, dar actuala orientare a militanților pentru dreptate socială caută să dărâme modelele tradiționale de gen. Media care promovează genul ăsta de atitudine (o atitudine întru-câtva necesară) e în parte responsabilă și pentru confuzia bărbatului modern. Benjamin nu a făcut decât să evite o temă controversată pentru a-și putea umple articolul cu ambiguități.

Mai mult, autorul e profund confuz în legătură cu publicul lui și cu adaptarea mesajului la el. Când pare că vorbește cu tineri adulți, când cu bărbați rătăciți. De cele mai multe ori însă, el pare să vorbescă cu puști, copii și adolescenți. Pentru ei are sfaturi ca:

1. Gândește dincolo de tine – Afirmația asta nu e tocmai un sfat, ci o colecție de învățături spirituale, amestecate aleatoriu și exprimate incoerent. Problema nu e că bărbații ar fi mai imaturi, așa cum susține autorul, ci că întreaga generație este una imatură și prinsă într-o veșnică adolescență. Sfaturile în sine nu sunt greșite, dar sunt imposibil de înțeles atât pentru un puști de 14 ani, cât și pentru unul de 29. Pe bune, câți dintre noi suntem “umili față de propria umanitate” (Be humble about your own humanity)?
2. Nu mai juca jocuri video – După ce citează niște studii neconcludente legate de dependență, Benjamin dă un sfat care nu este doar greșit, ci de-a dreptul imbecil. Când ai jocuri video folosite ca terapie anti-traumă și anti-bullying, când jocurile video sunt recunoscute drept formă de artă și au propria secțiune la premiile BAFTA de peste un deceniu, să emiți cretinisme de genul ăsta mi se pare trist. Mai mult, ignorând complet gaming-ul competitiv, autorul se dă pe sine drept exemplu de dependență, uitând să menționeze sau refuzând să înțeleagă ideea de personalitate dependentă (cuvântul adictiv nu există în limba română). Deși DSM-ul nu vorbește deloc despre jocurile video, e clar că un om cu o astfel de personalitate poate deveni dependent de păcănele, Counter-Strike sau șah pe bani, cu aceeași ușurință. Un băiat care vinde obiecte virtuale cu sute de euro pe lună e de preferat unuia care vinde obiecte din casă pentru a juca poker electronic. Totuși, ce înțelegere să ceri de la un psiholog care are senzația că doar bărbații joacă jocuri video?

3. Învață în medii sănătoase și lasă medicamentele – Un sfat bun, mai ales că vorbește despre ADHD-ul diagnosticat prost. Un sfat bun, care n-are nicio legătură cu masculinitatea, ci cu niște elemente de care toți copiii trebuie să dispună, dar pe care nu le pot controla. Câți puști din ghetourile americane sau românești au șansa să învețe în medii sănătoase?
4. Practică efortul fizic susținut – Alt sfat decent, dar e ilar cum un om cu meseria asta (da, înțeleg că este sau vrea să devină psiholog “instituțional”) se miră că femeile experimentează durerea diferit față de bărbați. Oricum, e interesant cum activitatea fizică este asociată cu masculinitatea, ba chiar cu ceva care te transformă în bărbat (ai pus-o, Simona Halep)!
5. Asumă-ți responsabilitatea pentru propria viață și fixează-ți scopuri înalte – Nu am văzut nici băieți și nici bărbați care să-și pună scopuri prea joase, dar oricum sfatul ăsta nu are niciun sens. Pe lângă faptul că vorbim despre un fenomen profund uman, nu despre o activitate masculină, scopurile personale nu sunt ceva cuantificabil. Și dacă noi, ca bărbați (biologic vorbind), avem o problemă, aia e tocmai supraestimarea.
6. Rugăciune, Meditație și Jurnale – Sfatul ăsta n-are nicio legătură cu masculinitatea, dar nici cu sănătatea mentală în generală. Dacă tehnici precum meditația sau ținerea unui jurnal au efecte terapeutice probate, vizita la un psiholog te-ar putea ajuta mai mult, dacă ai o vârstă și o problemă mai serioasă. Dacă însă nu o ai, introducerea rugăciunii în peisaj s-ar putea să îți înlocuiască problemele, nu să le rezolve. Mai mult, autorul emite și perle de înțelepciune precum “De multe ori combin rugăciunea cu ținerea unui jurnal, ca formă de meditație.”
7. Fă-ți prieteni buni – Serios? E atât de ușor?
8. Dedică-te complet altcuiva – Aici autorul nu mai vorbește nici cu puștanii, nici cu adulții. Vorbește cu și despre propria persoană, încercând să-și justifice alegerea de a se căsători la o vârstă tânără și de a adopta copii. O frază merită reținută: “Mulți caută cuceriri sexuale rapide, urmate de un hău interior al goliciunii – le este prea frică să-și scoată la iveală sau să-și confrunte propria identitate.” Da, puteți să râdeți.
9. Îndrăgostește-te de învățare – Un sfat bun, dacă Ben ar înțelege că învățarea nu înseamnă exclusiv cititul de cărți. Mai mult, adâncindu-se din nou în propria ignoranță, autorul trage concluzia: “Nu vă mai jucați și începeți să citiți”. Pentru el, un RPG cu sute de pagini de text și cărți scrise în joc e inferior experienței de a reciti Winnie the Pooh.
10. Asumă-ți riscuri mai mari – Un sfat decent, dacă e vorba despre oameni de 30 de ani, blocați în rutină, dar periculos când te adresezi adolescenților și când nu explici și partea negativă a unei astfel de atitudini. În plus, asta contrazice alte îndemnuri la echilibru din articol.

În final, după pagini și pagini de aberații, psihologul organizațional trage concluzia că poți avea “orice viață alegi să ai”. Mi-ar plăcea să-l corectez puțin: poți să ai orice viață muncești să ai. În plus, autorul a șters un paragraf (vedeți print screen-ul) în care afirma cu certitudine că “economiile tale sunt în dezordine, ai pierdut controlul, iar sănătatea ta mentală și fizică sunt pe butuci”. Pentru că, nu-i așa, nu poți avea nimic din toate astea fără rugăciune și jurnale…

Și totuși, cu ce drept îl demolez pe “puștiul” ăsta de 30 de ani? O fac din postura de bărbat “adevărat”? În niciun caz. La fel ca feminitatea, masculinitatea e un deziderat, ceva la care lucrezi continuu, acasă, la job, pe stradă. E rezultatul confruntării dintre aspirații, roluri sociale și ego. Dacă în cazul femeilor rolurile sociale au fost mereu autoritare și restrictive, la bărbați au început să lipsească cu desăvârșire. Noroc cu Benjamin.

De fapt, cam asta e și problema cu el și articolul lui. Sunt convins că omul nu are intenții rele, însă vorbește cu siguranța unuia trecut prin viață, când propria experiență pare destul de limitată și limitativă, după propriile descrieri. Vorbește atât pentru frumoșii rebeli, cât și pentru tații sensibili. Vorbește pentru carieriști, dar și pentru hipioți. Vorbește, dar n-are absolut niciun răspuns. Și, ce e mai grav, vorbește nu doar din postura de “bărbat”, dar uneori și din cea de psiholog, ceea ce-i face sfaturile toxice.

Calitatea de bărbat nu este o cucerire definitivă și nici răspunsul la îndemnul “Fii bărbat!”. E un deziderat, dependent de latura socială și culturală, dar și de propriile aspirații. Nu e o stare de luptă, ci o virtute demonstrată circumstanțial. E ceva personal. În plus, cred că după o vreme și după câteva doze de maturitate, ajungi să înțelegi și singur ce înseamnă să fii bărbat. Ce înseamnă pentru tine, nu pentru societate. Cu alte cuvinte: o să te prinzi, când va fi nevoie.

P.S: Pe aceeași temă, a modului în care băieții traumatizați devin bărbați traumatiza(n)ți, vă recomand un articol scris de Mark Manson. Unul bun, de data asta.

P.S 2: Pe complet altă temă, după șase articole elogiate, am reușit să scriu un text pe Taste of Cinema care a strâns cam toată ura posibilă din partea anti-fanilor Suicide Squad.