Despre temple și refugii

Nu știu dacă secolul XXI va fi unul al mamiferelor speriate sau dacă va aparține revelației științifice. Totuși, deși viitorul religiei e incert, templele au toate șansele să reziste.

Mitologic vorbind, încă e neclar dacă Iisus chiar voia un templu fizic, alături de biserica aferentă, sau dacă Petru citea printre rânduri. La fel, e greu de decis cât anume din conversia templelor hinduse, iudaiste, creștine și mazdaiste în moschei a fost un act politic și cât a fost revelație. Cert este că, începând de la primul șir de pietre pe care omul primitiv l-a pus în cerc, clădirile “sfinte” și locurile “de rugăciune” au devenit o prezență ubicuă în orice societate. Să ne uităm numai la câte dintre monumentele umanității sunt dedicate zeilor, morților sau zeilor morți.

Mulți s-ar aștepta ca în punctul ăsta să pornesc o tiradă împotriva Bisericii sau a bisericilor în general. Departe de mine gândul ăsta. Din păcate, discuția despre nevoia de religie, despre percepția asupra ei și despre legătura habotniciei cu educația este extrem de complexă. Din fericire, ea nu se rezumă doar la familii tradiționale, redefinirea normalității și la alte fixații de Ev Mediu. Nu sunt și nu am fost parte niciodată din fan clubul băieților în sutană, dar nici nu cred că e misiunea mea să coordonez galeria. Prin urmare, voi lăsa perspectivele agnostice pentru alte articole.

Întâmplător, textul ăsta chiar este despre temple, fizice sau metaforice. Este despre templele de care avem nevoie, un refugiu necesar într-o lume sub asediu. Desigur, oamenii speriați au nevoie de temple mari, de locuri care să le arate că există ceva deasupra; de parcă faptul că suntem un fir de praf pe o piatră plutitoare nu ar fi suficient să ne pună cu picioarele pe pământ. Din frica asta se nasc monstruozitățile arhitecturale moderne. Tot din ea s-au născut însă și monoliții și catedralele impunătoare ale altor epoci. Din fericire, nu toți avem nevoie de piatră și sticlă pentru a puncta spațiul.

(Templul Meenakshi – Imagine preluată de pe Wikipedia)

Pentru unii e suficientă o cameră întunecoasă cu o boxă ticluită prin vreun colț sau o mansardă cu un laptop încins pe măsuță. Unii și-au rezervat propriul colț de natură, pe când alții preferă halele industriale. Da, ar fi promițător să ai linie directă cu Zamolxe, mai bun ar fi un colțișor în care să rămâi cu tine. Fie că simți sau nu că vorbești singur, într-un templu, indiferent unde se află, ești în siguranță. E un spațiu cu propriile reguli și granițe, unele pe care le poți respecta sau pe care le poți defini. Din motivul ăsta multe religii își respectă și acum “ziua sfântă” și au ritualuri anacronice pentru asta.

Orice spațiu poate fi un templu. Chiar și hypermarketurile. Decadent, știu, dar decadența e un semn de civilizație. Un loc care-ți spune “suntem în punctul în care nu trebuie să faci mari eforturi pentru a-ți satisface nevoile de bază” e un loc care de fapt îți spune “gândește-te la altceva”. Un loc unde tentația există, dar poate fi evitată, și unde liniștea se naște din zgomot are potențial de refugiu. Orice loc care-ți permite să fii singur în mulțime poate fi un templu.

Din motivul ăsta, templele o să reziste și tot de-asta separarea lor de ritual e inevitabilă. Nici măcar în vechime scopul lor nu era unul strict religios, ele de multe ori servind drept seifuri sau adăposturi. Templul n-a fost niciodată al zeilor, ci al oamenilor prea mici pentru a înfrunta singuri lumea. Adică al oamenilor în general.

P.S: Întâmplător, bucata asta scurtă de text chiar a fost scrisă într-un supermarket, așa că o să vă rog să-i iertați incoerența.

krossfire

A mere outlaw, a rogue of the written word.

6 COMMENTS

  • Burzum si prietenii lui? Sincer, in toata dementa aia cu black metal-ul de final de secol XX, ar fi meritat discutata mai mult treaba cu arsul bisericilor, pentru ca ea are radacini vikinge.

  • Vikingii, bisericile, iar anarhistii ard hypermarketurile (tomberoanele de pe aleea din spate). Consumismul? :))

  • Drace: Da, dar consumerismul si capitalismul, cu toate hibele lor, sunt cam cele mai decente sisteme pe care le avem. Intre Odin si Sfantul Duh era mai grea decizia la momentul respectiv 😛

    In vechime (acum am si mentionat in articol), mai toti taranii se ascundeau si isi ascundeau lucrurile de valoare in biserici. De-asta le ardeau vikingii, nu pentru ca erau iritati pe crestinism: pentru ei nu insemnau nimic (din punct de vedere religios) si vedeau ca acolo era ascuns tot aurul din zona 🙂

  • Drace: zice unul despre regimurile de slăbit: băi, înțeleg pe unii care au pus 10 kg fiindcă beau multă bere și bagă multe fripturi, dar cei care fac ca Ioana Tufaru, 160 kg, au în spate altceva, o manie, o obsesie care nu are de-a face cu mâncarea, dar pe care și-o calmează ronțăind orice porcărie le iese înainte.

    Când e vorba de unii care au mania ”consumului” (de fapt mania cumpărăturilor, fiindcă de multe ori nici nu consumă ce cumpără, se strică marfa și ei o aruncă), nu prea e vorba de faptul că ar fi devotați consumului ca niște ultrași religioși.

  • Nici nu comparam. De altfel, indiferent de templu, conditia principala pentru a te simti bine este sa fii (cat de cat) intreg la minte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *