Pe langa complexe si alte afectiuni, spatiul autohton pare sa sufere si de un sindrom mai larg raspandit…

Avand in vedere recenta precipitare politica, am decis sa disec putin conceptul de “gandire religioasa”. Nu va ganditi la babe isterice sau la  manifestari din gama “am sfintit utilajele de sapat metroul si le-am botezat cu nume de sfinte“. Astea-s episoade banale, din vesnicul serial “BOR are profit mai mare decat McDonalds”. Gandirea religioasa este un sistem mult mai perfid, unul care din pacate se aplica multor aspecte cotidiene. Bill Maher obisnuia sa foloseasca termenul, asa ca va puteti bucura ca in oala nu fierbem numai noi si Burkina Fasso.

Sa vedem in primul rand cateva semne ale gandirii religioase:

1.Apelul la divinitate. Printre altele, marea problema a religiilor mari este ca vocile din cer, fie ele furioase sau iubitoare, vorbesc prin oameni. Astfel, slujitorul Domnului (indiferent care), ajunge sa invoce autoritatea divina dupa bunul plac. Cum face asta? Simplu: fie emite o norma si nu o aloca in mod direct (“se spune“, “s-a zis”, “s-a decis”), fie o atribuie in mod ambiguu unei forte incerte (“E voia Lui”, “Legea spune ca”, “Aşa stau lucrurile”). Astfel, orice idiotenie poate deveni foarte usor…lege.

2.Existenta partilor adverse. Daca tu crezi in ceva, cei care cred in altceva sunt automat inamici, sau cel putin suspecti (“pacatosi”). Ideea ca cineva ar putea avea o opinie diferita nu poate fi tratata cu indiferenta, chiar daca subiectul discutat e irelevant. Daca eu cred intr-o pisica zburatoare, iar tu intr-un raton magic, suntem inamici, desi amandoi am putea fi frati intru prostie.

3.Demonizarea necredinciosilor. Mai grav decat sa crezi in altceva, este sa nu crezi in nimic. Sa n-ai o parere clara despre “marele subiect” inseamna sa fii ateu, ceea ce-i chiar mai rau decat sa fii pagan (cu multa lupta, poti converti un pagan, dar un ateu nu). Daca inamicii nu sunt vinovati de nereusita ta, atunci cu siguranta ca la mijloc sunt necredinciosii.

4.Obsesia pentru detalii irelevante. Dogma ta are un mic ritual de purificare diferit de dogma altora? Insista pe el, da-i inainte cu flacara roz si pixelul verde. Mai important este sa uiti cu desavarsire viziunea de ansamblu, in favoarea unei deviaţii minore.

5.Argumentele circulare. Indiferent de cine ti-ar contrazice crezul, tu ai acelasi set de argumente, ale caror minusuri evidente pot fi justificate usor. Fie interlocutorul e un “pagan care nu intelege”, fie “asa e scris, deci asa e”.

6.Predica si Misionariatul. Aproape orice credinta, oricat de stupida, trebuie raspandita agresiv. E musai sa incerci sa-i indrepti pe toti pe “calea cea buna”, chiar si pe “pacatosi” si cele mai bune predici sunt cele preluate din gura altora.

Acum ca am stabilit ce-i cu gandirea asta, propun acum sa renuntam la orice referinta religioasa. Cum el se aplica oricarui sistem de gandire (chiar si celui ateist, in anumite circumstante), vom duce complet conceptul in mediul laic.

Sa ne gandim la sefii care vorbesc exclusiv la diateza pasiva: “s-a decis ca”, “se stie ca” si cu “asa SE face”. Sa ne gandim la pustanii gata sa injure orice “inamic” care nu le impartaseste opinia. Sa ne gandim la tonele de argumente circulare din mediul online si mai ales la lipsa lor. Sa ne gandim la batalia dintre canonisti si nikonisti, dintre fanii masinilor germane si fanii masinilor japoneze. Sa citim articolele hipsterilor care impart lumea intre biciclisti si “idioti”. Sa nu uitam de conflictele dintre “tipurile de bloggeri” de acum cativa ani. Si nu in ultimul rand, sa ne uitam putin la o presa si o opinie publica impartita intre “noi” si “ei”, nu intre oameni cu opinii diferite. Sa ne gandim deci la oamenii care nu pot separa omul de fapta si fapta de ideologie.

Ahh, oamenii aia suntem noi? Cam trist. Si asta v-o spune unul care pana acum vreo sase ani era convins ca ascultatorii de rock sunt croiala superioara fata de restul. Asta pana cand a inceput sa mearga la tot ce inseamna festival mare si a realizat ca idiot poti fi oricum, indiferent de cine invarte discul. Cum spuneam, am promis ca voi povesti despre boala, nu ca m-am vindecat. Mai mult, boala e grava (americanii ne-au demonstrat-o)  si nu trece cu ceai de patlagina si suc de pedicuta.

Deci, ce-i de facut? Culmea, discursul polarizant nu e in sine un lucru rau. Chiar si intoleranta e uneori binevenita, in defavoarea unei corectitudini politice duse la absurd. Pana la urma, orice incercare de a ingradi opinia este o incalcare a unui drept fundamental, indiferent in numele a ce este facuta. Singurul lucru care tine de noi este nivelul de diplomatie folosit in exprimarea respectivei opinii. Mai mult, tot de noi tine sa acceptam ca celalalt ar putea avea din cand in cand dreptate, chiar daca afilierea lui contrazice complet propria ideologie (am fost acolo, e greu al naibii).

Evident, schimbarea ar fi bine sa inceapa tot de la media si de la liderii de opinie, de la baietii care spumega in studiouri si de la analistii care includ milioane de oameni intr-o categorie. Cum asta nu se va intampla, va trebui sa plece de la noi si asta cat mai repede. Nu de alta, dar traim intr-un sistem care transforma constant norma in religie.

P.S: O informatie simpatica, dar lipsita de orice urma de sens este faptul ca la Cisnadie si Cisnadioara se desfasoara periodic concursuri de canari cantatori. Este ca acum viata voastra este completa?