Incapabil de o gandire limpede la 41 de grade, am decis sa deviez putin de la norma de comentarii suparate si catalogari.

Titlul articolului nu e o aluzie la un prafuit serial protevist, ci o simpla incercare de a sintetiza cateva intamplari zilnice dintr-un bloc de pensionari. Avand in vedere ca de vreo doi ani m-am amplasat strategic intr-un cartier de mosuleti, era oarecum normal ca aripa tanara a tarii sa fure mai mult spatiu din articol.

Cu vreju’ verde
Primele 6 luni de sedere au fost puternic marcate de prezenta unei băbătii isterice care ma trezea de minim 2-3 ori pe saptamana cu replici ca “Animaluuullee” si “Criminaaaaaluuulle”.  Dupa ce am somat-o de vreo cateva ori (si eu si politia), m-am decis ca intr-o buna zi sa-i ascult coerentele acuzatii. Ce o deranja pe mamaica isterica? In principal, vecinul de deasupra, care o ”omora in fiecare seara cu boncanitul” (de-aici si delicioasa porecla “Criminalul”). Am deci sa rezolv problema singur, asa ca m-am dus la inculpat sa vad ce batalie poarta cu lumea. Din buza unui apartament proaspat renovat, mi-a raspuns o stafie de omulet de 83 de ani. Raspunsul lui? Uite ce e, mata esti barbat si intelegi. Mai aduc si eu cate o fata pe-aici seara. Acum ce sa-i faci, daca am vreju’ verde? In momentul ala mi-a trecut un singur gand prin cap: respect!

Am evitat problema timp de vreo doua luni. Din pacate, vreju’ verde nu inseamna si o inima la fel de verde, asa ca acest erou al tuturor barbatilor a trecut in nefiinta, lasand-o pe baba de dedesubt cu o groaza de timp de umplut (cu altceva decat urlete).

Compania umana
Cu vreo saptamana in urma, dupa ce statusem cateva zeci de minue in trafic, am zarit-o pe femeia de serviciu cocotata pe estrada de la etajul 1. Vorbim de o platforma improvizata de 2 pe 2 metri, menita sa acopere intrarea in bloc si sa serveasca drept frontspiciu unei firme de la parter. Femeia statea fix pe marginea ei si culegea ceva corcoduse/prune inca verzi, in timp ce se balanganea in gol. La momentul respectiv, n-am stiu ce concluzie sa trag (cu exceptia celei legata de “efemeritatea fiintei umane”). Zilele trecute, aceeasi femeie era cocotata pe aceeasi platforma subreda. De data asta nu m-am abtinut si am intrebat-o ce face acolo. Raspunsul? Pai uite, dau de mancare la pisica asta. E inca mica saraca si are nevoie de companie umana…

Actiunea sociala
V-am mai povestit ca stau in apropierea unui superb sediu PP-DD (Partidul Poporului, pentru profani). Pe langa steguletele mov si alte dracovenii, recenta campanie electorala pentru primarie mi-a rezervat si alte surprize. Intr-o dimineata,pe langa sediul amintit, cineva legase cu sfoara de gat un caine maidanez (nu, nu era sugrumat, doar legat si indopat cu ceva aripioare de pui). Nu stiu daca actiunea apartinea lor sau vreunui grup afiliat, cert este ca respectiva treaba (doi oameni si un caine legat cu sfoara) se voiau un protest pentru “dreptul la viata al cainilor vagabonzi”. Protestul era marcat de o pancarta pe care cineva mazgalise cu markerul expresia ”Dreptul la viata”. Deci, o campanie sociala. Made in Bucharest.

Aparatoru’
Daca pisicile de pe scara nu sunt o problema, cainii adusi de femeia de serviciu si aliatii ei pot deveni. Cu jumatate de an in urma, un purecos lovit la piciorul din spate a fost gazduit in gradina din spatele blocului. Potaia, altfel blanda si cam surda, a inceput sa urle si sa latre, imediat ce si-a mai revenit. Obisnuit cu spatiul gradinii, cainele a inceput sa-l apere printr-o combinatie subtila de latraturi si schelalaieli. Confruntate cu lipsa de somn a locatarilor, femeile care il adusesera au venit cu urmatoarea ipoteza: E bine sa ai un caine in jurul blocului. Altfel, cine sa ne apere de hoti maica?

Gigel, vanatoru’ de vampiri
Luni intregi, ghena blocului a fost gazda a doua obiecte absolut sublime. O tepusa de un metru si ceva, alaturata unor sticle goale de alcool. Ba, in unele dimineti, tepusa era si murdara de ceva rosu, semn clar ca Gigel, vanatoru’ alcoolic de vampiri trecuse prin zona. Mi-a luat vreo doua luni sa ma prind in ce conjunctura ajungeau cele doua obiecte unul langa altul. Aparent, tepusa era folosita pentru a impinge obiectele blocate pe ghena. Acelasi om care venise cu ideea sublimei unelte, facea un ban in plus din reciclarea atat a peturilor, cat si a sticlelor obisnuite. Sticlele de alcool lasate langa tepusa erau tributul vecinilor catre Marele Manuitor de Sulite, cel care desfunda zilnic ghena.

Bairamu’
Ca orice scara care se respecta si scara mea are un amator de manele. Al nostru e un fel de stereotip ambulant. Lant, dulău, Opel tunat. Pana sa-l cunosc, aveam impresia ca genul asta de oameni traiesc doar in inchipuirea pustilor de liceu. Intors dintr-o vacanta, am observat ca, pe distanta a 3 usi de apartament, se puteau gasi mai multe scaune si sticle de Burger goale. Totul era completat de o perdea care forma un fel de coridor intre cele trei usi vizate si apartamentele de vizavi. Curios din fire, l-am intrebat pe om care a fost intentia poetului in aranjamentul de fata. Raspunsul? Ehh, stii cum e vecine. Am facut si io un bairam si orice bairam dureaza trei zile!

Soarta Blocului
Sambata dimineata. Ora 8.00. Galagie de nedescris pe scara. Am iesit cu ochii carpiti de somn sa vad ce se intampla. Vreo 14 pensionari (nu exagerez), asezati in cerc, pe tabureti. Trei stateau in mijloc in spatiul din fata liftului. Surpriza! Intalnirea administrativa de la 3 luni. Mai toate mamaicile isi luasera baticul bun, iar cei doi barbati prezenti erau la sacou. Femeia de serviciu venise cu pisica. Prezenta mea a descumpanit pentru vreo 3 secunde fratia secreta. Cand am dat insa sa intru in casa, urechile mi-au auzit urmatoarea fraza: “Sa nu uitam totusi ca daca noi nu facem, nu face nimeni. Soarta blocului tine de noi!”. 

P.S: Nu stiu daca e macar vag amuzant articolul asta, dar, cu un efort de memorie, as putea pune lucruri mai interesante pe tapet (nici macar n-am amintit de ciocanitoarea care a aparut gratie cainelui din spatele blocului). Spuneti numa’ daca are vreun sens sa mai abordez tema.