Una feliata

Zilele trecute am realizat ca o mica parte din aiurelile pe care le defulez pe Facebook merita sa fie dezvoltate. Ei bine, asta e o mica parte…

O dimineata tipica de iunie, cu 38 de grade si vocea lui Busu repetand in surdina: “s-a intors sezonul gecilor”. Dupa o enterocolita care m-a facut sa o apreciez mai mult franciza Alien, ma chinuiam sa ies din scara blocului. Nu eram sigur daca sa iau un taxi, sau sa intarzii pur si simplu si sa ma uit la colegii de birou folosindu-mi ”privirea”. O stiti, e privirea care poate spune un singur lucru: ”Drumul Taberei”. Cand sa termin de executat manevra Heimlich pe incuietoarea ”digitala” (copyright ©DoamnaAdministrator 2012), din dreapta scarii imi apare in fata colega de banca a lui Burebista.

O mămăică ce mi-ar fi putut povesti cu lux de amanunte rascoala de la 1907. Cu o voce mieroasa si maini tremurand in sincron, vecina mea (cred) ma roaga sa o ajut sa ia si ea ”de-ale gurii” de la magazin. Nu de alta, dar isi lasase cheia la etajul 7, iar magazinul era tocmai dupa coltul blocului. Ca sa intelegeti, odata ce scoti capul pe usa, il poti vedea pe Nea Fane de la magazin cum sta rezemat de masina. Si Nea Fane te saluta, pentru ca-i fix la 4 metri in fata ta si pentru ca spera sa-i faci iar vanzare la sapun d’ala scump. Deci, sa recapitulam: mămăica coborase sapte etaje fara cheie pentru a ruga pe cineva sa-i ia paine de la iesirea din scară. Mai mult, folosise expresia ”de-ale gurii”, indicandu-mi ca in tinerete ii servise drept personaj lui Ion Creanga.

Inghit in sec, injur in gand si zambesc ca un cimpanzeu care a descoperit scobitul in nas. Cum sa nu va ajut? Ador sa pierd 5 minute din timpul meu pentru a sprijini aripa tanara a societatii antebelice. Bine, as putea recunoaste ca m-a doborat umanitatea si ca voiam intr-adevar sa ajut, dar sunt un mascul mult prea feroce pentru asta. Prin urmare, m-am pus frumos la coada cu cei 5 lei dati de batrana. Scopul era sa iau “doua paini albe” si ”doua iaurturi d-alea mici, de care gasesti, da sa fie proaspete”. Evident, era ziua in care la Nea Fane se facuse coada. Erau fix doi oameni la coada, iar unul nu se putea hotari intre gustul puternic-amarui de Newmarkt si cel amarui-semipotabil de Burger. Am asteptat. Am negociat. Am luat. Veni, vidi, exii.

Cu ”merindele” bine aranjate intr-o plasa albastra, m-am intors in viteza, sperand sa fiu primit ca un erou. Da, de unde! Cu ochii ei galesi de relicva a imperiului bizantin, mamaie mi-a reprosat: “Da’ nu e feliata? Eu voiam feliata! Se poate schimba!?!”. Fix inainte de a-mi dezlantui furia de supravietuitor al enterocolitei, un mosulet, coleg de secol cu respectiva, a aparut de nicaieri si a salvat situatia: “Da lasati, ca o schimb eu!”. Mamaica s-a uitat spre mine si a ingaimat un ”Ahh bine, multumesc”, dar eu deja injuram printre dinti si alergam iritat spre taxi. Povestea s-ar fi putut opri aici, dar…

A doua zi, in acelasi loc, aceeasi batrana. Ma asteptam la o privire sfredelitoare, de om dezamagit pana in adancul fiintei. Surpriza! Mămăica isi revenise si acum avea o singura intrebare: “Puteti sa-mi mai luati si mie o paine? Da’ sa fie feliata!”.

P.S: In timp ce scriu randurile astea, un betiv urla entuziast dintre blocuri ”Eu n-am venit aici degeaba. Am venit din Moldova ca sa ma unesc cu tara!”. Ii urez bafta si ma gandesc daca n-ar avea mai mult succes cu o bentita tricolora.

11 Comments

  • Asa patit-am si eu in San Fran acu’ cateva zile. Un homeless m-a rugat sa-i dau un dolar de-un Subway si cum eu nu dau bani cersetorilor, am decis sa-i iau un Subway intreg. Cand s-a vazut cu el in mana, s-a excitat si-a inceput sa-mi spuna o poveste cu lorzi reptilieni si nave spatiale care ne intra in cap si ne conduc. Am plecat repede de teama ca face o baltoaca in stabiliment.

    “feliati ti-s posmagii?” 🙂

  • Macar ti-a fost sincer recunoscator. Tot a fost o treaba!

  • 🙂

  • …treaca de la tine, ti-a vorbit cu “dumneavoastra” totusi. Mai rar asa lucru! 🙂

  • Frumos. Mai vrem d-astea 😛

  • In Bucuresti, ca si-n New York (reusita comparatie, ce sa zic), cel mai bine nu te imprietenesti cu vecinii. :))

  • Cu cativa dintre ei am reusit sa ma imprietenesc. Ei (sau mai precis ele, babele) nu urla si nu bat in tevi, eu nu le bat in usa la 12 noaptea.

  • Miluch: As fi preferat un “ba” sincer, dar fara cerinta de dupa.

  • Franturi de viata !

  • “Cu cativa dintre ei am reusit sa ma imprietenesc. Ei (sau mai precis ele, babele) nu urla si nu bat in tevi, eu nu le bat in usa la 12 noaptea.”

    Cică era odată unul, Yitzhak Goldberg, care avea o tarabă de ziare la intrarea în Banca Marmorosch-Blank (unde mai spre zilele noastre îşi avea sediul BRD 🙂 ) şi vine la el bunul său prieten Samuel Rubinstein să îi ceară cu împrumut 100 de lei.

    Goldberg: – Îmi pare rău, cât stau cu taraba aici nu pot să-ţi dau.
    Rubinstein: – De ce, frăţioare?
    Goldberg: – Aşa am căzut la înţelegere cu Marmorosch şi cu Blank: cât timp am taraba la uşa lor, eu nu dau credite şi ei nu vând ziare.

    😀

  • Un banc cu rezonanta interbelica 🙂

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.