Interesant articol. Mi-a plăcut mai ales partea cu “satul global”. Nu ştiu de ce, dar descria foarte bine “Epoca de Aur” în care trăieşte România. Nu de alta, dar dacă nu ai ghiul, nu exişti.

O singură problemă – existentă la toţi vorbitorii de limbă română – ar fi folosirea unor cuvinte ale căror sensuri nu sunt pe deplin cunoscute.
De exemplu, ai folosit “imbecil”, însă ceea ce înseamnă termenul este cu mult mai grav decât se lasă a fi înţeles şi nu cred că ar trebui folosit nici măcar în glumă într-un articol.
Dacă nu mă crezi, fă o vizită unui copil imbecil, deşi recomand ca boala să aibă o formă uşoară, pentru ca impactul emoţional să nu se transforme în şoc.

@Roxana: Daca folosea termeni ca magar, bou, vaca, etc, il trimiteai pe autor in vizita la o ferma? 😀

@Drace: sunt psiholog, nu medic veterinar.
Ceea ce urmeaza sa spun nu e o justificare a comentariului anterior, ci pur si simplu ceva ce am hotarat singura: fiindca sunt la psihologie, aveam impresia ca si noi vom avea de facut practica pe la gradinite ori scoli, centre de plasament. Si am vazut acolo copii debili mintal, imbecili si idioti. Din cauza asta incerc sa indrept pe oricine ar folosi termenii “imbecil”, “idiot”, pentru ca de multe ori ii folosim in necunostinta de cauza.
Si ma gandesc la copiii aceia care nu au o vina ca sunt asa si la oamenii care isi pun intrebari “existentiale” de genul “Parem chiar asa imbecili?” sau “Suntem o natie de imbecili?”. Mi se pare cumva ca ii ataca pe micutii aia, in mod inconstient.
No offence, Krossfire(nu-ti stiu numele, asa ca am justificare), insa simteam nevoia sa corectez acolo remarca ta.
🙂

@Roxana: Esti psiholog, nu lingvist, la origine, cuvinte precum idiot sau cretin, aveau doar sensul de persoana ignoranta, nu si pe cel de suferinta psihica, nu e nevoie sa indrepti pe nimeni pentru ca nu ai de ce, nu e nicio greseala in folosirea termenului in ambele sensuri.

@Roxana: Inapt poti fi si din cauze medicale, doar ca este o exprimare mult mai putin dura, si oricum lucrul acesta nu se intampla doar vorbitorilor de limba romana, si in spaniola sunt folositi “idiota” sau “retrasado” ca jigniri. Adesea cand cineva face un lucru aberant ii spunem simplu “esti bolnav”, in cazul asta nu se mai poate spune ca vorbitorul nu este constient ca foloseste impropriu un termen medical si cu toate acestea niciun pacient din Romania, de orice fel ar fi el, nu se simte atacat.

Interesant articolul!

M-am luminat eu după câteva ore de somn. Hai să comentez mai pe subiectul principal. 🙂 Adevărul e că, la noi, mass-media e mijlocul de îndobitocire national-wide. “Tembelizorul”, altcumva nu-l pot numi, ne prezintă absolut orice crimă, dispariţie, pentru că asta atrage publicul. Doar n-or să se uite oamenii la o emisiune de cultură(muzicală, literară, artistică etc.), un otv sau ştirile de la ora 5 sunt mult mai interesante. Te miri de ce ajung copiii aşa prost educaţi şi scăpaţi de sub control, dacă nu văd promovate la tv decât non-valori. Şi ajung fetele panarame, pentru că doar banul contează şi trebuie să devii imoral pentru a-l avea. Nu ştiu să scrie, dar ştiu să facă ele altceva. Heh. Ajung să scrie la ziare (de scandal) jurnalişti care au pompat bănet la o facultate particulară (că asta de stat cică nu-i la modă în a’ste zile). Dacă încerci să le spui cât de mult dau dovadă de lipsă de profesionalism, îţi dau cu piatra în cap (inspiraţi din Evul Mediu). Nu ştiu, sfatul unora e să laşi prostia acolo unde e, dar ce faci când depăşeşte limitele permise? Trebuie cumva atacaţi. Aici ar fi nevoie poate de un Hitler care… Read more »

Mda, focus-grup e spaima tuturor. Dar ştii cât de uşor sunt de manipulat într-un focus-grup? Nici nu-şi dau seama. Mă rog, cică ar fi o strategie de marketing care prinde viaţă şi la noi. Nouă ne-au băgat-o pe gât un an. De obicei, oamenii care nu sunt siguri pe ceea ce cred au probleme cu exprimarea deschisă, liberă. Şi presupun că poate şi din cauza celorlalţi membri într-un focus-grup, care îi inhibă sau a moderatorului de discuţie care încalcă principiile unei astfel de intervievări deschise, se întâmplă ca săracu’ om să nu lege 3 cuvinte. Bine, pe alţii nu-i duce capul, dar spun că există şi oameni care nu au tăria aceea de a spune “loud and clear” ce gândesc. Oameni care nu au încredere în sine, care nu sunt siguri pe ceea ce vor să spună. Mie tot mi se pare mai bună metoda chestionarului trimis acasă. Omul stă în “vizuina” lui,nu e presat, nu e inhibat de absolut niciun factor. Dar să fim serioşi, câţi consumatori stau şi analizează cu adevărat dacă un produs merită ori ba? Tot impactul contează: dacă e prezentabil, dacă gigi a spus că-i bun, apăi jorjel îl cumpără sigur, că doar aşa s-a… Read more »

Hmm, dacă insişti şi zici că-i bun, am să mă uit.
Eu ţin minte că le-am pus la început un filmuleţ de 10 minute. Doamne, ce le mai mergea gura după ce le-am dat subiect şi eventual câteva hint-uri de început de discuţie. Nu ne-au ajuns două ore. În final am fost depunctată de comisie din cauza factorului de manipulare (filmul), dar important e că le-am demonstrat: românul are nevoie de un şut în fund ca să facă un pas înainte. 😀 🙂

Din pacate “exercitiul criticii” nu este facut in scoala (?), iar atunci cand iesi din ea, pe usa din fata sau pe cea din dos, nu mai conteaza, daca nu esti intr-o meserie care sa te “forteze” sa ai un anumit standard (zic intre ghilimele ca in prezent, in Romania, nici macar meseria nu mai face asta, daramite bunul-simt). Apoi, e chestie de fire. Esti analitic, mai descoperi 1-2 detalii interesante, mai reflexiv, iti dai seama ca la alea 5 argumente contra mai e unul favorabil, sau esti sintetic si expeditiv, si scoti totul intr-o fraza, ba daca mai torni si putina frustrare si incrancenare ori niscaiva interferente personale, iti ies flacari pe nari, iar lumea se-ntreaba de ce. Apoi, e chestie de timp si dispozitie. Unii scriu impresii, texte si recenzii si atunci cand nu au chef, chiar daca nu sunt obligati- nu le ia nimeni gatul si nu le scade nimeni din salariu. Asta apare mai ales atunci cand stiu ca sunt ascultati, sau, ma rog, ca oricum au un public care, ii asculta sau nu, e acolo, prezent. Daca scrii si-ti dai cu parerea din inertie si din dorinta de a tine pasul- cu cine/ce, nu stiu-,… Read more »

Mai Vlad, ca de obicei, bine scris. In acelasi timp mi se pare hilar ca, de multe ori, pornesti de la situatia ideala in care lumea ar fi fost odata capabila de un exercitiu mental suficient pentru constatarea adecvata a calitatilor unui produs/serviciu (nah, hai ca scuip si eu cuvinte mari pe aici). As vrea sa vad si eu o data natia aia cu exercitiul criticii si as vrea sa mai vad si criticul impartial. Publicul nu e indobitocit-e dobitoc din nastere. Oricat s-ar plange copchiii de 14 ani, publicitatea si PR-ul nu inventeaza metode de razboi psihologic. Exploateaza doar zonele care sunt deja sensibile. Televizorul nu tampeste- tu vrei sa te tampeasca. Ai un buton pe telecomanda, de obicei e mare si rosu. In fine, back on track : prin ’67 critica era sa desfiinteze Bonnie and Clyde, filmul care da scanteia pentru New Hollywood. O singura tanti de la The New Yorker a spus ca e bun. Si cu toate astea au urmat zece ani de filme fundamental diferite fata de cele de dinaintea lor. Exercitiul criticii e uneori bun sa te stergi la fund cu el. E atat de tributar factorilor sociali ai epocii respective si de… Read more »

damn

sunt de acord cu tine. oricine poate fi un critic competent daca isi sustine corect si intr-un stil atragator opiniile. stilul il formeaza intr-adevar experienta, dar experienta nu te face corect. ba din contra. cu cat inaintezi in varsta, cu atat simti nevoia, daca nu chiar datoria, sa minti mai mult. 🙂