In ultima vreme, n-am mai gasit la oferta nici timp, nici coerenta, asa cam decis sa defulez…

De data asta, ma voi intoarce la unul dintre subiectele mele preferate: sentimentul de unicitate. Nevoia de a crede ca totul iti este destinat si ca totul ti se adreseaza, nevoia de a avea o parere despre tot. E un sentiment care-i insufleteste pe multi comentatori si troli profesionisti. E ghimpele care-i face pe 80% dintre bloggeri sa-si justifice activitatea (si uneori si pe baiatu’ ala care semneaza cu Krossfire). Problema n-ar fi ca genul asta de atitudine exista, ci ca ea continua sa existe dupa o anumita varsta, experienta si dupa ani de “educatie media”.

Am stabilit deja ca majoritatea “liderilor” de opinie nu au exercitiul criticii si al recenziei. De-asta vedem recenzii la telefoane de mii de euro, facute de oameni care nu fac diferenta intre finisaje premium si plastic chinezesc. Recenzii in care ni se explica frumos, cu CAPS LOCK si musai fara virgule, ca o tableta romaneasca este practic identica cu un iPad, iar o Dacie este “mai buna” decat un Hyundai. Nu neaparat pentru ca exista argumente in favoarea afirmatiilor (uneori exista), ci pentru ca autorii poseda la randul lor o tableta romaneasca si o Dacie. Orice provocare a “status quo”-ului si orice sursa de disonanta cognitiva trebuie eliminata…in public, evident.

(Sursa: Saturday Morning Breakfast Cereal)

E simplu: odata ingustata perspectiva la un punct de vedere, orice ai plasa in campul vizual va avea aceeasi culoare. Totusi, problema nu e la oamenii care arunca pareri online. Cumva, odata cu un public (fie si unul modest, de retea sociala), e cumva normal ca egoul sa se umfle putin si sa apara si raportari monovalente. Problema e ca atitudinea asta e mult ”prea naturala” si vizibila la toate paturile sociale. Oameni care beau Grolsch pe Lipscani se plang ca sunt “jigniti” de reclamele Neumarkt. Oameni care vad doua filme pe an, si alea productii independente, scriu mii de pagini despre “starea deplorabila a filmelor de la Hollywood” (dupa ce iti explica ca iMAX-ul, in care n-au calcat niciodata, e o porcarie).

Da, faptul ca nu-ti permiti un Aston Martin si nu ti-l vei permite vreodata e un motiv suficient pentru care parerea ta nu prea conteaza. Poti avea o parere, ar putea fi interesanta si argumentata, dar nu incerca sa o aperi. Nu ai cum. Mai mult, faptul ca o urli din rasputeri s-ar putea sa-i jigneasca pe oamenii care chiar sunt ”in target”. Parerea ta despre manele este interesanta, dar orice argumentare de tip “e o muzica de cacat” presupune ca esti din start in publicul acelei muzici. Serios. Daca nu poti intelege ca doua fenomene pot fi diferite fara a fi opuse (si fara ca fenomenul pe care-l apreciezi tu sa fie superior), poate mai ai de lucrat la capitolul maturitate. Opinia mea e ca majoritatea prezentarilor de moda “haute couture” sunt niste mizerii. Daca as fi directorul unei linii de imbracaminte sau macar un titrat jurnalist de moda, poate ca ar merita sa scriu un articol pe temă. Ar merita sa ma lupt cu altii pentru pozitia mea. Asa, sunt un om care tocmai a agatat o bluza din H&M. Oare conteaza ca nu-mi plac creatiile lui Marc Jacobs?

Bun…si cu ce ne-ar afecta faptul ca oamenii au opinii violente despre subiecte care nu-i privesc si nu-i vor privi vreodata? Conteaza, pentru simplul motiv ca majoritatea emitatorilor e dispusa sa le apere si sa actioneze in baza lor. Cu alte cuvinte, aparam cu inversunare niste judecati de valoare despre produse si servicii care nu ni se adreseaza si-i catalogam pe altii drept ”tampiti” sau ”ignoranti” in baza lor. Comportamentul asta nu se restrange la strada si blog. El se translateaza foarte usor si in munca, unde romanii stiu “cu siguranta” ce ar trebui sa faca niste oameni cu o cu totul alta specializare decat a lor. Nu de alta, au vazut ei la un moment dat un raport scos din context, au auzit ceva pe-afara, au vazut un film pe tema asta. E clar nevoie de o judecata de valoare.

Indiferent daca avem impresia ca toate afisele stradale ni se adreseaza sau ca stim totul despre vacantele de lux, suferim de aceeasi boala. E o boala veche, uneori inevitabila, izvorata din ego si dintr-un un ciudat sentiment de inferioritate (marca est-europeana). Oricum ar fi, am evita multa ura si “trolling”, atat online cat si offline, daca ne-am pune trei intrebari simple: Astia vorbesc cu mine? Daca ar vorbi cu mine, m-ar interesa? Mi-as permite sa-i ascult? Daca la oricare dintre ele raspunsul este nu, poate e timpul pentru un nou hobby. Unul care sa nu implice opinii aruncate in oameni care n-au nici timpul si nici cheful sa le asculte. Cu alte cuvinte: daca nu intelegi…poate nu e pentru tine!

P.S: Pentru ca nu ma pot abtine sa nu las un link dubios, as spune ca daca nu e pentru tine…n-ai tu treaba.