Daca nu e pentru tine…

In ultima vreme, n-am mai gasit la oferta nici timp, nici coerenta, asa cam decis sa defulez…

De data asta, ma voi intoarce la unul dintre subiectele mele preferate: sentimentul de unicitate. Nevoia de a crede ca totul iti este destinat si ca totul ti se adreseaza, nevoia de a avea o parere despre tot. E un sentiment care-i insufleteste pe multi comentatori si troli profesionisti. E ghimpele care-i face pe 80% dintre bloggeri sa-si justifice activitatea (si uneori si pe baiatu’ ala care semneaza cu Krossfire). Problema n-ar fi ca genul asta de atitudine exista, ci ca ea continua sa existe dupa o anumita varsta, experienta si dupa ani de “educatie media”.

Am stabilit deja ca majoritatea “liderilor” de opinie nu au exercitiul criticii si al recenziei. De-asta vedem recenzii la telefoane de mii de euro, facute de oameni care nu fac diferenta intre finisaje premium si plastic chinezesc. Recenzii in care ni se explica frumos, cu CAPS LOCK si musai fara virgule, ca o tableta romaneasca este practic identica cu un iPad, iar o Dacie este “mai buna” decat un Hyundai. Nu neaparat pentru ca exista argumente in favoarea afirmatiilor (uneori exista), ci pentru ca autorii poseda la randul lor o tableta romaneasca si o Dacie. Orice provocare a “status quo”-ului si orice sursa de disonanta cognitiva trebuie eliminata…in public, evident.

(Sursa: Saturday Morning Breakfast Cereal)

E simplu: odata ingustata perspectiva la un punct de vedere, orice ai plasa in campul vizual va avea aceeasi culoare. Totusi, problema nu e la oamenii care arunca pareri online. Cumva, odata cu un public (fie si unul modest, de retea sociala), e cumva normal ca egoul sa se umfle putin si sa apara si raportari monovalente. Problema e ca atitudinea asta e mult ”prea naturala” si vizibila la toate paturile sociale. Oameni care beau Grolsch pe Lipscani se plang ca sunt “jigniti” de reclamele Neumarkt. Oameni care vad doua filme pe an, si alea productii independente, scriu mii de pagini despre “starea deplorabila a filmelor de la Hollywood” (dupa ce iti explica ca iMAX-ul, in care n-au calcat niciodata, e o porcarie).

Da, faptul ca nu-ti permiti un Aston Martin si nu ti-l vei permite vreodata e un motiv suficient pentru care parerea ta nu prea conteaza. Poti avea o parere, ar putea fi interesanta si argumentata, dar nu incerca sa o aperi. Nu ai cum. Mai mult, faptul ca o urli din rasputeri s-ar putea sa-i jigneasca pe oamenii care chiar sunt ”in target”. Parerea ta despre manele este interesanta, dar orice argumentare de tip “e o muzica de cacat” presupune ca esti din start in publicul acelei muzici. Serios. Daca nu poti intelege ca doua fenomene pot fi diferite fara a fi opuse (si fara ca fenomenul pe care-l apreciezi tu sa fie superior), poate mai ai de lucrat la capitolul maturitate. Opinia mea e ca majoritatea prezentarilor de moda “haute couture” sunt niste mizerii. Daca as fi directorul unei linii de imbracaminte sau macar un titrat jurnalist de moda, poate ca ar merita sa scriu un articol pe temă. Ar merita sa ma lupt cu altii pentru pozitia mea. Asa, sunt un om care tocmai a agatat o bluza din H&M. Oare conteaza ca nu-mi plac creatiile lui Marc Jacobs?

Bun…si cu ce ne-ar afecta faptul ca oamenii au opinii violente despre subiecte care nu-i privesc si nu-i vor privi vreodata? Conteaza, pentru simplul motiv ca majoritatea emitatorilor e dispusa sa le apere si sa actioneze in baza lor. Cu alte cuvinte, aparam cu inversunare niste judecati de valoare despre produse si servicii care nu ni se adreseaza si-i catalogam pe altii drept ”tampiti” sau ”ignoranti” in baza lor. Comportamentul asta nu se restrange la strada si blog. El se translateaza foarte usor si in munca, unde romanii stiu “cu siguranta” ce ar trebui sa faca niste oameni cu o cu totul alta specializare decat a lor. Nu de alta, au vazut ei la un moment dat un raport scos din context, au auzit ceva pe-afara, au vazut un film pe tema asta. E clar nevoie de o judecata de valoare.

Indiferent daca avem impresia ca toate afisele stradale ni se adreseaza sau ca stim totul despre vacantele de lux, suferim de aceeasi boala. E o boala veche, uneori inevitabila, izvorata din ego si dintr-un un ciudat sentiment de inferioritate (marca est-europeana). Oricum ar fi, am evita multa ura si “trolling”, atat online cat si offline, daca ne-am pune trei intrebari simple: Astia vorbesc cu mine? Daca ar vorbi cu mine, m-ar interesa? Mi-as permite sa-i ascult? Daca la oricare dintre ele raspunsul este nu, poate e timpul pentru un nou hobby. Unul care sa nu implice opinii aruncate in oameni care n-au nici timpul si nici cheful sa le asculte. Cu alte cuvinte: daca nu intelegi…poate nu e pentru tine!

P.S: Pentru ca nu ma pot abtine sa nu las un link dubios, as spune ca daca nu e pentru tine…n-ai tu treaba.

13 Comments

  • Citit. Placut. Greu de comentat 🙂

  • “De-asta vedem recenzii la telefoane de mii de euro, facute de oameni care nu fac diferenta intre finisaje premium si plastic chinezesc. Recenzii in care ni se explica frumos, cu CAPS LOCK si musai fara virgule, ca o tableta romaneasca este practic identica cu un iPad, iar o Dacie este “mai buna” decat un Hyundai.

    În 2006-2007, epoca duduielii economiei (până a crăpat, ca motorul care duduie prea tare 😛 ) circula prin forumuri o teorie hipstărească zicând cam aşa (foloseau cuvinte mult mai obscene, cu pătrăţel roşu, eu o pun într-o formă literară):

    “Nu specialiştii trebuie să decidă în chestiuni de importanţă socială. Nu vânătorul sau poliţistul trebuie să se pronunţe în chestiunea deţinerii de arme, nu şoferul trebuie să voteze legi cu privire la traficul auto şi nici arhitectul nu trebuie să hotărască unde şi ce fel de drumuri se construiesc. După cum nu politicianul ales democratic trebuie să asigure drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, şi nici cu autorităţile nu trebuie să se comunice prin cereri şi petiţii. Iar biologul trebuie să tacă atunci când popa vorbeşte despre evoluţie.

    Fiindcă orice specialist va ţine la libertatea lui personală şi deci va cere ca domeniul său de activitate să fie cât mai puţin restricţionat. Adică dacă e şofer o să vrea BMW M5, autostrăzi şi 250 km/h, dacă e arhitect o să vrea lucrări publice faraonice, iar dacă e politician ales democratic o să vrea populism şi aplauze.

    Aşa încât trebuie ca totul să fie strict controlat de o dictatură care nu ştie multe, dar are o moralitate superioară, fiindcă civilizaţia se face cu forţa şi biciul” 😀

  • Croco: Zici :)?

    Nautilus: O dictatura fara autoritate. Ciudata combinatie 🙂

  • Pai ce sa zic … asa-i, da’ parc-ar fi pisat contra vantului … ca-i politica nationala importata (globala, da’ nu ma bag asa de sus) sa isi spuna tot omu’ parerea. S-a dus draqu competenta iar oamenii care au ceva de spus sunt din ce in ce mai putini. Comunistii le-au inchis gura la Canal si i-au amutit in puscarii, astia “neo” nu le mai inchid gura ci doar ii “acopera” cu vocea celor multi si rezultatul este acelasi – nu se mai aud. Acum este libertate, acum este vremea parernicilor. Trebuie sa fii de-a dreptul tampit sa nu iti poti face un blog pe WordPress, in 5 minute, clicaind pe “Next” – “Next” – “Next” si sa dai drumu’ la pareri. La fel si pe Youtube. La fel si pe Feisbuc. Daca deschizi televizorul si schimbi programele (tot un fel de clicait pe “Next”) vei auzi de cel putin 8 – 10 ori “Intrati pe pagina noastra de feisbuc si spuneti ce parere aveti”. “Exprima-te liber”, “Fii tu isuti” si altele de genu’ deschid larg poarta “ţarcului mintii”.

    Parerea celor multi este precum tropaitul unei turme scapate din tarc – ridica un praf. Este un “praf” de nu se mai intelege om cu persoana, nu se mai intelege nimic si in prafaraia asta sunt tot felul de gunoaie. Dar este deja un trend – sa se tina seama de parerea celor multi (ca asta-i democratie, nu ?). Daca o suta de bautori de tescovina vor spune de un vin ca este bun, degeaba va spune un enolog ca este posirca, Google va indexa zeama “recomandata” de 100 de spritangii ca fiind demna de afi data dusca. Este corect ? Nu. Dar este trend care ia avant asa ca a cere oamenilor sa isi domoleasca prerelogoria este pisat contra vantului.

    “Astia vorbesc cu mine? Daca ar vorbi cu mine, m-ar interesa? Mi-as permite sa-i ascult?” … nu stiu raspunsu’ da’ intru pe gugl …

    Acum este vremea parernicilor si nimic nu o sa schimbe asta. Tara te vrea prost si guraliv, cat mai guraliv. Ce, revenim la cenzura ? De asta am luptat noi in 89 ?

  • Cenzura? Nu stiu, dar ar fi bun un permis “pentru parere”. O chestie care sa certifice ca esti capabil sa articulezi corect o opinie si ca ai un minim de cunostinte in domeniu pentru a o face. Asa, la modul complet idealist si copilaresc 🙂

  • “oamenii care au ceva de spus sunt din ce in ce mai putini. Comunistii le-au inchis gura la Canal si i-au amutit in puscarii”

    E foarte posibil să crezi asta, numai că realitatea nu e clişeu. (Cel mult iRealitatea TV poate să fie clişeu.)

    De fapt autorii teoriei de care am pomenit mai sus susţin contrariul, şi anume că numai cineva care crede în comunism şi e dispus să închidă gura cu ajutorul Canalului celorlaţi (şoferilor, arhitecţilor, oamenilor legii, absolvenţilor de facultăţi etc) e capabil să impună “civilizaţia”, în cazul de faţă cu forţa pulanului.

    Cum spunea un tip când a fost vorba de alegerea lui Hollande: ştim că orice român sub 40 de ani are o aversiune primară faţă de tot ce înseamnă stânga sau socialism. (Inclusiv Ponta, care pe atunci nu împlinise 40 de ani 🙂 ) Deci ei nu trebuie să participe la viaţa publică, ci să îi lase să acţioneze pe cei care au crescut în comunism, când lumea ştia să tacă şi ştia să fie respectuoasă.

  • Apropo, dacă recenzia la telefoane de mii de euro e făcută de oameni care nu fac diferenţa între finisaje premium şi plastic chinezesc, e (şi) deoarece compania are prostul obicei să îţi scoată ochii cu facilităţi scumpe şi 99% inutile.

    Exemple:

    2005-2008: costurile cu CAS împiedicau compania să ofere salarii mari – deci ei compensau o leafă nu prea mare, 2000-4000 lei pe lună, cu chestii pe care angajatul nu şi le putea cumpăra singur: excursii în Mexic, telefoane de serviciu Nokia cu Symbian, maşină de serviciu, ieşire la paintball, concediu la casa de vacanţă a băncii etc şi ăla trebuia să zică mersi, ce generoşi sunt patronii.

    2011-2013: vânzările la BMW, Mercedes şi alte mărci sunt cam pe fundul Pacificului, aşa încât ei oferă chestii pe care clientul nu şi le poate cumpăra singur: o lecţie de ski cu Rosi Mittermaier, un abonament la club de golf, un bilet la Formula 1, şi îţi mai scoate şi ochii cu “cannot be purchased in this form and are usually only accessible thanks to Mercedes-Benz”.

    Dintre specialiştii pulii, cu diplome în marketing de la Harvard, s-a gândit vreunul că e o ofertă de căcat!?

    Adică: în “concediul la casa de vacanţă a companiei” mâncarea era infectă, mai proastă ca la cantina sindicatelor miniere din Valea Jiului (e un caz real din România, dar nu spun de unde 🙂 ), lecţia de ski e inutilă pentru unul căruia nu-i place skiul şi n-are treabă cu el, la fel ca şi abonamentul pentru unul care nu ştie să joace golf, ba mai e şi tratat cu curul: “io sunt campion de ski, m-a plătit compania să ţin o lecţie pentru voi, îmbogăţiţi peste noapte, dar voi să nu cumva să vă trageţi de şireturi cu mine, că io tot campion sunt şi voi nişte rahaţi cu bani”. Dar vaaaaiiii, ce generoasă e compania, îţi dă o facilitate şi trebuie s-o pupi în cur!!

    Ăsta nu e capitalism.

    Cum spunea alt blogger: până în 1989 se spunea că “numai armata te face om, e instituţia care te învaţă să te legi la şireturi”, dar asta se întâmpla numai dacă recrutul în cauză era cioban din Munţii Făgăraşului, care vedea prima dată şireturi, furculiţă şi chiuvetă când ajungea la unitate. Dacă era unul mai inteligent, abia îl prostea cu forţa.

    😀

  • Stai linistit, acum nici pentru “facilitati exclusive” nu prea mai sunt bani. Acum daca prinzi o reducere la un abonament de sala sau vreun abonament la o clinica privata tot e ceva 🙂

  • Poate că nu îmi trebuie abonamentul lor.

    Prefer banii, ca să aleg şi să mi-l cumpăr singur.

  • Pai ce, aici suntem pe “trebuite” :P?

  • După experienţa cu mâncarea din “concediul la casa de vacanţă a companiei”, ceva-ceva mă face să cred că “bonusurile în produse în loc de bani” sunt de fapt o formă ordinară de păcăleală.

    Da, dacă împricinatul e un flămând gata de orice pentru o şaorma, atunci merge să îi dai bonus o şaorma.

    Dar când pui fomistul să facă recenzii la Aston Martin şi Vertu “pe care nu şi le va permite vreodată” în schimbul unei şaorme, rezultatul e uşor de anticipat. Iar dacă îi mai dai de înţeles şi că e o realizare că a vorbit la Vertu sau s-a plimbat câteva minute cu Aston Martin la test-drive şi că din ziua aia e alt om, să nu te miri de aberaţiile care ies din tastatura lui.

    (Cu ceva ani în urmă circula printre golani / cocalari / băetzaşii de pe seductierapida.ro teoria că dacă ai fost adus la un eveniment şi ai ciocnit o şampanie cu un politician de vază sau baron industrial, e o realizare. Fiindcă pentru ei era un eveniment unic în viaţă 😀 )

  • Ahh, citatul ala epic din Street Fighter, ultimul rol al lui Raul Julia (din pacate 🙁 ).

  • Foarte interesant clipul si beat-ul, bineinteles. Da, este un text care pe mine, personal, ma invita sa reflectez. Pragmatic scris si care atinge coarda sensibila a celui care, nu-i asa, vrea sa fie “mai bun” in perioada ce urmeaza, si atunci, din nou nu-i asa, de ce sa nu porneasca de la sine. Probabil ar trebui sa ne pricepem la ceva anume ca sa emitem judecati de valoare pertinente si potrivite unui context si sa nu mai fim buni la toate si atunci cred ca am fi preocupati de ceea ce stim si ne priveste. Sunt liberi, pana la urma, oamenii care reactioneaza mereu in orice si oriunde, dar cred ca e o lectie, aceste articol, pentru fiecare, toti avem nevoie sa lucram la a fi mai maturi si mai responsabili atunci cand dorim sa emitem o parere sau un atac, chiar.

4 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *