De ce canta dom’le aia, nu vede ca n-are talent? Pfuaa! Si s-a mai dus si la televizor…

O teorema de care m-am lovit tot lovit online (cel mai recent pe un site de umor) spune simplu: “Trebuie sa fii suficient de bun pentru a realiza ca nu poti fi foarte bun”. Fotbal, muzica, fotografie, pictura, dans, pornografie, contabilitate, marketing, inginerie, programare. Nu, nu e SEO spam. E doar un procentaj minuscul in care teorema si-a dovedit validitatea. Intre pasiunea pentru ceva si capacitatea de a face acel ceva cu succes exista o prapastie imensa. Din pacate, imaginatia noastra vede prapastia aia ca pe o plimbare in boxeri pana la magazinul din colt.

Tot din pacate, pentru a-ti realiza limitele intr-un domeniu, trebuie sa-i aloci ceva timp. Nu poti sa te visezi MC, daca nu-ti omori aproape in fiecare zi cateva ore cu castile in urechi si dintii in microfon. Un DSLR nu te face fotograf, dar cateva zeci de mii de instantanee si niste cursuri foto s-ar putea sa-ti spuna daca vei ajunge unul. Visezi sa faci ceva, orice? Apuca-te la modul serios. Investeste timp in noul tau ”hobby” si, daca ai, ceva bani. Du-te la cursuri. Stai un an cu tobele inghesuite in apartament. Iese ceva? Este macar 1/10 din ce ai vrea sa faci peste 10 ani? Te relaxeaza? Nu? Atunci las-o balta.

Avem tone de cantarete care-s convinse ca au talent, dar care ”n-au avut ocazia”. Sportivi care in 15 ani de cariera n-au facut nimic notabil pentru ca ”erau la o echipa mica”. Mii de inginerasi si corporatisti care tot incearca sa urce ierarhic. Factorul noroc nu poate fi neglijat, insa nu are sens sa te autoconvingi zilnic ca merita sa continui, doar pentru ca te-ai apucat. V-o spune unul care s-a vrut programator, fotograf, chitarist, solist vocal si compozitor. Unul care era praf la toate. Sigur, a iesit ceva distractie, cateva notiuni invatate si coloana sonora pentru niste jocuri Android. Adica nimic notabil. Mi-au priit cursurile, dar nu mi-au sugerat ca as fi vreun talent.

Mai mult, incercarile astea au si ele un termen de garantie. Daca iti doresti sa faci ceva, ar fi bine sa o faci cu prima ocazie (nu cu prima ocazie cu care ”ai timp”, ci cu prima ocazie). Nu de alta, dar, daca te visezi arheolog de la 5 ani, sunt slabe sanse sa te mai apuci la 40, cand ai deja doi copii, alta facultate si 15 ani in alta meserie. Cartile de auto-motivare iti vor spune ca poti face orice, oricand. Tot ele iti vor spune ca autorii lor s-au apucat de scris dupa ce au esuat in gradinarit. Mai mult, genul asta de visare continua (o sa fac eu ”candva”) ne duce in alta atitudine, aceea a criticului de meserie. A omului care are sincer impresia ca se pricepe, pentru ca ”mai stie si el una-alta”.

Despre lipsa unui exercitiu al recenziei la romani, am mai scris. Exista domenii si produse destinate publicului larg unde singura calitate necesara pentru a critica este sa fii consumator. Atat. Exista insa multe alte domenii unde, pentru a aprecia ce face un om trebuie sa fi incercat macar o data sa faci acelasi lucru. Atentie: nu trebuie sa fii bun la ce face respectivul. Nu trebuie sa fii sofer de meserie pentru a intelege cum s-a produs un accident. Ar insa fi de bun simt sa ai permis de conducere si ceva kilometri in spate pana sa emiti judecati de valoare. Poate ca esti chiar un sofer prost, dar pentru a fi sofer prost, trebuie mai intai sa fii sofer.

In general, specia ”nepracticantilor profesionisti” traieste intr-o bula de suficienta. Stiu, pentru ca am fost acolo si cred ca mai toti am fost la un moment dat. Cand stii foarte mult despre un domeniu (din pura pasiune, fara practica necesara) si esti dispropotionat apreciat pentru asta, te autoconvingi treptat ca esti bun. Capeti o nejustificata incredere in sine pe care numai experienta si sinceritatea celor din jur o pot disipa. Daca ne uitam insa la spectacolele de tip ”X Got Talent” realizam ca nu foarte multi oameni beneficiaza de sinceritate. Mai mult, atunci cand au ocazia sa iasa in fata si fac inevitabil totul praf, cei din jur sar repede pentru a reface scutul de iluzii.

E mult mai simplu sa dai totul de la inceput, pana sa inceapa sa strige stadioanele ”Lasa-ne!”. Freddie Mercury se spune ca l-ar fi admirat enorm pe Jimi Hendrix. Freddie Mercury stia si putea sa cante la o varietate de instrumente, inclusiv chitara. Tot lui ii este ulterior atribuita urmatoarea fraza: “I’ve made no effort to become a guitar hero because I can’t play the fucking guitar!”. Paradoxul e ca pentru a fi cu-adevarat bun intr-un domeniu, trebuie sa esuezi in prealabil in multe altele.

P.S: Cum incepi insa sa iti dai seama ca esti “bun”? Pai aia e, ca nu-ti dai seama. O sa te caute altii sa-ti spuna.