Rau, da’ bun

De ce canta dom’le aia, nu vede ca n-are talent? Pfuaa! Si s-a mai dus si la televizor…

O teorema de care m-am lovit tot lovit online (cel mai recent pe un site de umor) spune simplu: “Trebuie sa fii suficient de bun pentru a realiza ca nu poti fi foarte bun”. Fotbal, muzica, fotografie, pictura, dans, pornografie, contabilitate, marketing, inginerie, programare. Nu, nu e SEO spam. E doar un procentaj minuscul in care teorema si-a dovedit validitatea. Intre pasiunea pentru ceva si capacitatea de a face acel ceva cu succes exista o prapastie imensa. Din pacate, imaginatia noastra vede prapastia aia ca pe o plimbare in boxeri pana la magazinul din colt.

Tot din pacate, pentru a-ti realiza limitele intr-un domeniu, trebuie sa-i aloci ceva timp. Nu poti sa te visezi MC, daca nu-ti omori aproape in fiecare zi cateva ore cu castile in urechi si dintii in microfon. Un DSLR nu te face fotograf, dar cateva zeci de mii de instantanee si niste cursuri foto s-ar putea sa-ti spuna daca vei ajunge unul. Visezi sa faci ceva, orice? Apuca-te la modul serios. Investeste timp in noul tau ”hobby” si, daca ai, ceva bani. Du-te la cursuri. Stai un an cu tobele inghesuite in apartament. Iese ceva? Este macar 1/10 din ce ai vrea sa faci peste 10 ani? Te relaxeaza? Nu? Atunci las-o balta.

Avem tone de cantarete care-s convinse ca au talent, dar care ”n-au avut ocazia”. Sportivi care in 15 ani de cariera n-au facut nimic notabil pentru ca ”erau la o echipa mica”. Mii de inginerasi si corporatisti care tot incearca sa urce ierarhic. Factorul noroc nu poate fi neglijat, insa nu are sens sa te autoconvingi zilnic ca merita sa continui, doar pentru ca te-ai apucat. V-o spune unul care s-a vrut programator, fotograf, chitarist, solist vocal si compozitor. Unul care era praf la toate. Sigur, a iesit ceva distractie, cateva notiuni invatate si coloana sonora pentru niste jocuri Android. Adica nimic notabil. Mi-au priit cursurile, dar nu mi-au sugerat ca as fi vreun talent.

Mai mult, incercarile astea au si ele un termen de garantie. Daca iti doresti sa faci ceva, ar fi bine sa o faci cu prima ocazie (nu cu prima ocazie cu care ”ai timp”, ci cu prima ocazie). Nu de alta, dar, daca te visezi arheolog de la 5 ani, sunt slabe sanse sa te mai apuci la 40, cand ai deja doi copii, alta facultate si 15 ani in alta meserie. Cartile de auto-motivare iti vor spune ca poti face orice, oricand. Tot ele iti vor spune ca autorii lor s-au apucat de scris dupa ce au esuat in gradinarit. Mai mult, genul asta de visare continua (o sa fac eu ”candva”) ne duce in alta atitudine, aceea a criticului de meserie. A omului care are sincer impresia ca se pricepe, pentru ca ”mai stie si el una-alta”.

Despre lipsa unui exercitiu al recenziei la romani, am mai scris. Exista domenii si produse destinate publicului larg unde singura calitate necesara pentru a critica este sa fii consumator. Atat. Exista insa multe alte domenii unde, pentru a aprecia ce face un om trebuie sa fi incercat macar o data sa faci acelasi lucru. Atentie: nu trebuie sa fii bun la ce face respectivul. Nu trebuie sa fii sofer de meserie pentru a intelege cum s-a produs un accident. Ar insa fi de bun simt sa ai permis de conducere si ceva kilometri in spate pana sa emiti judecati de valoare. Poate ca esti chiar un sofer prost, dar pentru a fi sofer prost, trebuie mai intai sa fii sofer.

In general, specia ”nepracticantilor profesionisti” traieste intr-o bula de suficienta. Stiu, pentru ca am fost acolo si cred ca mai toti am fost la un moment dat. Cand stii foarte mult despre un domeniu (din pura pasiune, fara practica necesara) si esti dispropotionat apreciat pentru asta, te autoconvingi treptat ca esti bun. Capeti o nejustificata incredere in sine pe care numai experienta si sinceritatea celor din jur o pot disipa. Daca ne uitam insa la spectacolele de tip ”X Got Talent” realizam ca nu foarte multi oameni beneficiaza de sinceritate. Mai mult, atunci cand au ocazia sa iasa in fata si fac inevitabil totul praf, cei din jur sar repede pentru a reface scutul de iluzii.

E mult mai simplu sa dai totul de la inceput, pana sa inceapa sa strige stadioanele ”Lasa-ne!”. Freddie Mercury se spune ca l-ar fi admirat enorm pe Jimi Hendrix. Freddie Mercury stia si putea sa cante la o varietate de instrumente, inclusiv chitara. Tot lui ii este ulterior atribuita urmatoarea fraza: “I’ve made no effort to become a guitar hero because I can’t play the fucking guitar!”. Paradoxul e ca pentru a fi cu-adevarat bun intr-un domeniu, trebuie sa esuezi in prealabil in multe altele.

P.S: Cum incepi insa sa iti dai seama ca esti “bun”? Pai aia e, ca nu-ti dai seama. O sa te caute altii sa-ti spuna.

18 Comments

  • Te-a marcat chestia cu baba si boxerii, vad 🙂

    La subiect: totul incepe cu figurile din scoala generala. Toata lumea sa ia nota 10/calificativ FB, toata lumea sa ia premii (sau “macar” mentiuni), toata lumea sa fie laudata pentru ceva, acolo, sa nu se simta nimeni lezat, vezi-Doamne. Asta apropo de scutul de iluzii de care zici. Deci nu-i de mirare ca adultul are mai tarziu impresia ca e cel mai cel.

  • Ahh, am scris si despre aia. De fapt, cred ca marea mea iritare e ca subiectele pe care le pot trata acum bine, au fost tratate mediocru in trecut, tot de mine 🙂

    https://www.krossfire.ro/mediocratia/

  • Din tara lui Dorel Stie Tot :))

  • “Cand stii foarte mult despre un domeniu (din pura pasiune) si esti dispropotionat apreciat pentru asta, te autoconvingi treptat ca esti bun.”

    Exerciţiu de logică: din moment ce ai învăţat foarte mult dintr-o meserie din pură pasiune, ce te împiedică să fii bun în ea?.. (Mai ales când ştii că eşti în top 50% dintre meseriaşii în cauză, fiindcă ăia fără pasiune îşi fac treaba robotic.)

  • Era vorba in principal despre hobby, despre “studierea” unui domeniu fara practica aferenta 🙂

  • Şi ce importanţă are? Dacă ai studiat ceva ca hobby, vioara, tâmplăria, programarea, pictura, cine te împiedică să te antrenezi până când devii superior majorităţii profesioniştilor?

    Alexander Borodin e cunoscut drept compozitor, şi mai puţin pentru faptul că a predat chimia la Academia Medicală şi a făcut cercetare, dar meseria lui de bază era de medic chirurg. Şi-a început studiile medicale la 30 de ani.

  • @Nautilus: Simplu. banii. Ajungi la o stare materiala pe care nu o sa iti mai fie asa usor sa o pierzi. Mai ales cand ai o varsta la care nu mai ai rabdarea de a risca.

  • Nautilus: Talentul. Banii. Vointa. De ce sa ma antrenez in ceva in care mi-ar lua o groaza de efort, cand stiu ca nu voi putea ajunge niciodata “foarte bun”? Desigur, nu ma impiedica nimic sa incerc sau sa dedic timp activitatii asteia, dar daca nu merge (ca despre asta era articolul), de ce sa devin “acceptabil” prin repetitie?

    In Romania situatia s-ar putea sa stea putin altfel pentru ca exista o groaza de domenii unde literalmente nu exista varfuri.

    Exemple ca Borodin sunt sute, dar acolo e vorba de a avea o pasiune pe care educatia initiala nu te-a lasat sa o urmaresti, nu de a avea impresia ca “te pricepi la ceva”. De fapt, in cazul lui Borodin, muzica a fost o a doua pasiune, un alt domeniu in care activa, nu “ceva ce credea el ca poate sa faca”.

  • Nautilus: Ai bagat moderare la comentarii :)?

    Animaloo: Iar ai scris multe in succesiune si ma faci sa-ti spamez tot blogul dupa ce-l termin de citit 😀

  • legea celor 10000 de ore – parca Gladwell aminteste intr-una din book-ile sale 🙂

    Imi place completarea de la sfarsit. Ma gandesc insa, dintre cei care-i bat in poarta lui Becali sa-i “faca oameni”, oare cati incep cu “esti BUN, manca-ti-as gura ta”? 😀

  • 10 000 de ore iti garanteaza un nivel la care sa poti practica ceva (apropo de ce zicea si Nautilus). 10 000 de ore nu-ti garanteaza ca vei fi cu-adevarat “bun”.

  • Man nu stiu in ce masura sunt bun au ba dar uite ca in seara asta m-a chinuit talentul si am postat ceva pe blog.

    PS. Scuze de offtopic dar ai zis sa iti dau de stire cand revin 😛

  • Voiam sa ti se vada iar link-ul in blogroll. Sa citim deci si spor la scris 🙂

  • @animal00: “Ajungi la o stare materiala pe care nu o sa iti mai fie asa usor sa o pierzi. Mai ales cand ai o varsta la care nu mai ai rabdarea de a risca.”

    Eu n-aş fi adus în discuţie “vârsta” şi “starea socială”, fiindcă la români chestiile astea merg în sens contrar logicii 🙂

    Exemplu: un bloggăr mare şi voluminos zice că ai prea puţine motive logice să munceşti ca un rob când ai deja bani, casă, masă, economii, carieră, şi ar avea perfectă dreptate dacă am trăi într-o lume normală.

    Partea proastă (pe care am văzut-o cu ochii mei ori de câte ori m-am lovit de corporatişti, care la noi ar trebui să se numească şi copro-ratişti, adică nişte corporatişti de tot căcatul) e faptul că în lumea noastră anormală îţi iei palme peste bot şi scuipaţi dacă faci orice altceva în afară de munca de sclav. Chiar mai rău decât în (co)mu(n)ism, unde erai cel mult bârfit / ironizat dacă te duceai la un club sportiv sau la altă activitate în afara programului.

    Acum, în epoca “modernă”, “liberală” şi “democratică”, dacă spui cuiva că înveţi să cânţi la chitară (măcar ca Freddie Mercury), programezi (măcar ca un amator, dacă nu ca un hacker), sculptezi, faci excursii prin ţări exotice cu multe gagici (ca Thailanda), vânezi, îţi scoţi licenţă de radioamator sau te-ai înscris la un club de box / karate / muay thai, ăla te face albie de porci. Iar dacă află şefii tăi, îşi bat joc de tine şi îţi pun tălpi până când ţi se acreşte şi de firmă, şi de carieră, şi de hobby, şi de tot.

    În schimb ăla care e sclav la serviciu şi Dorel acasă (adică mănâncă mulţi cartofi de la cratiţă, bea Unirea şi creşte 2-3 boraci la fel de proşti ca şi el) e respectat, apreciat, “om serios, îşi respectă starea socială, nu îşi pierde vremea cu prostii ca golanul ăla de Mazăre”.

    Caraghios, nu?

    Se pare că ruşii ţarişti de pe vremea lui Borodin, în ciuda defectelor pe care le aveau, erau mai “moderni” şi “liberali” decât românii anului 2013.

  • n-am bagat ma multe. Tu ai citit rar 😀

  • Nautilus: Depinde de mediu pana la urma (si de cat de larg privesti corporatia). Daca am facut cursuri de dictie, chineza si am participat si la doua jocuri pe Android prefer sa incep cu asta conversatia, decat cu “ce fac eu la munca”(surpriza: scriu, dar nimeni nu e interesat si nu vad de ce ar fi).

  • “Trebuie sa fii suficient de bun pentru a realiza ca nu poti fi foarte bun” – o sa folosesc de multe ori expresia aceasta de acum incolo. 😉 Merci

  • Pai mai trimite-i pe cei “trainuiti” si pe blog :))

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.