De piele, frate!

Cred că eram pe la sfârșitul clasei întâi când am încălțat primii pantofi de piele (sau cel puțin când îmi amintesc că i-aș fi încălțat) și… băi, nene, ce eveniment!

Taică-meu îmi zisese deja de câteva ori că pantofii din piele sunt vârful tehnologiei „pantofărești” și că asta poartă bărbații (în clasa a doua, ăsta era Everestul realizărilor tale ca puști). Ce să zic, probabil că spera să renunț odată la adidașii mei „șmecheri”, cu beculețe și șiret fosforescent.

De altfel, când am ieșit din bloc, în drum spre magazin, vecinul meu m-a întrebat cu hotărâre: „Mergi să-ți iei pantofi de piele? Să-ți iei unii cu talpă groasă!” Vecinul nu era doar încântat, ci de-a dreptul mândru, de parcă urma să mă duc pe front!

De mers la magazin am mers cu mama, care la rându-i mi-a povestit despre infinita eleganță a pantofilor de piele. La cumpărare, vânzătorul mi-a zis de vreo trei ori cât se bucură că am luat pantofi de piele neagră, nu din ăia de piele întoarsă… că „aia nu e piele adevărată”!

La serbare? N-a fost coleg care să nu se asigure că aia e piele adevărată. La bloc la fel – mă învârteam doi pași și mă întreba toată lumea: „Băi, ăia sunt din piele?” Nici nu mai trebuia să molfăi vreun răspuns, că se vedea. Normal că erau din piele!

Sigur, nu erau cei mai confortabili pantofi și poate nici cei mai potriviți pentru un puști, dar am purtat cu mine mitul pantofilor de piele până la facultate. Nici faptul că de la 14 ani o bună parte din muzica mea a constat în diferite subgenuri de heavy metal nu m-a ajutat în alegerea încălțămintei din orice altceva decât piele.

Spre deosebire de alte obsesii ale anilor ’90, fixația pentru pielea naturală nu e ceva ce a dispărut odată președinția lui Iliescu. Copt în comunism, unde nu puteai avea cafea din cafea sau salam din carne, dar puteai avea o pereche de Clujana sau Guban DE PIELE, sistemul ăsta de selecție a avut la început un sens. Era una din puținele garanții ale lucrurilor românești „bine făcute” – un mit repetat, dar aproape niciodată demonstrat.

De Piele

(Sursa Imaginii: Pixabay)

Din fericire însă, invazia de branduri cunoscute și, mai ales, de branduri specializate a cam eliminat fixația pentru pantofi strâmți și incomozi, dar din piele, însă reflexul nostru a rămas acolo. Chiar și acum foarte mulți oameni, după ce-ți admiră pantofii nou-cumpărați (chiar dacă nu sunt altceva decât niște pantofi de alergat) te întreabă dacă sunt din piele sau dacă „au și piele”? Să nu mai vorbim despre gecile din piele, al căror cult le depășește cu mult utilitatea.

Să ne înțelegem: nu am ceva împotriva pielii naturale ca material, deși modul ei de obținere nu e unul tocmai plăcut (nici pentru foștii ei posesori, nici pentru cei care trebuie să o prelucreze). Înțeleg perfect și superioritatea unor produse din piele în ceea ce privește rezistența în timp (să nu uităm că generația mea a crescut și cu mitul mingilor de fotbal DIN PIELE – vinilinul era pentru ăia care nu luau premiu). Pielea e un “good all-rounder”, cum ar zice englezii, adica un material care ia nota bună peste tot, însă nu excelează în nimic. În plus, în ciuda unei viziuni ceva mai verzi care m-a lovit în ultimii ani, am la rândul meu încălțăminte din absolut toate tipurile de materiale.

Nu înțeleg însă fetișul unora pentru un produs ale cărui alternative au tot atât de multe avantaje și dezavantaje ca produsul original. Da, pielea naturală e un material cu valențe nobile, dar își păstrează greu forma, iar pielea întoarsă (pe care am ajuns să o apreciez sincer) se face praf la prima ploaie mai serioasă. Dar noi tot întrebăm despre ea, deși confortul și utilitatea zilnică a pantofilor sunt caracteristici mult mai importante.

Nici măcar nu vorbim despre o obsesie pentru un produs premium – să nu uităm că românii sunt genul de oameni care preferă să arunce două salarii medii pe un iPhone. Doar că iPhone-ul e strict un produs de statut ale cărui caracteristici tehnice medii sunt cunoscute și de o bună parte din posesorii lui. Lumea nu cumpără iPhone pentru că au convingerea că e bun, cumpără iPhone pentru că e iPhone.

Ori pielea nu e așa – o pereche de Nike, Adidas sau Geox din „plastic” și cu nu știu ce tehnologie de ventilație a piciorului poate costa de două ori mai mult decât una de pantofi sport din piele. „De piele” e o caracteristică pe care am învățat să o asociem cu calitatea deși ea nu mai are neapărat sens în ziua de azi. Niște bocanci pentru oraș sau pantofi eleganți au tot sensul să fie din piele, dar nu și niște cizme de hiking sau mers prin zăpadă și nici niște pantofi comozi sau de alergat.

Plăcerea de a judeca întregul după o parte irelevantă nu e doar o povară românească, motiv pentru care stereotipurile sunt încă o formă confortabilă de comunicare. Față de alte țări însă, România se bucură și de reminescențe arhaice care-i amplifică micile complexe. Și dacă fixațiile pentru mașini germane (în ciuda multiplelor lor probleme din ultimii ani) sau pentru castraveții „românești” nu sunt neapărat nocive, lucrurile se schimbă când ajungem în zona umană sau, mai rău, în zona… politică!

Sigur, candidatul la președinție a absolvit Harvard, dar are el oare „frică de Dumnezeu”? (de parcă frica de Dumnezeu garantează frica de Justiție). Sigur, Ioana ar fi un primar bun, dar de ce n-a făcut copil până la 45 de ani? La nivel de preconcepții enervante, poporul nostru pare să aibă un sac nesfârșit de atribute irelevante prin care filtrează complexitatea lumii. Poate de-asta era și atât de popular bancul cu iepurașul fără bască: pare genul de criteriu de selecție pe care noi chiar l-am lua în calcul!

Totuși, dacă am ajuns să renunțăm treptat la pantofii de piele și să înțelegem că experiența personală e mai importantă decât înțelepciunea tradițională, propun să facem la fel și în alte aspecte ale vieții. Nu de alta, dar aș vota la orice oră un candidat care a absolvit Harvard, chiar dacă are adidași cu beculețe!

P.S: Articolul ăsta trebuia să fie o scurtă și plictisitoare postare pe Facebook. Acum e o lungă și plictisitoare postare pe blog.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

15 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
animaloo

daca aveai blog de piele erai al mai bazat 😀

Drace

Cum bine se știe, eu port doar bocanci militari, clasici… din piele sau imitație, îmi e indiferent căt timp arată bine, doar că singura pereche “vegană”, deși mai scumpă decăt echivalentul din piele, a ajuns la gunoi în mai puțin de trei luni. Erau comozi, talpa avea cameră de aer, dar erau imposibil de purtat pe căldură, nici nu mi-a părut rău când s-au rupt, deși i-am purtat foarte puțin. Cei din piele sunt net superiori, pe orice vreme. Din materiale moderne, sport, nu am purtat pentru că nu sunt stilul meu. Ca o curiozitate, cănd mi-am luat ghete de rugby, vânzătorul mi-a recomndat o pereche din piele de cangur, am refuzat în favoarea uneia din piele obișnuită, sintetici nu am văzut… poate în fotbal.

DanC

Ceva recent (despre preconceptii/clisee romanesti inclusiv ‘frica de Dumnezeu’):

https://youtu.be/Ceik0no89F4

Anca

Au multe prejudecăți prostești românii la alegeri, dar degeaba le schimbi cu cele cu studiile la Harvard, pentru că tot nu îți dau siguranța că acei oameni vor implementa politici bune și vor ști să se adapteze societății românești. Rămân întrebările pe ce fapte îi poți cataloga pe cei care nu au fost niciodată la guvernare și dacă le poți oferi toată încrederea ta?

Anca

Înțeleg de unde a pornit prejudecata asta cu “sărac și cinstit” și cred că e dominantă și acum in rândul pensionarilor(atât timp cât le promit pensii mai mari), dar nu îmi dau seama acum ce imagine poate câștiga electoratul nehotărât la alegerile care contează. Cât despre cultul despre care vorbești, nu știu de cine mai poate fi hrănit că toți am ajuns la concluzia că politicienii nu sunt nici săraci, nici nu pot ajunge prea departe fiind cinstiți, dar toți vrem ca cei care vor votul nostru să fie mai transparenți când vine vorba de sursa veniturilor lor și de politicile lor.

brontozaurel

De ce n-are sens sa fie din piele niste pantofi comozi sau de alergat? Ca la asta am ramas tampita. Mama lucreaza in industrie, asa ca ea s-a ocupat mereu sa ne incalte (si nepiele nu prea am avut, desi piele intoarsa da pentru ca… nu-mi plac lucrurile lucioase in general). Iar eu inca port adidasi din 2003 (si sandale de dinainte de 2000, dar vorbim de adidasi aici si singurele doua perechi pe care le mai aveam din scoala generala s-au decis sa crape in talpa… bine, erau si cu veverite pe ei si imagineaza-ti ca nu prea mai sunt la varsta la care sa port asa ceva). In fine, revenind la adidasii de care ziceam. Din 2003. Din piele. Super comozi. Se poate alerga in ei. Suficient de repede incat sa fi ajuns in fata la zeci de concerte la care i-am purtat.

brontozaurel

Pai eu de aspectul functional zic. Daca nu-ti castigi existenta din alergat si nu te iei la intrecere cu pisica (oricum n-ai nici o sansa), nu vad utilitatea unor incaltari speciale pentru alergat atata vreme cat ai incaltari comode pe care le porti peste tot. Care intamplator sunt din piele in cazul meu pentru ca nu prea m-a incaltat mama cu altceva. Si sincer, ca om normal, care nu alearga decat ca sa prinda loc in fata la concerte sau urmatoarea umbra pentru ca nu-si doreste sa mearga prin soare mai mult de 20 de secunde, nu pot sesiza nici un dezavantaj. Diferenta pe care ar putea s-o faca incaltarile in cazul meu e infima, asa ca n-are absolut nici un rost sa ma complic cu alte incaltari care doar ar ocupa spatiu aiurea.

[…] erai din start într-o poziție privilegiată, chiar dacă nu știai ce să faci cu ea. Dacă aveai minge de piele erai zeu, dar și un vinilin te promova în ierarhie. Fotbalul pe maidan se simțea altfel dacă pe […]

15
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x