Perfectul Simplu

Săptămâna trecută, în timpul unei discuții de la Bookfest, cineva mi-a pasat o remarcă pe care nu o auzeam pentru prima dată.
Pe scurt, amicul meu spunea că mai toate cărțile mele, că-s pentru copii sau oameni mari, se joacă des cu timpurile și nu se feresc de perfectul simplu. Interesant, dat fiindcă o prietenă îmi zisese același lucru cu o săptămână în urmă, cu referire la un pasaj unde era vorba, evident, despre olteni…
Adevărul e că, deși nu-mi amintesc să-l fi folosit prea des în vorbire, recunosc că perfectul simplu mi se pare un timp al naibii de fain. Nu, nu e vreun tribut adus statutului de oltean și nici vreo odă subtilă închinată lui Amza Pellea.
Ca omuleț cu rădăcini de toate nuanțele, de la bunici germani la stră-străbunici greci, nu sunt un mare fan al regionalizării și nici nu văd vreo diferență semnificativă între „triburile” de români. De altfel, Râmnicu Vâlcea, orașul în care m-am născut și, în esență, un oraș plasat fix pe Olt, nu e mare fan al lui “fusăi” (de altfel, forma de dicționar este „fui”, deși unii le susțin pe ambele).
Datorită unui combinat cândva celebru și a locurilor de muncă asociate lui, Vâlcea a fost mai degrabă un punct amestec al populațiilor din zonă, dând naștere la tot felul de combinații lingvistice și expresii precum celebrul „coinac”, despre care am scris cu entuziasm cândva.
Mica mea pasiune pentru perfectul simplu s-a dezvoltat în timp și numai după ce am trecut de de părerile unor indivizi care nu par încă să fi înțeles că limba română e cu precădere o limbă agrară. E o limbă a cărei frumusețe nu stă în hipercorectitudine sau în folosirea pronumelor demonstrative și de politețe din două în două cuvinte („Aceasta este propoziția dumneavoastră!”).
În engleză, o limbă vest-germanică, perfectul simplu seamănă cel mai mult cu „present perfect” (dacă îi adaugă acel „just”), însă poate fi folosit și pe post de „past perfect” cu adverbul potrivit. El ar fi de fapt un „trecut rapid” (fast past?) care dă o melodicitate unică unor fraze. Dacă tot am făcut comparația cu limba engleză, comparați numai „I’ve just arrived and read his book” cu „Venii și îi citii cartea.” (Sau cu varianta construită prin alte timpuri: „Tocmai am venit și i-am citit pe loc cartea”). E poate prima dată când limba română își permite să fie sintetică față de engleză.
Mai mulți lingviști au observat că în perioada clasică a literaturii românești, perfectul simplu era timpul preferat al prozatorilor, în mare și pentru că nu era asociat cu vreun stereotip. Din acest motiv „răspunse el” sau „zise ea” vor suna mereu mai bine după un dialog decât „a răspuns el” sau a „răspuns ea”. Perfectul simplu oferă sensibil mai mult dinamism.
De altfel, unele definiții îl cataloghează ca fiind un timp momentan, cu valoare de perfect. Practic, el redă o acțiune care s-a încheiat foarte recent, vorbitorul nefiind încă desprins complet de consecințele ei. Poate de-asta s-a și pliat atât de bine pe sudul ceva mai agitat al țării.
Sigur, mulți dintre voi o să se întrebe ce scop are argumentația asta. Până la urmă perfectul simplu e obiect de doctorat pentru unii și nu e chiar un timp uitat. Într-adevăr, nu e un timp uitat, dar e un timp deseori pus la colț, chiar dacă el se găsește încă în programa pentru BAC (auziși, mă?).
E un timp pe care mulți îl consideră „regionalism”, deși e mai apropiat de limba latină decât sunt cuvintele de origine dacică de limba dacică. Și da, admit că vorbit el nu sună prea grozav (oricât ar vrea Moise Guran să ne facă să credem că e cool), dar în scris vă spun sincer că e o comoară…
E un timp rapid și jucăuș (vorba unei prietene) care poate însufleți rapid pasajele descriptive pe care autorii și jurnaliștii români le aruncă cu prea multă generozitate. De altfel, lipsa dinamismului e una din problemele care ține literatura română sub un con de gravitate asurzitoare. Ce să zic, uneori e mai bine să-ți trăiești perfectul… simplu.
P.S: În vreo lună ultima mea carte și cărțile pe care urmează să le arunc pe piață vor intra în sfârșit într-un lanț mai mare de librării. Până atunci însă, vă las cu poza asta de la târg.
Că-i fu sau fuse, e și timpul meu preferat (se pare că în trecut era folosit în mod firesc și în Muntenia), greșit catalogat ca regionalism, drept dovadă prezența în spaniolă. Cum altfel să exprimi o acțiune din trecutul imediat? Limba română e mult invidiată de lingviștii străini pentru unicitatea cazului vocativ, un alt preferat al meu. \m/
Exact. Spaniola si Portugheza il pastreaza intact, tocmai pentru ca e o mostenire latina importanta 🙂
Buna observatia cu Vocativul… dar daca aveam si un Ablativ, inchipuie-ti ce smecheri eram 🙂
Din nou, despre perfectul simplu: https://twitter.com/culaie/status/1724122328957657450