Cum să fii Steve Vai de pe canapea

Dacă tot m-am întins cu articolele pe lângă subiect, o să vă lovesc acum cu o treabă la care nu cred că vă așteptați: recenzii pentru amplificatoare de chitară. Stați puțin, nu plecați…

Înainte de a închide definitiv pagina, ar merita să vă ofer și un strop de poveste, ca să puteți trece totuși de primul paragraf și să înțelegeți că asta nu e o postare plătită, ci mai degrabă una “prăjită”. Prin urmare, în stilul lui nea Edelweiss, o să vă spun puțin de unde a început pasiunea mea pentru rockăreală și cum m-a prins criza vârstei de mijloc cu o chitară electrică în brațe.

Puțină istorie personală

Ca orice treabă care te urmărește până la pensie, pasiunea mea pentru rock a început de prin copilăria târzie. Deși ai mei făceau toate eforturile ca în casă să se audă clasicii (The Beatles, Queen, Jethro Tull, Led Zeppelin) și folk (de la Bob Dylan la Pasărea Colibri), în primii ani de viață am fost doar ascultător pasiv al legendelor menționate. Nu de alta, dar, copil fiind, fusesem la rându-mi contaminat de microbul pop-dance-ului românesc care ne-a marcat generația. La 10-11 ani (prin 1998-1999, adică) știam destul de bine cine e Ian Anderson și la ce instrument cântă, dar și cine e Laurențiu Duță și pe ce piese face playback.

Schimbarea definitivă s-a produs spre finalul școlii generale, când, influențat de emisiunile de profil de la MTV, MCM și VH1, începusem să bag glam din anii ’80 și făcusem o pasiune bizară pentru videoclipurile trupei Live, băieții ăia care lălăiau The Dolphin’s Cry, Run to the Water și altele. În vara care prevestea primul an de liceu, drept recompensă pentru rezultatele de la Capacitate (Testarea Națională, pentru bebeluși) am primit un PC mai puternic.

Pentru cei care își amintesc perioada, cam atunci a bubuit și schimbul de CD-uri și DVD-uri, dacă-ți permiteai – pentru ăștia mici, un CD e chestia aia rotundă pe care o atârnă unchiul Dan de oglindă. Printre schimburi de filme și jocuri piratate, un prieten mi-a dat și o colecție de vreo șapte CD-uri pe care, susținea el “e niște muzică mai veche și mai rock așa”. Cred că undeva CD-urile ălea mi-au pecetluit preferințele. Era acolo tot, de la Rolling Stones și The Who la Pink Floyd și Deep Purple și până la Motörhead, Judas Priest, Metallica anilor ’90, RATM și Nirvana. Lecție de rockăreală pentru începători, ce să mai!

Mai departe, pe la liceu, am nimerit într-o clasă în care 80% colegi ascultau fie NU-Metal (Limp Bizkit, Linkin Park, Slipknot, SOAD), fie Power Metal (Nightwish, Sonata Arctica, Hammerfall, Rhapsody) sau, în cazul fetelor, celebrul “Love Metal” (HIM, The Rasmus, Charon, For My Pain). Muzica adolescenței a fost una care ne-a format tuturor urechile și ne-a oferit o supapă benignă pentru agitația perioadei. În cazul meu, după ce am trecut de faza extrem de scurtă cu Metallica, Manson și Linkin Park, m-am dus în zona sonorităților pe-atunci obscure. Practic, vânam tot felul de trupe de power micuțe pe care le promovam (Korpiklaani, Sabaton în 2004-2005, de exemplu) sau ascultam genuri “păgâne” care mi se păreau agresive atunci, dar care sună a cântece de leagăn acum (Ensiferum, Eluveitie etc). Pe scurt, eram ăla pe care dacă-l întrebai dacă-i place Blind Guardian, nu te lăsa cu un simplu “Da” – îți mai făcea șapte recomandări de trupe de care nu auziseră nici soțiile instrumentiștilor.

Treaba asta m-a ajutat ceva mai târziu când am început să scriu recenzii pe bune la Bangyourbrain și pe la alte reviste: eram printre ăia care luau rareori albume de la trupe mari, ci mai degrabă dubioșenii marcate drept folk metal, viking metal sau pirate metal. Puteam vorbi relaxat despre progressive rock și power metal modern, dar și recunoaște că “blackened death” e un subgen de muzică, nu un exercițiu lingvistic.

Ca să nu o mai lungesc, cam tot atunci m-a apucat și treaba cu compusul și cântatul. Cu excepția faptului că am făcut și uneori încă mai fac muzica pentru jocuri video și side projects, n-aș zice că mi-a ieșit mare lucru din ambiția asta. Eram mult mai talentat ca scriitor de recenzii, decât am fost vreodată ca urlător sau chitarist. Mai mult, aveam o chitară rece destul de prost acordată, transformată de mine în chitară pentru stângaci și rar atingeam electrica. Nu era doar faptul că atâta îmi permiteam la 19 ani, ci și faptul că îmi intrase în cap ideea greșită că de-acolo se începe. Altfel, nu mă ajuta nici că principalul meu coechipier la compus și omul care chiar știa să cânte la chitară, asculta indie rock, pe când eu dărâmam casa cu power și death.

Cinsprezece ani mai târziu, la final de pandemie, un Vlad cu gusturi muzicale mai eclectice (de la country și reggae franțuzesc, la Soen, Gojira, Molybaron sau Bloody Hammers) primește un voucher de la colegi și își cumpără din nou chitară. Doi ani, trei chitare ieftine, cinci amplificatoare și multe pedale mai târziu, am decis să vă spun și care e echipamentul care mi-a produs cele mai mari satisfacții muzicale.

Să ne înțelegem: vă recomand aici niște scule pentru oameni care-și trăiesc muzical criza vârstei de mijloc și care vor să ia în mână o chitară și să-și facă de cap. Nu am expertiza pentru a compara amplificatoare cu lămpi sau chitare custom-shop de cinci mii de euro și nici nu mai am răbdare pentru înțelepciunea clasică. Vorbesc cu amatorii pentru care o chitară electrică bună e o chitară confortabilă și tot pentru ei am decis să recomand produsele Positive Grid, în special Spark Mini și Spark Go.

Altfel, aș vrea să menționez că mostrele din articol sunt foarte simple dintr-un motiv la fel simplu: e greu să cânți ceva când ești stângaci și prea boomer să filmezi în același timp. Să începem deci…

Despre Positive Grid

Positive Grid e genul de companie pe care aș fi vrut să o fondez. Începută prin 2013 ca o companie care făcea software pentru chitară, Positive Grid s-a remarcat prin BIAS FX, o suită de emulatoare digitale pentru amplificatoare și efecte de chitară. Practic, pentru nefamiliarizați, vorbim despre o sculă care permite producătorilor amatori să emuleze sound-uri care altfel ar fi necesitat un echipament mai scump. Treaba asta a devenit foarte populară odată cu softurile de tip DAW (sunt fan Reaper), așa că în scurtă vreme au creat și hardware care să meargă cu BIAS, doar că formula aleasă inițial nu a fost câștigătoare. Revoluția naturală s-a produs în 2019 când, cu ajutorul Kickstarter, Positive Grid a lansat pe piață Spark, primul amplificator digital pentru amatorul modern.

Desigur, amplificatoare digitale (digital modelling amps) existau de prin anii 80-90, dacă ne uitam doar la pionierii domeniului (Line 6, cu seria POD) sau la legendarul Roland Cube (reiterat de vreo 40 de ani), doar că profesioniștii le ignorau, iar amatorii nu și le permiteau. Sunetul ușor robotizat, dificultatea de a construi presetări în afara celor disponibile și problemele de conectivitate făceau din ideea de “amplificator digital” o jucărie simpatică de studio sau pentru sala de repetiții. Intrarea unor nume mari precum Fender, Marshall sau Yamaha în scenă și mai ales a seriei Katana de la Boss a mai rezolvat din problemele de credibilitate, însă Positive Grid Spark a fost puțin… altfel.

A fost creat pentru comunitatea deja existentă din jurul Bias FX și a ajuns să vândă peste 300 000 de bucăți. Nu pare incredibil, dar vorbim despre un amplificator de chitară, un dispozitiv a cărui piață a fost dominată de 5-6 jucători mari și atât. Un dispozitiv pe care-l puteți găsi în casă doar la prietenul ăla ciudat căruia îi cereți ajutorul odată la cinci ani. De unde succesul? Ei bine, Spark era solid construit, se conecta prin Bluetooth (în sfârșit), putea fi folosit ca interfață audio cu PC-ul și putea reda în paralel backing tracks. În plus, avea o aplicație faină și pleca din start cu sute de presetări care puteau fi customizate total – de la pedalele de efect la amplificator. Între timp, Positive Grid s-a concentrat și pe ce contează în marketing: cât mai multe vedete care să-i susțină (Paul Gilbert, Zakk Wylde, All That Remains etc.) și care să creeze tonuri gratuite pentru ei (influenceri muzicali precum Steve Stine, Roy Zi etc.).

Succesul ăsta a generat tot felul de imitatori, de la companii chinezești dubioase, la companii chinezești cu scule faine (Mooer, Nux) și la replici date de companii mai mari. Din acest motiv, Positive Grid s-a concentrat în continuare pe miniaturizare și a lansat Spark Mini și Spark Go, despre care o să și discutăm în continuare. Dacă Mini și Go sunt produse ale anilor 2022 și 2023, finalul anului trecut și începutul anului ăstuia i-a găsit pe Positive Grid cu alte două lansări în brațe: Spark Cab (un sistem PA conectabil la orice amplificator) și Spark Live (o combinație dintre Spark Cab și Spark-ul original). Bine, ar mai fi și alte câteva accesorii, dar să ne întoarcem la Mini și Go.

Spark Mini

Dacă mâine vă apucă nebunia și vreți să vă apucați de chitară electrică, indiferent de vârstă sau de calitatea chitarei,  Positive Grid Spark Mini e amplificatorul care vă trebuie. Serios, dacă n-ați cumpărat o chitară de 40 de dolari de pe Temu sau Wish și dacă știți să-i faceți un setup minimal (gât, corzi, intonație și acordaj), Spark o să transforme sound-ul chitarei în ceva ce s-ar putea să placă și vecinilor. O spune și Paul Gilbert, care are toate jucăriile lor.

Marele avantaj al lui Spark Mini, în continuare cea mai echilibrată ofertă de la Positiv Grid este raportul dintre mărime și capabilități. În esență, vorbim despre un amplificator stereo cu două boxe de 10W și un subwoofer, capabil să reziste vreo șapte ore de cântat (producătorii spun 8 ore, la volum mediu). Deși Spark Go este puțin mai mic, Spark Mini are un sound plin și bine definit și, în absența unor tobe live, ar putea face față unei săli mici de concert, de exemplu. Știu că afirmația pare ridicolă, dar jucăria suportă și amplificare digitală ulterioară.

Ca să vă faceți o idee, Spark Mini e de înălțimea unui telefon mobil. Iată-l aici comparat cu un amplificator Ibanez standard, cam de aceeași putere cu el (culmea).

Jucăria are, pe lângă un selector cu patru sonorități presetate, un buton pentru volumul chitarei, altul pentru volumul muzicii de fundal (vă puteți conecta inclusiv cu telefonul, prin Bluetooth) și o mufă pentru inputul instrumentului. Pe spate, un conector USB vă va ajuta cu actualizarea de firmware, dar și cu transformarea jucăriei într-o interfață audio (mai multe despre asta mai târziu). Pe lângă el, veți găsi tradiționalele butoane de on/off și Pair (pentru Bluetooth), dar și o mufă pentru Aux (Aux In). Mai jos, o scurtă prezentare mută a amplificatorului.


 

 

 

 

Acum, că veni vorba despre “sonorități presetate”, e de remarcat că, deși Spark Mini vine cu 4 presetări (una acustică și vreo 3 din zona de hard rock și metal), cele 50 000+ de astfel de sound-uri create de Positive Grid, de către chitariști celebri sau de membri ai comunității, sunt adevăratele avantaje ale jucăriei. Ele pot fi testate și descărcate din aplicație, aplicație care este din păcate vitală pentru a te bucura complet de amplificator. Mai jos, patru preset-uri pe care le folosesc în mod constant: acoustic, hard rock, metal și blues (celebrul Bend the Fend, pentru posesori). Am folosit un transmițător wireless de la Nux în loc de cablu. Un cablu ar fi oferit ceva mai mult sustain, dar oricum nu mă pricep la filmări de produs și rezultatul ar fi fost dubios.


 

 

 

 

Dacă tot a venit vorba despre aplicație și comunitate, ar fi de remarcat faptul că orice preset poate fi configurat. Băi, dar știți cum? Îți poți alege singur tipul de amplificator și pedalele și le poți modifica pe fiecare în parte cum te taie capul. Poți face același lucru și cu modelele altora. Desigur, aplicația mai are și alte funcționalități, de la metronom și o funcționalitate de ghicit acorduri din melodii Youtube până la un A.I. care poate fi configurat să te acompanieze. Funcția nu e încă perfectă, dar e excelent să ai propriile linii de bass și tobă pentru ceva improvizat de tine. Mai mult, A.I.-urile au nume, iar unele se potrivesc de minune. Dacă ați avea un basist în sufragerie, nu-i așa că l-ar chema fix Jarvis? Iată cum arată modulul de configurare a presetărilor.


 

 

 

Ce e mai fain și nu știu dacă se observă (dar în mod cert se simte) este că toate modulele au noise cancellation. Asta înseamnă enorm pentru un chitarist începător care încearcă să se audă pe sine, nu bâzâitul prizei. Mai mult, dacă aveți o chitară ale cărei pick-up-uri sunt mai zgomotoase (high gain), puteți folosi liniștiți modul Hi-Z care va reduce din zgomotul inerent conectării.

O altă funcție faină a lui Spark Mini este modulul de interfață audio. Practic, poți conecta amplificatorul la PC și folosi presetările din dispozitiv pentru a înregistra. Nu e la nivelul unui Focusrite Scarlett (pe care vi-l recomand din toată inima), dar dacă tot o ardem amatoricesc, aș zice că înregistrările sunt mult mai mult decât suficiente. Iată aici niște mostre, de data asta doar audio.

Pentru că e conectabil și prin Bluetooth, ar fi de remarcat că Spark Mini poate scoate negativul pe un canal separat, iar tu să cânți în timp real peste el. Asta n-are sens să vă demonstrez, pentru că sunt șanse să sune mai mult a zgomot, în mâinile unui maestru ca mine.

Altfel, dacă tot am lăudat în sus și în jos jucăria, ar fi de spus și că există câteva puncte negative. Pe cât de mișto sunt aplicația și comunitatea din jur, pe atât de dependente sunt dispozitivele Spark de ele. Desigur, ele pot funcționa bine-merci și cu presetările implicite și fără vreun update, dar aplicația este vitală pentru viitorul unui astfel de produs. Din fericire, există aplicații PC precum SoundShed, care funcționează independent de Positive Grid.

Alte dezamăgiri ar fi și lipsa unui looper, dar și faptul că Spark Control, o pedală simpatică, pe care am achiziționat-o pentru operare wireless, este complet dependentă de aplicație. Practic, fără ea, pedala nu se contează la Spark, putând chiar sa să oprească dacă aplicația intră în sleep. Dacă v-am făcut curioși, vă spun doar că ăsta este Spark Control (nu mă mai obosesc să v-o pozez eu, că zace sub birou. Dacă vă tentează, vă sfătuiesc să așteptați versiunea mai nouă, pentru că cea de bază nu e chiar o lumină a hardware-ului, nefiind produsă de Positive Grid.

Spark Mini

Dacă tot v-am dat de citit cu recenzia asta gigantică, ar merita să vi-l arăt și pe cel mai pitic membru al familiei Spark – Spark Go. La rândul lui premiat, Go este probabil unul dintre cele mai mici amplificatoare de pe piață. Partea bună? Aproape tot ce v-am spus mai sus despre Spark Mini se aplică și la el: beneficiază de aceeași aplicație și de aceleași presetări dar și de aceleași funcții de bază (chiar dacă butoanele sunt mai puține). La asta se adaugă și o portabilitate extremă. Practic, poate fi conectat la chitară inclusiv cu un cablu patch și ulterior prins de curea! Mai mult, Spark Go a fost probabil cel mai fain împachetat produs din câte am primit în ultima vreme: o cutie slim în care am primit amplificatorul, două curele din imitație de piele și două grile complet diferite pentru dispozitiv.


 

 

 


O treabă care nu cred că se vede și care mi se pare într-adevăr inovatoare este faptul că Spark Go știe în ce poziție e pus. Dacă e culcat cu capul în sus, accentuează înaltele și reduce bass-ul, iar dacă este pus în poziție standard, activează bass-ul. Din nou, aplicația poate rezolva o parte din problemele ăstea fără nevoia unei repoziționări.


 

 

 


Bine, acum că veni vorba despre bass e cazul să vorbim și despre punctele negative – nu degeaba v-am recomandat mai degrabă Spark Mini, decât Go. Bass-ul ăla, deși există, este foarte slab. De altfel, întregul amplificator e slăbuț în volum (nu este chiar o surpriză, dată fiind mărimea), iar treaba asta e accentuată și mai tare când îl folosiți pe căști. Un alt element pe care producătorii l-au lăudat drept element unic de design este butonul de volum, buton care este poziționat în jurul mufei de intrare. Asta face amplificatorul ușor de dereglat din unele poziții, din păcate.

Altfel, Spark Go e un Bluetooth Speaker excelent, mai ales că are o baterie puternică și o interfață audio absolut capabilă. E genul de amplificator de buzunar pe care să-l iei pentru a repeta în vacanță sau în camera ta, dar doar atât. Cu Spark Mini cred că poți să sperii lumea la un foc de tabără sau într-o sală mică, dar cu Spark Go n-aș zice.

Dacă sunteți printre cei doi oameni pe care nu i-am plictisit iremediabil, ar fi de spus că eu personal mi-am luat jucăriile direct de pe site-ul european Positive Grid , unde veți găsi și alte produse de la ei, recent lansate la NAMM. Ce v-aș sfătui, dacă alegeți această cale de achiziție, este să vă abonați întâi la Newsletter pentru că la oamenii ăștia plouă cu reduceri. Eu am reușit ca la ambele produse să elimin transportul și o parte semnificativă din preț.

Până recent, în România nu existau distribuitori autorizați, dar văd că cei de la ZeedoShop au majoritatea produselor lor și asta cam de vreo lună. Nu sunt plătit să-i promovez nici pe ei și nici pe Positive Grid, dar e un magazin care-mi place și care are pe stoc un produs pe care tocmai l-am lăudat. Puteți încerca.

Pe final, vă recomand să luați cu un grăunte de sare orice recenzie de accesorii muzicale care vine de la mine. Mă pricep mai mult la demontat și reglat chitare, decât la cântat la ele, așa cum mă pricep mai mult la dat cu părerea decât la cântat. Pe data viitoare!

P.S: Am fost într-o scurtă vacanță, motiv pentru care am și articole mai presante în stoc. Stați pe aproape. Sursa imaginii.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

17 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Cristian Banu

Funny thing, după 40 de chitară “rece”, acum o lună am luat și eu un set Squier cu amplificator Squier/Fender 10G și momentan sunt frustrat că nu reușesc să-l fac să sune altfel decât o chitară rece amplificată.

Edelweiss

Pentru tobari aveți ceva? Mulțumesc că m-ai amintit, probabil un articol de genul ăsta, complex și lung, nu voi fi niciodată în stare să scriu. Bine că sunt oameni ca tine care pot face asta.

Anonymus

Foarte clar articol, felicitări! Acum mă tentează și chitara electrică 🙂

Cristian Banu

Mi-am luat asta. Oscilam între una electrică și una hollowbody.. Cel de la Sound Creation mi-a zis că amplificatorul nu e cine știe ce (că am avut un drum la Timișoara și am fost în magazinul fizic, vorba lui Arghezi, vreau să te pipăi și să urlu „este!”. Ei aveau un smi-hollow, care nu prea mi-a plăcut. Pentru ce cânt eu de obicei, probabil Ibanezul ar fi fost mai potrivit. Ideea e că nu aveam oricum cine știe ce așteptări de la amp, eram conștient că la 500 de lei nu poți să ai pretenții de… Steve Vai, ca să rămânem în temă (more of a Clapton here :D). Dacă pe acorduri o fac să țipe decent, la partea solo pe corzile mici am impresia că nu „face nimic”, sună fix ca aia rece, cu tot gainul la maxim. Ca putere 10G e oricum foarte mare pentru un apartament, pe „clean” stau undeva pe la 4-5, iar pe gain undeva între 2 și 3. Momentan sunt încă la faza de experimentat chestii.

Cristian Banu

Boss Katana Mini îl aveau și ei în magazin, pe el am testat semi-hollow. Mi s-a părut interesant că mergea cu baterii, dar tipul a zis că nu e nici o diferență sensibilă între FrontMan și Katana, că sunt și în aceeași gamă de preț, așa că am rămas la combo prestabilit fiindcă per total ieșeai un pic mai ieftin. Așa, ca instrument, chitara este foarte ok în zona ei de preț, că în magazin m-am uitat cam la tot ce aveau ei expus, la 2000 la 5000… Finisajele sunt decente, se manevrează ok, să văd cum o fac să țipe mai „metalic” 🙂
Ai vreo sursă pentru negative mp3 de acompaniament? Am găsit numai ciudățenii.

BogDan

@Cristian Banu – Salut. Problema ta este 10G-ul. L-am avut, știu că nu poate. N-are de unde, la ăla și Șoșoacă sună prost. Este făcut pentru un începător în ale sunetului, merge cu acel set, însă uite că tu știi deja că ai cam vrea altceva. Ideea este că trebuie să te duci într-un magazin alături de chitara ta (GuitarShop știu că sunt superOk cu asta, MC Music îi urmează) și să ceri să ți se pună la picioare amp-urile care sunt în zona ta de preț. Oricât de neinspirat ai cânta, ei, pe tine te interesează să auzi sunetul “acela”. Am pus în ghilimele pentru că na, toți ăștia din dormitor suntem obsedați de ceva ce nu știm ce este dar, ha, știm cumva ce am vrea să fie :)) Faci zdrang-zdrang acolo și vezi ce este cel mai aproape de urechea și sufletul tău. Ureche care este doar a ta și suflet care este doar al tău. Recte nu se mai bagă nimeni peste asta. Și dacă nenea vânzătoru’ se uită la tine sub forma de “ce p*** mea face ăsta aici”, ei, pe tine nu trebuie să te intereseze asta. Pe tine trebuie să te intereseze sunetul… Read more »

BogDan

@Cristian Banu – Și până iei amp… nu sta. Cântă 🙂 Prost, bine, whatever. Cântă 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=i5_k51A1yI8

brontozaurel

Stii care e partea care mi se pare cea mai extraterestra? Nu e echipamentul, chit ca n-am nici o treaba cu partea respectiva. Ca ai auzit muzica cu ani inainte sa fii major. Cum?! Okay, de la parinti… dar parntii cum auzisera de ea? Ca ai mei habar n-aveau. Si nu doar ei, dar nimeni din familia extinsa. In toata familia extinsa, nimeni nu avea vreo treaba cu muzica straina, nu doar muzica rock. Si cu muzica in general. Bunicii erau cu tezaur folcloric sau cum naiba se numea emisiunea aia de la televizor, dar in afara de asta, nu stiu pe nimeni din familia extinsa care sa fi ascultat vreodata muzica intentionat acasa. Si aproape nimeni din colegi nu stiu sa fi mentionat macar ceva legat de muzica de gen. Tin minte un coleg care avea desenat logoul Metallica pe un penar in primele clase ale scolii primare, dar au mai trecut vreo 13-14 ani pana cand am aflat ca logoul ala e al unei trupe. Apoi in liceu majoritatea celor din clasa ascultau Backstreet Boys si altele de gen. Am avut o singura colega care era cu Nirvana, dar sincer… cand am auzit prima data o piesa, n-a… Read more »

AndreiM

Unul din copii a vrut chitară, l-a dus la curs si dupa prima oră concluzia a fost că înca nu e pregatit. Dacă tot am plătit las’ că se duce tati.
Am luat o acustica Ibanez și dupa ceva vreme am urmat niște recomandări și am luat o electrică “Jet”. Finisaje excelente, stă acordată, puțin cam îngustă pt mâinile mele. Pentru portabilitate am luat un Spark Go si deocamdată, dacă nu insist cu basul, e suficient. Preset-urile sunt foarte utile pentru un începător.
Îmbunătățirile din perioada următoare nu sunt la instrument sau amplificator. Dar trebuie timp de exersat.

17
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x