Ceva cu mainile…

Articolul de fata pleaca de la o fraza pe care o puteti auzi atat in corporatii, cat si in filmele porno…

Si, daca in cazul fimelor porno sunt sigur ca va descurcati, in al doilea caz merita sa deschidem discutia. Fraza problema suna banal si se poate reduce la: Vreau sa fac ceva cu mainile. Cum adica? Adica foarte simplu si fara nevoia de a sterge istoricul browser-ului. Dupa ani de zile in campul muncii, corporatisti ambitiosi, angajati fara pretentii, functionari publici, manageri cu propriul start-up, dar si bloggeri sau freelanceri simt nevoia sa abandoneze tot si sa “faca ceva concret”.

Boala “muncii pe care sa o simti” loveste in general pe la 35-40 de ani si nu tine cont de crez, sex sau de locul de munca. Dupa minim un deceniu de ars neuroni, oameni care au ajuns deja la un anumit nivel de profesionalism simt nevoia sa se dedice unor domenii care n-au nicio treaba cu pregatirea sau cu aptitudinile lor. Astfel, specialisti in marketing, publicitari, designeri, economisti, dar si programatori sau tineri manageri decid brusc ca e timpul sa-si faca propria gradina de legume bio, propriul magazin de sapunuri, de ceaiuri sau cafele sau propriul ONG prin care sa ajute copiii din Bulgaria si alte tari africane.

Unora le iese, pentru o vreme. Altora le iese atat de bine, incat afacerea se extinde, iar contactul lor cu “munca adevarata” e din ce in ce mai mic. Majoritatea insa isi sparg economiile si se intorc dezamagiti la vechile joburi, doar ca ceva mai blazati si plini pana la refuz de “lectii de viata”. Cert este ca, cel putin in orasele mari, mai toti “tinerii” profesionisti au la un moment dat revelatia asta. Mai mult, odata cu scaderea varstei de intrare in campul muncii, ea se produce din ce in ce mai devreme.

Pana si producatorii de jocuri video au simtit ca exista o piata aici si astfel au aparut opere de arta moderne precum Agricultural Simulator, TowTruck Sim, Warehouse and Logistics Simulator sau Minning Tunnel Sim. Daca e sa ne luam dupa vanzari si frecventa cu care titlurile de gen apar in oferte, realizam ca din ce in ce mai multi oameni vor sa se relaxeze dand cu mopul si sapand puturi de mare adancime, in defavoarea salvarii vreunui regat fictiv sau colonizarii unor galaxii indepartate.

Simulatoare

(As fi scris un articol despre asta in seria Jocurile de Alta Data,
dar v-as fi plictisit ingrozitor).

Am stabilit deci ca trendul exista, desi nu cred ca se mai indoia cineva de asta. La capitolul explicatii insa, am auzit tot felul de aiureli de la “criza varstei de mijloc” (care, din pacate, e un mit greu de aplicat categoriilor mentionate), pana existenta unei “chemari primordiale”. Ultima nu este complet de ignorat, avand in vedere ca al nostru creier nu s-a obisnuit complet cu ideea ca munca inseamna sa stai 8 ore pironit intr-un scaun si sa muti pixeli. Altii sustin ca pur si simplu trebuie sa-ti faci propria afacere sau sa lucrezi de acasa, lucru care nu explica de ce fenomenul apare si la oameni care au avut nu una, ci chiar mai multe afaceri de succes.

O explicatie mai credibila vine din insasi natura muncilor insirate mai sus. Dupa 15 ani de campanii premiate si vanzari reusite, specialistul in publicitate cu ce ramane? Cu amintirile altor oameni din profesie? Dar auditorul? Dar programatorul specializat, cel care depaneaza mai mult cod decat scrie? Nici macar textele bune nu traiesc mai mult de cateva zile. Pe de alta parte, bucatarul creeaza ceva la fiecare ora. Sculptorii isi testeaza indemanarea cu fiecare vas. Designerul vestimentar si croitorul isi vad ideile purtate pe strada. Pana si voluntarii in diferite ONG-uri isi vad munca rasplatita concret, prin recunostinta altora. Placerea de a ajuta reprezinta oricum mai mult decat depasirea cu trei procente a unui obiectiv fictiv. In orice caz, beneficiul concret, palpabil, este tentant, chiar daca valoarea lui materiala nu e pe masura muncii depuse.

O a doua cauza a fenomenului ar fi si aroganta, o aroganta specifica oamenilor tineri si de succes, una imposibil de evitat. Cand la 30 de ani cineva iti da 2000 de euro ca sa invarti niste cifre, e usor sa crezi ca “poti sa faci orice”. Un an si vreo patru salarii mai tarziu, realizezi ca nu poti sa faci mii de euro din cercei handmade si nici din vandut ceapa bio sau oua de preplita. Daca te prinzi ca e vina ta, experienta n-a fost in zadar. Daca te plangi ca “romanii sunt prosti si nu inteleg”, poate ca n-ai pierdut destui bani. Cunosc oameni care au plecat sa faca munca de jos prin tari straine, convinsi fiind ca, in 2-3 ani, vor avea propria firma pentru ca “ii duce capul si pot sa munceasca”. E aceeasi aroganta care-i trimite pe multi sa salveze lumea. Sunt manati de ideea ca ei, omuletii de la etajul trei, au puterea sa schimbe totul si ca incercarea de a face asta ii face speciali. Pe de alta parte, poti sa blamezi pe cineva pentru ca incearca sa ajute sau sa se ajute?

Acum ca m-am vaitat de existenta unui fenomen de a carui capcana nu am fost ferit nici eu… care ar fi solutia? Teoreticienii HR-ului de multinationala mi-ar spune ca activitatile sponsorizate de firma, team building-urile si anii sabatici pot rezolva problema. Din pacate, la fel ca autorii ipotezelor anterioare, mai toti observatorii fenomenului aleg sa omita adevarata lipsa: timpul. Daca angajatul obisnuit si-ar putea satisface nevoile financiare fara a trage de la 9 la 21 zilnic, lucrurile ar sta poate altfel. Daca, dupa opt ore de munca in conditii decente, micul manager ar putea sa uite complet de job si sa se dedice gradinaritului, lucrurile ar sta sigur altfel. Sigur ca generatiile tinere au nevoi si aspiratii care depasesc siguranta materiala, dar ele nu explica comportamentul haotic al multora si nici invidia celor din jur, atunci cand cineva chiar reuseste sa se desprinda din “campul muncii”. Contrangerile profesionale si incapacitatea de a evada au insa un cuvant greu de spus in problema.

Cand un job care nu-ti ofera satisfactia unui produs finit (fie si unul virtual) iti ocupa 90% din timp, beneficiile materiale nu prea mai au sens. Nu de alta, dar n-ai cand sa le constientizezi si, mai ales, n-ai cand sa le investesti in tine. Modelul angajatului care isi mananca pranzul la ora 20.00 si care, la finalul weekendului, sparge 10 milioane pentru a se face muci, e teribil. La fel si modelul angajatului care-si ia sapte zile de concediu pe an, pentru a-si umple wall-ul cu poze dintr-o croaziera costisitoare. Cheltuielile din frustrare, din nevoia de a demonstra ceva nedefinit, asigura inregimentarea in sistem pe termen lung… dar nu foarte lung, pentru ca sanatatea are niste limite.

Concluzia e una simpla: daca vrei sa faci ceva cu mainile, fie ca-i cofetarie, tamplarie, scriitura traditionala sau ciclism de performanta, fa-o acum! Fara disperari si angoase, fara demisii dramatice si discursuri de hipster si, mai ales, fara incercari de a-ti schimba “fundamental” viata. Ai nevoie de un singur lucru: de limite clare. De limite intre momentul si spatiul in care se sfarseste munca si cel in care incepe viata.

P.S: Se pare că și știința e de acord cu genul ăsta de manifestare…

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

27 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Vlad

E extrem de actuala discutia, o am cu prietenii care muncesc in IT, ca si mine destul de des. Unul vrea sa fie tamplar, altul electrician, eu cred ca as avea sanse doar in bucatarie, daca se taie curentul vreodata. Dar pana atunci…
Sunt manager de procese. Elevator-pitch-ul meu e piatra filosofala pe care, o data ce o voi identifica, probabil ma voi apuca sa salvez veverite sau sa cultiv rodii pe balcon.

zamoca

..si Jordan cu baseball-ul?

zamo.ca

“fiule, intoarce-te la coina cu mana, sportul nostru rational” 🙂

ratonbox

Si eu as vrea sa restaurez masini, dar este in mare parte doar un vis. E doar o pasiune separata, si poate ca persoana din mediul “corporate” iti permiti mai mult timp sa visezi. Sau, dupa o portiune lunga de timp de cotact cu “electronicul” sau “imaginarul” simti nevoia sa demonstrezi ca poti sa te descurci si cu “concretul”.

Cat despre Jordan, partea cu dorinta pare cea mai plauzibila. Si in plus, isi pierduse destul de mult din motivatie, de cand au reusit sa-i bata pe Pistons, dejucand definitiv “Jordan rules” si de cand plecasera Bird si Magic din basket. (a prins la fix asta ca de vreo 2 saptamani ma tot uit la documentare cu Bulls si Jordan)

Nautilus

Explicaţia s-ar putea să fie ceva mai simplă, din punctul de vedere al ăluia care trage de la 9 la 21 zilnic. Adică, mai devreme sau mai târziu, o să se strice ceva prin casa pe care o vede numai după 21, o să vrea să mai facă nişte mici modificări, să aibă o mobilă mai funky, o maşină mai rapidă sau o instalaţie electrică mai bună. Şi atunci va trebui să le facă şi pe astea cineva, adică un meseriaş. Doar că meseriaşii cu experienţă îmbătrânesc şi mor, şi are şanse foarte mari să găsească în locul lor cine ştie ce Dorel, care mai mult strică. După ce îţi mănâncă fiecare Dorel o sumă cu 4 cifre şi lasă lucrurile la fel de rău ca înainte, îţi bagi p–a precum Bleonţ, şi înveţi să îţi faci singur cele necesare. Şi tâmplăria, şi zugrăveala, şi reparaţiile mecanice mai puţin complicate. Preferabil să le faci mai bine decât Dorel, altfel nu se merită efortul de a învăţa meşteşugul. PS După câteva luni de reparaţii pe lângă casă (acoperiş, instalaţie de apă, restaurat mobile etc lucrând de la 17:00 la 21:00 în fiecare zi), mi-am făcut singur un mic frigider steampunk pentru… Read more »

romania inedit

Concluzia este ca daca vrei sa faci ceva cu mainile, fa ceva ieftin si care sa nu-ti ocupe prea mult timp, ca daca-ti schimbi jobul, ai 99% sanse sa ramai fara el si sa saracesti.

Gradinaritul se poate face si in apartament.

Tu de ce ai fi vrut sa te apuci si ti-a trecut?

boemul

“you were always good with your hands” :))

ratonbox

Ah nu, din partea mea ar ramane totul la nivel de hobby. Nu vad asta ca o cariera in sine. Poate si pentru ca marea majoritate din persoanele cu care am vorbit despre asta il folosesc mai mult ca un mijloc de individualizare. Cum toti sunt de multe ori din acelasi domeniu in grupurile de prieteni, toti au aceleasi probleme banale si de rutina: sefi, subalterni, traficul, vremea, etc. Asa ca e mai bine sa vorbesti despre ceva mai interesant, cum sunt hobby-urile astea externe, fie ca implica munca manuala, fie ca implica calatorii singuratice in varful muntelui. Intr-o alta ordine de idei, poate sa reprezinte si eterna tanjire dupa boem, pe care poti sa o vezi cam la toate persoanele din domenii mai exacte sau mai stresante. Un fel de off-topic: e foarte interesanta originea “bohemian”-ismului, unde francezii i-au dat numele dupa Bohemia, care era singurul stat protestant din perioada aia, si toti stim cum protestantismul este asociat cu o etica a muncii mai ridicata si cu un focus catre stiinta. Daca ignoram partea religioasa, se pot identifica similitudini intre grupul social de care vorbesti si “the OG bohemian” . PS: partea asta cu gradinaritul mi-a adus aminte de… Read more »

romania inedit

Poate ca nu te-ai apucat inca de gradinarit pentru ca nu ai terenul necesar acestei pasiuni.

Eugen

Bucatarul este cel mai napastuit pentru ca dupa ce sta sa prepare si sa puna pe farfurie o opera de arta, atat in ceea ce priveste gustul cat si in ceea ce priveste aspectul, cel sau cea la care ajunge o devoreaza de nu mai ramane nimic din preparat. E ca si cum ar fi mancat chiar sufletul bucatarului. Ceilalti raman cu ceva: creatorul de moda cu poza hainelor imbracate de clienti sau modele, marketerul cu premiul in vitrina..

Nautilus

ratonbox: “originea “bohemian”-ismului, unde francezii i-au dat numele dupa Bohemia, care era singurul stat protestant din perioada aia”

Dacă sapi niţeluş cu ajutorul Sfântului Google o să afli că francezii au inventat termenul pornind de la “unii care au trecut graniţa franceză venind din Boemia”, dar care erau ceva mai bruneţi decât boemii (cehii) adevăraţi 😉

Ratonbox

@nautilus: Da, recunosc ca francezii nu au fost detinatorii adevarului suprem. :)) Nu mai zic nimic despre legatura lor cu protestantii, “Bartolomeu” e de ajuns. Dar poate, undeva, in prejudecatile lor, lucrurile se leaga. @krossfire: nu stiu, parca toata treaba asta cu invidia e ceva mai mult romanesc/balcanic. In nici o alta zona parca n-am vazut o asa de mare lipsa de respect/suport/etc pentru micul intreprinzator. Orice nu este de stat, sau nu se incadreaza in limitele alea bine stabilite din preistorie de “vanator-culegator” este vazut cu ochi rai. Am impresia ca pana si revolutia industriala a fost acaparata si transformata in ce am vrut noi, si nu invers. Bine, divaghez aici, dar eu tot n-am reusit sa explic unui bunic ceva mai mult de “lucrez cu calculatoare” cum nici ai mei n-au reusit sa-i faca sa inteleaga mai mult de “lucrez in fabrica”. Bine, partea asta cu invidia poate fi vazuta si ca o deficienta a sistemului de educatie, unde se pune accentul pe ce ar trebui sa faci si nu pe ce ai vrea sa faci. In plus, sa fii obligat ca dupa doar 8 clase sa alegi intre 2 drumuri care iti inchid/deschid jumatate din piata de… Read more »

Cartim

Am ignorat comentarile ca sa iti urez Sarbatori Fericite si un Craciun cu multe darururi sub brad …

Nautilus

Ratonbox: “lipsa de respect/suport/etc pentru micul intreprinzator. Orice nu este de stat, sau nu se incadreaza in limitele alea bine stabilite din preistorie de “vanator-culegator” este vazut cu ochi rai.” La noi, duşmănia faţă de tot ce e “iniţiativă privată” are de fapt un sens. Pe vremea duduielii economiei, relaxarea treptată a presiunilor Statului român asupra economiei, fie din pricina privatizărilor, fie din pricina căpşunărismului (oamenii care muncesc altundeva nu fac gălăgie că vor locuri de muncă aici) a dus la ideea că “nu mai e nevoie de Stat”. Sau că trăieşti mai bine fără Stat. Aşa ceva era visul tuturor parveniţilor români la mijlocul anilor 2000: să am centrală ca să nu plătesc la RADET, să mă tratez la cabinet privat ca să nu mai plătesc contribuţia de sănătate, să am BMW Pisicuţă ca să nu mă poată fugări poliţiştii cu Loganul şi staţie CB ca să mă feresc de ei, să iau salariul în plic ca să nu plătesc impozite, să am panouri solare ca să nu mai consum gaz de la Distrigaz. Ori asta a dus la o reacţie furibundă, isterică, din partea tuturor categoriilor sociale dependente de comunitate (nu neapărat de stat…), ceea ce Sfântu’ Google… Read more »

Nimeni

Lipsa unor ritualuri de trecere.

ela

Uite, cu miinile fac si salatica, si ciorbita si fripturica si prajiturele si ….cite si mai cîte!!! de sarbatori miinile mele lucra pt tot anul!

Asa ca restul timpului de odihnesc!

La multi ani tuturor!

[…] Ceva cu mainile… – Despre cum toti simtim la un moment dat nevoia de a face “ceva concret”. […]

[…] ca să umple golul ăsta. De-asta ai o groază de oameni de peste 30 ani care-și fac ONG-uri și salvează păduri, specii de animale și oameni. Și de-asta cei care nu au ajuns încă în punctul ăla sau care nu […]

27
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x