In ultimele zile, media romaneasca a gemut sub munti de cuvinte cu aceeasi rimă: Revolutie!

Analize pertinente, dosare ingropate si noi incercari de a slefui “adevarul”. Televiziunile mari s-au intrecut in parade gratuite de patriotism, pe cand cele obscure au exploatat noi teorii conspirationiste. Online, am vazut de toate, de la citate agramate si declaratii sforaitoare, pana la lamentarile unor pustani care regreta moartea unui analfabet delirant. Am citit pana si declaratia omului care l-a impuscat. Am vazut discutii despre legitimitatea Revolutiei si discutii despre nesfarsitii ani de tranzitie.

Am vazut steaguri, coroane si parade si am auzit discursuri in care politicieni spalaciti isi asumau mostenirea evenimentelor din ’89. Totul, presarat cu stiri fara sens si speculatii despre o recenta tragedie aviatica. Dar stiti ce n-am vazut deloc si, mai ales, ce n-am auzit de nicio culoare? Un simplu “multumesc”. Atat, un “multumesc”, fara comentarii despre lovituri de stat, motivatii suspecte sau ironii fara sens.

Ca Revolutia n-a fost o miscare spontana si ca nu din popor s-a aprins scanteia am mai auzit. Ca multi au iesit in strada din disperare, putem sa banuim. Ca majoritatea a iesit de foame, ne inchipuim. De cine au fost dirijati unii, inca vrem sa stim. Da, Revolutia a avut toate semnele unei lovituri de stat si da, vietile celor omorati in strada au fost confiscate de o camarila de fosti comunisti de care de-abia in ultimii ani am inceput sa scapam. Dar…

Revolutia a fost necesara, indiferent de forma sub care a venit. Revolutia a fost necesara, oricat de tarziu si de cine a fost declansata. Revolutia a fost revolutie, fie si numai in sensul dat de dictionare cuvantului. Chiar daca Ceausescu nu trebuia impuscat, isi merita cu prisosinta gloantele. La fel si le merita si o nemuritoare bunicuta care, la cei 84 de ani, inca voteaza pentru noi, dar asta e alta discutie. Cei care au botezat strazile cu sangele lor n-au facut-o pentru ca sprijineau “lovitura de stat” sau pentru ca “asa se decisese la nivel mare”.

(Cati jurnalisti de-acum vor mai avea ocazia sa titreze o poza cu “Tanchist vazut prin gaura drapelului”? Sursa imaginii: Rfi.ro)

Au facut-o pentru ca auzisera strigandu-se “Libertate!” si marca asta nu se vindea in alimentare goale. Au facut-o pentru ca “acum ori niciodata” nu e doar al treilea vers din imn. Cei din strada au fost impuscati de armata, de “teroristi” si uneori de ai lor, dar de murit au murit pentru o singura cauza: schimbarea. Indiferent cine a agitat steagul dupa batalie, eroii au ramas eroi. Mamele care inca isi plang copiii uitati merita un multumesc. Ele si cei cazuti sau raniti la Revolutie si la traumatizantele mineriade de dupa.

Multumesc pentru curajul de a face ceva ce trebuia facut de ani de zile. Pentru sansa de a nu ridica osanale unui cizmar senil. Pentru ca avem ocazia de a vedea dincolo de gardurile propriilor orase. Pentru ca putem alege si pentru ca putem fi intr-adevar “oameni noi”. Pentru ca putem scrie si putem inca striga liber. Pentru ca, pana la urma, dupa ani de mocirla, lucrurile au inceput sa mearga “mai bine”.

Si nu in ultimul rand, multumim pentru libertatea de a incerca.

P.S: Legat de aceleasi evenimente, Historia are un reportaj excelent in ultimul numar, reportaj transformat in articol multimedia si vizionabil gratuit aici