Babur, pakistanezul din Berceni

E momentul pentru o poveste emoţionantă cu emigranţi care să vă amintească subtil de adevăratele valori umane şi care să includă şi cel puţin un căţeluş adorabil…

De fapt, nu am poveşti lacrimogene cu imigranţi, cum nu am nici întâmplări descurajante, în ciuda contactului tot mai des, în afara ţării. Online-ul e plin deja de păreri pro şi anti imigraţie de la oameni care au senzaţia că islamiştii sacrifică animale în cinstea lui Ctulhu (vedeţi, v-am spus eu că apare şi un căţeluş!) sau, dimpotrivă, că găzduirea şi acomodarea unor imigranţi e o problemă de simplă voinţă, nu de capacitate, pregătire şi deschidere socială. Prin urmare, am decis să alerg pe o rută complet diferită. În loc să mă vait pe tema străinilor din afara ţării care s-ar putea stabili aici, o să mă vait pe tema celor care sunt deja în ţară şi de a căror părere se ţine cont bizar de mult.

Despre cine anume intenţionez să vorbesc? Printre alţii, despre americanul din Cluj, despre franţuzoaica din Dobrogea şi despre alte cazuri de imigranţi (refuz să folosesc cuvântul “expaţi” pentru oameni care stau de ani buni într-o ţară străină, fără intenţia de a o părăsi) veniţi din ţări pe care le considerăm mai civilizate. Oameni cât se poate de interesanţi şi, în multe cazuri, de întreprinzători, pe care nu-i califică însă nimic să vorbească despre politica, istoria sau religia ţării ăsteia şi cu atât mai mult să fie invitaţi în emisiuni şi citaţi pe teme care ţin de “subiectul România”. Oameni despre care vorbim la singular, ca despre cazuri unice, articulându-le în consecinţă şi originea (britanicul, olandezul, australianul), de parcă ar fi absolut imposibil ca cineva să vrea să se stabilească în România de bună voie.

Da, pe deoparte sărim în sus că ne invadează sirienii, un neam pe care-l considerăm inferior, băgând în aceeaşi oală analfabeţi agresivi şi oportunişti şi profesori universitari puşi pe fugă de nişte demenţi. Nu avem însă o problmă să lăsăm nişte oameni, cărora nu le-am da cine ştie ce credit dacă ar fi români, să vorbească despre orice, de la creştinism (da, avem un irlandez care ne dă lecţii de ortodoxie), până la soluţii pentru satul românesc (aici sunt zeci de specialişti, impresionaţi de idilic, dar complet ignoranţi la aspectele economice). De ce? Pentru că încă dinainte de Revoluţie, am manifestat o bizară umilinţă faţă de ceea ce am numit generic “Vest”.

Tristeţea e că nu ne simţim umiliţi de declaraţiile politicienilor şi analiştilor de afară sau de măsurile luate împotriva imigranţilor proveniţi din România. Nu, pe noi ne interesează mai mult ce crede Jeremy Clarkson despre ţigani şi dacă lui Robbie Williams i-a plăcut sau nu în România. Nu mă înţelegeţi greşit. Faptul că unui artist de talie internaţională i-a plăcut publicul şi (probabil) şi ţara noastră nu poate fi decât un lucru bun, dar părerea lui Robbie Williams despre politică şi societate e irelevantă (nu şi-a dat-o, dar s-au găsit oameni în stare să i-o ceară).

Altfel, chiar nu mă afectează că vreun documentarist pierdut pe-aici pică în patima clişeelor sau că cineva confundă Bucureştiul cu Budapesta. Sigur, sunt gafe de imagine şi denotă lipsă de profesionalism, dar, politic vorbind, faptul că un absolvent de liceu foarte talentat la chitară sau la jonglat cu octavele confundă două oraşe relativ apropiate nu înseamnă nimic. O mică excepţie ar putea fi personalităţile cu o vagă influenţă politică, precum prinţul Charles (a cărui afinitate pentru Transilvania e cunoscută). Altfel, e mult mai important că un lider U.E. consideră ca nu avem ce căuta în spaţiul Schengen, decât că un vizitator pasager crede că suntem buricul universului.

Tot aşa, e complet irelevant că un american mutat în România iubeşte ţara asta sau că o franţuzoaică de 28 de ani o consideră o super destinaţie de vacanţă, cât timp turismul se menţine la aceleaşi cote. E distractiv să ascultăm opinii de genul ăsta, dar trebuie să ţinem cont de faptul că ţările la care ne uităm cu inutilă deferenţă nu ne trimit laureaţi de premii Nobel să-şi dea cu părerea. Da, şi mie îmi plăcea blogul lui Sam cel Român şi la fel îmi plăcea şi blogul lui Steven van Groningen (care are totuşi ceva de spus pe plan economic), dar nu am simţit vreodată nevoia să le mulţumesc pentru că ne-au “binecuvântat” cu prezenţa, cum nici ei nu au cerut asta. Părerile lor sunt interesante, însă sunt doar păreri. Tot la fel, părerile multor autoexilaţi din România nu sunt cele mai relevante pentru a descrie relaţia dintre diaspora şi cei de-acasă.

Ce încerc să spun de prea multe rânduri este că, după secole de istorie şi ani de tranziţie, n-avem chiar atât de multe motive să ne simţim frustraţi (exceptându-le pe cele economice), dar nici suficiente să ne credem mai buni (mai avem destul de lucru). În orice caz, nu avem suficiente motive pentru care să ascultăm umili părerea unor imigranţi, în timp ce declarăm sus şi tare că ne vom apăra ţara de invazia altora…

P.S: În ciuda aparenţelor, titlul nu e o simplă diversiune. Babur chiar există sau a existat şi este sau era un pakistanez, mândru proprietar de chioşc prin Berceni (acum câţiva ani, magherniţa era pe lângă fostul City Mall). În timpul procesului de vânzare a unei sticle de apă plată, l-am auzit spunând că România este “cea mai bună ţară din lume“. Vorbe mari, venite de la un om al cărui nume se traduce prin “tigrul”…

10 Comments

  • Părerea prinţului Charles contează. În iulie 2014, cetatea Făgăraş a apărut în topul celor mai frumoase 10 castele din lume. Deşi nu prea arată asta, dar cititorii din Occident nu ştiu încă. În mod suspect, a apărut în top la scurtă vreme după ce măria sa a vizitat-o.

    După cum se spunea pe la noi, când un tovarăş îl sună pe alt tovarăş şi îi spune că el crede ceva despre altceva, mecanismul ruginit birocratic sau corporatist se mişcă dintr-o dată 😛

  • De-aia l-am trecut la categoria “mici exceptii” 🙂

  • Babur asta chiar era patriot roman.

  • Cine stie in timpul carui conflict o fi plecat din Pakistan (zona respectiva a avut parte de ceva “lovituri”).

  • Nu, dar e simpatic si bine scris, iar protagonistul e pakistanez :))

  • “you know a few things about these white people, without actually knowing them personally. You probably know that they’re immoral. They’re immoral because white people have pre-marital sex like it’s no big deal. They also get married for the wrong reasons, like love or whatever. That’s why so many white people are divorced, because they don’t understand relationships, not like you do! White teenagers hate their parents and have horrible relationships with them, unlike you, who would do anything for your parents and wouldn’t dare utter a negative syllable about them. White people just seem so care-free, they probably don’t really have anything to look forward to in life.”

    Comentariul pakistanezei din Canada sună foarte vasluian.

  • Ma rog, ea presupunea ca asta gandesc multi imigranti si, desi n-am idee daca presupunerea e exacta, e exact stilul de gandire care-i caracterizeaza si pe multi dintr-ai nostri in perioada asta.

  • Ha ! Ha ! Cand am citit titlul ma asteptam la un articol comic despre un personaj similar cu pakistanezul Babu, din Seinfeld, numai ca o varianta din Berceni ! Si ce ma bucurasem ! Ce anticipare avusesem sa-l reintalnesc pe Babu(r) si tu sa fii echivalentul lui Seinfeld(r), iar eu sa fac un comentariu cam ca George(r) ! Zau, m-ai dezamagit ! Dar ma grabesc sa zic ca nu m-am suparat pe tine, de fapt m-a pufnit rasul fata de ce clisee am eu in cap despre pakistanezi, plus dupa aia am redevenit serios on topic, am citit si articolul linkat de Brontozaurel, adica nu am ramas asa ca Bubble Boy chiar pana la capat ! Dar de distrat m-am distrat. Chiar daca nu stiu daca era chiar cazul. Dar oricum, sper ca nu te superi ca nu am reusit sa-mi mentin chiar tot timpul asa o mina ff serioasa !

  • De ce mi-ai amintit de Seinfeld? Acum trebuie sa vad cateva episoade…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *