Ce NU e toleranţa

De fiecare dată când ating tema toleranţei, am senzaţia că fac săpături arheologice printre ruinele centralei de la Cernobâl…

Nu mă consider un individ tolerant. Echilibrat? Încerc. Stăpânit? Poate. Cu adevărat tolerant însă… n-aş putea spune că sunt. De ce? Pentru că, dacă trecem peste manifestările extreme ale unora (bigote, xenofobe sau sexiste), manifestări care nu au ce căuta în repertoriul nicicui după o anumită vârstă, pentru a fi cu adevărat tolerant, trebuie să fii al naibii de împăcat cu propria persoană. Pentru un individ matur, crescut într-un mediu normal, nu e foarte greu să fii stăpân pe propria sexualitate, să îţi poţi susţine moştenirea genetică sau să fii împăcat cu alegerile tale religioase. Cu alte cuvinte, dacă te încadrezi în anumiţi parametri, nu e foarte greu să fii sau să pari tolerant.

Intoleranţa se poate manifesta însă şi la alte niveluri, ceva mai subtile, dar la rândul lor periculoase. Intoleranţa pentru anumite categorii sociale, intoleranţa politică, sexismul şi rasismul indirect sunt şi ele forme de discriminare, cu atât mai mult cu cât sunt livrate sub forma “opiniei” (sau a frazelor care paradoxal încep cu “Nu sunt rasist/sexist/xenofob daaaar…”).

Pe de altă parte, genul ăsta de poziţii conservatoare asigură uneori un echilibru în faţa cancerului corectiudinii politice excesive, o boală la fel de periculoasă precum discriminarea pe care ar trebui să o combată. După câţiva ani în care mi-am studiat şi calibrat poziţia, am realizat că nu tolerez extremismul sub nicio formă, dar nici nu voi fi adeptul deschis al discriminării pozitive şi nici n-o să mă auziţi vreodată vorbind despre “cisgender“, pronumele “xe” şi alte aberaţii. Deşi cred că anumiţi factori nu ar mai trebui să aibă vreo pondere socială în 2015, consider că o definiţie a normalităţii ar trebui să existe, chiar dacă e un simplu construct social (unul al majorităţii).

Din păcate, discuţia despre toleranţă este mult prea lungă şi nuanţată. Din fericire, articolul ăsta nu este despre toleranţă în general şi nici despre mine în special. În ciuda unor articole mai vechi şi mai acide la adresa “ultrademocraţiei” nu insist să particip la dezbateri fără miză. Fenomenul asupra căruia încerc să atrag aici atenţia este invazia de indivizi şi individe goi de conţinut, dar plini de opinii, veşnic pregătiţi să atragă atenţia asupra a ceea ce consideră ei a fi “discriminare”. Să studiem deci câteva dintre ipostazele în care micii activişti de blog şi Facebook merită puşi la punct:

  1. Toleranţa nu e cenzură.
    Ideea că ai putea acuza de discriminare pe oricine intră în conflict cu orientarea, opiniile şi obsesiile tale este ofertantă, atât de ofertantă, încât anumiţi autori i-au dedicat distopii întregi, iar anumiţi dictatori sisteme politice. Fie că o faci pentru propriul ego, fie că ai impresia că îi aperi pe alţii, ideea de a încălca dreptul altora la liberă exprimare e în esenţă greşită. De ce? Pentru că pleacă de la ideea că tu eşti o autoritate morală şi socială demnă de luat în seamă. Asta nu înseamnă că idioţii nu trebuie taxaţi sau ignoraţi, ci doar că oamenii aia “limitaţi” şi intoleranţi ar putea totuşi să aibă ceva de spus, mai ales dacă tema discuţiei nu e discriminarea. Că veni vorba…
  2. Toleranţa nu oferă autoritate
    Faptul că eşti ceva mai familiar cu mediile mixte şi mai deschis la conversaţie nu-ţi oferă niciun fel de ascendent într-un alt domeniu. James Watson a făcut câteva declaraţii rasiste sau sexiste la viaţa lui (mai multe, chiar), dar asta nu înseamnă că studiile şi afirmaţiile lui pot fi combătute de orice absolvent de “studii de gen”. Nu, nici măcar atunci când aberează pe teme rasiale. E unul dintre oamenii care au contribuit la descoperirea structurii ADN-ului. Să lăsăm oamenii de ştiinţă mai avizaţi să-l demoleze, lucru pe care unii l-au şi făcut.
  3. Toleranţa e un construct social
    La fel ca normalitatea, înţeleasă ca un consens majoritar, şi toleranţa este tot un construct artificial, sprijinit de faptul că avem suficientă raţiune cât să nu ne pierdem timpul cu alegerile altora. Cu alte cuvinte, efectul acestui construct e starea aia în care toată lumea îşi vede de treabă, nu aia în care unii primesc “decoraţii” pentru “toleranţă”. Nu poţi cere să fii “normal”, dar să-ţi păstrezi privilegiul unei culturi complet separate. Nu poţi fi normal şi special în acelaşi timp. Nu de alta, dar…
  4. Toleranţa nu e cerşit de atenţie
    Apăratul de minorităţi mai mult sau mai puţin discriminate e încă o treabă la modă. Atât de la modă, încât am întâlnit bărbaţi mai feminişti decât Susan B. Anthony şi heterosexuali care organizează marşuri gay ca hobby. Nu e nimic în neregulă să-ţi pese de probleme de genul ăsta, mai ales în România, dar e puţin ciudat să o faci atât de fervent. Mai ales dacă se întâmplă să aparţii unui grup privilegiat, parte a majorităţii. Nu că n-ar fi normal să fii tolerant sau deschis, odată ce eşti în postura asta, dar e puţin ciudat să îţi asumi lupta altora, dacă nu ai o miză în ea.
  5. Toleranţa nu e prostie
    În momentul în care ignori mecanismele de bază ale logicii doar pentru a susţine o cauză, deja ai sărit hopul de la nevoie de atenţie la prostie. Uneori, simpla asociere cu oameni de “calibrul ăsta” dăunează fantastic cauzei iniţiale (a se vedea răspunsul la propunerea Octaviei Butler în locul lui Lovecraft ca simbol al premiilor WFA pe motiv că Lovecraft ar fi fost rasist – recent decedata autoare a primit mai multă atenţie negativă decât era cazul). În cuvintele intolerantului Watson: “I have always fiercely defended the position that we should base our view of the world on the state of our knowledge, on fact, and not on what we would like it to be.”
  6. Toleranţa nu e un scop in sine
    Cum spuneam, toleranţa e un mijloc spre a atinge o zonă de stabilitate. Dacă eşti deschis la opiniile, viziunea şi comportamentul altora, o faci pentru că trebuie să lucrezi cu omul ăla, să trăieşti alături de el sau pentru că pur şi simplu ideea de a fi un om decent îţi surâde. Dacă o faci explicit pentru a fi “tolerant”, atunci ar trebui să-ţi pui nişte întrebări despre sinceritatea intenţiilor tale. Aici există şi excepţii, pentru care toleranţa va fi o veşnică aspiraţie, dar nu vreau să deschidem din nou cutia extremismului.
  7. Toleranţa nu e obsesie pentru problema altora.
    În general, când acaparezi problemă care nu-ţi aparţine, acţiunea asta spune şi ceva despre tine. Cu alte cuvinte, dacă X are sindromul Down şi totuşi reuşeşte să funcţioneze normal în societate, faptul că-i iei apărarea şi-l dai exemplu peste tot nu te face mai tolerant, ci spune despre tine că eşti singurul care nu poate accepta că X e într-adevăr “normal”.
  8. Discriminarea pozitivă nu e toleranţă
    Am spus-o şi mai sus: discriminarea pozitivă nu ajută, decât în contexte sociale foarte concrete. Oferirea unui tratament preferenţial pentru o minoritate nu face decât să sublinieze existenţa respectivei minorităţi şi să sădească resentimente în sânul majorităţii.
  9. Toleranţa nu e încurajare
    Ciudat, dar toleranţa poate exista şi alături de idei precum “anormalitatea”. Un fenomen poate fi anormal prin raritate, fără însă a deranja cu ceva prin existenţă. Toleranţa în sine nu înseamnă să îmbrăţişezi orice deviaţie psihologică, biologică sau socială. De fapt…
  10. Toleranţa nu e colecţie de Pokemoni
    Daca printre prietenii tăi se numără un om cu 120 de piercing-uri, un adept al unei religii ciudate din Indonezia şi primul cyborg transexual, nu înseamnă că eşti un tip deschis la minte, ci doar unul care nu are prea multe lucruri de arătat, în afara unei colecţii dubioase de cunoştinţe.
  1. Toleranţa nu e un protest continuu
    Dreptul de a protesta e un avantaj senzaţional al democraţiilor moderne şi poate duce la progrese destul de mari în anumite zone. Totuşi, din când în când, trebuie să mai şi construieşti. Poţi să ieşi în strada pentru a promova literatura S.F. scrisă de femei, dar ai putea la fel de bine să scrii literatură S.F., femeie fiind, sau să o faci cunoscută online pe cea existentă.
  2. Toleranţa nu e un pretext de socializare
    „Şi eu” nu este un punct de plecare corect, atunci când vorbeşti despre lucrurile pe care se presupune că le tolerezi.
  3. Toeranţa nu e mai puternică decât experienţa personală
    Dacă experienţa personală cu un anumit grup a fost negativă în mod repetat sau într-un mod foarte brutal, majoritatea îndemnurilor la toleranţă nu vor avea un efect prea puternic faţă de tine, indiferent dacă prejudecăţile erau acolo înainte de incident/incidente sau dacă s-au strecurat ulterior.

Cu alte cuvinte, tot articolul ăsta excesiv de lung s-ar putea rezuma cu uşurinţă la: dacă te irită atât de mult oamenii care nu-şi văd de propria viaţă, nu văd de ce ai pierde-o pe a ta încercând să-i schimbi.

P.S: E puţin ciudat să vorbesc despre tema toleranţei într-o ţară în care poate am avea nevoie de puţină corectitudine politică, feminism şi poate şi de o viziune coerentă de stânga (deşi toate sunt departe de opţiunile mele politice sau sociale). Mai ciudat e însă că mica aristocraţie online nu face decât să agraveze problema, promovând formele extreme ale unui fenomen menit să combată extremismul.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

15 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Kathy Bates

Cu puţină vreme în urmă, un englez a publicat o analiză a războiului sovieto-afgan. Tipul era foarte calificat să o facă, din 3 motive: -fiindcă i-a anchetat pe cei implicaţi, aproape de zilele noastre, când s-a stins patima; -fiindcă era diplomat de carieră, deci ştia lucruri de care un om de pe stradă n-are habar; -fiindcă are 83 de ani, deci era adolescent când a izbucnit ultimul război mondial, şi deci cunoaşte şi lumea de dinainte, cea din poveştile lui Orwell, pe care un politically-correct cu Android din zilele noastre nu are cum s-o înţeleagă. Diplomatul nostru a scăpat o frază care reprezintă cheia înţelegerii unor fenomene care ne-au mâncat în ultimii 100 de ani, în România şi prin alte ţări industriale sau primitive: “sovieticii implicaţi în conflict [de la cel mai mărunt răcan la cele mai înalte funcţii] proveneau, în marea lor majoritate, dintr-un mediu sărăcăcios şi rural, şi din acest motiv le era mai uşor să înţeleagă modul de a gândi al afganilor, şi ei ţărani săraci”. Şcoala, instruirea, cariera îţi oferă cunoştinţe tehnice şi despre modul de a te purta printre oameni, dar nu îţi schimbă fundamental “programarea minţii”. Pe aceea nu ţi-o poate preda cineva. O… Read more »

Pozilla

Nice one. Nu te-am citit de ceva vreme, da ma bucur ca esti inca.
Mi-am facut un tricou pe care am scris proud to be white, straight, christian, married with a woman, have natural kids,etc, etc,
Cantitatea de cacat ce mi-o cazut in cap ar umple o cisterna. Toleranta, tata !
De-aia zic, io vreau egalitate, da nu pentru catei

Nautilus

Pozilla: ţi-ai meritat-o. În marea majoritate a cazurilor, unul care spune (român fiind) “sunt mândru că sunt ortodox, familist, disciplinat” are obiceiul să le impună cu pumnul celorlalţi să fie şi ei la fel, sau măcar să aibă o poziţie subalternă faţă de el. El e ortodox, ei sunt “atei, maimuţe şi sectanţi”. El e familist, ei sunt “curve şi cocalari”. El e disciplinat, ei sunt “golani cu BMW pe Bulgaria”. Cu pumnul, sau cu ameninţări cu dictatura ortodoxă / musulmană şi cu moartea, după cum ar putea dovedi Sfântu’ Google.

Din moment ce marea majoritate face aşa, e cam greu să dovedeşti că nu eşti dintre cei care dau cu pumnul.

Rudolph Aspirant

Eu am remarcat ca devin mai intolerant cand nu am bani asa in ultima zi inainte de salariu, plus cand sunt deprivat de somn, plus si cand am restante la scris rapoarte pt serviciu si pt blog. Devin mai rau decat Savonarola. De ex ieri am scris in public pe Facebook intr-un comentariu despre un articol din ziarul Adevarul ca e de calitate EXECRABILA, (asa cu litere mari), plus am scris si un P.S. in care recomandam ca un tanar jurnalist serios care e in cautare de job sa nu aplice la Adevarul ci la alte publicatii. Zau, nu cred ca am facut bine, mai ales ca era un articol despre educatia sexuala din scoli care de fapt milita pt introducerea a mai multe ore de educatie sexuala, ceea ce nu strica nimanui, insa articolul era asa de prost incat efectiv nu m-am putut abtine sa nu ma leg de detaliul ca nu se intelegea nimic ce voia sa argumenteze plus mai confuza si lumea plus cita niste pseudo-experti chiar de tot rah…tul, in care eu nu as avea incredere nici sa opineze despre un curriculum de recreatie simpla cu jocuri larg cunoscute popular, asa de ex, de sarit coarda,… Read more »

DanC

Russel Peters – Outsourced

Despre multiculturalism si toleranta (minutele 0h57-1h20 e si despre whites):

https://www.youtube.com/watch?v=R1prsE8Jxdc

Rudolph Aspirant

@Re Adevarul: nu, nu am luat un articolla nimereala, ci m-am lasat tentat sa citesc un articol din Adevarul la recomandarile insistente ale cuiva de pe Facebook care se speriase de acel articol, tocmai pt ca era scris asa de confuz incat nu intelesese nimic din el, si spunea ca intreaga situatie e catastrofala, drept care si eu, deprivat de somn find, in loc sa gandesc rational, am intrat in panica, si dupa aia am citit articolul si am inteles ca nu fusese cazul sa intru in panica dar nici sa pierd timpul citind acel articol asa de prost doar pt ca el speriase pe altcineva, si in final m-am enervat pe mine insumi si pe urma in final m-am enervat pe Adevarul, in mod desigur intolerant plus nerecomandabil, exact asa cum am scris mai sus, ca sa dau un exemplu de “Asa NU”.

Rudolph Aspirant

Excelent articol ! Mai ales ca imi sustine punctul meu de vedere plus imi ofera si mai multe scuze aparent onorabile pt momentul meu de intoleranta, ca eu chiar opinasem deja mai de mult in public ca probabil am probleme la nivel de cortex cingulat anterior, plus eram si deprivat de somn si stressat financiar. Insa ce-i drept si tu, ca blogger, oferi terapie de retraining cognitiv de calitate autentic superioara pe blogul tau ! Chiar…ce idee buna de a face reclama la un blog ca drept sanatoriu de lux care ofera servicii cf celor mai la moda ultime descoperiri ale neurostiintelor !

Blegoo

Sanchi.
Toleranța implică conformism.
Conformismul implică lipsa de libertate.
“Freedom is not free.
Free men are not equal.
Equal men are not free.”

[…] (exceptându-le pe cele economice), dar nici suficiente să ne credem mai buni (mai avem destul de lucru). În orice caz, nu avem suficiente motive pentru care să ascultăm umili părerea unor […]

15
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x