Do us a favour…

Când peste jumătate din prietenii şi cunoştinţele tale trăiesc în afara ţării, să intri cu plugul în subiectul “plecării” poate părea puţin… imprudent.

Mai mult, când votul diasporei atârnă decisiv în alegerile naţionale, e riscant să o faci pe sociologul şi să împarţi milioane de oameni în categorii inventate. Cu toate acestea, o să-mi asum riscul (şi odată cu el avalanşa de comentarii negative) pentru că simt nevoia să lămuresc niste lucruri şi, poate, să-mi vărs puţin năduful. Nu de alta, dar într-o recentă dezbatere de pe un blog mai vizitat, o afirmaţie ambiguă din partea mea a atras un val de înţepături şi defulări venite din partea „românilor realizaţi peste hotare”.

În primul rând, ar trebui să-mi delimitez pe cât posibil poziţia şi limitele actuale. Chiar dacă paragraful ăsta o să pară pompos, prefer să-l scriu acum, decât să-l repet ulterior. La aproape 28 de ani, n-am întors lumea cu fundul în sus, dar nici nu mă plâng de lipsa realizărilor, a jobului sau de situaţia curentă. Am ani buni de profesie, am încercat şi încerc în continuare şi lucruri pe cont propriu sau cu echipe mici şi nici nu sufăr de frustrarea diplomelor sau a atestatelor (hârţogăria se odihneşte liniştită în dulap). Nici febra creditelor nu m-a prins în postura îndatoratului şi nici după atestate de limbă nu sufăr. Sunt deci în pozitia în care am putut experimenta „străinatatea” în vacanţe, vizite prelungite şi delegaţii, dar nu am pretenţia să cred că “ştiu cum e”. E postura în care n-aş refuza un job bine plătit într-o ţară sau într-un oraş ale căror condiţii să corespundă cu reputaţia. O poziţie în care pot numi cel puţin 30-40 de cunoştinţe, colegi şi colege de generaţie.

În ciuda impresiilor celor care au plecat în 91’ din Filiaşi, nici România şi nici Bucureştiul anului 2015 nu sunt nişte haznale infecte, odată ce tu eşti cel care pune condiţiile. Cu un efort corect de orientare, se poate trăi atât în România, cât şi în Bucureşti. Ce încerc să spun este că, dacă oferta ar fi potrivită sau dacă situaţia ar cere-o, aş pleca, dar nu mai am furia studenţească de acum 6 ani, când îmi îndemnam cititorii să „stingă lumina”. Sau poate sunt doar prea optimist şi ancorat în realitatea europeană (nu în poveştile Internetului despre oraşe miraculoase), uşor încurajat şi de direcţia economică şi socială în care pare că se îndreaptă ţara. Asta deşi nu am cultivat niciodată pasiuni naţionaliste.

Şi totuşi, dacă lucrurile sunt „cât de cât ok” (că să-mi citez un prieten) în oraşele mari, dacă poţi lansa o afacere în ţară care să meargă şi afară, de ce încă pleacă lumea pe rupte? Din aceleaşi motive pentru care plecau şi acum 20 de ani, minus disperarea birocraţiei de la graniţă, frica de Iliescu şi fantoma comunismului. Pentru că unii n-au literalmente ce să facă aici. Încearcă să faci cercetare în antropologie sau să te specializezi în fizica Pământului cu 900 de RON pe lună sau, mai bine, încearca să faci cercetare (doctorală sau independentă) în România. Încearcă să-ţi pui în valoare studiile din timpul facultaţii sau masterului (relevante sau nu, pentru unii sunt mai mult decât hârtii). Încearcă să-ţi dedici viaţa medicinei sau profesoratului sau încearcă să trăieşti din propriul atelier de tâmplărie sau din propria firmă de instalaţii. Se poate? Da, doar că efortul şi durata lui sunt atât de mari, încât sacrificiul personal riscă să-ţi stingă scânteia din priviri. Dacă la dorinţă se adaugă şi necesitatea (datorii, copii şi incidente neprevăzute), plecarea s-ar putea să fie ultima soluţie, nu prima opţiune.

Pe lângă cei care nu şi-au găsit aici vocea şi cei cărora viaţa le-a spus „Acum!” există şi oamenii care aveau un trai cel puţin satisfăcător aici, dar li s-a oferit unul senzaţional afară. Sunt oamenii pentru care banii, timpul liber şi străzile mai curate sunt simple beneficii pentru o ofertă deja generoasă. Lor li se adaugă şi oamenii care pur şi simplu vor o altă experienţă şi se simt pregătiţi pentru ea, oameni suficient de maturi psihic, emoţional şi financiar. Suntem cetăţeni europeni, dar turişti globali, deci… „home is where the heart is”, nu? Pe toţi cei enumeraţi mai sus şi pe mulţi alţii îi pot înţelege cum m-aş putea înţelege şi pe mine dacă într-o zi o să-mi vând posesiunile, o să-mi iau jumătatea de mână şi o să-mi hrănesc grafomania din Praga sau Reikjavik.

Bun, ar zice cititorii ocazionali. Ai enumerat aici mai toate categoriile de emigranţi (sau imigranţi, dacă citiţi din partea cealaltă a graniţelor)… ce a mai rămas? Eu zic că mai rămâne un 50% din masa totală a celor care au plecat, o masă vocală şi mult prea activă pentru CV-ul subţirel de care dispune. La cine mă gândesc? La oamenii care n-au văzut mai departe de orăşelul lor de munte, dar au impresia că o găleată precum Catania (exemplu aleatoriu, dar real) depăşeşte cu mult „tot ce se găseşte în România”. La oamenii care au plecat afară pentru că aici e „plin de proşti”, „se ascultă numai manele” şi pentru că „ei ar fi trebuit să fie deja manageri”. Mă gândesc şi la cei care ne-au ameninţat că pleacă să vadă lumea, dar s-au oprit în primul cătun unde au gasit un job part-time, descoperind cam un sfert din ce vede un om cu un job decent într-un city break. Vorbesc despre o masă de oameni care se supraestimează grav, oameni care n-au reuşit nimic aici pentru a pleca şi a nu reuşi nimic nici “dincolo”.

Când vorbesc despre “ei”, mulţi se gândesc instinctiv la oameni precum cei scoşi în evidenţă de documentarul The Romanians Are Coming (pe care vi-l recomand din nou, cu ocazia asta, dar nu pentru reprezentativitatea statistică). Oameni fără prea multe perspective şi educaţie, dar care nu au curajul să-şi admită înfrângerea şi să se întoarcă. Oameni dintr-o fictivă clasă de jos, în general. Cu toate acestea, clasa învinşilor pe hârtie (dar a învingătorilor pe Facebook) include şi alte categorii. De la studenţi de anul I, proaspăt ieşiţi din adolescenţă, dar autori de scrisori deschise (de care vor râde singuri peste ani), la intelectuali de provincie (în sensul dat de link) care-şi părăsesc bula natală pentru a se închide într-o alta. O bulă în care cei care eşuează în Spania sunt mai buni decât cei care eşuează în România.

Îi include şi pe cei care au două facultăţi aici, dar lucrează ca zidari acolo. Nu, nu pe toţi, doar pe cei care nu admit că au făcut un compromis şi se complac ani de zile în noua postură, arătându-şi cu degetul vechii colegi pe care-i “domină” cu 3-400 de euro în plus la salariu. Îi include şi pe cei care şi-au părăsit ţara de un an, dar ne dau lecţii despre rasism, feminism şi civilizaţie, în timp ce fac cu nonşalanţă diferenţierea dintre români şi ţigani, de parcă asta i-ar pune într-o lumină nobilă. Îi include şi pe cei care muncesc de la 8 la 8 pe salarii de nimic (comparate cu media ţării gazdă), dar care îşi acoperă frustrarea complexând puştani pe forumurile auto. Vorbesc despre o categorie de oameni mai mare decât ar trebui şi mai vocală decât am vrea. O “mică diaspora cu gura mare”.

Mulţi dintre cei care au impresia că ne-ar face o favoare imensă dacă ar reveni în ţară au o problema reală cu „civilizaţia”, un concept pe care-l aruncă în fiecare discuţie de parcă tu n-ai fi văzut în viaţa ta străzile din Hamburg sau castelele Cehiei. Nu dom’le, o să-ţi spună povestească unul care curăţă străzile în Wittenburg ce înseamnă civilizaţia, ce-i ala „mall” şi de ce România n-o să fie „niciodată aşa”. Similar cu vizionarii care prin 2006 ne întrebau dacă avem McDonald’s în România (nu, încă ne mâncam între noi pe-atunci), cam aşa sunt şi oamenii care au plecat dintr-un mediu rural sau semi-rural într-un alt mediu rural sau semi-rural. Mai toţi au senzaţia că în România nu exista salarii de peste 1000 de euro şi că plecatul peste graniţă cu buletinul e un simplu mit. Nu de alta, dar mulţi nu şi-au părăsit de ani de zile oraşul gazdă, motiv pentru care viziunea lor este extrem de îngustă.

De-asta şi noţiunea lor de civilizatie este una la fel de… îngustă. Existenţa oamenilor care se spală zilnic, nu se omoară în trafic şi îşi permit să-şi facă vacanţele şi în alte locuri decât spatele blocului nu va fi asociată niciodată cu România. Nici ideea unor români care rămân cu ceva mai mulţi bani decât ei la sfarşitul lunii nu-i mulţumeşte pe eroii noştri. De ce? Pentru că atunci imaginea unei Românii fetide, pline de oameni limitaţi şi săraci ar trebui să se estompeze. Atunci ar apărea întrebarea „Dar ia stai puţin, oare nu există oameni mulţumiţi în România, oameni care nu fură şi nu muncesc până la epuizare?”, iar astfel de întrebări le-ar demola mitologia atent construită. În plus, apare acelaşi fenomen care uneori ne împiedică pe noi, cei din ţară, să vedem că o mare parte din România chiar o duce prost şi că salariile şi ocaziile amintite mai sus sunt limitate. E vorba despre închiderea în propriul cerc social. Pentru cei din afara graniţelor (pentru categoria despre care discutăm, evident), fenomenul funcţionează puţin diferit: ceilalţi imigranţi confirmă imaginea despre ţară şi lovesc furibund în „fraierii care au rămas”.

Mica diasporă cu gura mare face eforturi serioase în a-şi diminua disonanţa cognitivă. Obsesia cu civilizaţia este doar unul dintre ele. Sigur că un Stat care te respectă şi nu cumpără tablouri din impozitele tale este important. Sigur că politeţea fetei de la magazin şi străzile curate sunt puncte în plus pentru orice om sănătos. Problema e că ai nevoie de o anumită experienţă de viaţă şi de muncă pentru a ajunge la concluzia că lucrurile mici fac diferenţa, experienţă pe care nu sunt convins că cei numiţi mai sus o au. Mulţi pleacă încărcaţi de preconcepţii şi se forţează zilnic să şi le reconfirme. Eforturile lor sunt extrem de vizibile online, un loc unde o existenţă la limită, într-o ţară de care nu te poţi bucura, se poate transforma uşor în „uite ce croissant delicios am mâncat astăzi”. E un loc unde nu există „cetăţeni de mâna a doua” şi unde marile metropole europene pot fi încă locuri magice, nu oraşe supraaglomerate şi murdare, cu un trafic nu la fel de încărcat (unii mai au şi reguli), dar la fel de enervant precum cel din ţară.

Şi acum, dacă tot am adus vorba, ce sunt cetăţenii de mâna a doua? Nu, nu sunt oamenii cu joburi care sunt privite de sus aici (cu atât mai mult cu cât nu există cu adevărat muncă de jos). Sunt oamenii „cu climă bizonică”, pe care doar prietenii din lista de Facebook îi invidiază, pentru că cei cu care împart baraca şi cele 14 ore de muncă ştiu că nu au de ce să o facă. Oameni care stau cu frica în sân că le expiră permisul de muncă, de şedere sau viza. Sunt “şefii” care-şi fac palate în sate irelevante, dar care trăiesc din reducerile la supermarketurile din cartierele de imigranţi. Sunt „vizionarii” care pierd 4 ore zilnic pentru a ajunge la un job pe care nu-l suportă de ani de zile, doar pentru a sta încă 10 acolo şi a câştiga cât un angajat mai răsărit dintr-o multinaţională românească. Sunt oameni care au pretenţia de a fi luaţi în serios în micul mediu intelectual din România, dar care de şase ani au acelasi salariu ultramodest în Marea Britanie.

Sunt românii care se complac în propria situaţie din afara ţării şi au o atitudine de valet în faţa oricărui act de identitate care începe cu John sau Pierre. Aceiaşi care dau lecţii de „civilizaţie” unora cu mai multe clase, mai multă experienţă şi uneori cu mai mulţi bani, care au făcut „greşeala” de a nu pleca. Oameni care cred că încă mai avem răbdare să luăm lecţii de la experţi cu patru clase, de parcă nu ne-ar fi ajuns cei pe care înaintaşii şi contemporanii noştri i-au votat. Oameni care nu înţeleg că valorea banilor stă în modul în care îi investeşti (în tine, în familia, visurile şi proiectele tale), nu în stema care straluceşte pe monedă.

Nu am o problemă cu oamenii plecaţi să-şi pună pe picioare propria afacere în afară, cum n-am o problemă nici cu firmele româneşti stabilite în Silicon Valley (cum aş putea să am?), dar o să am mereu o problemă cu cei care fac lucrurile din pură frustrare şi resentiment. Să arăţi un buletin la aeroport nu mai e un gest atât de curajos, nu când vezi 3-4 ţări pe an oricum. Să pleci de la ideea că tot ce e aici e un gunoi, doar pentru că tu nu ai reuşit să vezi altfel lucrurile, rămâne o poziţie greşită. Nu de alta, dar până la urmă totul ţine de alegeri.

Dacă tu eşti convins că ai făcut alegerea potrivită şi eşti mulţumit cu ea, nu văd de ce ai face efortul să ne explici zilnic că suntem furaţi pe faţă, că oraşele noastre put, că e plin de gropi şi de hoţi şi că dacă nu plecăm suntem cretini. Da, ştim că lucrurile nu sunt tocmai roze în România şi că joburile alea decente sunt destul de puţine, dar e cam ciudat sa remarci asta de la ani şi kilometri distanţă, în timp ce “fraierii” din ţara care te-a format se chinuie să traiască decent, să lupte (aşa cum pot, unii cu gura, alţii cu scrisul, alţii cu ştampila sau semnătura) şi să creeze de bine, de rău, o Românie. Alegerile se fac sau nu, nu se justifică ani de zile.

În dezbaterile amintite anterior, am întâlnit şi argumente de tip „românii n-au disciplina muncii”, de parcă majoritatea managerilor români de multinaţionale n-au plecat de la filiale locale. Alţii încercau să-şi asume identitatea ţării gazdă, sau se autodenumească „expaţi”. Orice, numai să nu fie consideraţi „imigranţi români”. Alţii îmi explicau că e o diferenţă enormă între a munci pentru a supravieţui aici şi a munci pentru a supravieţui acolo. Da, este, doar că „acolo” ( depinde totuşi de ţară) rişti să nu mai ajungi niciodată la medicul ăla profesionist, atent şi bine plătit, dacă nu urci puţin pe scara socială (din nou, depinde de ţară). Să nu uităm că vorbim despre genul de oameni care nu consideră propria cameră o necesitate într-o ţară străină, dar se plâng că în Bucureşti se ascultă manele. Oameni al căror strâmt orizont se învarte în jurul aceloraşi câteva elemente şi pentru care simpla trecere a graniţei e o “mare realizare”.

Stiu că sunt şi mii de oameni care se bucură de toate beneficiile unui stat funcţional, în Europa sau peste Ocean. Oameni care îşi permit să-şi cheltuie cum vor banii câştigaţi cinstit, oameni care sunt liberi să-şi practice meseria sau să-şi urmeze chemarea într-o ţară ai cărei reprezentanţi nu-i privesc de sus. Ştiu că există şi oameni care sunt cu adevărat liberi să-şi exercite opţiunile politice, chiar dacă mulţi nu le pot aprecia în contextul cultural şi istoric potrivit (doi ani de trăit în Nevada nu te fac “republican înrăit”). Ştiu că există şi destui studenţi apreciaţi pentru ideile şi iniţiativele lor, deveniţi profesori, cercetători sau interni în corporaţii globale. Din păcate, ei nu sunt singurii oameni care au plecat din ţară şi n-au nici timpul sau cheful să-i tempereze pe micii învinşi ai sorţii. Ei au înţeles că trăieşti în ţara în care vrei să trăieşti, indiferent de numele ei, şi că, până la urmă, ţine de tine şi de eforturile tale să faci ca lucrurile să arate şi să fie… bine. Dacă actualele condiţii te forţează la martiriu, nu văd de ce nu ai pleca.

Dacă pleci însă pentru „un pic mai bine”, nu îi face slabi sau leneşi pe cei care îsi caută mai atent sau mai aproape binele. Nu face greşeala să crezi că din România pleacă numai “cei mai buni” şi că în urmă rămâne pleava. Nu-i face pe cei indecişi să creadă că România de afară nu e cu mult diferită faţă de cea de aici. Dacă ai pariat pe o carte greşită, dacă lipsa de H&M-uri era motivul pentru care nu mai puteai trăi aici şi dacă frustrarea este singura ta motivaţie, acceptă realitatea sau… do us all a favour and shut the fuck up.

P.S: M-am gândit că dacă tot fac asta zilnic la muncă şi dacă tot există patru oameni care mă bat la cap de vreo doi ani, aş putea scrie constant cu diacritice. Serios, dacă nu vă afectează feed-ul RSS şi dacă “vă place în română, efortul ar fi minim.

26 Comments

  • “Dar ce se-ntampla?”
    Diacritice for critics 🙂

  • krossfire: “lucrurile nu sunt tocmai roze în România şi că joburile alea decente sunt destul de puţine, dar e cam ciudat sa remarci asta de la ani şi kilometri distanţă, în timp ce “fraierii” din ţara care te-a format se chinuie să traiască decent, să lupte (aşa cum pot, unii cu gura, alţii cu scrisul, alţii cu ştampila sau semnătura) şi să creeze de bine, de rău, o Românie. Alegerile se fac sau nu, nu se justifică ani de zile”

    Conflictul dintre românii migratori și cei rămași în țară nu ține neapărat de venituri, proprietăți sau carieră.

    Conflictul ține de niște chestii mai puțin vizibile la prima vedere, și pe care modernii, oamenii computerului și ai mașinii în leasing le înțeleg mai greu. Lucruri care fac parte mai degrabă din modul de a gândi al generației moșilor cre au votat în 1990, sau, în zilele noastre, al Activiei Știr.

    Unui modern îi e ușor să spună că el caută job decent, că muncește afară, produce etc fiindcă el gândește limitat la perspectiva lui: să vină leafa, să plătesc rata, să muncesc, să avansez, să cumpăr mărfuri de la chinez și turc, nu mă interesează altceva.

    Nu-l interesează altceva fiindcă nu suportă consecințele directe, dureroase, ale alegerilor lui. Îi e ușor să spună că s-a închis mina în Valea Jiului, oamenii de acolo n-au decât să facă altceva. El sau ea nu stă acolo, nu are idee de faptul că acolo nu prea au cum să facă altceva, și nici nu se preocupă prea mult ce fac ăia, a doua zi trebuie să se ducă la serviciu.

    La fel de bine ar fi putut spune de peste graniță că a votat împotriva PSD și pentru PDL – fiindcă el nu și-a văzut salariul tăiat cu 25% și nici rata în euro explodând când a sărit euroiul de la 3,8 lei la 4,4, nu i s-a scumpit dintr-o dată fără avertisment berea când a sărit TVA la 24%. Știe din ziare că astea s-au întâmplat undeva, prea departe de buzunarul lui. Se duce și votează ca românul imparțial, spre deosebire de cei rămași aici. Care plătesc pentru decizia lui.

    Cum ar fi spus marea nevindecătoare Activia Știr, e simplu să spui că faci sporturi extreme fiindcă ești curajos, dar asta numai fiindcă știi că există comercianți care îți vând echipamentul, SMURD să te culeagă cu elicopterul, medici care să te opereze. Știi că un pas greșit nu înseamnă imediat moartea.

    Dacă ai fi convins că un pas greșit înseamnă moartea, nu s-ar mai pune problema de unde îți procuri echipamentul și ce sport extrem faci. Nu le-ai mai face, punct.

  • zaMo: Nu inteleg.

    Kathy Bates: De acord. De altfel, mai toata “tehnica” moderna e menita sa ne fereasca de consecintele pe termen lung ale alegerilor noastre. Toate articolele heirupiste si aiurelile din “social media” ne tin intr-un constant “Hai, frate, ce se poate intampla?”.

    Cumva, pot aprecia “alegerile pe loc, de la distanta” (chiar si cand vine vorba despre vot sau poate mai ales acolo), dar nu apreciez comentariile de tip “hai sa va arat eu cum se face”. Ai facut o alegere la care aveai tot dreptul? Nu le spune altora ca sunt idioti pentru ca au ales altfel (in ciuda faptului ca, repet, in cazul votului, am fost de parerea diasporei).

  • @krossfire:
    Ei, nu înțelegi pe dreaq’!
    Te-a prins nazistu’ cu lipsă de diacritică.
    Dacă tot te lauzi că diacritizezi… apăi… fă ca lumea.
    …………………..
    Hacuma.
    Io m-am abținut din lătrături oarecum, am vrut să văz cine mai e interesat de subect.
    Aparent… un diacrinazi și o fimeie (considerînd ce se vede).

    Cu regret tre’ să zic că n-ai făcut cazul – nu te-a ecsprimat convingător la argumentu’ personal.
    Care argument… e bazat pe o anecdotă – aka – cineva pe care-l cunoști. Ori ai fost coleg cu. Cîndva. Nașpa, da’ toți avem schelete d-astea în istoria personală.

    Problema ta… CARE ESTE! … e că încerci să pleci de la particular și să generalizezi.
    Ori, românii ori fi ei mioritici, da’ nu-s tocmai proști. Stilou’, aveonu’ cu reacție, Nadia, alea. Barză Brînză, Viezure.
    Hai, și Mînz, că te cunosc.

    Problema e că tu amesteci categorii – ori lumea protestează, nu? Cei care stau în grup la comun într-o cameră… NU PROTESTEAZĂ APROPO DE MANELE! Nu, profexxore, ei sunt din cultura respectivă; nici că au ‘putere de dat pă net, la dormitor în comun. Ăia sunt din categoria lui Topîrceanu –

    “Cobora pe Topolog
    Dintre munți, la vale…
    Și la umbra unui stog
    A căzut din cale.
    În ce vară? În ce an?
    Anii trec ca apa…
    El era drumeț sărman
    Muncitor cu sapa.”

    Ăștia sunt cei care cerșesc când n-au găsit ceva de muncă.
    “El era drumeț sărman
    Muncitor cu sapa.”

    Regret să te informez, da’ categoria e consumatoare de manele.
    Deci… ăștia se extclud din prezentare.

    Studenți amețiți de ocsigenu’ vestic care scriu scrisori “dășchise”?
    Foo’ 3-4… restu’și văd de școală și socializare, n-au timp de prostii pă net, că le taie părinții macaroana dacă iau note mici. Aud deja răcnetu’ carpaților:
    “Mniezeii mă-tii… d-aia te țin io pă bani acolo… să te proștești? Cristosu’ cui te-a…” etc.
    Plus că… dacă-s capabili să vorbească/scrie altă limbă decât aia valahă… sunt ceva mai sus de medie, nu?

    Cei care au plecat cu diplomă de profexxor și au ajuns să zugrăvească pereți? Cu duiumul…
    Chestia e, majoritatea fac ce pot pînă își iau echivalentul de doctor, profesor ori ce-o fi el dă la natură. Muncesc de crapă fierea-n ei, pentru nefastă și copii – care nefastă, spală și ea pă jos, până învață limba. N-au timp de interneț și nici chef. Se uită-nainte, nu în urmă. Sistemul îi forțează. Să ajungă unde le e locu’, potrivit cu inteligența, pregătirea și pasiunea.
    Deci… nici ăștia.

    Despre cine vorbești așadar?

    Categoria ta e cam subțire…

    Da, știi tu un coleg care nu-i plăcea manelele… acuma pune gresie în Franția… și stă pă net.

    Generalizarea e pericoloso sporgersi, zic.

  • Blegoo: Pai aia e, ca nu gasesc fraza aia.

    Vorbesc despre cei care se aud cel mai suierator. Studenti? Cam 60% se intorc sau cel putin asa era acum vreo doi ani, cand se facuse un studiu. As zice ca macar jumatate din ei au o tangenta cu ce spuneam mai sus (restul se intorc din motive cat se poate de practice sau personale pe care cred ca oricine le poate intelege).

    Emigranti si imigranti (din nou, tu vezi lucrurile din cealalta parte a granitei)? Sa luam Marea Britanie ca exemplu, ca vad ca e mega populara printre studenti, muncitori si experti deopotriva.

    Din cei plecati, cati se intorc si cati reusesc sa obtina un salariu comparativ cu media tarii in care s-au mutat? Zic si eu. Asta apropo si de cifrele din “The Romanians Are Coming” care bateau spre o rata de succes de vreo 30-40% (mare, oricum), dar in niciun caz spre ”Daca pleci, o sa reusesti!”.

    Cati dintre cei care se lauda intensiv (si agresiv) cu reusita lor chiar au “reusit” si la ce se raporteaza, mai precis?

  • Marea problema a Romaniei este ca inca nu s-a format o masa critica de oameni care au trait in alte tari mult mai evoluate, iar guvernantii se ingramadesc sa-i trimita pe astia care sunt oameni de actiune si cu idei, sa stea cat mai departe ca sa nu ajunga schimbarea si la ei, adica la politicieni.

  • Hei! \m/ E complicat, hahahahaha! Nu spun că de asta am părăsit România, în primul rând am optat pentru un salariu mai mare, dar nu este același lucru, echipat cu bocanci militari, ținte și plete, să te plimbi prin Vallecas (așa-zisul cartier țigănesc al Madridului) și oricare din cartierele Bucureștiului. Cât timp o să mai aud în spatele meu “uite-l și p-ăla…”, nu o să dau prea mult credit știrilor pozitive despre români.

  • N-am inteles nimic, in fine – fiecare cu aia a ma-sii. Ai auzit de aia cu “nu judeca si nu vei fi judecat”?

    Cica “Problema e că ai nevoie de o anumită experienţă de viaţă”. Really? 🙂 Deci matale la 28 de ani evaluezi ca unii plecati au plecat de prosti etc si nu e ok. Ca daca ai avut o “frustrare” etc. Newsfact: toti care pleaca si aleg sa nu se mai intoarca, toti, da’ TOTI au o frustrare. Pentru ca nu este roman sa plece si sa aleaga munci grele, long commuting si naiba mai stie ce “privatiuni” de florile marului.

    Ca incepe sa fie mai ok in tara. Pe draku’ mai ok. Cind vorba lui Liiceanu clasa conducatoare danseaza din buric pe lehamitea tuturor. Cind partidul cel mai tare e urmasul direct al PCR-ului mata spui ca hai ca e mai bine? 🙂

  • Romania Inedit: Da, o masa critica de oameni care sa se fi si intors sau care sa aiba putere reala de decizie si influenta (ceea ce multi plecati n-au nici in afara tarii, nici aici – desi au drept de vot, iar la ultimele alegeri au aratat ca stiu si cum sa-l foloseasca).

    Drace: Asta cu indiferenta si “fiecare cu a lui” e o treaba care tine de civilizatie, dar nu de civilizatia moderna in mod deosebit. In Praga, unii dintre cei mai informati si uneori utili “ghizi” din zona sunt homeless-ii, imbracati colorat, dar curat, si usor de confundat cu turistii de weekend.

    DanC: Nu am evaluat ca au plecat de prosti, am evaluat ca, la momentul la care au facut-o, nu intelegeau prea multe din viata, poate doar dorinta de a “scapa”. Multi dintre ei nu o fac nici acum (crede-ma, dupa vreo 25-30 de ani, varsta devine irelevanta daca nu se bazeaza si pe cateva experiente – simpla plecare din tara nu e o experienta suficienta pentru a te transforma in sociolog). Asta nu inseamna ca “au plecat de prosti”, ci doar ca nivelul lor general nu le permite in mod normal sa dea lectii. Nu ca mi-ar permite mie, dar cum spuneam, am avut pentru scurta vreme si propria afacere, am lucrat si putin pe-afara. Nu stiu cum e sa renunti la tot si sa incepi sa traiesti intr-o tara al carei membru deplin nu esti si nu vei fi nici peste 10 ani, cand presupui ca te-ai “naturalizat”, dar nici nu vorbesc din comentarii de pe forumuri si din “parerea generala despre romani”.

    Din nou, e vorba de o anumita categorie. Un fost profesor a plecat la 45 de ani si imi e greu sa-l acuz ca a plecat din lipsa de experienta sau chiar din lipsa de bani (se descurca decent, avand in vedere ca profesoratul nu era principala lui sursa de veni). Nu cred ca discutia asta ar sta in picioare in fata lui, de-aia nici n-as vrea sa-l includ in ea.

    Am spus ca e mai bine decat inainte, ceea ce-i adevarat si economic si social. Nu am spus ca e mai bine decat in alte tari, dar e posibil sa fie mai bine decat in cateva tari, in anumite conditii (Am dat exemplu Catania, care prin 2011-2012 era plina de romani, desi nu intelegeam de ce. Daca ar fi sa dau un exemplu mai titrat as spune ca Parisul, oras pe care l-am vizitat foarte recent, mi se pare un oras al naibii de murdar, in ciuda faptului ca e un centru cultural incredibil. Nu stiu daca un job decent si o locuinta in centrul Bucurestiului sunt mai nasoale decat un job mediocru si o chirie la periferia Parisului).

  • Uite si un articol fain despre emigranti (cei din Portugalia, o tara ceva mai relaxata in privinta nou-venitilor): http://www.dela0.ro/conchistadorii

  • Mda, deci sint insule in Bucuresti unde e mai bine decit in Paris 🙂 Da, sint de acord, la spa la Vintu, pe la resedintele Pontacilor, Sovilor si Becalilor. Hai sa fim seriosi.

    Again: 1) Infrastructura 2) Stat de drept 3) Civilitate.
    Ori sorry, dar Romania nu are nici macar umbra de asa ceva.

    Personal respect mai mult indrazneala si nebunia de a pleca de tot decit a sta in tara sa votezi si sa platesti taxe unor ordinari. Respectul meu e infinit mai mare pentru amaritii aia din Portugalia de ex, fie ei cocalari manelisti etc decit pentru un ticalos ca Bombo. Care da, e academician doctor dracu’-lacu’, baiat destept, dar ce folos?
    A emigra este o auto-exilare, refuzi sa fii partas la niste mizerii, e o metoda de rezistenta, de fronda.

  • DanC: De acord cu parerea despre “baietii destepti” din Romania post-decembrista, dar nu facem comparatia corecta. Comparam niste infractori dupa orice standarde (unii condamnati, altii, sa speram, in curs de condamnare) cu oameni care nu si-au gasit chemarea aici (sau n-au cautat-o, in cateva cazuri). Nici nu vad unde ar fi comparatia, asta daca nu consideri ca toti cei ramasi trebuie sa fure pentru a supravieti.

    Eu n-am mai mult respect pentru medicul fugit in Irlanda (desi imi place maxim tara aia, dar asta e alta poveste, una de turist) decat pentru cel ramas in tara care incearca sa faca ceva. Respect ambele alegeri dar, gest de fronda sau nu, plecarea din tara fix asta e…o plecare, o fuga, o mica lasitate, indiferent de motivul care a cauzat-o. Eu pot sa respect alegerea si, cum spuneam, poate ca o voi face si eu… cat timp cei implicati in ea realizeaza ca nu sunt niste eroi sau protestatari, ci niste fugari. Sigur, toti sunt niste fugari spre “mai bine” si multi sunt niste “fugari” impacati cu propria persoana, cu tara gazda si extrem de multumiti financiar, motiv pentru care plecarea nu mai are vreun simbolism. Dar…

    Chiar si asa, nu vreau sa-i aud spunandu-mi cat sunt de fraier ca: 1. Raman in Romania 2.Nu fur in Romania. Nu de alta, dar n-au nici dreptul si nici competenta si cred ca discutia asta si-a cam depasit termenul de expirare. De-asta respectul meu se duce spre oamenii care-si vad de treaba, indiferent in ce tara ar fi, iar articolele de genul asta merg spre aia care nu se pot impaca prea bine cu propriile alegeri, motiv pentru care le ataca pe-ale altora.

    P.S: Parisul mi se pare un oras destul de murdar (chiar si sau poate mai ales in centru si chiar raportandu-ma la prafuitul si innecaciosul Bucuresti). Asta se intampla in parte si datorita turismului intensiv si al imigrantilor. Sigur ca sunt si zone superbe (pe langa sutele de lucruri de vazut si facut in oras), dar ca zidar (exemplu aleatoriu de meserie, nu-mi sariti in cap), unde ai mai multe sanse sa stai, in spatele Operei Nationale, sau in vreun cartier colorat cu zeci de etnii si cu tot atata legatura cu Franta pe cat are Bucuresti cu “Micul Paris” :P? De-asta zic ca, daca stai in Paris, lauda-te in fata fraierilor de bucuresteni, brasoveni, timisoreni sau clujeni cand nu faci 2 ore pana la munca in fiecare zi si nu risti sa fii batut dupa 21.00.

  • As spune ca lucrurile despre care vorbesti (ma refer inclusiv la discutia de la zoso) se muleaza perfect pe obiceiul de a generaliza strict dupa experientele proprii. Poti ajunge si asa la concluzii obiective, dar asta e secundar si mai degraba intamplator. Iar faptul ca doi insi au aceeasi parere nu inseamna ca drumul pana la ea (basca motivele lor intime) a fost acelasi.
    E dificil sa justifici rational, argumentativ, simplul fapt ca iubesti aceste locuri atat de mult incat nu iti vine sa pleci. Dupa cum e greu de explicat libertatea in forma ei decenta celor blocati in vieti dambovitene. Si poate modul tau de a pune problema este cel mai ok, de a avea intelegere si pentru cei care pleaca si pentru cei care raman cat timp motivele lor sunt “bune”. Mai putina simpatie pentru ceilalti, pe care viata nu s-a priceput sa ii multumeasca niciodata.
    (Tocmai am descoperit blogul tau si, nu fara o oarecare invidie, vreau sa te felicit pentru maturitatea din scris. O suna cam condescendent, si imi asum acest risc, dar pe de alta parte cred ca e bine sa te stii apreciat din cand in cand, chiar si numai de epigoni.)

  • Pai tocmai, ca nu “iubesc” aceste locuri, dar nici nu iubesc aiurelile de tip “aici nu se poate face nimic” si “cei care raman sunt praf”. Intr-adevar, la zoso m-am exprimat cam alambicat in prima faza si usor agresiv si am atins niste categorii de oameni care nu erau deloc vizate de observatia mea (dar e cam greu sa mai opresti furtuna online).

    In alta ordine de idei, multumesc sincer pentru aprecieri 🙂

  • Oare ministrul vorbea de noră-sa Denisa Pastor? 😉

  • Sau poate ca incerca sa compare “plecatul in strainatate” cu “plecatul la inchisoare” pentru a-si alina colegii.

  • Uite ce, nimic nu se compara cu statul la coada ca milogul. Pe mine ma dispera treaba asta si chiar ma face sa ma gandesc sa plec. Am stat aproape o saptamana la coada ca sa fac o firma in RO in timp ce in SUA toata treaba asta dureaza 1 minut si 20 de secunde… Sa nu mai zic de taxe si impozite…

    Oamenii pleaca pentru ca refuza sa se mai chinuie sa mai traiasca aici. Se fac bani si aici dar sunt bani chinuiti. Nu te bucuri de ei. Asa, oamenii prefera sa plece afara unde lucra 8 ore la adunat de dude si apoi n-au griji, traiesc simplu fara sa le bata ANAF-ul la usa pentru 3.2 lei gasiti in plus pe casa de marcat…

  • La fel si pentru facut partide sau ONG-uri, stai linistit. Totusi, nu te opreste nimeni sa-ti faci firma afara (nu pentru nationalism militam). Eu vorbeam mai mult despre atitudine 🙂

    P.S: Treaba cu ANAF-ul e in mare o mistificare a presei (nu ca n-ar fi existat si cazuri de genul ala).

  • 1. Blegoo are dreptate. Blegoo are mereu dreptate in orice argument on line, am incercat eu sa vad unde nu are dreptate si nu am reusit. Singura chestie e ca in legatura cu problemele mai largi UE sau globale, (adica nu strict legate de Romania), poate nu are dreptate chiar mereu, insa asta e pt ca citeste prea des revista The Economist si The Economist a inceput sa mai scada in calitate in era asta digitala care a afectat destul de multe publicatii chiar odinioara destul de reputabile.

    2. Eu am plecat pt ca mi-a zis mama sa plec, plus tata nici el nu a parut ca ar avea ceva impotriva,ba chiar a mers cu mine cand mi-am facut pozele pt pasaport, si a platit si taxa respectiva. Desi ma rog, nu m-au dat afara din casa, si mi-au zis ca am totusi dreptul sa fac ce vreau ca oricum mereu am facut ce-am vut fara sa ascult ce incercau sa-mi zica mie parintii, plus, (a adaugat mama), chiar degeaba am facut sau patit atatea chestii de nu am retinut nimic din ele oricum, (asta si a propos de experienta acumulata). Ma rog, eu am zis asa sa nu fac vreun commitment ff clar, ca daca nu vreau nici macar in legatura cu casatoria, cum naiba sa fac un commitment asa de mare sa plec de tot din sectoul 2, unde am si 2 apartamente pe care nu am reusit inca sa le pierd (desi acum sunt chiar intr-o pozitie mai buna de a le pierde, ca sa scap o data si de obligatiile astea), asa ca am mai plecat, am mai venit, iar am mai plecat, iar am mai venit, etc, pana cand nu am mai avut nici un ban plus nu am mai gasit cine sa-mi mai finanteze calatoriile, de vreme ce ma apropiam de 30 de ani, si asta e o varsta destul de matura totusi in lumea in care ma invart eu, singuul lucu care inca ma tine viabil asa pe piata de munca fiind ca inca nu am inceput sa chelesc, asa ca acum cativa ani, dupa ce m-am si despartit de unul din ultimii gali ramasi in Bucuresti, am plecat de tot. Mama si tata tot incearca sa imi zica ca e totusi spre binele meu, adica exista o sansa sa ma casatoresc totusi, si astfel sa imi maresc speranta de viata, (care pt barbatii nascuti ca mine in 1980 in Romania pare a fi din pacate cca in medie 68 de ani…desi ultimele studii de la Max Planck confirma ca barbatii casatoriti traiesc mai mult, si castiga cel mai mult in speranta de viata cei care se casatoresc cu persoane cu diferenta mai mare de varsta de ei, fie in plus, fie in minus,nu conteaza, dar sa fie asa peste 6 ani diferenta, iar daca e peste 17 ani diferenta e posibil sa traiesti chiar si pana la 100 de ani, desi efectiv nu cred ca au studiat decat cupluri heterogame, cred ca la cuplurile homogame nu e chiar asa, cred ca exista o rivalitate care anuleaza efectul benefic al diferentei de varsta, si exista chiar si studii preliminare care zic ca acea diferenta in cadrul cuplurilor homogame e mai bine sa nu fie mai mare de 6 ani)…dar eu vreau sa ma casatoresc numai cu un gal, plus nu mai mare sau mai mic de 4 ani decat mine, desi ala de care-mi place mie cel mai mult se pare ca e in Turcia, https://en.wikipedia.org/wiki/Dying_Gaul#/media/File:0_Galata_Morente_-_Musei_Capitolini_(1).jpg , ma rog, exista copii/clone si prin alte locuri, dar in fine, in fond am retinut ca atata mama cat si tata mie mi-au zis sa plec cu scopul principal de a-mi cauta fericirea…cred ca asta au citit-o si in niste carti cand erau tineri, plus acum mai recent de cand fericirea a redevenit la moda printre economisti, (si parintii mei chiar sunt economisti), si asta e tot ce spera ei din tot sufletul ca eu sa nu raman singur asa ca ultimul gal prin Bucuresti dupa ce ei imbatranesc si nu vor mai fi. Eu sunt total intelegator fata de aceasta pozitie, au si ei dreptate, desi eu le-am zos inca de la 8 ani ca ar fi mai bine poate daca as avea un frate sau o sora, dar ei nu au vrut, ce sa le fac, eu personal am avut asa o presimtire ca voi ramane burlac inca de pe atuncea, dar asta a fost si pt ca nu stiu de ce incepuse sa fie din ce in ce mai dificil de gasit carti cu Asterix si Obelix, asa ca mi-am cam dat eu seama ca gali sunt din ce in ce mai putini asa pe lume, si in curand vor ajunge poate chiar extincti asa ca dacii.

    P.S. Dar ma rog, nu conteaza asa de mult galii, mai exista alte tipuri de celti, nu e obligatoriu sa fie toti gali-gali, e OK si lusitani, de exemplu, desi sunt la mare cautare, ca sunt ff razboinici, asa ff competitivi…se regasesc chiar destul de multi in Elvetia in ultima generatie, insa au inceput sa vina si prin RFG, zau, iar pe asta ultimul pe care l-am cunoscut la Copenhaga mi l-a furat un celt elevetian de sub nas cat ai zice pas. Este intr-adevar dificil sa iti gasesti fericirea. Plus costa. Adica chiar recent am aplicat pt o camera la comun cu 2 gemeni studenti la jurnalism si au ales pe altul, mai sexy si mai tanar decat mine, plus nu doream sa stau la comun cu un chinez nomenclaturist mafiot corupt milionar, asa ca acum va trebui sa locuiesc chiar singur, intr-un cartier de familisti…zau, am acceptat asa ceva doar pt ca apartamentul avea cada de baie, si daca am cada de baie voi deveni in curand chiar ff popular, atat in randul populatiei locale autohtone cat si a celei de expati. Prevad ca voi primi chiar ff multe cereri in casatorie, mai ales in Copenhaga, unde este chiar ff dificil de a obtine o locuinta ca tanar adult independent daca nu itii cumpara parintii una, (asa cum mi-au cumparat si mie tata si mama in sectorul 2 in Bucuresti, insa acolo nu esti popular decat daca ai vila, nu apartament, adica pretentiile din Copenhaga sunt mult mai modeste, chiar si printre cocalari si copii de bani gata, de gay nici nu mai zic, ca in Bucuresti pretentiile gay sunt de nivel de San Francisco, si totusi zau, in ciuda riscului seismic oarecum similar, Bucurestiul nu e totusi chiar ca San Francisco, adica de unde atatea locuinte de sute de mp si conditii in UE).

    3. Acest termen de expat nu e ceva inventat de romani, e ceva inventat de agentii de real estate din orasele unde chiriile sunt ff scumpe. Ca exista anumite apartamente de lux care sunt inchiriate numai pt expati, (despre care se stie ca platesc chiria din afaceri de piata neagra de a spala bani, etc, adica sunt ff bogati si vin asa cu teancuri de bani gheata in ciorapi, ceva ff romantic pt anglo-saxoni, si pt scandinavi in general, o chestie care are legatura cu imaginea de sine a anglo-saxonilor, si a unor povesti pe care le stiu ei de la vremea razboiului rece, nu are legatura cu imaginea de sine a romanilor contemporani din diaspora, care sunt prea zapaciti ca sa aiba inca o imagine de sine de vreme ce nici cei din Romania nu o au decat pe aia dinprima faza din secolul 19, ca multi au respins faza a 2a a imaginii de sine din anii 70,pe baze ca era legata de fosta dictatura, si au ramasa efectiv fara imagine de sine contemporana, insa vad ca tu ai incercat sa o recapturezi pe aia a 2a din anii 70, deci esti pe drumul cel bun…desi, ma rog, acum suntem la faza 3 de creat imagine de sine la nivel maialrg de tari UE, si e dificil de sarit de la faza 1 la faza 3, fara a tine cint de faza 2 din anii 70, de aceea destui de multi romani contemporani sunt cam zapaciti si zic si ei ca or avea dreptate aia care le zic expati, desi ei in sinea lor considera probabil acest termen total ridicol).

    4. NU pot sa cred ca ai scris un intreg articol doar pt ca te-ai enervat pe cititorii blogului zoso.

  • Ma aflu in situatia in care cel putin jumatate dintre prieteni sunt plecati dincolo si, cei mai multi dintre ei (chiar si dintre cei plecati in ’90) se gandeau sa se intoarca si cum ar fi daca s-ar si intoarce. Spun ca se gandeau deoarece in ultima vreme se pare ca li se cam taie, si asta in mod special daca isi fac calcule pe termen lung (in plus, calculele sunt putin mai complicate cu cativa copii in dotare).
    Apreciez oamenii care se straduiesc si fac eforturi consistente pentru ,,mai bine” (fara sa conteze neaparat unde e mai binele ala, aici sau in alta parte), si-i apreciez si mai mult pe cei care nu-si judeca semenii neaparat dupa chipul si asemanarea lor 😀

  • Florin: Cumva, pe cei plecati in 90′ i-as intelege. Daca treceam printr-o mineriada, chiar si de la televizor, plecam in prima tara unde mi se zambea la granita 🙂

    Eu nici n-as vrea sa se intoarca lumea. Mi-ar placea doar sa ne vedem cu totii de treaba (inclusiv eu, care am comentat prea mult un subiect in care nu sunt 100% calificat sa ma pronunt :))).

  • Pai eu am remarcat ca eu comentez cu mai mare placere in legatura cu subiectele la care nu ma pricep, ba e posibil sa devin sau sa par chiar asa si mai spiritual si mai dezinvolt cu cat zic gogomanii mai mari…nu ma laud, doar remarc, plus nu ma refeream la articolul tau, (care totusi mi s-a parut ca ridica o intrebare relativ onesta, atata fata de tine insuti cat si fata de lumea asta atat de vasta si de pestrita din exterior, asa un fel de inquiry chiar
    posibil socratic educativ pt noi
    cititorii), ci ma gandeam mai mult la mine, egoist, ca de obicei, insa si pt ca mi-am dat seama ca desi si din clasa mea de liceu sunt plecati din Romania peste 90 %, totusi de fapt habar nu am de ce au plecat, si nici nu sunt sigur daca ar trebui sa fiu curios sa aflu sau nu conteaza…zau, habar nu am, nici nu am raspuns la emailuri de invitatie la aniversarea de 10 ani…la care habar nu am cati s-au dus si cine…desi nu pt ca as fi fost suparat ci pur si simplu nu stiam daca are rost sa ma mai duc inca la o petrecere din asta in urma careia nu ramai cu nimic decat asa cu o vaga chestie ca inca macar te mai straduiesti sa faci si networking in real life cu oameni realmente exotici, din afara cercului comun de colegi sau cunoscuti, cum numai niste fosti colegi de liceu ajunsi brusc maturizati pot parea, indiferent din cultura de unde au fost si in care se afla acuma…zau, curat eschimosi sau papuasi, unii posibil chiar pigmei daca avem noroc, (ei fiind mai rari si mai dificil de gasit)…insa per total
    tind sa cred ca a fi curios e o calitate mai degraba decat un defect.

  • Hollywood-ul ar spune ca tocmai “curiozitatea” e cea care ne face umani 🙂

  • Si eu m-am gandit de multe ori la acest aspect, tocmai pentru ca am rude in strainatate. Intr-adevar, nu se compara traiul intr-o tara civilizata cu diversele conditii nefavorabile pe care le ofera aceasta tara, insa trebuie sa ne adaptam.

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *