“As vrea sa citesc iar cronici de concerte si recenzii de albume pe blogul asta!”, spuse Nimeni cu entuziasm.

Cu lansarile Sabaton si Elvenking la usa si cu peste un an de la ultima abatere, am zis sa va livrez o cronica la cald. In cazul de fata, o sa va spamez cu a doua venire a suedezilor de la Amon Amarth in Romania, din 29 aprilie. Inainte sa incep sa aberez, as vrea sa spun ca: fratilor, ne-am imputinat si, din pacate, maturizat! Daca “maturizare” e un cuvant greu in contextul bataliilor imaginare cu dragoni, as spune macar ca am…imbatranit. Chiar daca in ultimii doi ani n-am mai frecventat cu aceeasi pasiune cantarile, calmul si civilizatia publicului ma linisteste si sperie in acelasi timp. Ori s-au perfectionat firmele de securitate, ori pustii care faceau mosh pit-uri au ramas fara subventii. Sigur, scena romaneasca de rock si metal n-a fost niciodata una prea agresiva, dar uneori ai impresia ca asisti la centenarul Marina Voica.

Sa revin insa la concertul de ieri. Arenele Romane nu-s chiar locul meu preferat de joaca, iar cortul ala dubios nu e doar moartea pasiunii, ci si a sonorizarii. Cu toate astea, in ciuda unor mici probleme din trecut, Maximum Rock si Promusic Events nu pot fi acuzati de amatorism. Cortul se justifica sub “amenintarea” ploii, iar restul de elemente au fost suportabile pentru cei maxim 3000 de oameni din zona: garderoba si toaletele erau functionale (unisex, din pacate pentru doamne), paza decent antrenata, iar chioscurile de bauturi nu ne-au stresat cu jetoane. Mi-ar fi placut ca interdictia de a fuma in cort sa nu ramana doar la nivelul unui mesaj labartat pe monitoare. Nefiind insa fumator, nu am idee cum e sa stai patru ore fara viciu, dar nici nu ma scoate empatia afara din casa. Acum, legat de muzica…

GOD – The Barbarian Horde 

Dupa zeci de incarnari si ani de activitate, iesenii de la GOD au prins secretul trupelor mari: metalul “pagan” se simte mai bine cu o coregrafie. Si exact asta ne-au si oferit: spectacol. Desi erau prima trupa de pe scena si n-au avut decat o jumatate de ora, romanii au venit cu torte, stindarde cu lupi dacici, scutieri si domnite. Chiar daca din vechea trupa n-au mai ramas prea multi membri, nou venitii nu sunt de lepadat. Aici trebuie sa o amintesc pe domnisorica de la vioara care a intervenit si cu vocea. N-am idee de varsta ei (parea usor…minora), dar pot sa garantez ca a atras atentia hoardei din fata mea. La capitolul piese, nefiind mare fan al trupei, am identificat doar piesa Glia la intrarea pe scena, Noaptea si Legea Pamantului, dar n-as putea sa garantez.

Daca sonorizarea nu i-a prea ajutat, profesionalismul si interventiile in ”dulcele grai moldovenesc” le-au adus publicul aproape si cateva cereri de bis. GOD au plecat de pe scena la 20.00, dar am ramas cu impresia ca ar trebui sa mai ascult o data ultimul lor material, EP-ul Zal Mox. Un folk metal bine executat care-si poate gasi cu usurinta locul la festivaluri ceva mai mari.

Hypnos

Dupa ceva Hatebreed in boxe si dupa un ”player error” in monitoarele laterale, au urcat pe scena cehii de la Hypnos. Cum schimbarea siglelor si probele de microfon au fost rapide, oamenii au inceput sa cante mai devreme, oferindu-mi timp sa realizez ca death metal-ul lor furios si tehnic nu e pe gustul meu. Cu alte cuvinte: au fost faini, dar m-au plictisit. Avand in vedere ca sonorizarea s-a imbunatatit vizibil in comparatie cu GOD, cred ca fanii Hypnos au cam primit ce voiau. Asta si un joc de lumini simpatic la inceput.

Eu nu am fost miscat nici de engleza brutalizata de solist (“Let’s be enjoyed!”, “Open the Internet!”) si nici macar de piesa din anii ’80 “pe care poate o stiti, desi o cantam cu alta trupa”. Am apreciat incercarile de comunicare in romana (“buna seara”, “multumesc” si restul de clisee), bass-ul fara cap Hohner al solistului si suflanta care a propulsat pletele trupetilor in perioada de glorie metal-ului. Cu toate dedicatiile facute mamei solistului si Bucurestiului, n-am putut retine prea multe piese, Inverted ramanandu-mi totusi in memorie. In cuvintele solistului: “we have video on the Internet”, cuvinte ce demonstreaza ca muzica e o limba universala (dupa cum sustinea si el, de altfel), dar engleza mai are de asteptat.

Amon Amarth

Dupa o tura prelungita de Iron Maiden in boxe si ceva pregatiri de lupta conduse de ”the local viking crew”, Amon Amarth a intrat pe scena la 21.30, ora respectata la fix de organizator. O panza imensa cu coperta albumului Deceiver of the Gods si cateva armate barbare imprimate in lateral. O sonorizare intr-adevar buna si un joc de lumini simplu, dar eficient (un joc de umbre, daca e sa fim corecti). Cu alte cuvinte: un nivel peste, nivel pe care l-au confirmat si vikingii din jurul scenei care au strans randurile de la primele semne.

Acum, as trebui sa spun ce super fan Amon Amarth am fost, dar as minti cu nesimtire. E una din trupele care m-a prins foarte greu, dar si cand m-a prins… In orice caz, death metal-ul melodic cu teme nordice mi s-a parut mereu putin exagerat (acum ma intreb cu ce comparam exact, probabil cu desfasurarea “finuta” a unor trupe de viking metal precum Ensiferum, Einherjer sau Equilibrium). Dupa ceva vreme am inceput sa-i apreciez pe suedezi, de vreo 3 ani incluzandu-i definitiv in playlist. Pe de alta parte, daca Amon Amarth nu se numara totusi printre favoritii vostri, merita totusi sa-i vedeti live. E o recomandare primita si de la cei care au asistat la prima venire a trupei.

Johan Hegg este intr-adevar un ”front man”. Interactioneaza cu publicul, are o engleza impecabila si a afisat probabil cea mai in regula “romana” de pana acum (pornind de la Joey DeMaio in sus). In al doilea rand, in ciuda unei burti in crestere, omul e al naibii de “viking” si stie cum se poarta o barba. Daca adaugam si cornul de bivol din dotare (nu e o metafora retarda), intelegem de ce nenea asta a fost ales sa joace in Northmen – A Viking Saga.  Din moment ce am pornit cu solistul, ar fi de mentionat ca pe 29 aprilie a fost si ziua lui. Pe langa fanii romani care i-au cantat “Happy Birthday”, Hegg a fost surprins de ceilalti membri ai trupei si de organizatori care i-au adus un tort si o sticla de sampanie (sticla “impartita” cu toti fanii din primele randuri, alaturi de o felie de tort).

Amon Amarth au inceput cu Father of the Wolf urmat de Deceiver of the Gods si au jucat tare pana la sfarsit. Imediat dupa, Death in Fire ne-a facut sa urlam ca apucatii timp mai bine de cinci minute. Daca albumul care da si numele turneului a ocupat o parte insemnata din playlist, nu pot sa spun ca materialele vechi au fost neglijate. Am prins un As Loke Falls, dar si Guardians of Asgaard, Runes to My Memory sau Cry of the Black Birds. Varyags of Miklagaard a sunat mai bine decat pe album, iar Destroyer of the Universe a intrat dupa o runda de “Skol” (Noroc) si “Cum va simtiti?”, completate de “I’m glad the ballet is over!”. La bis s-a marsaluit pe Twilight of the Thunder God si, evident, The Pursuit of Vikings.

Mi-au lipsit Fate of Norns si Victorious March. N-as zice oricum ca 90 de minute, cat ne anuntau oamenii ca au cantat, e chiar un supra efort. Nu cand asculti un om de 80 de ani cantand trei ore (stiu ca e altceva, dar totusi). Altfel, un concert reusit din punctul meu de vedere. O executie excelenta si un show live care mi-a amintit ca, in ciuda preoconceptiilor legate de genul abordat, Soderberg si Mikkonen sunt niste chitaristi fantastici. Imagini mai clare puteti vedea aici.

Pe final, as vrea sa revin putin la prima afirmatie, legata de cumintirea metalistilor. La un moment dat, se asezase langa mine un zdrahon pe la vreo 35, plin de muschi si cu pleata pana la cot. Dupa ce au iesit de pe scena cehii de la Hypnos, omul a fost sunat de sotie sau prietena. Ei bine, toata aura de razboinic viking s-a topit sub cuvintele ”Da, iubi, sunt de-aia care grohaie, nu-ti plac tie. Lasa ca mergem maine in parculet si o luam si pe Ioana!”.

P.S: Stiu ca mi-au ruginit piulitele si am ceva restante de albume si concerte, dar nici voi n-ati strigat. Voiam initial sa scriu despre Dreamhack si meciurile dintre echipele Alliance si Cloud 9, dar cred ca nici jucatorii de Dota 2 nu treceau de primul paragraf.