Leonard Cohen in 2012

L-am mai vazut pe Leonard Cohen si in 2009, moment in care cred ca mi-am facut o nedreptate nescriind o cronica…

Am avut unele retineri legate de locul desfasurarii, si anume Piata Constitutiei. Acum trei ani, stadionul Iolanda Balas – Soter a fost o alegere cu mult mai inspirata (alegere de ultim moment, e drept) si am crezut ca acustica excelenta s-a datorat zonei. M-am inselat. Bine izolata, Piata Constitutiei poate gazdui o scena adevarata de concert, cat timp zona este complet blocata iar artistii vin cu propriile echipe tehnice, ceea ce maestrul canadian a si facut.

Extrema punctualitate a lui Cohen a reusit sa socheze publicul roman care inca se indopa cu diverse pe langa scena la 20 de minute dupa ce concertul incepuse. Instrumentistii lui Cohen au ramas probabil cu impresia ca Romania inca sufera acut de foamete. Am mai spus-o: desi au fost multi oameni cu sufletul acolo la toate concertele, artistul inca nu are in Romania un public care sa-l merite pe deplin. Stiu ca o parte dintre cei prezenti au crezut ca trebuie sa vina la 20.30, ghidandu-se in mod eronat dupa ora de pe bilet. Asta nu-i scuza insa pe toti (ora era corecta oricum online si pe afise) si cu-atat mai putin nu-i scuza pe cei care se tot ridicau de pe scaune in timpul concertului. Inceperea si reinceperea concertului (dupa pauza) au fost anuntate, exclusiv pentru a preintampina astfel de situatii.

La 20.00, “Dance me to the end of love” a inundat vechea piata, urmat la scurta vreme de “The Future” si “Everybody Knows”. Dupa trei piese in care un Cohen vizibil mai obosit decat in 2009, dar la fel de placut, si-a incalzit inconfundabila voce, am avut ocazia sa aflam cine ocupa scena alaturi de canadian. Cohen si-a prezentat afectuos instrumentistii si echipa multinationala, ca un vechi maestru care-si lauda fericit discipolii. Pana si tehnicienii si oamenii de la mixaj au fost mentionati de doua ori in timpul concertului.

Daca la nivelul corului nu am avut surprize, acesta fiind format din Sharon Robinson (coautoare a unor piese) si magistralele surori Webb, la nivelul muzicienilor din fundal au existat cateva schimbari. Neil Larsen si-a reluat rolul la clape si pianina, pe cand legendarul spaniol Javier Mas a intretinut in mod sublim o chitara spaniola cu 12 corzi si o lăută traditionala. Chitaristul Bob Metzger a fost insa inlocuit de legendarul jazzman Mitch Watkins. Pe langa Rafael Gayol (percutie), Dino Soldo (contrabas, saxofon etc) si coordonatorul lor, basistul Roscoe Beck, a aparut si o fata complet noua. Este vorba despre Alexandru Bublitchi, un tanar violonist din Republica Moldova. Daca ar fi sa arat cu degetul spre cineva de-aseara si sa spun “asta a facut diferenta”, atunci cel mai probbail ar fi vorba de Bublitchi. Ce a facut “tinerelul ala” pe cateva piese  se numeste magie.

 

Veniti pentru a treia oara in Romania, Cohen si trupa ne-au anuntat ca, desi nu stiu clar cand se vor mai intoarce, avem onoarea de a asculta ”their best”. Deloc surprinzator, pentru mai bine de trei ore, exact asta am si ascultat. In My Secret Life si Waiting for the Miracle au rasunat inainte de pauza, alaturi de doua piese de pe noul album, Old Ideas, album care da si titlul turneului. De-aici am retinut clar “Going Home”, cu introducerea ei greu de uitat: “I love to speak with Leonard, he’s a sportsman and a sheperd…”. Revenind insa la “Waiting for the Miracle”, piesa favorita din repertoriul lui Cohen, aici violonistul a dus efectiv melodia la un alt nivel, unul neintalnit pe album, lucru repetat ulterior cu alte doua piese.

Solo-ul lui Javier Mas din inceputul sublimei Who By Fire m-a facut sa ma intorc putin la individul din spatele meu care spunea ca ”seamana cu Santana”. Semana cu Segovia bucatica muzicala, mai ales ca era cantata la o chitara clasica, dar ma rog, ambii incep cu “S”. Piesa Anthem si versurile din deschidere au marcat pauza si finalul primei parti.  Dupa un sfert de ora anuntat din 5 in 5 minute, Cohen s-a intors pe scena intre chitare, tobe, clape, un contrabas si o harpa. Poetul ne-a mai dat ocazia sa ascultam The Partisan, profeticul Tower of Song, Suzanne si Democracy. Pe ultima piesa, vioara lui Bublitchi, muzicuta lui Soldo si micul lamelofon utilizat de Cohen (”jaw harp” in engleza) au ridicat publicul de pe scaune.

Sharon Robinson ne-a incantat cu Alexandra Leaving, dar nu inainte ca surorile Webb sa ne cante Coming Back to you, la harpa si chitara, cu un contrabas in spate. Acest unic cover a reusit pe alocuri sa depaseasca versiunea maestrului. Nu glumesc, ascultati o inregistrare din Belgia, din acelasi turneu, cu tot cu versurile de la inceput.  Din niciun concert Cohen nu puteau lipsi “I’m Your Man”, “Take This Waltz” si eternul “Hallelujah”.  In ciuda zambetului, a unor gesturi ciudatele cu degetul si chiar a “topaielii” specifice a artistului, am simtit printre piese o detasare melancolica fata de inevitabilul sfarsit. Nu stiu daca e doar impresia mea, dar in 2009, Cohen parea mai revoltat si energic.

Dupa bisul meritat, canadianul ne-a oferit si un “First we take Manhattan” (unde mii de palme au batut sincron) si evident, “So Long, Marianne”, cu ceva versuri din “Closing Time” intercalate. Multi n-au fost in stare sa se desprinda de locuri, dupa cele trei ore de concert. Un evreu mititel si batran cu o voce de aur. Un artist care te face sa te simti mic, dar nu neinsemnat. Un prieten de care o sa ne fie dor multi ani dupa ce ne va fi parasit.

P.S: Intentionam sa mai zic vreo cateva despre grecoaica cu iPhone din stanga mea si despre individul care a reusit sa-mi ia taxiul la plecare. Nu merita deranjul. In alta ordine de idei, sper sincer la un DVD cu concertul asta. Muzica lui Cohen, e ca un vin: varsta ii adauga valoare (citatul nu-mi apartine, din pacate).

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

19 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
Dragos

Pe stadion a fost in 2008. E doar un detaliu!
Frumos scris!
Concertele lui Cohen sint intr-un mare fel! Te inspira sa scrii cum ai scris tu!

Dragos

Da, scuze, eu am fost la stadionul Arcul de Triumf, in 2008. In ziua in care a implinit 74 de ani. Acum vad ca “2009” are link in spate (nu stiu de ce nu imi apare ca ar fi, doar daca pun cursorul pe el)
Si am plecat de acolo ametit de placere.
Ulterior, din turneul ala, a publicat concertul de la Londra. Si ma tot gindesc la faptul ca la Bucuresti a fost mult mai reusit decit ce a iesit la Londa…

Aici, unde sint acum, organizatorul a anuntat ca biletele pentru primele 2 concerte s-au vindut in 86 de minute. A aparut si un al 3-lea, dar viteza a fost tot aia 🙂
Oricum, omul e un fenomen si experienta de a merge la un astfel de concert este unica!

spera

E ziua lui de naştere in septembrie, cred că îi place cum sună “La mulţi ani” în română.

WhiteWolf

E a nu stiu cata oara cand il ratez desi mi-am dorit mereu sa fiu in sala.Doar ca a fost chiar imposibil.
Sper sa reusesc pana la urma; sa-l prind in viata, adica.
Oricum, la anul in primavara voi fi la Knopfler 🙂

basil

Am stat in picioare si mi-a parut rau. Era o vanzoleala continua si multi foloseau concertul pe post de fundal pentru discutiile lor imbecile.
Data viitoare nu mai fac aceeasi greaseala. Probabil ca 850RON la VIP au meritat pe deplin.

romania inedit

S-a umplut Cohen asta de bani!

dojo

Uff, asta nu-i concert sa-l ratezi. Poate-l prind cu alta ocazie 🙁

Allure

Din păcate nu am ajuns la concert, însă prezentarea ta este reușită și detaliată îndeajuns pentru a compensa într-o oarece măsură faptul că nu am fost acolo. Păstrez și eu speranța unei alte ocazii…Ești priceput la recenzii 🙂

Madalin Blidaru

Diferenta dintre Leonard Cohen si ceilalti este ca el este un artist care canta, in timp ce ceilalti sunt cantareti care se cred artisti. Leonard Cohen, Tom Waits, Eric Clapton, Bob Dylan… sunt puțini…

[…] impecabil. Dintre concertele si festivalurile la care am asistat in ultima vreme, cred ca numai la Leonard Cohen nu m-am plans de […]

19
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x