Apropierea unei vacante, subtil amplificata de lipsa somnului, mi-a amintit de o mai veche specie a faunei de tranzitie…

Cu ani in urma, citisem in Esquire-ul romanesc un text al lui Radu Paraschivescu, text pe care autorul l-a inclus ulterior in colectia Maimuta Carpatina. Fragmentul se numea “Fiind turist, muzeu cutreieram” si vorbea despre meteahna moderna si nu neaparat romaneasca de a te poza cu statuile si de a aduce acasa din fiecare vacanta mici suveniruri ilegale. Era, cu alte cuvinte, despre oamenii care “isi insusesc” la propriu istoria, fara sa o inteleaga sau aprecieze.

Ce nu surprinsese insa autorul era mania selfie-urilor si a miilor de poze “obligatorii” pe care fiecare posesor de telefon cu camera le deverseaza pe Facebook sau Instagram. Toate asezonate din plin cu check-in-uri, evident. Am mai scris despre lipsa povestilor din mediul online si, din fericire pentru cititori, nu o sa mai scriu inca o data (articolul a avut mai putini cititori decat are Mensa membri in publicul de la Romanii au Talent). Problema aici e cu pozele din vacante, mai mult sau mai putin exotice, care surprind exact aceleasi cadre, cu exact aceeasi compozitie si lumina. Singurul lucru care difera este cel care ocupa trei sferturi din cadru, amintindu-ne de vechea denumire a pozelor de gen: poze iola (io’ la munte, io’ la mare, io’ la…).

Ai vizitat Parisul? Fa-ti o poza pe Champs de Mars cu turnul Eiffel in fundal, deasupra capului sau in lateral. Capodopera va fi urmata natural de poza cu piramida de la Luvru, decorata de zambetul celui care nu va face niciodata turul complet al muzeului. Daca treci prin Berlin, e musai sa te lafai in fata Reichstag-ului, iar daca se intampla sa mergi intr-o statiune mai populara din Grecia, e musai sa faci o poza cu un rasarit care sa spuna orice, dar numai Grecia nu. Acum da-le tag tuturor celor pe care vrei sa-i faci invidiosi si incearca sa scrii ceva inspid-profund sau vag amuzant.

(Daca n-ai fundal la indemana, merge si un Photoshop artistic. Sursa Imaginii.)

“Bine ca faci tu poze ca Ansel Adams!” imi vor spune arogant cititorii, in timp ce rasfoiesc preocupati ultima carte a lui Umberto Eco. Sincer, nu e nimic in neregula cu instantaneele de mai sus. E normal sa le ai in colectie, dar nu e normal ca ele sa fie colectia. Nu de alta, dar stiu ca de pe un hard disk extern, zambeste moaca mea din poza aia cu Turnul Eiffel. Problema e ca am vazut de atatea ori respectivele incadrari, incat pare ca pentru multa lume au devenit un fel de obligatie de vacanta. Mergi acolo, faci poza aia cu statuia aia, monumentul ala, pietroiul ala. Aparent, daca nu le afisezi, e ca si cand n-ai fi mers in orasul sau in tara in care ti-ai petrecut vacanta.

Turistul de Facebook si Instagram vaneaza piete, castele si catedrale vechi pe care jumatate din lista de prieteni le-a folosit deja ca pretext pentru selfie-uri. Fotomodelul de ocazie nu mai are timp sa inteleaga ce-i cu respectivele monumente, pentru ca e prea ocupat sa-si traga sute de cadre in fata lor. Trofeele post-vacanta devin mult mai importante decat vacanta in sine. Mai mult, daca te uiti la privirile unora in propriile poze, ai senzatia ca sunt rosi de invidie. Nu, serios, cum si-au permis ruinele alea sa ajunga acolo inaintea lor?

Comportamentul asta nu e nici pur romanesc, nici specific exploziei online a ultimului deceniu. Ce il face insa mai daunator acum este contextul socio-politic din ultimii ani. Daca intrarea in UE, cresterea nivelului de trai si ieftinirea zborurilor ne-au permis sa ne plimbam si sa studiem mai usor atat in Europa, cat si in tari din afara ei, conflictele economice si politice risca sa ne pericliteze libertatea turistica. Cu alte cuvinte, plimbarile la Saint Petersburg s-ar putea sa nu mai fie programabile in doua saptamani. Excursia aia in Siria, pe care ti-ai facut-o cu generozitate cadou acum cativa ani, ar putea fi ultima pe care o vei mai face in zona respectiva, pentru vreo doua decenii. Chiar daca multe dintre monumentele Estului Mijlociu sunt acum in pericol de disparitie, vrei ca singura ta amintire dintr-o astfel de regiune sa fie o poza cu tine, o piatra antica si mesajul “Azi nu mergem la munca… ha, ha, ha”?

P.S: Pana una alta, cateva ambitii editoriale mai vechi au inceput sa prinda viata. Astfel, o colectie de texte scrise in liceu, acum mai bine de 10 ani, va aparea curand in librarii sub numele de “Amfitrionul”. O sa va anunt din timp, printr-un widget lateral. Ele vor fi urmate de o carte pentru copii si, cu putin timp si noroc, de una sau mai multe aparitii editoriale la o editura tanara si ambitioasa (nu zic mai mult, ca ne citeste sefu’). Altfel, sper in curand si la prima aparitie complet gandita si scrisa pentru piata internationala. Pentru spam beletristic insa, voi pregati un site separat.