Scuze?

Acum trei ani, cand lumea izbucnea in aplauze la adresa “mentalitatii japoneze” am scris un articol care a iritat cativa fani ai poporului asiatic…

Desi le apreciam curajul si pasiunea pentru a sta in mijlocul tsunami-ului si a astepta instructiuni, am considerat la momentul respectiv ca pasivitatea respectuoasa a japonezilor nu era cel mai bun model de urmat. Argumentam atunci ca normele respectate cu sfintenie si sacrificiul de sine sunt admirabile, dar lucreaza impotriva instinctului. Intre timp insa, am descoperit ceva in ritualul japonez care mi se pare cu adevarat demn de cercetat si urmat. Nu, nu am facut brusc o pasiune pentru hentai. Vorbesc despre cultura scuzelor, o bucatica de cultura japoneza care-si face cu greu loc in stirile internationale.

Citeam recent despre cazul unui mare compozitor surd japonez care s-a dovedit a nu fi nici mare compozitor si nici surd (da, stiu, suna ca un episod din Seinfeld). Ei bine, primul care a iesit sa-si ceara scuze public a fost omul care l-a ajutat pe “artist” sa-si scrie operele, din umbra. Un om numai partial vinovat pentru intreaga inselatorie. Cum si-a cerut scuze? Pe blog, prin telefon, pe Facebook? Nu, a strans peste o suta de jurnalisti intr-un hotel si si-a cerut scuze pentru toate mizeriile comise atat de el, cat si de cel pe care l-a sprijinit. Scuze fata de oamenii care au fost atinsi indirect de inselatorie si asa mai departe. Conferinta a urmat un ritual al scuzelor bine stabilit de societatea japoneza: confesiune, urmata de auto-flagelare publica si apoi de supunerea la judecata publicului. Mai mult, pana sa se ajunga la confesiunea marelui vinovat din scandal, si-au cerut scuze public oameni care n-aveau nici cea mai vaga idee ce se intamplase, dar care propagasera indirect o minciuna.

Cam atat de extinsa e cultura scuzelor in societatea japoneza. Sigur, e tot un ritual, dar e unul cu un impact puternic asupra mentalului colectiv. Ai gresit, iti recunosti greseala si te supui (cu capul plecat) judecatii. La finalul anului, sefii companiilor vin sa-si ceara scuze fata de angajati si investitori pentru pierderile financiare. Cercetatorii isi cer scuze pentru folosirea materialelor altor cercetatori, iar politicienii plang public si demisioneaza pentru ca au folosit gresit fonduri publice (gresit, nu ilegal!). Sunt si destule cazuri de sinucideri care au urmat unor astfel de ceremonii ale “dezonorarii”, unele cu greutate istorica. Japonia nu este singura in exercitiul asta (Hong Kong-ul are si el un ritual aparte), dar extrema pare sa apartina intr-adevar tarilor asiatice unde cuvantul “onoare” isi pastreaza inca sensul.


Plecaciunea care anunta o demisie. Un prim ministru dezonorat isi anunta retragerea.

Cuvinte precum “scuze”, “am gresit” sau “imi pare rau” nu au aceeasi greutate peste tot. Pentru unii, admiterea tacita a vinovatiei si recunoasterea greselii pot face diferenta dintre viata si moarte. Cazul lui Albert Speer, prim arhitect si ministru al Germaniei in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, este cunoscut. Denumit de istorici “nazistul care si-a cerut scuze“, Speer a scapat cu viata din procesul de la Nurnberg si a fost eliberat dupa aproape 20 de ani de inchisoare (pentru ca ulterior sa-si recapete averea, sa scrie cateva carti de succes si sa traiasca pana la 76 de ani). Da, Speer a convins o sala intreaga ca nu stia despre Holocaust (era imposibil sa nu stie) si si-a facut “mea culpa” pentru sustinerea regimului nazist si pentru “prostia lui”. A marturisit cat a vrut sa marturiseasca, s-a autoflagelat ca la carte si apoi s-a lasat la mana judecatorilor. Daca de crimele de razboi n-a scapat, faptul ca scuza lui a parut sincera si ca, in ultimele zile ale razboiului a facut eforturi pentru a salva ce mai ramasese din Germania, i-au permis sa traiasca. Cu un an jumatate in urma, firma fiului lui era “in carti” pentru noul plan urbanistic al Bucurestiului. Se pare deci ca scuzele bine plasate au un impact destul de puternic, chiar daca vin de la oameni care si-ar repeta fara remuscari greselile. Sigur cazul lui Speer e discutabil (actiunile lui post-eliberare sugereaza un regret real), dar este stiut faptul ca scuzele pot avea un impact fenomenal in orice sala de judecata.

Ai zice ca exista situatii in care nicio cantitate de scuze nu va face diferenta si in care parerea de rau nu va inlocui vietile sau oportunitatile pierdute. Totusi, asa cum am vazut mai sus, chiar si atunci, o scuza bine plasata si o cantitate suficienta de cenusa turnata in cap il pot salva pe vinovat. Din pacate, in Romania exista o vorba: cu scuze omori omul. Asta e si motivul pentru care ai nostri se feresc de scuze mai rau ca extremistii de ratiune. La noi asumarile (fie ele si verbale) si parerile de rau sunt mai rare decat analizele politice coerente. Si lucrul asta e vizibil nu numai pentru noi, dar si pentru ochii curiosi care ne privesc din afara tarii.

Ultimul an ne-a adus o avalansa de arestari si condamnari care au aruncat dupa gratii o cohorta de personaje odioase pe care putini mai sperau sa le vada in dungi. Acum, sa facem un efort de memorie: cate dintre ele si-au recunoscut vina? Nu, nu cate dintre ele au indrugat aiureli de tip “Dumnezeu sa ne judece” sau “Daca sunt vinovat, merit sa…”. Cati dintre oamenii pe care-i vedem plimbati cu duba pe la DNA, cu dosare de sute de pagini si dovezi incontestabile ale vinovatiei au iesit public sa spuna “Am gresit, am fost lacom si prost si am furat din banii vostri. Merit tot ce mi se intampla!”. Atat. Daca ar fi spus asta in sala de judecata, poate si-ar mai fi micsorat pedepsele si asa mici.

Au fost maxim 4-5 indivizi care si-au recunoscut faptele. Mai toti au facut-o la sfatul avocatilor si dupa ce li s-a comunicat deja verdictul. Nu s-a vazut vreo picatura de regret, fie si disimulata, in atitudinea lor (sa nu-mi spuneti ca Dorin si Alin Cocos plang acum pentru ca s-au pisat la un moment dat pe Constitutie). Sigur ca scuza in sine implica si speranta la o recompensa sau la o micsorare a pedepsei. Nu te poti astepta ca oameni care tin zeci de tablouri valoroase ascunse in pereti sa cunoasca insemnatatea cuvantului onoare. Totusi, scuza implica o constientizare si o acceptare a vinovatiei. Implica o urma de remuscare, chiar daca nu e urmata de schimbare. Odata ce-ti ceri scuze, chiar daca nu regreti cu adevarat cele intamplate, stii ca ai facut ceva rau. Admiti ca esti un infractor si atitudinea de putoi sfidator nu mai are dreptul sa existe, cel putin pentru o perioada.

Nu cred ca ne vom insanatosi ca societate atunci cand “nu va mai fura nimeni” pentru ca sunt convins ca asa ceva nu e posibil (si nici nu stiu vreo tara unde sa se intample asta). Voi sti insa ca lucrurile merg in directia buna cand un viitor puscarias va convoca o conferinta de presa doar pentru a le spune celor care l-au ales si învestit in functie ca a gresit. A gresit, merita sa sufere pentru asta si se lasa la mana celor carora le-a inselat increderea si asteptarile. Scuze si atat.

P.S: Sa nu uitam totusi ca japonezii inca nu si-au cerut suficiente scuze pentru masacrele si violurile de care s-au facut responsabili in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Altfel, pe un cu totul alt ton si de data asta fara scuze, reteaua de magazine H&M a fost tinta unei glume cel putin simpatice (si cel mult costisitoare).

39 Comments

  • ..except that almost all Western politicians (who are elected) need money to be elected and they get this money mostly through unethical/immoral means; this is why the current prosecutorial overreach is a witchhunt. See, for instance, “Mayday PAC” in USA.

    Cat despre japonezi, lucrurile nu stau intrutotul cum le descrii. In masura in care poate fi extrapolat la intreaga natiune (si nu-s un fan al unor astfel de extrapolari, dar incerc sa intru in jocul articolului tau), japonezii isi cer scuze numai in fata familiei proprii sau familiei extinse (natiunea). Tot ce misca in afara insulei lor este exclus din grup si nu necesita nicio scuza. Asta-i si motivul pentru care se tot agita coreenii si chinezii, carora japonezii le-au oferit niste “scuze” chinuite, gen “look, we’re not saying that we killed millions of your countrymen and raped and enslaved your women, but if we did, there’s a good chance we don’t feel good about it; next time we’ll leave less evidence”

    Si pot continua, dar..

  • The modern prosecutorial overreach is not a witchhunt, it’s a demon hunt and, at least in terms of image and rebuilding trust it’s working. Effective on a long term? Who knows. Effective in jailing filth? Yes! Just like that Nastase remark, the thing is there are subjects which can only be judged from the inside. As one who had to personally deal (through his job) with some of the people who are now under serious scrutiny, I have to say the purge is necessary. It was necessary 20 years ago too and it’s most welcome now.

    De acord cu japonezii, dar nici nu am pretins alceva. E vora de scuze in fata oamenilor pe care ii consideri relevanti. Daca la nemti au mai disparut pornirile ariene, japonezii se considera in continuare “perla Pacificului”. Sa nu ne asteptam prea curand la scuze reale fata de toti cei care au suferit din cauza lor.

  • “..at least in terms of image and rebuilding trust it’s working”

    Interesting! Let’s see..

    “Even as the anti-graft drive began to display results last year, Romania’s assessment in Transparency International’s annual Corruption Perceptions Index slipped. It ranked 69th of 174 nations in 2014, down from 43rd the previous year. Some companies even complain about an abuse of inspections, despite a good track record of paying taxes.” – Bloomberg

    “Romania’s corruption-fighting efforts may have been noticed in Washington and Brussels, but they have yet to make much impact on foreign investors. The country came 69th last year in the corruption index produced by Transparency International, a Berlin-based watchdog, a ranking unchanged from 2013. Mr Ponta has just been to America, wooing investors. No doubt he spent much time telling them about Ms Kovesi and the DNA.” – Economist

    But hey! Hope springs in plm!

  • Problema cea mai mare la noi este lipsa unei traditii si culturi politice, sociale si economice de natura democratica.
    Sa ne uitam doar la clasa politica. Timp de mai bine de 70 de ani in Romania politicianul a avut (din pacate inca mai are) statutul unui cetatean privilegiat, cu acces direct la resursele statului si cu imunitate in fata legilor ei. Pentru orice borfas infometat si oportunist al acestei tari, sa devina politician de top in Romania este un ideal echivalent cu trecerea fiintei in Nirvana la budisti.

    Pana acum cativa ani acest club elitist al lupilor pastori (peste oile natiunii), avea mecanisme de protectie functionale: cine era la putere controla justitia si serviciile.

    In acest context politic de la noi (social si economic nu este departe), este greu de imaginat ca un politician sau om de afaceri ajuns la inchisoare pentru fapte de coruptie, constientizeaza ca a gresit fata de tara si natiune. Daca ajunge sa se gandeasca unde a gresit, va ajunge sigur la concluzia ca a fost tradat pentru ca a avut incredere in cine nu a trebuit. El se va vedea victima unor forte politice mai puternice decat cea din care a facut parte. Pentru un politician roman orice urmarire penala sau condamnare este motivata si comandata politic. Justitia pentru ei nu poate fi libera. Ori este cu ei, ori impotriva lor. Din perspectiva lor, in acest moment Justitia nu are stapan iar serviciile sunt in mana strainilor, ceea ce este foarte grav…

    Ce se intampla acum in clasa politica este un razboi de strada intre mai multe carteluri politice care incearca fiecare sa puna stapanire pe Justitie, pentru a readuce linisitea si ordinea de odinioara.

    Onoare? Scuze publice? Mi-e teama ca pentru astfel de comportament la politicieni romani, trebuie sa mai avem rabdare putin, cel putin 20 de ani de democratie functionala.

  • Zice bine Hary ce zice – mai puțin aia cu “20 de ani”.
    Realistic vorbind, ar cam trebui foo două mii de ani.
    Ca să ai politicieni români ca lumea – nu hoți, borfași, derbedei.

  • Eu personal mi-am cerut o data scuze in public corporatist in stil japonez. Dupa aia mi-au iesit temporar niste vorbe cum ca as fi sarit de pe fix…ma rog, dupa o scurta vreme am reintrat in anonimat asa ca nu a mai contat. Plus nu facusem ceva cu consecinte real ff grave insa ofensasem o
    persoana manager si pt mine asta
    insemna pe atuncea ceva chiar dezonorabil
    pt ca avusesem impresia total gresita ca
    managerii lucreaza in echipa cu mine pt a
    sprijini telurile corporatiei respective,
    (aveam inca o mentalitate si o imagine asa
    mai comunista despre corporatii de tip bloc oarecum asa mai gen pactul de la Varsovia), cand de fapt ei lucrau in stil feudal pt agende personale si sfere de
    influenta in stil diplomatic ONU relativ la
    posibile decizii NATO, drept care scuzele
    mele au fost realmente ridicole plus nepotrivite dat fiind ca in cadrul ONU de la
    japonezi nu se asteapta construiri de fabrici
    si aduceri de locuri de munca asa cum
    crezusem eu in contextul meu personal, ci
    de la japonezi care nici nu au de a face cu
    NATO la ONU nu se asteapta decat sa
    zambeasca si sa dea din cap si sa se se
    incline in moduri exotic amuzante. Zau, intr-un fel recunosc ca am fost incompetent plus oarecum partial (cultural cel putin) sarit de pe fix in insistenta mea personala de samurai totusi onorabil…insa chiar nu fusesem atent undeeram plus zau, nici prin cap nu-mi trecuse ca ar fi posibil ca managerii aia chiar se credeau ca ar fi la ONU, (adica si ei erau cam grandiosi), credeam ca isi dadusera si ei seama la un moment dat ca erau oameni corporatisti comuni proletari…dar nu, zau, sincer, erau total feudal medievali, plus cu pretentii diplomatice moderne, ceva absolut neasteptat, cred ca si de aia m-am simtit oarecum inclinat sa ma comport ca un samurai, ca eu despre Japonia medievala doar asta stiu, habar nu am despre altceva ! Insa daca as fi citit mai mult despre relatiile diplomatice China-Japonia de la vremea Evului Mediu plus daca ma gandeam ca sunt pe post de misionar crestin totusi strain, nu integrabil acolo, poate ca nu m-as fi comportat asa…da, recunosc, a fost
    totusi vina mea…efectiv nu am fost pregatit…

  • Pentru un politician român orice urmărire penală sau condamnare este motivată şi comandată politic, dar nu fiindcă justiţia e de partea “ălorlalţi”. De fapt e mai rău: fiindcă în practică nu există justiţie. România este o societate foarte conservatoare. Mult mai conservatoare decât ţările din jur, şi era astfel şi când religia era foarte discreditată şi socialismul triumfător, în “perioada mai liberală a (co)mu(n)iştilor”. Conservatoare şi stratificată. O lume a castelor. Nu diploma sau legitimaţia te fac ceva. E o chestie care ţine de întreg felul de a fi, de a vorbi, de a te uita la televizor, de a mânca şi de a fuma (cum spuneau Freakonomicii Levitt şi Dubner). Exemplu: chiar dacă ai demis un profesor şi el se mută în altă meserie, îl dă de gol limbajul şi atitudinea. Sunt femei care au plecat din învăţământ de 20 de ani – cum le auzi pronunţia, ştii că vin din sistem. Indiferent ce sunt acum.

    Fenomenul are şi efecte absurde: “politicienii” sunt o castă coruptă, hoaţă şi care trebuie să se bucure de simpatia publicului (adică o castă împărţitoare de mici, găleţi şi pungi de făină), astfel încât căderea lor periodică e firească, aşa cum e firească batjocorirea lor periodică de către presă. În schimb să râzi de un prof (cea mai nobilă printre castele nobile…) e o blasfemie. Loveşti în întreaga structură socială, negi apartenenţa lui la o castă superioară. E mai puţin grav să îi porcăi pe Preşedintele ţării şi pe Patriarh puşi la un loc.

    PS Cândva, un medic renumit şi un ţigan interlop aveau fiecare câte o vilă… 🙂

  • Ce e mai rau e ca si am o imagine de iezuit asa cum ma imbrac insa eu sunt obisnuit cu ea, in cadrul cultural al sectorului 2 mi se spunea adesea dl Inspector, (un fel de Eminenta Cenusie in fond), desi ma rog cu apreciere caricaturala, adica in bataie de joc care totusi denota dragoste, nu groaza si respingere…insa din cauza asta nici prin cap nu mi-a trecut sa ma gandesc ca ar trebui sa ma consider misionar sau sa-mi amintesc ca iezuitii care chiar se credeau
    integrabili pe acolo in Asia indepartata in
    fond au patit-o ff rau pana la urma in Evul
    Mediu la vremea relatiilor diplomatice
    China-Japonia…zau, ce o fi fost in capul
    meu de nu mi-am dat seama si nu am luat in seama aceste lucruri…dar sincer eu ma simt asa automat ca la mine acasa pe oriunde as fi, o alta mare greseala, tot din neatentie si superficialitate si experiente deca eu chiar eram asa primit cu aplauze, urale, plecaciuni de cate ori ieseam pe undeva in public, de cand sunt mic, oriunde, lumea se apropia cu plecaciuni respectuoase fata de mine cerandu-mi mie
    tigari si pomana si cel mai adesea directii
    pe unde sa o ia si asta patesc si acuma, zau, cum cobor dintr-un avion sau dintr-un metrou, imediat se gasesc 7 femei cu copii in brate si 9 pensionari plus 11 tineri, care sa imi solicite ajutorul si bunavointa de care ei par a fi convinsi ca le-o pot oferi, insa asta e marele public, poporul anonim multietnic si multicultural de pe strada, nu mai zic ca daca intru in oricare club nou imediat se inveselesc toti si sar la atentie ca mai apare unul nou si inedit din cand in cand, (ca in cluburile gay se simte mereu nevoia de noutate)…insa nu era vorba de
    manageri corporatisti…eu chiar ma comportam acolo ca peste tot plus avusesem pretentia ca toata lumea sa isi dea seama din prima ca eu sunt dedicat
    idealurilor corporatiei…nici nu m-am gandit cat de paranoici pot fi managerii corporatisti feudali…de fapt cand mi-am cerut scuze ulterior asta i-a ofensat si mai rau…efectiv s-au simtit neintelesi si luati in ras de atitudinea mea teapana si pompoasa cand ei de fapt doreau sa-i mint frumos si cat mai in soapta din umbra…cand eu tot ce voiam era sa fiu onorabil plus eram absolut convins ca o persoana care arata asa de sobru ca un iezuit nu poate fi decat demn de admiratie sau in general ff abordabil. Zau, efectiv NU stiu cat din asta e ca sunt gay si managerul respectiv era gen femeie de sc generala (ca numai in sc generala am avut eu experienta vreodata ca fetele ar putea deveni brusc chiar violente fata de mine plus asa chiar sa doreasca sa ma bata), si cat a fost din cauza ca efectiv nu m-am purtat ca un musafir cu adevarat strain si m-am purtat cf universului meu personal care pana atunci nu fusese zdruncinat niciodata efectiv indiferent de
    loc sau de corporatie. Am citit ulterior ca au existat eforturi mari de a pregati misionarii iezuiti pt Asia in moduri mult mai organizate dupa ce primii au sfarsit-o ff rau, insa problema misionarismului in Asia sau chiar fata de asiaticii prezenti local e ff dificila plus exista si o componenta relationala sexuala si eu personal sunt ff rigid re chestiile astea, ma comport chiar mereu cf universul meu personal, si nu permit fluctuatii de mediu…e adevarat…sunt ff incuiat. Si chestia asta nu merge la ONU. Si in legatura cu dragostea nu trebuie sa-ti ceri scuze niciodata, asa zice in Love Story…

    Stiu ca e incoerent ce scriu, insa efectiv m-am gandit la ce zici tu in articol relativ la cultura corporatista globala de azi, (indiferent de industrie), si desigur ca stiu si eu de caricaturile alea de Arta Razboiului pt management si si de importanta scuzelor in cadrul PRului care se practica in locuri unde razboaiele se duc mai degraba intre avocati. Dar nu merge ca acest stil sa fie promovat ca atitudine comportamentala obligatorie sau preferentiala in orice situatie de PR, desi e adevarat ca in locuri unde se incearca promo si imbunatatire de sist de Justitie e ceva ff important…insa exista multe feluri de a-ti cere scuze, si uneori poate sa nu fie potrivit…exista si articole juridice pro-si contra- re cand e cazul si cand nu e cazul si care sunt consecintele posibile…mie personal mi se pare ff complicat de a lua chestiile asa partial fragmentar si a pune promo la anumite atitudini in anul x si la alte atitudiniin anul y, in functie de habar nu am ce agenda…pe mine ma intereseaza mai mult asa agenda integritatii personale plus eventual si a corporatiei pt care lucrez…si daca simt cumva ca astea incep sa mearga divergent…incep sa ma framant…inainte eram poate mai impulsiv si as fi zis Adio din prima, insa acum stau si ma gandesc mai mult…insa adevarul e ca daca realmente te simti nevinovat nici nu ai de ce sa te framanti prea mult, insa problema culpabilitatii personale vs a uneia mai difuze colective e una ff grava si ff
    complicata…si pe undeva nu mi-a placut cliseul asocierii culturii japoneze cu nazismul, mi s-a parut ceva facil, oarecum neglijent, desi posibil ok ca artificiu tehnic de ridicare a atentiei unui public care stie de istorii mai recente, insa nu ceva solid argumentativ…ca totusi o tara sau chiar un UE nu sunt corporatii, chiar daca sunt supuse corporatismului global, si nici sist de justitie nu sunt asa doar pt castigat puncte de PR, ca daca ar fi asa, zau…ce naiba, ce tanar totusi merituos si interesat de integritate ar mai fi inclinat sa depuna efortul de a studia dreptul…ma rog, stiu ca exista tineri merituosi si in dreptul corporatist, nu neaparat numai in cel penal international…insa daca se aduce vorba totusi de crime de razboi de nivel de genocid organizat, zau, nu e tot aia cu furt corporatist sau neglijenta corporatista sau jigniri si ofense de imagine.

    Recunosc ca am divagat total aiurea plus incoerent. Dar cred ca e un soi de reactie la pacatul ala virtual de a folosi “argumentul Hitler” asa pt mai orice, desi pe de alta parte recunosc ca am fost eu insumi framantat de chestii de etica in legatura cu diverse chestii corporatiste. Mi se pare un ghem ff incalcit. Sunt si mahmur asa eu personal in clipa asta. Plus ma doare si sufletul uneori. Pt ca stiu ca vreau si ca pot sa fiu mai bun, insa am senzatia ca ma impiedic in continuu. Si nu stiu cat e vina mea si cat e reversibil si cat e proportia inevitabilitatilor certe ale faptului ca imbatranesc plus ca economia si atmosfera UE nu imi sunt chiar asa de favorabile…ma rog, deja stiu ca e in mare parte vina mea, ca sunt lenes si superficial…dar de aia am si pretentii si caut disperat sa vad altii care nu sunt asa de superficiali ca mine, si de aia am fost un pic dezamagit de articolul asta…insa recunosc ca am uneori asteptari exagerate din paetea Krossfire….mai ales dupa articolul ala super-excelent de critica de filme.

  • Nautilus e mai putin mahmur decat mine azi ! Vede chestiile mai clar ! Sunt chiar de acord cu maj ce a scris mai sus.

  • @Blegoo: te rog sa faci ceva pe blogul tau astfel incat sa poata comenta oamenii nu sa se inchida optiunea comentariilor dupa numai cateva zile. Plus dupa ce iti faci treaba pe blog te rog sa revii sa imi spui daca ai cont de Facebook sau doar de Twitter sau unde naiba mai pot conversa eu cu tine ca mi-e dor de threesome din alea cu lektor si cu tine asa din cand in cand, ca nu ma simt prea inclinat la threeway cu tine si cu Madelin totusi.

  • Zamo: I was talking about the stream of arrests, not about the recent fiscal inspections which do seem a bit exaggerated. Most people who have been recently arrested had nothing to do with “getting money for elections” (and the PAC/SuperPAC comparison doesn’t stand, especially since the latter is a semi-legal mechanism). People have been arrested and trialed for bribe, abuse of power, blackmail and a host of other accusations…

    Also, saying that something doesn’t really change things on the long term does not eliminate any short term benefits!

  • Hary: De acord, desi nu sunt sigur ca anii sunt cheia aici, cat evenimentele “imprevizibile” si micile victorii ale justitiei (fie ele si de fatada). Aparent, frica se dovedeste un motivator la fel de bun in politica, pe cat e si in viata reala, in marketing si in multe alte domenii…

    Blegoo: Nu cred ca avem “politicieni” corecti pe undeva, dar exista politicieni “cu traditie” care urmaresc un ritual, apropo de ce spuneam in articol. Macar acolo sa ajungem. La oameni care, desi sunt manati de propriile porniri, realizeaza ca au un rol de jucat.

    Nautilus: Partea interesanta este ca, spre deosebire de castele indiene, de exemplu, castele romanesti sunt ceva mai usor de schimbat intre ele si deviat. Tot caste raman, dar depind de opinia publica si de “curentele de gandire”.

  • Rudolph: Nu mi s-a parut incoerent, dar m-ai lasat cu niste semne de intrebare legate de cum ti-ai cerut tu scuze in stil japonez (cu-atat mai mult cu cat ai facut-o fata de o singura persoana, ceea ce-mi suna deja a samurai in fata shogunului). S-a lasat cu depuneri de sabii :)?

    Intr-adevar insa, si eu am avut aceeasi impresie cand am fost implicat in sistemul corporatist modern: impresia ca fac parte dintr-un sistem feudal in care trebuia sa ma pozitionez cat mai vizibil pentru a primi un loc la masa nobililor. Asta in conditiile in care am luat contact cu niste corporatii destul de “liberale” si de putin ghidate de coduri de conduita (ele existau, dar nu erau complet implementate).

    P.S: Interesanta partea despre “calugarul iezuit” :))

  • Ha ! Ha ! Pur si simplu mi-am cerut scuze asa in public fata de alti spectatori spunand ca imi recunosc greseala (care era ca folosisem telefonul principal corporatist folosibil de manageri din camera de sedinte manageriale de crize de PR in loc sa imi folosesc telefonul celular personal sau a
    cauta pe holuri si prin diverse birouri un alt
    telefon pt a adresa o chestiune urgenta de
    serviciu despre care fusesem anuntat de acel manager ca trebuie sa o rezolv pe loc, adica am pus mana pe primul telefon cel mai apropiat care totusi nu era unul personal al cuiva pt a rezolva pe loc problema de serviciu…in mod cu adevarat nediplomatic si total incompetent corporatist plus jignitor pt manager si pt totce reprezinta functia si telefonul lui corporatist)…si dupa aia managerul m-a luat la o parte, cu grija pt sentimentele mele, sa imi arate ce greseala ingrozitoare facusem si sa imi spuna ca nu cumva sa se mai repete si mi-a si aratat cum altii stau pe holuri si folosesc telefoanele personale pt a rezolva probleme de serviciu…si eu am stat asa si m-am gandit la toate posibilele consecinte ale greselii mele si am ajuns la concluzia ca intr-adevar gresisem plus dupa aia am zis ca trebuie sa imi cer scuze demn in public, nu asa pe la colturi in separat, ca totusi in fata ochilor mei toti managerii sunt egali si eu le respect functia, nu e pe relatii personale sau ca respect pe unul mai mult decat pe altul, (si asta o mare greseala in sistem diplomatic feudal sau ONU), si am evaluat ca adusesem o ofensa functiei de manager si telefonului asociat acelei functii, asa ca era cazul sa imi cer scuze in public sa se vada ca am inteles unde am gresit, la nivel de principiu plus eventual asa educativ si pt altii, (aici a invins iezuitul din mine din pacate, asa automat, fara sa bag de seama,si asta semanand respingere si mai mare), si chiar am adoptat asa o mina serioasa, (ff sincera, pe bune), si am zis ca imi dau seama de greseala si nu se va mai repeta…si desigur ca a iesit ridicol plus managerul s-a ingrozit de cat de serios eram, ca acolo era asa mai gen, hai sa fim prieteni si sa avem secrete impreuna pe la colturi, (o clica de gen sc generala dupa cum ziceam, plus din pacate, zau, nu vreau sa discriminez, insa ff feminina sau de genul asta oricum, in care gay-ii trebuie sa fie prieteni de barfa cu fetele si sa isi trimita emoticoane in mesajele de serviciu, totusi ceva japonez de perioada Heian in acelasi timp, desi nu-mi dadusem seama de asta lanivel constient insa faptul ca am raspuns asa automat samurai era clar ca pe undeva simtisem nuanta culturala)…si a iesit oribil…a iesit ca si cum eu as fi misionar iezuit in Japonia medievala plus chiar statusem acolo o vreme adica aveam acces la curtea imperiala, aveam si raspunderi de serviciu, insa cand am gresit in loc sa ma duc cu un cadou la managerul respectiv asa mai separat, am indraznit sa imi cer scuze public ca un samurai, o pozitie pt care eu nici in gand nu ar fi trebuit sa mi-o asum, asa ceva reprezentand ceva de neconceput pt niste japonezi daramite pt niste manageri corporatisti, adica nu simplu jignitor ci de-a dreptul efectiv total nebun si irational din punctul lor de vedere…desi cativa tineri imperiali s-au
    uitat amuzati si indulgent la mine…dar eu sincer nu am facut nimic expres sau calculat…a fost pur si simplu o reactie total spontana si pe care chiar o credeam onorabila si pozitiva…

  • Dar mai fusese o chestie care ar fi trebuit sa-mi arate o fisa cum ca eram chiar inEvul mediu japonez, (desi numai de Japonia nu aveam eu chef in clipa aia), cum am incercat o data sa folosesc auto-umor, adica umor impotriva mea personala, ceva medieval UE de fapt importat de la grecii antici via niste arabi, si asta a fost realmente interpretat ca hara-kiri ff serios nu ceva pozitiv…insa mie tot nu mi-a picat fisa deoarece sunt si comunist egalitar plus superficial si nesimtit pseudo-american, (adica asa cum sunt vazuti americanii de altii din UE), un soi de taran totusi periculos, ceva absolut horror necontrolabil si nemanipulabil, gen unul de la 1907 in fata unor boieri, sau si mai rau…e o chestie desigur si legata de cliseele lor fata de mine, (nu de ale mele sau exact astea pe care le descriu sau desigur nici cum sunt eu, ca daca se uita oricine din orice loc sau context la mine vede imediat ca sunt asa ca un iepuras speriat si zapacit de fapt, nici macar viteaz ca Bocanila din Bambi, daramite ca Bugs Bunny, un adevarat cowboy, insa desigur ca eu nu intram in nici un soi de cliseu comod,
    eram ca un iezuit in Japonia in perioada Heian din punctul managerial de vedere
    momentan si cu asta basta).

  • Am intrat la moderat probabil pt ca l-am mentionat pe Bugs Bunny ! Dar desigur ca relatat in cuvinte iese si mai ridicol ! Dar am zis ca mi-am recunoscut incompetenta si lipsa de atentie la nuante.

  • Hai, ca sa nu citeasca tineretul lucruri gresite. Chiar am verificat si desigur ca am gresit si la amanunte. Am gresit perioada deoarece misionarii iezuiti nu au ajuns n Japonia in perioada Heian, (care era cam la vremea medievala tipurie a vikingilor din UE, sec 9-11, si a reprezentat o inalta perioada culturala pt Japonia in care s-au scris romane pe teme de socializare asa similare cu Anna Karenina de L Tolstoy), ci abia ceva mai tarziu, in perioada comerciala Nanban cam dupa jumatatea sec 15, o perioada medievala medie a shogunatului Tokugawa, (cel din cartea Sho-gun), in care misionarii si comerciantii straini care soseau din UE erau numiti Komo, adica Omul Rosu, (nu neaparat olandezi sau vikingii, dar probabil oricum asemanator cu ala despre care a fost avertizat Harap Alb, desi naiba stie cati comercianti portughezi sau spanioli sau britanici sau iezuiti chiar aveau parul rosu, dar ma rog, poate nu aveau totusi poate parul asa chiar ca pana corbului, plus oricum si eu am parul asa mai saten) !

    Cat despre eforturile mele educative, zau, mai bine citeam ce zice pe wikipedia despre istoria educatiei in Japonia inainte sa mai scriu ceva. Oricum, abia acum imi dau seama, BINE ca NU stiam chestiile astea la vremea gafei mele corporatiste, ca daca stiam ce scrie acolo, probabil chiar as fi considerat ca gresisem si mai profund decat crezusem eu asa inital si chiar ajungeam sa imi fac hara-kiri, sau sa-mi dau demisia, sau ceva de genul asta asa ireparabil !!

  • Deci a fost o scuza facuta in numele onoarei (sau a respectului, cel putin). A fost “japonez” 🙂

    Altfel, pentru sepukku (harakiri) ai mereu nevoie de asistenta. Din “fericire”, in Romania, exista mereu asistenti binevoitori pentru orice initiativa care le-ar putea oferi lor pozitia ta.

  • blegoo, krossfire:
    am spus 20 de ani de democratie functionala. S-ar putea insa sa dureze mult mai mult pana cand vom ajunge la o democratie functionala…:))

  • Atat eu cat si articolele citate vorbim despre aresturi, inspectiile fiscale erau mentionate ca “bonus” pe langa main point. The “corruptive” system is more “transparent” and corruption more “institutionalized” in the West, but that does not make it any more moral. Romanian politicians have less legal means to raise money and hold on to power; henceforth, behaviours that are legal elsewhere are often prosecuted in Romania. They all happen just as much elsewhere, but _the Western “justice” system is more corrupt and the presumption of innocence taken more seriously when it comes to men in power_. On my blog I have already written at length about Attorney General Michael Bryant’s killing of a bicyclist in downtown Toronto while dragging him on the side of his car for almost 1km (which ended with his complete exoneration and him writing a book about his murder, much like OJ Simpson did), or prime minister Brian Mulroney accepting a cash envelope of hundreds of thousands of dollars in the Airbus Affair, which ended with the government apologizing and paying him and his PR team a few millions. And these are only 2 examples from Canada I was in one way or the other implicated in, there’s far more.

    Nowhere in the West is the political game clean or moral (except maybe in Switzerland). Acceding and keeping power implies numerous compromises which are sometimes legal but seldom moral. The only way to “clean up” politics is to lower the stakes, as is the case with a system with more direct democracy.

    So you’re saying that the short term effect is different than the long term effect and better? How so and what makes you say that?

  • Hary: Efectul “Brucan” 😛

    Zamo: For more than 25 years, the Justice system didn’t work. Not for the low level thugs, not for the high ranking ones. The fact that people who seemed intangible are now falling is not only great for the overall morale of the population, but it’s also a welcome PR exercise (recent news has captured a team of Bulgarian journalists, coming to Romania to learn about our “justice successes”, only to discover the man who they were supposed to interview had been recently arrested). These people deserved and deserve everything that was coming to them. Could they have worked their way to the top any other way? Probably. Probably not. The thing is, most of them did most of their crimes way after they were elected or even in power.

    I repeat: most of the arrested people ARE NOT THERE BECAUSE OF ELECTION RELATED FELONIES. They had fortunes comparable or larger than their Western counterparts, fortunes made out of sustained stealing, extortion and abuse of power. Fortunes made while putting the lives of those who elected them at stake. Everything that is happening right now is fair, in regard to the current laws and in regard to common sense. Will it be effective on the long term? If other measures aren’t taken, it won’t, but it’s a great start! There is no logical or judicial defense for filth!

    Yes, Western politicians are more subtle and most of them deserve to be behind bars, but trust me, the difference is huge. Why? Because most of the Western MPs have grown in affluent families and usually pursue power and influence, rather than personal fortune. Most Romanian politicians who are now behind bars have started from the bottom (poor and uneducated) and, with any luck, will end up the same! Their crappy laws, horrible attitudes and lavish lifestyles have done more harm to the society (from the “modelless” youth to the working minority) than any other factor in recent history.

    If we put them behind bars and strip away their credibility, others might replace them, but there’s no reason to say the first group should not be behind bars!

  • Hary, Blegoo, Krossfire: “functional democracy” is an utopia as beautiful and close to reality as “functional communism” or “world peace” 🙂

    Here’s a bit of reality: http://inbonobo.tumblr.com/tagged/oligarchy

    Your contention that “the arrested people ARE NOT THERE BECAUSE OF ELECTION RELATED FELONIES” is wonderfully naive and perhaps quite appropriate for a young, idealistic man, but not for someone who wants to advise politicians and manage campaigns. What you see in “House of Cards” is truly inspired by reality, as cynical or criminal as it may appear to be, much like “The Good Wife” is inspired itself by political events and the American “justice” system.

    An effective politician twists arms and breaks the law – see Lyndon Johnson and Nixon. Positions on voting lists are more often than not sold to the higher bidder – see my article on Geoana Blagojevich for an explanation in Romanian. You cannot get elected if you do not spend at first a significant amount of money out of your own pocket and then once elected, you have to traffic influence, spend and receive money, whether you do good deeds for the public or you simply follow your own interest. A very rich person might be theoretically able to spend only their own money, but who and why would do such a thing only for the good of voters who don’t know what they want, are easily manipulated and can’t tell the difference between a good politician and a bad one?

    Even if you leave the “morality or lack thereof” aside, the current convictions are mostly obtained on skimpy and often non-existent evidence and amateurish prosecutions – that is my own personal opinion based on the few judicial decisions I’ve read. 99% of the people who are “satisfied” with this travesty of justice either have not made even a symbolic effort to follow what goes on in the courtroom or if they did, they didn’t get it – they are happy to completely devolve any critical thinking to judges, who themselves don’t seem to get what a functional justice system is.

    Finally, the comparison we’ve been making (comparing current Romanian politicians to Western ones) is dishonest – and even there I don’t think there is much difference. If you want to make a more accurate comparison, you need to go back to “robber barons” and “the gilded age” (look them up on Wikipedia) as that era better resembles the Romanian “jungle capitalism”.
    (To clarify, in a corporatist/fascist/oligarchic system, corporate leaders are essentially the unelected government.)

  • Eram sigur! Am bagat un URL si-am intrat la moderare!

  • Dude. House of Cards? Really? I’ve had contact with some of these people (not the best type of contact, mind you), back in the day when I thought I could change something. They’re the reason I won’t be switching back from advertising anytime soon.

    They’re not behind bars because of election connected fellonies and I’m not the one mentioning a Kevin Spacey series here. Surely, some of them are there also because of election related fellonies, but most of them should be behind bars for both minor and major offences. They’re being trialed for the most obvious, difficult to escape charges, not for the full extent of their “reigns”. They’re being trialed so they can be finally prosecuted, not so that can pay in full (though they would deserve it). This is the part that saddens me somehow, because we need stronger examples.

    “A very rich person might be theoretically able to spend only their own money, but who and why would do such a thing only for the good of voters who don’t know what they want, are easily manipulated and can’t tell the difference between a good politician and a bad one?” – For power and influence, not for the good of others. For opening up a world of possibilities which, if you’re smart enough, you can exploit without extorting, threatening and delapidating.

    “Even if you leave the “morality or lack thereof” aside, the current convictions are mostly obtained on skimpy and often non-existent evidence and amateurish prosecutions – that is my own personal opinion based on the few judicial decisions I’ve read.” – Some of the files which are now being closed have been on the role for more than 10 years (some of them being opened during Nastase’s reign – a regime famous for not convicting anyone of actual importance).

    “who themselves don’t seem to get what a functional justice system is.” – The whole idea of “justice” has been tarnished to an extent where “he bring money to the economy” seems to matter more than “he has stolen immense quantities of money to get there”. It shouldn’t work that way, even if it does, in many Westerne “democracies”. Remember: People like Adrian Nastase, Sorin Ovidiu Vantu and Dan Voiculescu have dominated the “big business” landcape for years through blackmail and oppression and, if you can’t find enough evidence for that, you can find evidence that Darius Valcov and Dan Sova have crippled immense budgets and have approved some incredibly disturbing documents. None of these people have done “more good” for the economy than bad.

  • Just follow the Valcov scandal to see what kind of mentality is being jailed right now 🙂

    We need to start somewhere!

  • Mbine. Imi cer scuze si te iert. 🙂

  • Pai daca-si recunosc vina nu mai au cum sa scape de puscarie, plus ca recunoasterea unei greseli presupune sa ai si curaj si demnitate, lucruri care lipsesc la nevertebrate.

  • zaMo: Ha,ha! Nu, lasa, hai sa mai dezbatem, desi nu cred ca o sa schimbam prea curand pozitiile (intre noi) 😛

    Romania Inedit: De multe ori nu prea conteaza daca si-o recunosc sau nu. Sunt situatii unde recunoasterea (si turnatoria, aparent) pot sa faca destule pentru un inculpat. Dar da, prima parte (recunoasterea) necesita putin curaj (nu stiu daca si demnitate, in cazul lor).

  • Mentalitatea japoniilor imi place foarte mult. Sunt atat de siguri in orice ce fac si foarte hotarati. Mentalitatea asta ar fi bine de urmat pentru toate tarile de pe Pamant.

  • Oamenii foarte hotarati nu-si pun prea mult intrebari 🙂

  • Eu revin off topic doar ca sa anunt ca am impresia ca am reparat oarecum comentariile de pe blogul meu, care nu ma lasau sa comentez nici pe mine din prima, si trebuia sa repet tot ce ziceam de 2 ori ca sa apara comentariul, (alaturi de oricare alti comentatori). NU ca am publicat cine stie ce articole, doar ca stiu ca era o problema pe care initial mi-ai semnalat-o tu si acum revin sa raportez ca am impresia ca merge mai bine !

    Ins aon topic, legat de un comentariu de mai sus al lui Andrada legat de presupusa “mentalitate hotarata” japoneza…zau, mi s-a iscat o nedumerire, e vorba cumva de turistii sau pietonii japonezi care evita sa puna intrebari chiar daca se ratacesc ? Ca asta am remarcat-o si eu, efectiv desi maj turistilor ba chiar si a a pietonilor comuni locali (de oriunde) de maj celorlalte natii cu care adesea ma intalnesc eu nu ezita sa imi solicite mie personal directii pe unde sa o ia pe strada, zau, indiferent de sex, etnie, si mai ales chiar indiferent de daca eu tocmai am coborat dintr-un avion si se vede de la o posta ca sunt total pe
    dinafara…uite ca totusi pe mine nu m-a oprit niciodata vreun japonez sa ma intrebe pe unde sa o ia desi se vdea destul d eclar ca unii chiar ar fi putut avea nevoie de acest fel de indrumare deoarece se uitau asa nedumeriti si dezorientati pe diverse harti si brosuri, cu privirile chiar ratacite si cu o mina cam anxioasa…insa pareau ff hotarati sa nu cumva sa puna o intrebare, chiar daca eu sunt adesea confundat de majoritatea lumii cu un posibil ghid, deoarece sunt de obicei imbracat asa mai gen militian, desi totusi am in acelasi timp si o tinuta si o mina probabil asa mai blajin-calm-zambitoare-ospitaliera, (ca doar nu o sa merg incruntat pe strada mai ales si turist strain de-al locului plus si imbracat asa mai de vacanta in stil leather, zau, asta ar mai lipsi, sa ma ia cineva la bataie !) Insa ce-i drept nu stiu daca ezitarea poporului pietonal japonez fata de mine e din cauza ca sunt hotarati sau o fi din cauza ca sunt, ca mentalitate, chiar si cei aflati in vacanta, considerati mai homofobi decat media…doar ma intrebam asa in gandul meu…

  • Adauga la asta si o tendinta spre subordonare a poporului amintit si e usor de inteles de ce au evoluat atat de usor.

    Altfel, o sa testez acum sistemul de comentarii.

  • Uhm, nu e asa de simplu cu societatea japoneza. Intr-adevar, au o cultura a scuzelor, dar majoritatea is complet de forma. Chiar si cand scuzele is pe bune (mereu alaturate de demisie), nu rezolva problema fiindca omul isi cere scuze si se spala de maini de ea (vezi schimbarea a vreo 5 prim-ministri in 4 ani, care a prelungit status quoul si e partial responsabila pentru succesul actual a lui Abe din simplul fapt ca nu isi da demisia odata). Majoritatea problemelor actuale la nivel institutional a Japoniei sunt constante de ceva decenii, fiindca de fiecare data cand sunt ‘descoperite’ cineva ‘isi cere scuze’, isi da demisia poate, si problema persista sub alt responsabil…problema devine oficial ‘somebody else’s problem’.

  • BTW, stii cine nu-si cere scuze? TEPCO. Adica da, isi cer scuze o data pe luna ca ‘au uitat sa dezvaluie’ ca avem apa radioactiva in ocean, ca apa din supermarket nu mai e buna de baut, ca toate produsele din nord risca sa fie contaminate, ca situatia nu pare sa se imbunatateasca prea curand, etc., dar cam atat. Problema persista, lumea se preface ca nu exista.

  • Ioana: Da, stiu ca e o treaba ritualica si mai putin una practica, dar lipsa ei atrage si “dezonorarea” (tot la nivel ritualic).

    Am studiat cazul Tepco la master, desi eu renuntasem la cursurile de PR. Pentru specialistii straini in lobby si management al crizei faptul ca Tepco inca mai functioneaza si e decent pozitionata la bursa e o enigma (una explicabila prin lipsa de reactie a opiniei publice si soecietatii japoneze).

    Cum spuneam, nu sunt un mare fan al societatii japoneze, desi apreciez cateva lucruri din ea. Din ce inteleg, probabil traiesti acolo… lucru pe care nu cred ca l-as putea face de nicio culoare, desi nu ar strica o vizita (as prefera China, macar acolo am un atestat de limba :)) – asta daca ar fi sa aleg intre doua societati asiatice, dar prefer Europa).

  • Altfel, sa nu uitam totusi ca japonezii inca nu si-au cerut suficiente scuze pentru masacrele si violurile de care s-au facut responsabili in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.