To game or not to game!
Cum articolul cu Politia Romana a miscat mai putini oameni decat un miting al Aliantei Populare, am decis sa revin pe un teritoriu mult mai familiar: jocurile.
Sunt sigur ca printre voi, cititorii, exista si oameni care-si atarna fericiti eticheta de ”gamer”. Exista oameni familiari cu meniul de la Planescape Torment si oameni care stiu cine e John Romero. Totusi, majoritatea inteleg prin ideea de ”joc” vreo furtuna de click-uri pe Facebook sau un sonet la tastatura pe Miniclip. E ok pana la urma, cu totii avem joburi, suntem ocupati. Daca joculetele online le inteleg pana la un punct, moda ”casual games”, a jocurilor fara cap si coada de pe Facebook imi eludeaza partial logica.
Nu voi sta acum sa explic de ce in 96′ jocurile si revistele dedicate lor aveau alta fata. Nici nu voi explica de ce jucatorii de Farmville sau amatorii de MMORPG-uri simplute nu vor fi vreodata ”gameri”. Totusi, ce pot face este sa privesc fenomenul din ochii unui designer amator de jocuri. Ralph Koster, intr-o lucrare esentiala (A Theory of Fun in Game Design) vorbea despre mecanismele psihologice care tin jucatorul lipit de ecran. Dupa el, un joc bun iti oferea o experienta educativa, intr-un mediu cu o miza mica. Experienta educativa putea fi omoratul unui dragon sau supravietuirea in conditii de razboi. Ambalajul e important, dar jocul apeleaza la niste subsisteme cerebrale deja existente: tendinta spre invatare, tendinta de a asocia prin repetitie etc.
Mecanismele sunt bine cunoscute, iar designerii de la Microsoft, Blizzard Activision, EA, Bethesda, Bioware si alte companii sunt perfect familiarizati cu ele. Exemplul ”cutiei Skinner” (acordarea de recompense puternice pentru a incuraja si conditiona un comportament) este citat destul de des. Problema e ca, in cazul jocurilor clasice, toate mecanismele astea, de la adunatul de artefacte in jocurile RPG pana la campionatele de Counter Strike, au ceva in comun: miza. Exista o miza finala, palpabila. In cazul unui joc RPG, personajul tau creste in nivel si primeste jucarii din ce in ce mai puternice pentru a distruge monstri din ce in ce mai puternici. E simplu: ai un scop, dar importanta si molipsitoare e calatoria. In cazul unui shooter, miza este anihilarea inamicului. Chiar si asa, ai un scop palpabil, unul care poate face jocul rejucabil.
Acum, care-i scopul Farmville? Rapid! Pai sa creasca recolta. Zau? Si cu recolta ce faci? Ahh, pai o vand si plantez mai multe recolte. Bun, deci clar nu asta e scopul. Pai scopul e sa cresti in nivel. Si cu nivelul ce faci? Pai primesc bonusuri ca sa cresc si mai mult in nivel. Ma rog, ati inteles ideea. Actualele jocuri intrate sub umbrela ”casual games” sunt jocuri care stimuleaza dependenta, de dragul dependentei. Mai mult, ajung sa te taxeze in bani reali pentru ea. Facebook nu are jocuri, Facebook are aplicatii. E ca si cand ai consuma tigara pentru nicotina, sau ca si cand ai face sex pentru a-ti intari muschii coapselor. Da, sunt accesibile si usoare, dar tocmai aici e carligul in care pestisorii se zbat dansand cu lunile. Mai mult, ti se arunca in fata un factor de comparatie (eu vs. vecinii) si un factor de decadenta prin lipsa (daca nu intri, iti moarte recolta). Dependenta: da. Scop: nu!
Pentru psihoza mea si placerea dumneavoastra, am jucat o zi si jumatate (adica vreo juma de ora in total) un joc care din titlu mi-a spus ca e ceva puturos in Danemarca (haha, ce gluma bestiala, haha). E vorba despre Sims Social (bang, bang!). Cum nu am suportat jocurile Sims de pe PC, m-am bucurat cand cineva apropiat m-a rugat sa-i fac o favoare. Am purces dar la o aventura plina de adrena…zzzz. In primul rand, jocul iti serveste un tutorial fie ca vrei sau nu. E imposibil sa sari peste tutorial, mai ales cand are sfaturi de tip ”Click on the icon with the action you want to perform, in order to perform it!”. In al doilea rand, jocul combina bucati din Sims, Farmville si alte demente intr-un melanj halucinant care se reduce la: da click pentru a primi bani si stelute. Daca nu esti destul de ager sa clichezi pe bani si stelute, jocul le colecteaza singur si-ti spune si ce sunt. Daca nu faci nimic, jocul se joaca singur!
Iata deci, o zi din viata lui Lord Krossfire, cel mai deprimat sim de pe Facebook. Ora1: Ma uit in jurul casei. Arata ca o garsoniera din Ferentari. Ud pomul din gradina microscopica. Creste nivelul de fun. De-aici deduc ca omuletul se distreaza udand florile. Sa vezi ce orgasm o sa aiba cand o sa-l pun sa curate toaleta! Jocul imi spune ca udatul unui pom e o realizare. Primesc extra bonus si decid sa apreciez mai mult boschetarii. Lectie invatata! Ora2: Cumpar tone de rahaturi din banutii primiti pentru udat pomul, mancat si taiat doua buruieni. Pun toate rahaturile in hol. Mai trag o usa laterala, pentru ca monstruletul meu e prea prost sa sara peste ele. Ora3: Las jocul oprit o zi, sa vad daca moare sim-ul.
(Wow! Banuti si stelute! Viata mea este completa! – Imagine sutita de-aici)
La plecare, sim-ul era aproape de zero la categoria ”mancare”. La intoarcere, sim-ul era satul, dar tanjea dupa…afectiune. Ora4: Dau accept la toate prostiile. Constat surprins ca sunt intr-o relatie cu persoana cu care sunt intr-o relatie si in viata reala. Din doua click-uri, plantez capsuni pe jumatate de gradina. Energia mea atinge nivelul 0, iar jocul se ofera sa-mi vanda energie. Obosit, dar nu suficient cat sa nu fac pipi de vreo 5 ori intr-un minut. Aparent, jocul imi spune ca-s prea prost pentru a lua propriile decizii, iar facutul de pipi e treaba serioasa. Se strica casetofonul, calculatorul si veceul din casa, special pentru a ma impiedica sa ma c*c pe primele doua. Ca un student caruia i s-au terminat tigarile si prezervativele, sim-ul meu are in continuare nevoie de ceva. Dau patru click-uri pe chestiile care palpaie. Felicitari mie, am ajuns la nivelul 8!
As vrea sa trag alte concluzii, dar le-au tras designerii profesionisti cu ani in urma. Nu spun ca jucatorii titlurilor astora ar fi nu stiu cum, ci ca psihologic, jocurile Facebook nu-s nicio afacere. Altfel, daca vedeti un omulet virtual de level 8 care a fost parasit timp de 3 zile, spuneti-i va rog, pe ritm de B.U.G Mafia: ”frate nu e vina ta…dar el voia altceva”.
P.S: Cineva s-a gandit ca ar fi o idee buna sa trimita prostia asta la vreo patru blocuri de pensionari. Fain, nu ?
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Atenție, garaj! November 18, 2024
- A treia cale November 10, 2024
- Unbreakable November 3, 2024
- Mamă, mamă, ce rău o să ne pară! October 11, 2024
- Fanii toxici și fanii terapeutici September 21, 2024
Daca vrei sa ai o experienta interesanta apuca-te de Travian – dar joaca un server (sezon) de la inceput pana la sfarsit si incearca sa ajungi cat de cat sus. Este interesant sa vezi cum “se transforma unii in c…e” (BUG Mafia). Datorita structurii de wargame Travianul iti ofera de toate: atacuri grandioase,despoti, rebeli,eroi, spioni, tradatori…. Imi aduc aminte de un individ care dupa ce a fost “macelarit” de alianta noastra (undeva sa zicem pe la jumatatea sezonului) a cumparat contul unui coleg de alianta noastra, l-a dus pana in conducerea aliantei, l-a implicat in cea mai importanta actiune a aliantei, si ne-a “tradat” cu jumatate de ora inainte de finalul jocului (un sezon tine cam 15 luni). Zi-mi tu mie ce RPG iti ofera asta :D.
Cat despre jocurile de Facebook – probabil sunt jocuri prostesti, extrem de usor de jucat, care nu ridica nici un fel de probleme si care au succes la cei care oricum stau pe facebook toata ziua.
Adica a aparut DeusEx al’ nou si tu te joci Sims? Nt, nt, nt…
Era ok si Sims-ul asta cand a aparut, acu’ vreo 10 ani parca…Conceptul era totusi nou, daca nu ma insel.
Eu n-am avut atata rabdare sa joc Travian, desi aveam colegi de birou maniaci rau care au incercat sa ma corupa. Mie mi-au placut multe jocuri, cateva destul de vechi nu ma satur sa nu le mai joc si acum, la ani buni dupa ce le-am devorat. Jocurile de Facebook au un scop al naibii de bine definit, ca de altfel toate jocurile de server – sa ia bani de la fraieri. CRezi sau nu, dar sunt oameni care chiar dau bani sa cumpere nush ce dracu seminte in Farmville. Singurul joc de server care mi-a placut a fost Bytefight, acum 3 ani – l-am jucat cu mare pasiune vreo 4-5 luni, pana cand un bug mi-a stricat toata placerea si l-am abandonat.
Garm: Juca un coleg la maxim Travian, dar pe mine nu m-a prins. Ma prinsese Ikariam in prima faza, dar aceeasi problema: What’s the point? Nu se compara cu asalturile superbe din Supreme Commander Forged Alliance. Cu placerea de a inainta in story line, finalizand de fiecare data cu asedii masive!
Basil: O sa ramai suprins, dar nu-s mega fan. Mi-a placut primul Deus Ex, dar n-am apreciat unele lucruri, precum faptul ca se fura masiv din Deus, un joc indie produs de filma Silmarils. Altfel, am auzit ca Human Revolution e chiar misto (ba mai mult, m-am si certat cu cineva pe tema ”don’t bug me when I play it”).
Night-Elf: Eu am mai jucat The Witcher online, dar asta pentru ca asteptam infrigurat The Witcher 2 🙂
Eu cred că un prim farmec al jocurilor de pe Facebook e că nu se cheamă jocuri ci aplicații, scăpând din start de un stigmat. Faptul că ele încurajează într-o oarecare măsură interacționarea cu vecinii, deci au componentă socială, ar fi altul. Că sunt niște mizerii prost codate, concepute anume pentru a mulge bani dintr-o activitate frustrantă, asta e altă treabă.
Totuși, în final eu nu le-aș zice nici jocuri, nici aplicații (pentru că alea au … știi tu, o aplicație), ci mai degrabă viruși. Sau ceva precum caseta din Ringu.
Am jucat si Ikariam dar mai putin. Travianul (ca si WoW-ul de altfel) este si un joc de “societate”. Il joci cu oameni reali nu cu boti, una este cand planifici singur un atac si alta e cand il planifici cu o echipa, apoi ca membru de alianta aveai niste responsabilitati daca seful de alianta spunea ca “atacurile trebuie sa plece la 23:30” pai atunci plecau….te simteai putin ca in armata. In plus jocurile desktop nu reusesc sa simuleze cu adevarat adversarul (sau aliatul) uman. Pot aparea situatii in care atacul planuit cu atata minutiozitate a esuat pentru ca a picat netul unuia dintre jucatorii de baza.
Dezavantajul e ca daca nu ai timp de el… nu e mare lucru sa zici lasa ca intru 5 minute sa vad “ce mai fac satele” si sa te trezesti ca iti bate sefu obrazu dupa jumatate de ora.
Stii ce-i ciudat? Am amici care se joaca in draci pe jocuri de Facebook. Unii sunt ok cu ele si nu-s deranjati de pierderea de timp, dar altii sunt mereu obositi si iritati dupa ce le joaca, ceea ce ridica intrebari 🙂
Garm: Dap, tocmai aia e. Prefer mediul jocurilor ca o esapare, nu ca pe ceva care sa ma conditioneze extrem. Oricum, in ultima vreme am fost atat de tracasat incat am cocalit-o pe Counter Strike Source, ca tot am Steam-ul mereu in background. Acolo e mega simplu: Intri, iti inviti prietenii si colegii de munca si omori pana simti nervii relaxati sau pana ajungi in fruntea clasamentului. No brains, no logic, little tactics.
Eu cred ca jocurile de pe facebok si de pe hi5 sunt niste aplicatii foarte interesante, destinate in primul rand ramanerii a cat mai mult timp pe site-urile respective, mai ales ca lumea nu prea mai are timp de jocuri .
Ah, Travian, ce vremuri. Ma trezeam la 4 dimineata ca sa dau atacuri :)). Imi puneam ceasul sa sune.
WoW = cateva luni pierdute din viata mea…
Si mai am unul, dar pe ala nu-l zic ca inca il mai joc.
Vlad are dreptate, jocurile astea dupa mine au rolul principal nu de a te relaxa sau de a te invatat ceva, ci de a omora timpul pur si simplu…
Romania Inedit: Pai aia e problema. N-ai timp de un joc full (macar de unul simplut, indie), dar ai timp de jucat o ora pe Facebook?
Wpolitika: Spre deosebire de Counter-Strike, care-i educativ (zise Vlad in timp ce pierdea vremea pe Steam :P)
zilele trecute, un prieten îmi mărturisea, puţin vinovat, că încă se joacă Red Alert. I-am zis că nu mi se pare nimic surprinzător, dat fiind calitatea execrabilă a jocurilor din ziua de azi. Un alt prieten, de data asta mai mic, joacă în draci Metin, dar n-ar pune mîna nici să-l pici pe WoW sau Starcraft.
Însă există şi speranţe, am început să corup din copiii prietenilor mei cu IGI, Undying, Siberia, Starcraf, AoE şi pînă acum rezultatele sunt promiţătoare :D.
Eu am renunţat de tot la jocuri, după ce am văzut că shooterele nu prea mai arată nimic, în afară de paiete. Singurul joc pe care-l mai deschid acum este FIFA 2005.
Neagrigore: Nu-i chiar asa. Mai exista speranta, dar se duce naibii incet. Titani ai RPG-urilor precum Bioware ajung sa faca mizerii gen Dragon Age (2 in special, primul la modul general..pentru ca tot o jena de RPG a fost) sau shootere gen Mass Effect 2. Piata consolelor e mult prea atragatoare pentru ei in momentul asta si trendul continua.
Eu sper ca trendul curent cu remakeurile HD (sau modernizate) să crească în proporții, astfel încât companiile producătoare de titluri AAA să se concentrezi în primul rând pe astfel de jocuri, iar băieții independenți să se ocupe de inovație, ca apoi, în vreo 5-6 ani când o să sece puțul cu bijuterii vechi refăcute, să apară titlurile indie realizate cu bugete triplu A și tot așa.
Eu am ramas socat de cat de fun poate fi Serious Sam HD in coop pe Steam 🙂
ce e cel mai aiurea e că pe facebook* poţi să vezi anunţurile de la jocuri în miezul zilei, şi nu de puţine ori stăteam cu ochii într-o traducere iar onor manageri şi alte persoane cu responsabilităţi, rupeau farmvilleul în două.
*pentru respectarea adevărului istoric, cerşeam ajutor pe fb, legat tot de muncă.
Poti sa vezi anunturi de jocuri cam 80% din zi, ceea ce-i cam dubios 🙂
^Dubios in conditiile in care ”jocurile de Facebook nu mananca timp”.
Articolul tău mi-a adus aminte de povestea asta http://soulkerfuffle.blogspot.com/2006/10/view-from-top.html
pe mine m-a mişcat articolul cu poliţişti, mai ales că ştiu cazuri în care poliţişti s-au pensionat la 45 de ani/50 de ani şi s-au angajat la companii de pază şi protecţie, încasînd şi pensia şi salariul (nu s-au dus ca paznici). Şi sunt supăraţi că pensia e mică. Iar eu eram ”like WTF, man?!”
Dap, acum il aprofundez. Seamana cu marturiile unor colegi de-ai mei 🙂
Cred ca elementul de multiplayer este foarte important in “succesul” acestor jocuri. Sunt niste chestii cu radacini adanci in cultura noastra. Doar trebuie sa ai ferma mai bazata ca a lu’ Dumitra, cu pauni si pui de camila iar la Sims daca tu ai garsoniera in Ferentari si eu am vila in Pipera, ei bine, vezi diferenta.
Imi aduc aminte si din zilele mele de WOW ca un element important al jocului era sa o arzi prin capitale cu gear-ul cel nou si sa fii admirat, evident, cu /spit-ul de rigoare pe cei prea putin merituosi sa se afle in prezenta ta.
Si cred ca asta e scopul jocurilor de genul asta pana la urma, nu sa omori dragonul sau sa nimicesti inamicul, ci sa ai cu o oaie mai mult ca vecinul asa cum zice un mare intelept al zilelor noastre.
Chestia e ca, psihologic, nu e suficient factorul comparativ. Factorul ”hoarding” e mult mai important.
Da, e misto sa joci Magika online cu colegii si sa te lauzi cu realizarile de pe-acolo, dar poti oricand pune stop. Jocul nu foloseste mecanisme de tip ”decay” in lipsa ta.
Pai jocul full de o ora poate sa dureze mult mai mult, dar pe facebook sau aiurea poti sa intri sa joci cateva minute si sa nu constientizezi cand a trecut o ora .
Jocurile mai trebuie si cumparate, asa ca de asta sunt jucate astea gratis mai des .
Totul se poate rezuma la intrebarea “cat de serioasa e treaba asta pentru tine?”. Pe de o parte, apar o gramada de jocuri pentru care jucatorul e degeaba, sau care in cel mai bun caz se fac vinovate de “instant win button” sau sunt prezentate ca “interactive stories”. In acelasi timp, e mult mai usor de recunoscut un joc bun daca ai un sistem de prioritati bun, si daca ai asa ceva, congratulations, gaming is serious business to you. Se aplica, dupa parerea mea, si prin alte medii. Pana sa apara jocurile Facebook si milioanele de “casual adventures”, aparusera deja cartile de mall, filmele de multiplex, trupa Akcent samd. Jucatorul hardcore trebuie sa rabde si sa se adapteze – optiuni exista, (PC) gaming-ul nu a murit. Vesti foarte bune pentru un beginner developer – poate sa-si gaseasca si sa-si pastreze mult mai usor o nisa doar spunand ca jocul lor NU E CASUAL, pe cand in urma cu 10-15 ani ar fi fost de rasul lumii. Desigur, in prezent cred ca mai joc 2-3 titluri pe an. La o vreme preferam sa citesc despre jocuri mai mult decat sa ma joc (pentru ca majoritatea ideilor de design suna bine pe… Read more »
E o atitudine inteleapta. Altfel, nu stiu daca totul se rezuma la ”seriozitate”. Cum sa spun, daca joci Luxor sau vreun joc de pe Big Fish Games (Mystery Case Files), de altfel tot jocuri casual/indie usurele, iesi clar in castig fata de un joc pe Facebook. Primele relaxeaza, au scop si pot fi oprite oricand. Facebook-ul il opresti numai ”ca vine seful”, dar in esenta, tot la cultura ta de canabis virtual te gandesti.
Hehe, am jucat şi eu ceva jocuri. Primul a fost un MMORPG, End of Us, 3 rase care se luptau undeva prin viitor, am castigat un mousepad pentru cel mai bun jucator al saptamanii… am renuntat la joc acum mai multi ani. Am avut 2 tentative de a juca Travian, deşi eram bine clasat şi o ameninţare permanentă pentru vecini, dupa al 2-lea sat jocul cerea prea mult timp şi renunţam. Azi dimineaţă tocmai mi-am închis contul pe Online Fotbal Manager, făceam parte din cel mai puternică echipă, în ultimii 3 ani a câştigat toate trofeele competiţiei, atât la nivel naţional cât şi mondial, dar pur şi simplu m-am plictisit.
În prezent joc în calificări la Campionatul Mondial 7 Kingdoms – Ancient Adversaries, un RTS oldschool, îl joc de mai bine de 10 ani aşa că îl cunosc binişor. Primii 4 clasaţi merg în finală, în prezent sunt pe locurile 2-4 la egalitate cu alţi 2 jucători, competiţia fiind pe la jumătate. (sincer, cum îmi cunosc adversarii, mă consider de locul 5, dar am avut un rezultat surpriză îmotriva principalului favorit, un ungur):D Uneori mai joc şi AoE II The Conqueror, dar nu în competiţii.
Se mai joaca 7 Kingdoms online? I loved that game 🙂
Da, esti invitat, trebuie să descarci patch-ul 2.13.2 ca să poţi juca în Gameranger. E un link la mine pe blog către site-ul Campionatului Mondial, îl descarci de acolo. 🙂 Săptămâna viitoare aş avea timp să joc (pe seară), în weekend nu sunt acasă.
Stai chill, mai dureaza pana intru efectiv. Am cumparat tone de jocuri de pe gog.com (sper sa-l aiba la vanzare) si de pe Steam si n-am timp sa le joc 😀
Imi amintesc ca 7K avea sistemul ala de joc, combinatie RTS/Heroes Map in care cheia era sa iei cat mai repede orasele strategice.
E open source vad. Frumos!
Se mai joacă online… de anul ăsta (pentru prime a fost prima dată când am jucat online), competiţia a fost pusă la cale de un america, DG, fostul campion mondial din perioada de glorie a jocului, încearcă să facă o treabă bună, să sperăm că o să meargă şi o să devină un iar un joc popular.
Jocul ştiu că era vreo 5 euro pe GOG, eu îl aveam, dar poate fi găsit si pe torrents.
Nu mai e pe GOG.com…am vazut open source prin unele locuri 🙂
E mai greu sa fie popular, dat fiindca Seven Kingdoms 3 a fost o mizerie sinistra.
7K are multe subtilităţi, nu e suficient să cucereşti sau să ai cea mai mare armată, trebuie să menţii şi o economie bună, ca să nu mai vorbim de loialitate.
Da, stiu..era un joc unic la momentul aparitiei.
Este jocul şi pe GOG: http://www.gog.com/en/gamecard/seven_kingdoms_ancient_adversaries/pp/a17554a0d2b15a664c0e73900184544f19e70227
Wishlisted 🙂
Stiu ca al doilea nu prea mi-a placut, l-am gasit mult prea aglomerat.
[…] de altadata- John Romero Special. Tot pe aceeasi tema, ar merita mentionat si articolul To game or not to game (nu este singurul articol despre jocuri neinclus in serie, dar il simt a fi in aceeasi […]
[…] nou articol ar merita si jocurile “casual”. Am mai scris pe tema asta, dar ar merita sa vedem putin cum din mediul jocurilor de carti si a cazinourilor online au luat […]