Jocurile de altadata – Declinuri Vol.1

Iata-ma revenind la o serie ale carei episoade au aparut mai greu decat as fi vrut. M-am hotarat sa invii seria jocurilor de altadata, la rugamintea lui Gogu Kaizer. Rugamintea mi-a fost adresata in 2009, raspunsul vine in 2011.

Cu luni in urma incepusem sa joc Detroit , o bijuterie de joc aparuta acum vreo 15 ani. Desi nu e de acelasi calibru, Detroit imparte soarta multor altor jocuri care vor fi date uitarii de o generatie obsedata de shadere si multisampling. De cand s-a deschis sublimul Gog.com si mi-am putut juca amintirile 2D, am sesizat stupefiat ca grafica bidimensionala a imbatranit cu mult mai multa gratie si stil decat o face cea 3D. Jocurile independente din ultima vreme, multe la numar si destul de cumparate, arata mult mai bine decat jocuri 3D care erau ”la moda” cu numai 3-4 ani in urma.

Asta-i si unul dintre motivele pentru care vreau sa amintesc munca unor titani in ale jocurilor video, aceasta subapreciata forma de arta. Intoarcerea la origini din ultimii ani pare a fi cheia spre paradisul pierdut al jocurilor care chiar insemna ceva. In seria de fata intentionez sa amintesc si descriu pe cat posibil cateva studiouri de productie mari care au intrat in declin sau au sucombat, desi produsele lor au fost pietre de temelie ale industriei.

1.New World Computing (1984 – 2003)

Sunt putini gameri care sa nu fi avut contact cu macar o incarnare a celebrei serii Heroes. Impreuna cu distribuitorul 3DO , studiourile New World Computing ne-au adus celebra serie de CRPG-uri Might and Magic, alaturi de mai celebra ei declinare: Heroes of Might & Magic. De remarcat este faptul ca inainte de dizolvarea 3DO, de falimentul New World Computing si de vinderea drepturilor pentru seria Heroes, compania a avut timp sa mai scoata si alte jocuri precum Chaos Overlords, o bijuterie cu iz de cyberpunk sau stravechiul King’s Bounty. Practic, ridicarea si declinul New World Computing se leaga de un singur om si anume John Van Caneghem. Talentul sau de povestitor si imaginatia debordanta au ridicat firma, dar incapatanarea si conflictele cu oamenii de marketing au contribuit decisiv la insuccesul ultimelor produse. Jocul care i-a ingropat a fost Might & Magic IX, un esec dupa toate standardele, unul bazat pe atunci scumpul engine LithTech. Desi a fost inclus in Hall of Fame-ul jocurilor video pentru Heroes II si primul Might & Magic, Van Caneghem se ocupa acum de continuari dubioase in ograda EA Games si, in mod ciudat, participa constant la curse de masini.

Pietre de temelie :  Might and Magic I-VIII, Heroes of Might and Magic I-IV, King’s Bounty, Chaos Overlords.


2.Bullfrog  (1987 – 2004)

In general cand aud numele Bullfrog ma gandesc instinctiv la inceputurile mele ca gamer si sunt cuprins de un britanic sentiment de respect. Studioul de productie ”made in UK” a insemnat enorm pentru evolutia jocurilor video. De la revolutionarul Syndicate pana la creativul Dungeon Keeper, de la uitatul, dar incredibilul, Magic Carpet  la clasicul Theme Park si  la superba strategie Populous, Bullfrog s-a reinventat de fiecare data cu succes. Daca de Dungeon Keeper sigur ati auzit, ei bine Magic Carpet era un joc complet 3D, al carui engine suporta shadere primitive si permitea teraformarea. In 1994. Mai mult, game play-ul era atat de complex incat, pana prin 2001, nu a mai incercat nimeni nimic similar. Moartea creativa a studioului s-a produs odata cu plecarea lui Peter Molyneaux, unul din membrii fondatori, care a decis sa porneasca Lionhead Studios (responsabili pentru Black&White, Fable si The Movies) si cu plecarea altor programatori originali la Mucky Foot (responsabili pentru subtilul Startopia si subapreciatul Urban Chaos).  Studioul a mai rezistat cativa ani buni din continuari si remake-uri.  Un joc fascinant dar aproape necunoscut de la ei este Powermonger, o strategie complet 3D scoasa in 1993. Bullfrog aveau umor, creativitate si tupeul de a experimenta. Sa le spuna asta cineva si celor de la EA, poate iau o pauza de gandire intre Battlefield 8, Need for Speed 15 si Fifa 2032.

Pietre de temelie : Populous I-III, Syndicate, Magic Carpet, Theme Park & Theme Hospital, Dungeon Keeper

 

3.Looking Glass (1990-2000)

Decedate datorita distribuitorului Eidos (care ulterior a renascut din propria-i cenusa datorita Unreal), studiourile Looking Glass sunt cel mai des invocate in discutiile despre producatori defuncti de jocuri. Adevarul este ca faima Looking Glass nu a venit doar din jocuri, ci si din faptul ca in echipa componenta existau cativa designeri si programatori vedeta (sa nu uitam ca in 1996 interviurile cu programatori puteau ajunge in cotidiene de mare tiraj). Aici ar fi de amintit Paul Neurath, actualmente la Zynga Games (da, aia care inunda Facebookul cu jocuri). Pe langa seria Thief, Looking Glass se fac responsabili si pentru inegalabilul System Shock si pionierul Ultima Underworld. In caz ca va intrebati de ce am pus si Ultima Underworld pe lista…ei bine, asta a fost primul joc pentru PC unde ti se permitea sa te uiti in sus si in jos. In Doom, shooter iesit cu un an mai tarziu, lucrul asta inca nu era posibil.

Pietre de temelie : Thief 1&2, System Shock 1&2, Ultima Underworld 1&2 

 

4.Black Isle Studios (1996 – 2003)

Oamenii astia nu ar mai fi trebuit mentionati. Sunt deplansi constant pe zeci de forumuri de RPG-isti impatimiti. Daca nume precum Feargus Uruqhart , Tim Caine sau Chris Avellone nu va spun nimic, e timpul pentru o investitie intr-o carte de istorie.  Cand zici Black Isle, nu vorbesti numai despre regele Fallout, ci si de titluri precum Icewind Dale sau bijuteria uitata Planescape Torment (genul de joc pe care-l poti termina de 7-8 ori si sa ai in continuare surprize). Dupa colaborari la alte jocuri de nota zece precum Baldur’s Gate si dupa anularea unor importante proiecte, Black Isle Studios a fost dizolvat, membrii formand Obsidian Entertainment (Kotor 2, Neverwinter Nights 2, Fallout New Vegas) si Troika Games ( Arcanum, Bloodlines 2). Ultimul studio a dat doua titluri excelente, dar lansate pripit. Obsidian pare a fi acum pe val, scotand jocuri neterminate peste jocuri neterminate.  Vorba unui amic: lasa mai calitatea, lui Chris Avellone sa-i fie bine.

Pietre de temelie : Fallout 1&2, Icewind Dale 1&2, Planescape Torment.

In urmatoarele episoade al mini seriei ”Declinuri”, voi scrie despre Westwood, Origin, Microprose, Impressions, Ensemble Studios, Simtex, Sierra si multi altii.

Pentru cei nefamiliarizati cu seria de articole, ea isi are radacinile la inceputul anului 2007 si contine :Partea I (Preistoria, Evul Mediu, Revolutia) , JocuPartea II (Epoca de aur) , Partea III (Epoca popularizarii) ,Partea IV (Epoca Grafofiliei + Bijuterii uitate 1) , Jocurile de alta data – Sam & Max Special , Jocurile de altadata- John Romero Special.   Tot pe aceeasi tema, ar merita mentionat si articolul To game or not to game (nu este singurul articol despre jocuri neinclus in serie, dar il simt a fi in aceeasi zona).

P.S: Ca veni vorba despre cel care mi-a sugerat sa public totusi articolul, tot el ma va ajuta cu o traducere si adaptare in engleza pentru o publicare pe un alt blog. Sper ca nu v-am plictisit prea tare.

40 Comments

  • Adolescența mea e ‘îmbibată’ de New World Computing. Am jucat tot ce a apărut în universul M&M – de la HOMM2 încoace de la MM6 încoace. Toată vara în care trebuia să învăț pentru admiterea la facultate am stat cu cel mai bun prieten călare pe calculatorul lui și am jucat HOMM2 hot seat :> Necro fo’ life, cînd pornea fabrica de skeletoni omoram și titani cu sutele mele de scheleți :>
    Restul recunosc că nu le-am luat la purecat decît mult după aceea – dar deja la facultate lucram și nu mai aveam timp să mă dedic jocurilor. Cred că cel mai mult îmi pare rău că nu am jucat Baldur’s Gate și Icewind Dale atunci cînd aveam timp; Dungeon Keeper a fost iarăși o revelație extraordinară.
    Odată cu apariția lui GOG.com am avut ocazia de a mă ‘răzbuna’ și mi-am cumpărat toate jocurile pe care le-am jucat mai demult cu plăcere, și mi-am construit un backlog consistent de jocuri pentru următoarea jumătate de secol 🙂 Și într-adevăr, jocurile 2D au îmbătrînit mult mai frumos decît cele 3D.

  • Dorin: De acord, Homm2 a fost cel mai echilibrat si mai ok din serie.

    Si eu am cumparat tone de chestii de pe Gog.com si Steam si inca cumpar, desi joc cam unul pe luna :))

  • Îmi e dor de toate jocurile vechi. Primul joc pe care l-am jucat pe un PC a fost Heroes of Might and Magic 🙂 apoi MK 2 şi altele. Oricum, GG pentru munca depusă în scrierea articolelor.

  • O sa intre si Midway pe lista (de la Pac-Man la Mortal Kombat), desi Midway nu au murit efectiv, doar s-au disipat 🙁

  • Chapeau!
    Un articol excelent. Sincer, n-am jucat decat unul sau doua din jocurile de care vorbesti insa mi-a placut sa citesc despre studiourile din spatele lor. Iti admir pasiunea cu care scrii pe tema asta si regret ca propria mea pasiune pentru filme ma impiedica sa gust fructele unei alte arte, una evident mai antrenanta.

  • O sa mai vina doua pe acelasi fir. Scopul e mai degraba sa incropesc o scurta carte de istorie, decat sa indemn lumea sa rejoace acum varfurile de lance de acum 15 ani (desi mi-as dori :P)

  • In zona adventure [point & click cum ii spui tu] e dezastru, in curand n-o sa mai ramana nici un studio in viata, desi genul se revigorase la sfarsitul anilor 2000, de fapt de prin 2005, dar i-a lovit grav criza. Acum se mai merge pe chestii ieftine tip slideshow [turn by turn], unde activeaza cu succes brigada Jonathan Boakes [Darkling Room] si Matt Clark [Shadow Tor] si derivate. Studiourile consacrate se chnuie cu productii subfinantate sau episodice, care pe mine ma enerveaza grav. M-am chinuit efectiv sa trec de la un episod la altul in Tales of Monkey Isl. si Telltale o tin langa cu stilul asta de a-ti da jocul cu taraita.
    Derivatele ar putea salva situatia, Heavy Rain si Fahrenheit arata ca aia de la Quantic Dream muncesc. Si acum s-a bagat si Rockstar in poveste cu LA Noire, dar nu l-am jucat, nu ma pronunt.
    Na, asta-i nisa la care ma pricep eu. 🙂

  • ipo: Nu stiu ce sa zic. TellTale o duce binisor desi, vorba ta, iti dau jocul cu taraita. Totusi, EA a readus The Secret of Monkey Island in niste editii speciale care s-au vandut destul de bine. Te gandeai la Benot Sokal si Syberia cand vorbeai de revirimentul anilor 2000?

    Fahrenheit nu-i tocmai point’n click clasic dar da, e un exemplu bun 🙂

  • Nu fix la Sokal, la mai multe titluri Microids, mai ales Still Life. Si House of tales au avut titluri bune (Overclocked, The moment of silence). Au mai fost ultimele doua titluri din Broken Sword de la Revolution si mi se pare ca in ultima vreme nemtii sunt activi in zona, mai multe titluri erau lansate initial in germana si asteptam sa apara varianta in engleza. Nu au fost capodopere, toate jocurile adventure de dupa Syberia au avut diverse puncte slabe, finaluri in doi peri (vezi seria Black Mirror) interfete slabute, probleme la sistemul de puzzle…
    Anul asta daca am jucat 2-3 titluri si nu a fost nimic demn de tinut minte.

  • Murder at the Abbey ai gustat?

  • A fost exact unul din alea care te distreaza pe moment, dar te cam prinzi cum se termina si nu il tii minte dupa aia foarte mult. Parca de genul celor de la Frogwares.

  • Eu n-am apucat sa-l termin. Deci, n-am pierdut prea mult 😛

  • Mai bine incearca Overclocked, mai vechi, Grey Matter, mult asteptat dar putin sub asteptari sau Alter Ego [pe care am avut probleme tehnice pe sistemul meu, trebuie sa verific daca a iesit vreun patch ceva].

  • Grey Matter is decent 🙂

    Recent am terminat Limbo pe care-l si recomand (A fost cam 2 euro pe Steam).

  • Nu prea am jucat nici unul din astea, dar imi pare ca Van Caneghem devenise un geek contrarian cu cursele de masini 🙂

  • Da, Gray Matter a fost si in cazul meu ultimul adventure decent. “Decent” pentru ca spre final a incalcat regula de baza a genului mystery/whodunit – e musai ca eroul (eroina in cazul asta) sa se prinda inaintea publicului. In schimb genul adventure n-are cum sa fie mort, pentru ca in general se poate face si cu buget limitat (vezi excelentele Scratches sau Moment of Silence) si pentru ca genul nu prea a suferit mutatii (ca RPG-ul).

    Si daca tot vorbim de RPG-uri, cateva pareri personale :

    – Obsidian au scos doua jocuri perfecte ca plot si “fun” (Nwn 2 : Motb si New Vegas) si doua decente (Nwn 2 si Alpha Protocol). Ups, am uitat de Kotor 2 – ala doar a avut un plot perfect, nu prea a fost fun. Pentru mine Black Isle n-a murit, dar Obsidian obisnuieste sa urmeze patternul “hit – shit – hit – shit”.

    – Troika nu m-a impresionat prea tare. Arcanum a fost excelent pana cand am inceput sa exploatez sistemul de random encounters. Am atins level cap-ul cu mult inainte de final si am dezinstalat. Nici Bloodlines-ul n-am apucat sa-l termin (dar ma bucur ca a servit drept inspiratie pentru Alpha Protocol) si in general consider predecesorul (Redemption) un joc mult mai bun (blasfemie, stiu.) Temple of Elemental Evil mi se pare jocul lor cel mai reusit, pacat ca are un inceput (2-4 ore) oribil.

    – As adauga Bioware pe lista ta, fiindca nu mi se pare ca au mai scos vreun joc decent dupa addon-urile pt NWN. Si pentru ca isi repeta bucati din Baldur’s Gate 2 in fiecare joc. Aaa, si Bethesda – Oblivion e dovada declinului, mai ales dupa Morrowind-ul pe care l-am adorat.

    In rest, sunt de acord cu alegerile tale. NWC cred ca doare cel mai tare, pentru ca macar Black Isle are succesori spirituali (Obsidian, undead-ul Bioware si mititelul Spiderweb). Insa nimeni nu mai e in stare sa faca un Might&Magic ca 5-6-7 sau un Heroes ca 2-3-4. Iar un exemplu fericit de developer care a supravietuit ar fi Raven Software.

    PS. Probabil ca ai vorbit despre Ion Storm in celelalte articole – asta ca sa nu cred ca nu l-ai inclus pentru ca nu-ti plac Deus Ex sau Anachronox 😀

  • Si mie mi-e dor de jocurile vechi care ocupau doar cativa mega si imi aduc aminte cu placere de vremurile cand nu mai ma saturam de jucat .

  • Zamolxis: Se poate, sa stii. A devenit prea ”macho” pentru a mai fi un game designer bun :))

    Whisperer: Amnesia ai bagat? (desi e ceva intre stealth game, corridor shooter si adventure)

    Da, Mask of the Betrayer nu e rau ca add-on, dar Nwn2 e tot sub Nwn1 ca poveste si gameplay. Kotor 2 iar, mult sub Kotor 1, incalca niste reguli clasice ale RPG-ului. Ambele pline de idei misto (Kotor 2 – sistemul de alegeri real time, in Nwn2 intoarcerea la origini si la stilul Baldur’s Gate), dar excesiv de incarcate cu bug-uri la lansare. Si New Vegas a fost sub Fallout 3, desi imi aducea multe din elementele de FO2 care-mi lipseau. Alpha Protocol zace in Steam de cand l-am luat la vreo 4 euro si ceva. Sa-l incerc?

    Pentru mine Obsidian urmeaza traiectoria: lanseaza joc neterminat => lanseaza opt patch-uri => jocul e jucabil.

    Troika: Vampire The Masquerade Redemption ESTE un joc mult mai bun. Sunt complet de acord cu tine. Eu n-am putut jucat Bloodlines la lansare. M-a prins excelent jocul dupa 9 patch-uri oficiale si 3 patchuri ale comunitatii. Asta apropo de jocuri neterminate…

    Temple of Elemental Evil mi s-a parut cel mai prost RPG jucat de mine in perioada aia, tocmai datorita inceputului. Am mai avut colegi care ziceau aceeasi treaba: treci bah de primele ore, dar n-a mers. La fel si Sacred, unde n-am putut juca mai mult de 2 ore, in ciuda graficii simpatice si usor old school.

    Bioware: Aici suntem pe aceeasi lungime de unda. Nwn + Add-onuri + Kotor si cam aia a fost. Jade Empire a fost asa si asa. Mass Effect 1 a fost bun, dar doi a fost un shooter de console, iar Dragon Age mi s-a parut o jignire la adresa RPGistilor old school. DA2 a fost o jignire la adresa oricui avea o tastatura. Nu sunt inca morti, deci cred ca le dedic un capitol special.

    Bethesda: De acord. Primele trei Elder Scroll-uri si in special Morrowind, au fost bestiale. Oblivion a fost simplist, dar add-onul, Shivering Isles e probabil cea mai misto chestie vazuta in ultimii ani pe un RPG intr-un astfel de setting. Altfel, Skyrim am auzit ca spala multe din pacatele Oblivion, desi si asta e pentru consolisti.

    Ion Storm e prin partea a treia programat, tocmai pentru Anachronox si Deus Ex (un joc care a copiat niscaiva elemente de la Deus, un joculet uitat si facut de compania franceza Silmarils). Am vorbit despre ei la capitolul John Romero 😀 (tot sub firma lor au aparut si Daiktatana si Dominion)

    Heroes a avut ca succesor spiritual King’s Bounty-ul refacut de rusi. Desi nu e tocmai Heroes, e ceea ce mi-as fi dorit eu de la un Heroes V (questuri organice, eroii se simt ca niste eroi etc).

  • Romania Inedit: Eu as face-o si acum, dar nu-mi permite timpul.

  • Dintre astea am jucat doar Heroes si Might and Magic. Parca si putin Dungeon Keeper. Pe vremea aia eram ahtiat dupa genul adventure, ti-am citit si articolele din linkuri si mi-ai facut o pofta nebuna de Monkey Island. Stiu ca n-ai scris in mod expres despre el, dar acolo m-a dus gandul 🙂

  • Pai joaca remake-urile ca-s foarte ok (Special Editions adica).

  • Am vazut ceva cu niste episoade, de alea vorbesti? Sau remake-uri la clasice?

  • @Whisperer: ai dreptate cu bugetele reduse, dar pentru mine conteaza mult factorul “imersiune in poveste”, fara grafica cat de cat si voci sau macar sunet calumea nu reusesc. Din cauza asta nu prea imi plac adventure independente sau freeware. Ceva recent pe care l-am butonat doar vreo ora la capitolul ieftin dar pare misto este Alpha Polaris.

  • Pare dragut Alpha Polaris. Imi aminteste mult de primul Men in Black, de la Gremlin:

    http://www.mobygames.com/images/shots/l/513834-men-in-black-the-game-windows-screenshot-checking-outside.jpg

    Desi gamespot i-a dat rating mic, mie chiar mi-a placut jocul. Motivul? Primul meu joc original, cumparat din Anglia de taica-meu. Really good stuff!

  • @kross, Alpha Protocol il incerci numai daca vrei un Mass Effect 1 cu mai mult “choice & consequence” (de fapt ME1 avea doar doua alegeri daca imi aduc bine aminte, AP are cel putin 10) si cu un protagonist tolerabil. NU e un RPG, dar mi-a adus aminte de rpg-urile de altadata in care erai fript daca nu iti dezvoltai un anume skill. Am auzit ca asta e valabil si in Deus Ex : Human Revolution (care are bosi exact pe stilul Alpha Protocol), dar nu prea mai am timp sa ma conving. Ca “cinematic game” iarasi mi se pare mult peste ME1. Cred insa ca nici cu singurul patch nu au fost corectate unele bug-uri mortale, asa ca va trebui sa modifici niste .ini-uri (dar asta e tot farmecul pana la urma :D). Minigame-urile (hacking, lockpicking) pot fi enervante daca nu esti genul “completionist”, dar in cazul asta nici n-o sa afli cateva twist-uri la final. Iar ca plus, dialogurile time-based chiar te baga in atmosfera. Doar esti “speshul agent”, ce naiba.

    Cat despre Mass Effect 2, ce sa zic. Finalul mi-a amintit de filmul Serenity (din care au cam copiat la greu unele elemente), deci tot le-a iesit ceva. Fata de finalul primului, care mi-a amintit de…Kotor 1 🙁

    In cazul in care nu te-a enervat camera din Nwn2, ai incercat modurile de pe nwvault? Am jucat vreo 3-4 (Trinity e superb) si pot zice ca sunt mult peste cele pentru Nwn1 – asta desi toolkit-ul e mult mai greu de invatat. De-asta prefer Nwn2-ul (eh, si pentru ca se apropie foarte mult “the best possible Baldur’s Gate 3”).

    In rest, am jucat si Amnesia si King’s Bounty. Pentru primul nu am avut nervi (CEL MAI terifiant joc EVER), iar al doilea era prea lung. Dar am jucat Penumbra si le-am terminat – foarte Lovecrafty.

  • Whisperer: ME1 compensa printr-o poveste si un setting decent. Lore-ul era iar ok si personajele clonate dupa Kotor. De-asta mi-a si placut. ME2 era deja action game/shooter. Asta nu m-ar fi deranjat, daca nu avea un pacat capital: nu avansa povestea. Literalmente, intamplarile din ME2 nu misca deloc povestea din ME1. 3/4 din joc adunci o echipa. 1/4 afli despre ”The Collectors” pe care-i si omori, sfarsit.

    Mie Kotor1 mi-a placut foarte mult, mult mai mult decat al doilea, desi finalul era cam ”fleosc” asa. ME1 este literalmente un Kotor1 cu setting original.

    Nu mi-am batut capul cu modurile, dar cred ca am sa o fac :).

    King’s Bounty e enorm si uneori repetitiv, iar add-onurile baga continut din greu. Amnesia are un twist fainut, desi la un moment dat, cu un sistem audio destul de ok, devine al naibii de psycho (umbrele care te urmareau incep sa viermuiasca undeva in spate).

    Speaking of Lovecraft, Call of Ctulhu 🙂 (macar prima jumatate) ?

  • @ipo, ai incercat totusi Moment of Silence? Jocul e destul de nou, grafica e ok, vocile sunt 75% ok, de muzica zau ca nu mai stiu, dar plot-ul face tot deliciul (un fel de “Mad Men” meets alien conspiracy). Fiindca iti place imersiunea am sa presupun ca nu esti maniac dupa puzzle-uri, asa ca poti sa il incerci. Nu e Longest Journey sau Syberia, dar ca poveste macar reuseste.
    Poti incerca si Ghost Pirates of Vooju Island daca iti plac screenshot-urile si umorul german “lost in translation” 😀
    Si ai dreptate in privinta sunetului. Dar deh.

  • @kross, DA. Call of Cthulhu, cati nervi mi-a facut. Dar a fost o experienta la fel de misto ca cea din Undying pentru mine – asta pana cand a dat-o in tampenii cu J. Edgar Hoover si monstri uriasi. N-am apucat niciodata sa joc cealalta jumatate, dar pe hartie cel putin a avut un design genial. Imi aduc aminte si-acum scena din hotel in care trebuia sa te aperi de inbreds 😀

    Acum ca stau sa ma gandesc, aceeasi parere o am si despre American McGee’s Alice (n-am apucat Madness Returns).

    PS. Citeam cu pofta povestirile lui Lovecraft pe vremea cand nu stiam ca Borges e Lovecraft++.

  • Da da, scena in care trebuia sa blochezi rapid o usa si apoi sa fugi ca dementul pe balcoane 🙂

    Undying e regele shooterelor 1st person.

  • @Whisperer: Moment of Silence mi-a placut, chiar a avut o idee misto, nu te prindeai ce sens are titlul pana aproape de final. 🙂
    Ghost Pirates l-am jucat pana aproape de jumate, dar din motive familiale pe care ma abtin sa le dezvalui l-am intrerupt. Da, sunt unul din aia care joaca adventures la doua maini, cu prietena langa. 😀
    Din ce a aparut recent vreau sa incerc unul cu teme de mediu, nu mai stiu cum ii spunea, avea review-uri bune.

  • @ipo, chiar vroiam sa-l mentionez pe ala, A New Beginning (nu?), in scopul “n-are rost”. Daca ai vazut review-ul de pe adventuregamers si ai zis sa-l incerci, merita sa stii ca e mai pretentios decat Gray Matter la capitolul resurse (desi nu pare din screenshot-uri) si ca mai bine foloseau un text-to-speech decat actorii aia din versiunea in engleza. Mai ales cand trebuie sa interactioneze mi se par jenanti. Ca puzzle-uri e ok – din ce-am vazut eu in primele 2 ore deja era unul cat de cat – dar m-au enervat la culme eroina si chestia cu “save the planet” si am dezinstalat. Pacat de potentialul irosit.

  • @Whisperer: de ala vorbeam, si de la Adventuregamers pornisem. 🙂 Eu cred totusi ca o sa il incerc, avand in vedere ca am jucat tot ce m-a atras din review-uri in ultimii 2 ani.
    PS: pacat ca nu exista in .ro o comunitate de jucatori de adventure. Pe CG e jale la capitolul asta si in rest bate vantul. Bine, bate vantul si pe site-urile de afara de o vreme… 🙁

  • Ehe … heroes – ce vremuri, am jucat in disperare heroes 2 si heroes 3 – cele 3D nu m-au impresionat. Sincer imi este dor de un joc 2D ca la carte – adu-ti aminte de Alladin, Jazz Jackrabit, Warcraft 2, grafica aia “Cartoon” era delicioasa. Apropo – s-a mai facut asa ceva in ultimii ani?

  • Da, constant, in galeata jocurilor ”indie” 🙂

  • Any tips :D?

  • Pai cam depinde ce vrei. La capitolul strategii, prea multe lucruri 2D ”full flavour” n-au prea iesit (mi-au placut jocuri gen Royal Envoy si Be a King, dar sunt mai mult puzzle). Pe alte planuri, sunt recomandari la greu (numa Steam-ul ce geme de titluri independente….o super recomandare ar fi Bastion, urmata de Limbo)

  • Nu ştiu ce-a fost cu mine, dar la Fallout n-am reuşit vreodată să mă concentrez. Îl jucau prietenii, cu mine de faţă, mă uitam ca la maşini străine. Am încercat să-l joc, după vreo 10 minute am renunţat. Cred că pur şi simplu nu eram făcuţi să ne distrăm îmăreună 🙂
    Da’ cred că mă apuc să mai bag un Heroes 2. De la H3 am fost dezamăgit 🙂

  • In prima faza nici eu nu l-am apucat, pentru ca-mi parea cam greoi si mult prea ”diferit” (da, exista si sentimentul ala 🙂 ).

  • Yeap, ceva de gen :))

5 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.