De la intelepciunea populara la poezia postmodernista, de la arhitectura la filmele porno, usa joaca un rol vital in imaginarul colectiv.

Conform unor prafuite proverbe, la usa iti bate fie norocu, fie lupul. Asta daca nu cumva esti usa de biserica. De la straini la crestini, toti asteapta sa le deschizi usa, iar umblatul din usa in usa e considerat o rusine. Daca esti barbat si ai gasit ce cautai, tot ce lipseste este sa o iei in brate si sa o…treci pragul. Pana si jurnalistii indiscreti sunt de multe fortati sa intre pe geam, odata dati afara pe usa. Cadru din patru lemne sau arcada gotica, de ce ar fi usa atat de importanta? Raspunsul e mai evident decat un spion roman infiltrat in Uganda. O usa e o promisiune. E trecerea pe care o astepti sau, in cazuri mai modeste, e o simpla schimbare. E dorinta de altceva.

Exista insa usi in spatele carora nu te asteapta nimic, poate doar stupoarea de a le fi trecut pragul. Din pacate, constient sau nu, multe usi TREBUIE deschise. E un proces normal. Educatie, job-uri, relatii, oportunitati: vrei nu vrei, trebuie sa ajungi in camera cealalta. Asta daca nu cumva te-ai indragostit de posterul cu Superman si de trezitul la ora 12.00. In cazul ala, poti sa pui lacat la usa podului si sa astepti cu frica primul fir de par alb. Daca ai insa alte planuri, vei descoperi ca multe din usile montate entuziast de ceilalti sunt de fapt portaluri magice catre lanul de coceni. Lucul asta este valabil mai ales pentru usile lustruite de mainile dibace ale statului si ale celor care-ti “vor doar binele”.

(Cam asa ceva, dar tricolor)

Nu, n-o sa ma vait despre usile inchise care impanzesc in Romania, pentru ca simt ca ai mei cititori au depasit nivelul. Ma mira insa si acum numarul imens de usi care nu duc nicaieri, atat in sens metaforic, cat si intr-un sens cat se poate de concret…arhitectural. In sens concret pentru ca mofturile creative si lipsa de planificare au creat zeci de pasaje fara viitor. Prima astfel de usa am observat-o cu doua decenii in urma, pe la vreo 6-7 ani. Era o usa noua, lacuita si plasata in autogara orasului in care m-am nascut. Odata deschisa, am realizat ca pazea o camera de maxim jumatate de metru adancime, o simpla sapatura in zid. Explicatia administratorului? ”Aici va fi noua toaleta, dar n-am terminat de spart zidul, ca e zid gros”. Cam aceeasi reactie s-a putut citi pe fata mea cu ani mai tarziu cand, cazat la o cabana, am gasit o usa falsa, plasata pe lateralul unui zid. Explicatia proprietarului? “N-aveam usa din spate si ne-am gandit sa fie totusi ceva….de forma.”

Din pacate, tendinta asta domina spatiul public romanesc. Se construiesc usi, se lasa deschise si se invita audienta la o bizara intalnire cu zidul. Dezbaterile trateaza ore in sir probleme care nu au fost ridicate. Autostrazile se inaugureaza inainte de a fi practiabile. Regiile statului au consilii de conducere si site-uri de mii de euro, desi nu au sedii sau angajati. Complexele imobiliare au usi la camere, dar nu au podele. Linii de metrou inexistente au info chioscuri complet functionale, cu angajati platiti sa raspunda la intrebari. Programele de dezvoltare isi fac publicitate si accepta proiecte, desi nu beneficiaza inca de finantare. Si totul se intampla sub tutela unor oameni care fac promisiuni, le semneaza si promoveaza pentru ca ulterior sa dea o gaura in zid. Asa, de forma, ca e zid gros!

Usa devine astfel un obiect al frustrarii. Promisiunea se transforma in tragaciul dezamagirii. Mai grav, multe usi nu doar ca nu duc nicaieri, dar prezinta un pericol pentru temerarii care le deschid. Dupa ani de usi impodobite care au promis schimbarea, dar au livrat caderi in gol, nu e de mirare ca orice iala ne trezeste suspiciuni. Dupa ani de batut la usa Occidentului, e greu sa ne blamezi ca ne-am inchis in casa. Daca usa de langa noi da intr-un zid sau, si mai grav, in gol? Daca in vizor apare un vecin neinvitat? Daca in camera de langa se ascunde parsiv o inchisoare?  Mai mult, cat timp va trece pana cand la sigilarea intrarii din spate? Cat timp va trece pana cand va trebui iar sa sunam la interfon?

Cu o luna in urma, am ajuns in autogara unde in copilarie vazusem usa fara capat. Acum o puteam deschide fara grija. Nu mai lovea in neant si nici in “noua” toaleta. In spatiul aparut prin spargerea zidului si unirea cu magazia de langa era acum amenajat un supermarket. Iata deci, ca si o usa fara aspiratii poate aduce o schimbare. Fie ea si o schimbare primitiva, materiala. Prin urmare, o sa repet ce gandesc inaintea fiecaror alegeri: exista speranta si pentru usile noastre. Trebuie doar sa avem grija in mainile cui lasam cheile.

P.S: Da, stiu ca in limba romana dubla negatie se foloseste pentru intarirea mesajului, dar titlul cerea o mica licenta “poetica” (cu-atat mai mult cu cat nu e foarte original).