Tara usilor care duc nicaieri
De la intelepciunea populara la poezia postmodernista, de la arhitectura la filmele porno, usa joaca un rol vital in imaginarul colectiv.
Conform unor prafuite proverbe, la usa iti bate fie norocu, fie lupul. Asta daca nu cumva esti usa de biserica. De la straini la crestini, toti asteapta sa le deschizi usa, iar umblatul din usa in usa e considerat o rusine. Daca esti barbat si ai gasit ce cautai, tot ce lipseste este sa o iei in brate si sa o…treci pragul. Pana si jurnalistii indiscreti sunt de multe fortati sa intre pe geam, odata dati afara pe usa. Cadru din patru lemne sau arcada gotica, de ce ar fi usa atat de importanta? Raspunsul e mai evident decat un spion roman infiltrat in Uganda. O usa e o promisiune. E trecerea pe care o astepti sau, in cazuri mai modeste, e o simpla schimbare. E dorinta de altceva.
Exista insa usi in spatele carora nu te asteapta nimic, poate doar stupoarea de a le fi trecut pragul. Din pacate, constient sau nu, multe usi TREBUIE deschise. E un proces normal. Educatie, job-uri, relatii, oportunitati: vrei nu vrei, trebuie sa ajungi in camera cealalta. Asta daca nu cumva te-ai indragostit de posterul cu Superman si de trezitul la ora 12.00. In cazul ala, poti sa pui lacat la usa podului si sa astepti cu frica primul fir de par alb. Daca ai insa alte planuri, vei descoperi ca multe din usile montate entuziast de ceilalti sunt de fapt portaluri magice catre lanul de coceni. Lucul asta este valabil mai ales pentru usile lustruite de mainile dibace ale statului si ale celor care-ti “vor doar binele”.
(Cam asa ceva, dar tricolor)
Nu, n-o sa ma vait despre usile inchise care impanzesc in Romania, pentru ca simt ca ai mei cititori au depasit nivelul. Ma mira insa si acum numarul imens de usi care nu duc nicaieri, atat in sens metaforic, cat si intr-un sens cat se poate de concret…arhitectural. In sens concret pentru ca mofturile creative si lipsa de planificare au creat zeci de pasaje fara viitor. Prima astfel de usa am observat-o cu doua decenii in urma, pe la vreo 6-7 ani. Era o usa noua, lacuita si plasata in autogara orasului in care m-am nascut. Odata deschisa, am realizat ca pazea o camera de maxim jumatate de metru adancime, o simpla sapatura in zid. Explicatia administratorului? ”Aici va fi noua toaleta, dar n-am terminat de spart zidul, ca e zid gros”. Cam aceeasi reactie s-a putut citi pe fata mea cu ani mai tarziu cand, cazat la o cabana, am gasit o usa falsa, plasata pe lateralul unui zid. Explicatia proprietarului? “N-aveam usa din spate si ne-am gandit sa fie totusi ceva….de forma.”
Din pacate, tendinta asta domina spatiul public romanesc. Se construiesc usi, se lasa deschise si se invita audienta la o bizara intalnire cu zidul. Dezbaterile trateaza ore in sir probleme care nu au fost ridicate. Autostrazile se inaugureaza inainte de a fi practiabile. Regiile statului au consilii de conducere si site-uri de mii de euro, desi nu au sedii sau angajati. Complexele imobiliare au usi la camere, dar nu au podele. Linii de metrou inexistente au info chioscuri complet functionale, cu angajati platiti sa raspunda la intrebari. Programele de dezvoltare isi fac publicitate si accepta proiecte, desi nu beneficiaza inca de finantare. Si totul se intampla sub tutela unor oameni care fac promisiuni, le semneaza si promoveaza pentru ca ulterior sa dea o gaura in zid. Asa, de forma, ca e zid gros!
Usa devine astfel un obiect al frustrarii. Promisiunea se transforma in tragaciul dezamagirii. Mai grav, multe usi nu doar ca nu duc nicaieri, dar prezinta un pericol pentru temerarii care le deschid. Dupa ani de usi impodobite care au promis schimbarea, dar au livrat caderi in gol, nu e de mirare ca orice iala ne trezeste suspiciuni. Dupa ani de batut la usa Occidentului, e greu sa ne blamezi ca ne-am inchis in casa. Daca usa de langa noi da intr-un zid sau, si mai grav, in gol? Daca in vizor apare un vecin neinvitat? Daca in camera de langa se ascunde parsiv o inchisoare? Mai mult, cat timp va trece pana cand la sigilarea intrarii din spate? Cat timp va trece pana cand va trebui iar sa sunam la interfon?
Cu o luna in urma, am ajuns in autogara unde in copilarie vazusem usa fara capat. Acum o puteam deschide fara grija. Nu mai lovea in neant si nici in “noua” toaleta. In spatiul aparut prin spargerea zidului si unirea cu magazia de langa era acum amenajat un supermarket. Iata deci, ca si o usa fara aspiratii poate aduce o schimbare. Fie ea si o schimbare primitiva, materiala. Prin urmare, o sa repet ce gandesc inaintea fiecaror alegeri: exista speranta si pentru usile noastre. Trebuie doar sa avem grija in mainile cui lasam cheile.
P.S: Da, stiu ca in limba romana dubla negatie se foloseste pentru intarirea mesajului, dar titlul cerea o mica licenta “poetica” (cu-atat mai mult cu cat nu e foarte original).
Orice usa se poate deschide si duce undeva. Insa nu orice usa merita sa-i treci pragul. Experienta de viata te invata acest lucru.
Calitatea vietii nu este data de numarul de usi pe care ai reusit sa le deschizi, ci de numarul celor pe care ai reusit sa le inchizi in urma ta….
Din pacate sau din fericire, numarul de usi pe care le poti deschide e limitat (iar numarul celor pe care le inchizi e si mai mic).
Ce mi se pare mie interesant este faptul ca acolo unde un om vede o usa inchisa, pentru care trebuie sa gaseasca mai intai cheia potrivita, ca sa-i poata pasi pragul, un altul nu vede nimic, nici o usa, nici un prag de depasit…
De aceea eu imi pun mai degraba problema, daca usile exista cu adevarat, sau daca nu mintea noastra este cea care ne planteaza in calea noastra tot felul de usi si bariere…:))
Buna intrebare. Mai ales cand sunt oameni care se nasc si mor in pragul usii.
In pragul usii cui se nasc si mor? Ca ei poate ca nu-si dau seama ca exista acea usa…:))
Pai tocmai de-aia zic. Sunt oamenii aia care au oportunitatea la cativa pasi distanta, dar care se vaita mereu ca “nu au noroc”.
E un studiu pe care n-am timp sa-l caut cum ca simplul act de a trece printr-o usa si a intra intr-o camera creeaza in creier perceptia unei noi lumi – mai precis, este o schimbare mult mai mare decat ai crede. Cica de asta-i o idee deosebit de proasta sa lucrezi in aceeasi camera in care dormi (cum se intampla in NYC sau alte locuri unde real estate e expensive). Si poate de-asta, jocurile din copilarie de tip arcade in care treceai printr-o multime de camere, si-aruncai cu un topor care ucidea tot felul de mogaldete erau mult mai simbolice decat pareau 🙂
Vad ca-s mai multe studii pe tema si e intr-adevar faina zona de cercetare 🙂
“the doorway effect” – http://tmblr.co/ZOnLXy1FgjG25
Eu cred ca in Romania usa este obiect al unei promisiuni, nu un obiect al frustrarii, pentru ca multa lume vrea “sa treaca de usi”.
Unii dau si spaga pentru asta 🙂
Ha ! Ha ! Mi-a placut ff mult acest articol, chiar si dpdv stilistic formal literar. Mi s-a parut oarecum asa ca un soi de desen animat mai modern cu peisajele si personajele asa aparent 3-D facute din plastilina sau chiar mai modern, asa ca in Toy Story si Shrek !
Plastilina e o tehnica si o metafora buna 😉
Dar vad ca nu a comentat nimeni despre interdictia moralizatoare de a deschide niste usi, asa ca in basmele alea cu Barba Albastra sau chiar si Capra cu Trei Iezi, sau despre dimensiunea fantastica crestin evanghelizatoare a deschiderii usii unui dulap magic din Leul, Vrajitoarea si Dulapul !
M-am gandit sa duc discutia si in zona aia (a interdictiei – pana la urma, Cronicile din Narnia se bazeaza tot pe o schimbare/trecere), dar am zis ca e putin prea mult pentru un articol si asa cam neclar 🙂
Pai si cum ramane cu ferestrele? Nu se deschid ele cand se inchide o usa?
Nici despre sfatul oarecum exagerat de optimist (sau incurajator pozitivist) evanghelist despre D-zeu care inchide o usa insa iti deschide o fereastra !
Daca exista.
Ah, sorry, noroc cu Roxana ! Re Narnia, desigur, chiar as fi considerat oarecum usor suparator neoriginal oarecum daca mentionai tu in articol despre asta, ma gandeam mai mult la comentarii, insa articolul tau mi se pare ff misto asa cum este, zau chiar bun folcloristic relativ original in lb romana…desi chiar recent am aflat si despre estetica obiectelor inutile descrise sub numele de tomason in 1982 de catre artistul japonez Akasegawa Genpei !
Adica nu vreau sa zic cum ca te-ai fi inspirat tu din A Genpei in portiunea aia despre usile inutile, insa mi-am adus aminte cu placere si despre povestea Tomason despre care aflasem chiar recent cu ocazia unui articol de pe alt blog despre altceva, de fapt o recenzie a unei piese de teatru contemporan german numita Hoti, de dna Dea Lohar ! Dau link aici la articolul respectiv, unde am povestit eu ce aflasem despre ideea chiar de oameni Tomason, nu numai obiecte Tomason, (desi ma rog ideea despre oameni obiecte nu e neaparat la baza una peiorativa rau intentionata desi poate suna cam aiurea venind de la
japonezi si nemti, insa A Genpei vorbeste cu admiratie si empatie amicala despre obiectele Tomason, cat despre Dea Lohar habar nu am ca nu am vazut piesa), dar nu dau linkul asa ca reclama aiurea, doar pt ca am povestit in comentarii acolo despre ce aflasem cu Tomasonii, ca sa scutesc lumea sa dea Google daca e cineva curios.
blog.claudiuconstantin.ro/hot-de-teatru/
Ma onoreaza comparatiile 🙂 (sincer, mi-ar fi placut sa ma inspir dintr-o parte din oamenii si curentele pe citate in general in comentarii :P)
Ha ! Ha ! Cand Harry a legat calitatea vietii de nr usilor inchise in urma, eu imediat m-am gandit cum trebuia mama sa ma atentioneze sa inchid usa din spatele meu daca ieseam dintr-o camera unde era geamul deschis ca sa nu se faca curent, dar chiar si de sfatul de securitate generala bine intentionat de a nu uita sa inchidem bine, si chiar sa si incuiem acum in zilele noastre, usa principala a casei sau apartamentului pe care il parasim ! Deci la inceput m-am cam mirat ca tocmai Harry poate oferi o opinie cum ca securitatea sporita duce la un grad mai mare de calitate a vietii, lucru pe care eu nu il disput,doar ca ma mirasem ca ar impartasi si promova chiar Hary aceasta opinie, numai ca pe urma mi-am dat seama ca el nu se gandea probabil la securitate cand facuse acel comentariu, ci probabil la a avea cat mai multe experiente complete in spate.
Rudolph,
:))) da, ma refeream la lucrurile pe care le ducem la bun sfarsit in decursul vietii noastre, care ne cresc self esteemul si ne aduc satisfactii si bucurii.
La fel se intampla insa si in plan afectiv-emotional: calitatea vietii creste daca reusim sa inchidem, marilor si micilor suferinte de care nimeni nu scapa, usa in nas…
Uneori cred ca tine totul de perspectiva, de ce spun asta? pentru ca ura poate fi dragoste si invers, conteaza uneori pur simplu intre cine se raporteaza emotile… ca sa zic asa.
Ura de cele mai multe ori nu vine de la sine, vine datorata relatilor dintre oameni.
Asa ca usirile inchise pot fi niste doze de realitate pentru alti, insa fiecare o i-a asa cum vrea.
un articol despre usi… care duc sau nu undeva, care are implicatii adanci psihologice si subintelesuri nu doar politice, intr-un moment in care toti avem nevoie de speranta, cultura si viziune. L-am savurat litera cu litera si pentru fiecare dintre ele iti Multumesc fiindca a fost o altfel de relaxare