Eroi, pagani si imnuri gotice

Pentru ca v-ati manifestat in numar coplesitor dorinta de a citi noi recenzii muzicale, m-am induplecat intr-un final sa dau curs rugamintilor. Articolul asta e pentru voi, doritorii de metal…pentru toti trei!

Daca luna trecuta ma vaitam ca metalistii s-au cam inmuiat, n-as putea spune ca eu am ramas tocmai “true” – asta ca sa parafrazez un mosulet care la 60 de ani inca se imbraca in spandex. Cu alte cuvinte, efectele imbatranirii si maturizarii (as vrea eu) se vad si in playlist. Asta nu inseamna ca mi-am schimbat preferintele, ci ca ponderea lor e diferita fata de ce imi ofereau obsesiile trecutului.

Chiar si asa, exista trupe pe care le-am urmarit inca de la primele aparitii si despre care nu ma pot abtine sa nu-mi dau cu parerea. Albumele aruncate aici apartin unor astfel de trupe.

Sabaton – Heroes (2014)

Heroes - Cover

De la ultimul Heroes, mai toti ascultatorii au avut asteptari mari. Nu atat pentru ca Sabaton e genul de trupa care a gasit o nisa interesanta si a muls-o pana la epuizare, ci pentru ca asta este primul album inregistrat integral in noua componenta. Dupa interesantul si oarecum diferitul Carolus Rex, suedezii se intorc la stilul care i-a consacrat: un power metal influentat de anii 80′ si punctat cu vocea de fierastrau a lui Joakim Broden. Dupa ce materialul precedent a dedicat ode vechilor regi ai Suediei, Heroes se intoarce la tematica preferata a trupei: Al Doilea Razboi Mondial.

Spre multumirea fanilor si linistea solistului, inlocuirea a patru membri din trupa nu a distrus potentialul creativ al celor doi ramasi (responsabili de altfel si pentru compozitii). Heroes este un album solid, lucru demonstrat din plin si de cele doua single-uri: To Hell and Back si Resist and Bite. Respectivele piese sunt cam si cele mai bune de pe album, desi Night Witches, Soldier of Three Armies si Far From The Fame merita la fel de bine un loc in playlist.

Pe langa faptul ca Broden canta din ce in ce mai mult si zbiara din ce in ce mai “melodic”, albumul mai contine o mica ciudatenie, si anume o balada. The Ballad of Bull e o aparitie ciudata in discografia Sabaton pentru ca, spre deosebire de alte “balade” de-ale suedezilor (Light in the Black, Purple Heart), piesa asta nu erupe in coruri epice si chitare zgomotoase. Este chiar o…balada. Daca aveti editia speciala a albumului, merita sa acodati ceva timp si pieselor bonus, mai ales cover-urilor Metallica si…Battle Beast (o formatie tanara, dar promitatoare).

Per total, desi ma asteptam ca muzica trupei sa mearga intr-o alta directie dupa Carolus Rex, nu pot spune ca Heroes are o problema. Este un album bun care va multumi vechii fani Sabaton. Pana cand o sa ajungeti la propriul verdict, va las cu To Hell and Back, o piesa dedicata lui Audie Murphy, unul dintre cei mai decorati eroi din Al Doilea Razboi Mondial. Piesa ii surprinde perioada de depresie si dependenta de dupa razboi.

Elvenking – The Pagan Manifesto (2014)

The Pagan Manifesto

Elvenking e una dintre trupele pe care mi s-a pus pata in liceu si pe care le-am urmarit multa vreme. Fidelitatea mea auditiva s-a datorat nu doar curiozitatii de al vedea pe adolescentul Damnagoras crescand (solistul s-a alaturat trupei in 1998, cand avea doar 17 ani), ci pentru a testa cat de mult ma pot dezamagi compozitiile lor ulterioare. Dupa un prim material care parea sa fi dus reteta Skyclad, inspiratia trupei, intr-o directie noua (un folk metal melodic si bine punctat de vioari), Elvenking au continuat cu albumele Wyrd si Winter’s Wake, ambele foarte bune, desi al doilea n-a beneficiat de prezenta lui Damnagoras. Apoi a urmat The Scythe, o schimbare ciudata si mai comerciala, cu elemente de metalcore si growling destul de iritante. Lui i-a urmat un album acustic acceptabil si doua albume mediocre. Red Silent Tides si Era au dus trupa si mai mult intr-o zona unui sound generic cu mici momente de claritate, sound punctat de un solist care se incapatana sa nu cante, desi abilitatile il recomandau.

Ei bine, The Pagan Manifesto e albumul pe care vechii fani il asteptau. O intoarcere la sonoritatile initiale ale trupei. Un album curat, cam prea vesel pentru genul caruia ii apartine, dar bine lucrat si foarte ascultabil. Daca Elvenlegions, piesa aleasa pentru promovare, nu m-a impresionat, The Pagan Manifesto mi-a rezervat cateva surprize. Nu, nu-i vorba de epopeea de 12 minute numita King of the Elves, de interesanta Witches Gater sau de instrumentalele inedite (recomand aici Cyfarwydd, piesa bonus). Vorbesc despre piese ca The Druid Ritual of the Oak, Moonbean Stone Circle, balada Towards the Shores, excelenta Grandier’s Funeral Pyre si progresiva Black Roses for the Wicked. Piese unde italienii par sa fi gasit echilibrul intre chitare electrice, vioare si voci inalte. De altfel, mai tot albumul seamana la nivel de compozitie si structura cu ce puteam asculta pe Wyrd si Winter’s Wake. Cateva tipete (pe The Solitaire, de exemplu) si pasaje de umplutura mai sunt, dar, per total, The Pagan Manifesto suna excelent.

Fata de cam tot ce au scos in ultimii sapte ani, ultimul album Elvenking este mai bine produs, mai melodic si mai aproape de revolutia promisa la inceputuri (exista chiar si o piesa pe tema “revolutiei pagane”). Elvenking vin in Romania in octombrie. Pana atunci insa, playlist-ul nostru poate mesteca in voie The Pagan Manifesto.

Macbeth – Neo-Gothic Propaganda (2014)

Cover

Macbeth sunt o trupa italiana care a pornit cu un sound destul de greu (similar primelor albume Theater of Tragedy) si, dupa cateva schimbari de componenta, a evoluat spre o muzica similara cu cea a conationalilor de la Lacuna Coil. Diferenta ar fi ca aici ambele voci, atat cea feminina, cat si cea masculina, sunt bune. Andreas se poate plimba intre grohaiala si accente de tenor, pe cand Morena placuta si suficient de clara, chiar daca uneori vocea ei pare destul de comuna.

In mod normal nu cred ca as umple paginile cu recenzii la trupe precum Macbethm dar s-a intamplat ca oamenii astia sa fie pe un CD la momentul potrivit si sa tot revina ocazional printre preferinte. Neo-Gothic Propaganda este, din pacate, un album destul de monoton. Spun din pacate pentru ca trupa n-a mai lansat nimic nou timp de sapte ani si vechii fani aveau asteptari mai mari. Daca pe piese precum Scent of Winter combinatia de riff-uri grele si voci in tandem functioneaza foarte bine, pe altele compozitii ritmul se lupta din rasputeri sa combata plictiseala. Albumul pare intr-adevar inchegat si muncit, dar parca nu ofera schimbarea de care Macbeth avea nevoie. Trupa a ajuns sa semene destul de mult cu nemtii de la Xandria. Asta ar fi un compliment, daca am fi in 2005.

Pe Neo-Gothic Propaganda exista totusi piese pe care ar merita sa le includeti in lista. Recomand The Archetype, Dogma si Void of Light, daca aveti timpul si cheful.

As fi vrut sa mai dezbat aici si alte materiale precum Raided Land, de la Human Fortress, o trupa care in 2004 a dat poate unul dintre cele mai bune albume power metal scrise vreodata pentru ca ulterior sa se piarda in schimbari de componenta si materiale neinspirate. Pot spune ca acum, daca tot e epoca revenirilor, germanii au redevenit o ”fortareata umana”. Jioti Parcharidis s-a dovedit greu de inlocuit, dar eu cred ca noile piese demonstreaza ca Human Fortress si-a regasit intr-adevar formula. Daca mai aveam “spatiu” pe blog, as mai fi scris si despre ultimul album Arkona si poate despre ultimul Edguy (cu tot cu ciudatul lor cover Falco si referintele la Steve Harris). Inca putin si va povesteam despre cum s-au hotarat Sonata Arctica sa faca din nou muzica. Despre asta insa, cu alta ocazie.

P.S: Ma gandeam sa ridic din nou problema clipurilor de doi bani care nu fac decat sa scada valoarea unor piese. Inteleg ca nu sunt bani pentru a ilustra versuri despre batalii, odisee sau dragoni, dar parca as prefera sa nu vad de fiecare data trupele filmate intr-un beci cu pitici din After Effects deasupra capului.

49 Comments

  • hai bre, ca n-om fi decat 3.
    De pe albumul celor de la Sabaton auzisem decat Resist and Bite, care mi se pare decenta. O sa-l incerc maine cam pe tot, desi cred ca sunt slabe sanse sa mai ajunga la sound-ul ala epic de la Primo Victoria sau Panzer Battalion

  • Eu cred ca din multe puncte de vedere l-au si depasit (nu pe albumul asta, ci in general), doar ca, mergand pe aceeasi linie de ani de zile, factorul “wow” s-a cam dus. Cand am dat prima data de Primo Victoria (albumul) am fost literalmente dat pe spate 🙂

  • Hmmm, interesant outlook, desi consider noul Sabaton mai slabut decat Carolus Rex. Cred ca va mai trebuii sa asteptam un album pentru a vedea daca noua componenta se va inchega.

    Vad ca iti place power metal-ul. In contextul asta, iti recomand noul album Ancient Bards – A New Dawn Ending. Nu cred ca te va dezamagi. Tot in materie de power metal recomand mai noii Shear – Katharsis si pe cei de la Dawn of Destiny cu un album concept fantastic FEAR (Forgotten, Enslaved, Admired, Released).

    Alte mentiuni: noul Vanden Plas, noul Gamma Ray (nu mai sunt ce au fost dar materialul e decent), noul Insomnium, noul Primal Fear si noul Xandria.

    Am facut o lista cu albumele mele favorite ce au fost lansate anul asta: http://metalstorm.net/users/list.php?list_id=3613 check it when you have time.

  • As spune ca prin liceu si primii ani de facultate imi placea inca power-ul. Acum am ramas cu cateva trupe de power metal (Blind Guardian, Running Wild, Grave Digger – filonul german, Sabaton, Alestorm – pirate metal, ca si la Running Wild, dar tot power e) si ceva mai multe de viking, pagan si folk (Ensiferum, Equilibrium, Eluveitie, Elvenking, Korpiklaani) + cateva din zone mai extreme. In rest: oldies, muzica martiala, alte genuri. Ma mai prinde ocazional si cate un experiment de tip Machinae Supremacy (SID metal?).

    Ultimul Insomnium l-am ascultat si nu e rau deloc, la fel si ultimul Primal Fear, chit ca nu prea ma mai incanta trupa. Vanden Plas si Gamma Ray nu si probabil ca pe ultimii nici n-o sa-i pun pe lista (Gamma Ray has never been my cup of tea).

    Ancient Bards suna interesant (imi aduc aminte de Battle Beast). Am luat si Dawn of Destiny, sa vad ce e cu ei. Shear vad ca-s mai agresivi, putin spre Sister Sin, desi as prefera a doua trupa.

    Cum spuneam, in momentul asta nu prea mai bag exclusiv metale (mai ales ca nici nu mai scriu la reviste online de gen). Am constatat ca, exceptand cateva trupe prinse pe la inceputuri (Elvenking, de exemplu – i-am ascultat de prin 2002, printr-un super noroc la vremea aia), nu prea mai suport solistii care canta in falsetto si power metal-ul “simfonic” (mai ales trupele super generice de tip Hammerfall sau proiectele lui Luca Turilli).

    Am mai retinut Evenoir-ul si ultimul Enthroned din lista ta. Poate o sa le dau o ascultare cand imi fac putin timp 🙂

  • Sfatul meu e sa dai o ascultare si ultimului Triptykon. Daca ai avut vreodata vreo afinitate catre stilul Celtic Frost (mai cu seama pe Monotheist), o sa iti placa Melana Chasmata. Nu stiu daca exista o muzica mai expresiva ca cea a lui Tom Fischer.

    Din lista mea… nu prea stiu ce sa iti mai recomand. Pana acum, in materie de power metal mi s-a parut slabut anul asta. In schimb in materie de thrash metal au fost niste album bune (Holy Moses, Nocturnal Breed, Mekong Delta, Prong). Ti-as mai recomanda albumul de debut Rise of Avernus.

    Ah, si daca iti plac Children of Bodom si ceva Wintersun, recomand Whispered cu noul lor album Shogunate Macabre.

  • Whispered s-a notat. Vad ca ai bagat si Van Canto printre trupele alea. Am cam renuntat la ei de la al doilea album. Sunt simpatici, interesanti, dar dupa 2-3 piese ti se ia 🙂

  • Tot cautand printre trupele astea, am descoperit Starkill 🙂

  • Am bagat si Van Canto dar sincer, cam de umplutura. Imi plac pentru ca reprezinta un gimmick interesant, dar primele albume sunt net superioare. Am o afinitate pentru noul album deoarece asta a fost prima mea experienta cu ei. Si da, si Starkill is buni, dar imi place mai mult primul lor album sub numele Massakren.

    Si Delain a lansat un album foarte bun, cel mai bun de la Lucidity incoace.

    In rest… mai sunt niste lansari ce nu le-am inclus inca (trb sa fac un update) cum ar fi noul album Castle – Under Siege, noul Agalloch – The Serpent & The Sphere sau noul Doom:VS – Earthless.

    Mentiuni: NeraNature – Disorders (un gothic rock modern a’la Lacrimas Profundere dar cu voce feminina).

  • P.S. Astept nou album Mayhem dupa 7 ani! Deja au publicat primele 4 piese de pe disc si suna ca o combinatie intre stilul de pe Ordo ad Chao si o infuzie de industrial similara pe primul si singurul album Thorns. Mayhem e singura trupa de raw BM care nu m-a dezamagit in niciun experiment. Niciun album Mayhem nu seama cu precendentul.

  • Delain am vazut live si am si ascultat, dar cum spuneam: power-ul cu tenori si power-ul cu vocal feminin…nu prea ma mai prind. Aggalloch-ul l-am ascultat, dar nu prea mai pot reveni la mood-ul ala desi imi place insa structura compozitiilor – au muncit ceva. E vorba mood-ul de a asculta piese lungi la propriu si la figurat. Imi place totusi prima bucata de pe album: Birth and Death of the Pillars of Creation.

    Mayhem nu cred ca o sa ascult, dar ma bucur sa aud ca inca mai produc material 🙂

  • N-as numi power metal ce fac Delain. E mai degraba un fel de symphonic gothic metal cu ceva influente moderne din alternative/industrial (cam pe model Within Temptation, mai precis pe albumul The Heart of Everything).

    Da, stiu ca ziceai cu ceva timp in urma ca nu te mai prea pasioneaza melodiile lungi din zona doom-ului (MDB), dar Agalloch merge pentru ca au acel ceva ce parca te face sa iti doresti sa fie cat mai lunga experienta. Asa m-am simtit ascultand The Mantle si Ashes Against The Grain. Ultimul e putin mai diferit, in sensul ca au redus influentele neofolk (dar au pastrat linii melodic asemanatoare, pasaje acustice clar influentate de muzica folk), aproape ca au eliminat partile vocale clean si s-au dus pe o zona mai heavy ceea ce nu e un lucru rau, doar ca eu nu cautam un mod de a canta mai dur, ci acea atmosfera de tip ‘ethereal’ de pe primele discuri, atmosfera ce a fost afectata de lipsa elementelor neofolk si de lipsa unei prestatii vocale clean. Nu vreau sa insinuez ca albumul e slab, nici pe departe, doar ca o fateta a trupei la care nu ma asteptam sa o abordeze. Cu alte cuvinte, s-au bazat prea mult pe stil, decat pe substanta de data asta.

    Daca nu suport melodiile lungi, atunci nu o sa te incurajez sa ascult Nadja. :))

  • Eu n-as numit gothic metal ce fac Within Temptation (desi incepusera altfel), Edenbridge, Nightwish, Delain, Epica, Leaves Eyes, Xandria si altii (care nu-s toti in aceeasi oala, asa cum nici Theatre of Tragedy n-au fost in oala cu ei). Mai toti au influente de gothic, doom si altele, dar prin gothic metal m-am gandit intotdeauna la Paradise Lost, Moonspell si altii. Am impresia ca denumirea de gothic metal s-a prins cam de cand Nightwish au inceput sa si-o asume si lumea a inceput sa asocieze power metalul cu vocal feminim cu “gothic metal”.

    Agalloch e una din trupele despre care cu greu iti dai seama ca sunt americane. O impresie similara am avut si cu November’s Doom, dar si cu Kamelot (acolo Roy Khan chiar confirma impresia asta prin originea norvegiana).

  • Nu, nu, numesc gothic ce fac Delain, WT nu mai sunt gothic de la Enter. Am spus ca WT au abordat un stil mai alternative/industrial pe The Heart of Everything care s-a materializat dupa in The Unforgiving si Hydra.

    Edenbridge in schimb nu prea e gothic, e un fel de symphonic neo-classic, avand in componenta un shredder, Lanval. Nici Leaves’ Eyes nu prea e gothic. Xandria in prezent cocheteaza cu un stil symphonic power metal similar celui abordat de Nightwish pe Oceanborn si mai ales Wishmaster (desi pe Sacrificium incearca impace fanii primelor 4 albume cu stilul de pe ultimele 2).

    Dupa mine, cei ce au sunat gothic metal pentru prima data au fost cei de la Type O Negative, desi aveau si niste influente dintr-o trupa anterioara (Carnivore, crossover thrash) dar si de la Black Sabbath (doom metal). Paradise Lost a inceput sa sune a gothic metal cu albumul Gothic (1991 parca), debutul a fost un fel de death/doom abraziv dar foarte random as putea spune.

    Nu stiu precis cine si-a asumat prima data indetitatea asta, cert este ca Nightwish au sunat a gothic in 2 randuri, pe debut si pe Century Child si Once.

    Total de acord cu Moonspell.

    Cat despre Agalloch, November’s Doom si Kamelot, toate canta genuri muzicale ce nu au fost niciodata populare in SUA. Power metal-ul e popular in Europa, America de Sud si Japonia. Doom-ul a cam inceput sa isi piarda din influenta in vest dar e inca foarte popular in Estul Europei. Agalloch sunt populari cam peste tot pentru ca si-au gasit propriul stil.

  • Dadeam exemple de trupe de power cu vocal feminin pe care lumea pune aiurea stampila gotic. De acord cu Type O Negative si altele, dar tot nu vad cum poti baga trupe ca The 69 Eyes (gothic rock, fara nicio legatura) si Delain in aceeasi oala. Aici nu e vorba de tine, ci de o aiureala pe care mi-o aratase un amic – sigur, nu mai am varsta si nici timpul sa dezbat pe temele astea, poate am si imbatranit, dar intre gothic metal si ce fac Delain parca tot n-as pune egalitate si clar n-as folosi gothic pentru o plaja atat de mare de genuri. Dar na, stiu ca se cam purta catalogarea asta si printre cronicarii de rock/metal de pe la noi si n-o sa stau sa o demolez 🙂

    De acord cu ultima fraza, desi Kamelot si Iced Earth (in perioada anilor 2000, cu Barlow la voce)

    Altfel, metalul si-a pierdut din influenta si poate si din baza de fani, dar nu in sensul in care lumea n-ar mai asculta, ci in sensul in care fanii nu se mai manifesta, iar media lor de varsta a crescut.

    Aprpo de albume asteptate: Sunt curios in legatura cu ultimul Deathstars si as mai vrea sa-i mai vad o data in Romania(i-am prins la un Artmania unde eram culmea, cu treaba de la munca – au cantat putin si n-au atins cam tot ce voiam sa aud).

  • Delain, ca si Within Temptation au luat-o putin pe symphonic metal cu influente moderne din zona alternativului, doar ca le ei mai gasesti niste influente gotice in sunet, mai ales pe ultimul album. April Rain si We Are The Others nu au fost gothic, dar Lucidity a fost cu siguranta.

    E usor sa pui stampila de gothic azi pe fiecare trupa daca are o femeie la vocale (apropo de asta, imi amintesc de un termen folosit de un cronicar pentru genul asta de trupe, corsetcore).

    Eu nu sunt de parere ca metalul si-a pierdut din influenta, sunt de parere ca a revenit acolo unde trebuia sa fie, in underground. Teoretic nu a avut atat de multa influenta pentru ca au fost genurile mainstream ce au atras audiente din afara spectrului rock/metal. Odata ce genul in sine a intrat in anonimitate, astia au fost primii ce l-au abandonat pentru alte genuri in voga ulterior, sau de tot. Nu sunt atat de ipocrit sa zic ca nu mi-au placut trupele mainstream, doar ca, asa cum se intampla intotdeauna in mainstream se exagereaza si automat, cand dai in exagerari si trageri de par, intri in declin.

    La concerte vad multi tineri, insa cum sunt si din generatia anilor 90 mai cunsoc metehnele. Multi din pacate nu sunt in stare sa aprecieze un show live si cat de mult inseamna o contributie baneasca pentru o trupa la un asemenea concert. E si pirateria de vina, mai ales la trupele mai mici, dar daca tot piratezi, macar mergi si sustine trupele ce vin la tine in oras sau in apropiere, iar eu fac lucrul asta. Bani de CD-uri la gusturile mele nu am, dar pot sa strang bani sa merg la 3-4 festivale/an si la alte concerte de club.

    Fani sunt, dar sunt foarte conformisti si comozi. Pot sa spun ca marea majoritate nu asculta rock/metal din pasiune. Tin minte ca am avut o cearta cu un prieten ce se prezenta ca mare fan si am vrut sa il invit la 1 Mai Rock Fest in Sibiu si am ramas masca cand mi-a zis ca nu da 30 de lei sa vada 5 trupe pe zi sau 70 sa vada 18 trupe in 4 zile… cam pe aici sunt multi din tinerii din Romania. Naiba, m-am angajat de la 17 ani doar ca sa am banii mei si sa merg la ce festival ma taie capat, am dramuit, am strans cureaua, am sacrificat multe iesiri la o bere doar sa merg. Dar se pare ca din categoria in care face parte, ne imputinam.

    Cat tot vorbeai de Artmania, o mare parte din tinerii fani metal/rock preferau sa stea in afara zonei pentru platitori. Nu erau neaparat multi, dar erau. E greu pentru generatia mea ca nu mai gasesti oameni pe care sa te bazezi. Am incetat sa mai depind de altii si ma descurc singur. In general ma duc singur la concerte si imi fac cunostinte acolo, pe loc. Decat sa stau sa ma rog de unii si de altii si sa le aud scuzele penibile, prefer sa merg pe calea solitudinii. Si sa stii ca nu e rau. In grupuri de cunoscuti nu prea ajungi sa cunosti alti oameni, dar singur ai alte oportunitati.

    Cat despre Deathstars, am ascultat ultima lor piesa lansata si mi se pare cam mediocra. Nu sunt printre favoritii mei, dar au avut niste piese bune. Ultima insa mi se pare neinspirate, sper doar ca intreg albumul sa nu fie la fel.

  • Ultimele materiale Deathstars (remix-urile, piesele precum “Metal” si “Best Of”-urile) arata o o trupa obosita. De-aia sper la o revenire in forma. All The Devil’s Toys nu-mi spune nici mie mare lucru, dar nu e nici rea. Sa vedem.

    Total de acord cu concertele. Prin facultate, o buna parte din banii de freelancing/colaborari mergeau acolo (merg si acum, doar ca efortul e mai mic si nici timp nu prea mai am pentru tot – am fost la Amon Amarth si probabil voi merge si la Elvenking, dar altfel, am cam vazut ce voiam sa vad, de la Blind Guardian, Sabaton si Alestorm, la Leonard Cohen, Eric Clapton si Bob Dylan).

    Acum sincer, si daca ai avea bani pentru tot ce vrei sa asculti, e destul de greu sa gasesti originalele in Romania, offline (Niche Records ce mai aduce) sau online (pe iTunes sau in alte surse). Astfel, ramai de multe ori cu alternativa Amazon/Shop Obscur de-afara + taxe de transport, alternativa care face ca lucrurile sa nu prea mai merite (mai ales cand e vorba de materiale stampilate cu eticheta “import”).

    Cat despre genuri: epoca de “aur” pentru power/symphonic cu vocal feminin/gothic cu vocal feminin (bine, fie :)) ) a fost pe undeva pe la finalul anilor 90′ si inceputul anilor 2000. Nu prea inteleg cum tot apar acum trupe, inclusiv romanesti, ancorate in genul asta. Daca in unele zone pot saluta orice aparitie noua (folk/pagan metal de exemplu, pentru ca genul e foarte flexibil si inca mai permite exploatarea), in zona de power metal chiar ma asteptam sa vad o schimbare. Este extrem de saturata piata si asta de ani de zile. Sabaton mi-au placut la lansare pentru ca aveau o tema interesanta si pentru ca vocea solistului evita falsetto-urile castrate. Alestorm adaugau elemente folk si un ton umoristic, iar Christopher Bowes nu a facut vreodata un efort sa cante (pentru side project si-a luat solist). Powerwolf au luat reteta clasica, au amestecat-o cu ceva imagistica black metal si in loc de soprana si-au bagat tenor (ceva ce se putea vedea la un moment dat si la Falconer, chit ca omul era si este actor de teatru). Asta e o zona unde nu e suficient sa fii bun, ci chiar esti fortat sa inovezi. De-asta nu cred ca mai aduna Luca Turilli si ai lui mai mult de cateva sute de oameni la concerte.

  • Da la PS. Din pacate. 😐

    Altfel, constat ca am cam ramas in urma cu ascultat noutati in primavara asta, mai ales dupa ce am citit comentariile de mai sus. 🙂

  • Pai piticul porno filmeaza pe bani putini, de aia apare cam in aproape fiecare videoclip de acest gen. 😉

  • Brontozaurel: Si eu am ramas in urma, dar ma mai apuca uneori rumegatul si ascultatul pe sistem “ultimul album de la…”.

    Romania Inedit: Cred ca mai degraab dragonul porno.

  • Oarecum off topic, pt ca topicul imi este total ininteligibil, daca nu scrii pt reviste dedicate muzicii, pt ce reviste scrii, ca sa mai citesc si eu diverse scrise de tine sau din alte domenii poate adresate de tine mai rar pe blog. (Daca e ceva secret nu e obligatoriu sa zici, de ex daca scrii sub un pseudonim ff secret pt reviste porno nu e obligatoriu sa zici care din ele, sau sa dai amanunte care e psedonimul tau.)

  • Nu am prea mai scris sincer. Am scris in trecut la Voxpublica, pe Bangyourbrain (revista muzicala care nu mai exista) si am mai publicat articole de pe blog si pe reactii.ro.

    Articole speciale n-am prea mai scris de ceva vreme, dar mai scriam lucruri de genul asta (primul panou):

    http://www.thesexist.ro/obiceiurile-proaste-ale-barbatilor-241.html

  • De la Deathstars mi-a placut al doilea album si piese de pe restul (single-uri). In rest, cantitate neglijabila. Pun un show bun live in schimb ceea ce le da castig de cauza.

    Prin Niche Records fac rost de CD-uri. Imi place ca au si o modalitate de a face rost de CD-uri si care nu apar pe site-ul lor. De exemplu, am primit saptamana trecuta prin ei Siebenburgen – Delictum, un album de meloblack cu teme despre vampiri (recomand, nu e un CoF sau Theatres Des Vampires).

    https://www.youtube.com/watch?v=ZpG3uBDe0T0

    De acord cu faptul ca nu s-a mai prea modificat mult power metalul din anii 90 in prezent. De acord cu faptul ca epoca de aur pentru power metal a fost anii 80-90. Insa eu sunt de parere ca mai mult power metal-ul traditional a cam expirat. in zona symphonic/folk inca se mai scot albume bune. Apoi mai exista trupe ce imbina power metal cu prog cum a fost Kamelot pe Epica si TBH, Angra pe Temple Of Shadows. Sa nu mai zic de Vanden Plas sau Symphony X.

    Cat despre noi, trebuie sa iei la cunostinta si faptul ca underground-ul romanesc e cu mult in urma fata de underground-urile Occidentale sau chiar si fata de unele state Est-Europene (mai cu seama Polonia). De altfel nu prea ai public pentru ce e nou (si nu e comercial) in zona heavy metal la noi. Dar ai public pentru thrash traditional, pentru death/thrash, pentru un gothic traditional sau power metal traditional. Asta e, dupa cum ai spus, garda veche inca domina la noi, doar ca imbatraneste. Nu s-a facut mai deloc transferul de generatii la noi, iar unde s-a facut nu se vede, ca tinerii nu prea dau pe la concerte datorita unei mentalitati tampite. N-am nimic personal cu pirateria, dar contribuie enorm la atitudinea asta. Sa nu mai spun de cate ori mi s-a spus ‘nu merita sa cumperi CD-uri cu muzica daca le poti pirata’. Astfel de atitudini ma exaspereaza. M-am saturat de indivizi ce se dau fani dar nu ar contribuii cu nimic la supravietuirea si dezvoltarea scenei. La concerte nu, la achiztionat merch nu, la promvoare nu, pai esti doar de conjunctura! Daca te pasioneaza ceva, il si sustii cumva, cat de putin o valora, tot e ceva decat nimic.

  • Am scris vreo trei articole pe tema asta si o sa mai scriu. Una e sa iti iei muzica online din surse mai dubioase (pentru ca n-ai bani sau pur si simplu n-ai posibilitatea de a o procura altfel) si sa taci, alta e sa te lauzi ca tu “iei totul de pe torrenti” (ca apoi eventual sa critici aparitiile discografice, sa-ti dai cu parerea si sa comentezi ca nu se mai scot “albume de calitate”). La fel nu inteleg cum mai poate exista piraterie pentru jocuri cand gasesti titluri pe Steam (titluri bune, dar nu neaparat recente) la 1-2 euro, asta sa nu vorbim despre Humble Bundle-uri si altele. Ok, poate ai ceva impotriva Steam/Origin/Desura si alte sisteme de gen, dar sa spui ca “n-ai cum” sau “n-ai bani”, dar sa dai 25 RON pe o saorma e cam deplasat.

    In cazul scenei metal, lucrurile sunt mai grave, dar totul pleaca dintr-o problema economica fundamentala (pe care manelistii au inteles-o si spus-o, dar ceilalti mai putin): banii inseamna valoare (si apreciere, in unele cazuri). In momentul in care esti dispus sa platesti pentru ceva, acel ceva devine valoros pentru tine, chiar daca suma e mica. Artistii stiu si simt asta. Cand ai 10 sali goale de concert si esti injurat pe forumuri de oameni care-ti fura constant muzica, iti pui serios intrebarea: De ce sa mai continui? Oare arta mea chiar bucura pe cineva? Oare ce fac eu chiar este in regula/valoros?

    https://www.krossfire.ro/din-respect/

  • Cum ti se pare Siebenburgen? Merita o recenzie? :)))

  • Am rontait vreo doua piese pana acum, dar ar cam merita 🙂

  • Sincer, o vocalista ca Kicki Hoijertz mai rar gasesti. Voce similara ca in filmele cu iele, contribuie enorm la mentinerea atmosferei ‘grim’.

    Recomand ‘Storms’, ‘As Of Sin’, ‘Thy Sister Thee Crimson Wed’ si bonus track-ul. Si restul sunt ok, dar astea ies in evidenta.

  • Retinut 🙂

  • Apropo, ai facut o oarecare legatura intre faptul ca pirateria ar putea cauza si o calitate mai scazuta a albumelor noi. Aici nu sunt intr-u totul de acord.

    Eu cred ca muzica buna se poate face si fara a avea o suma mare de bani la indemana. Sigur, poate nu la fel de elaborate (ma gandesc ca inchirerea de orchestre, producatorii si studiourile bune costa) dar mai toate trupele din trecut (anii 70-90) au inceput de jos, cu discuri self-produced pe principiu DIY. Si culmea, multe din ele au iesit al naiba de bune. Altele au pornit de la case de discuri minuscule care nu prea le oferea cine stie ce, dar tot s-au descurcat.

    Banul eventual te ajuta sa iti mai largesti putin orizontul in anumite arii pe care singur, sau intr-un colectiv restrans nu ai cum sa ajungi. Dar in mare masura, trupele din ziua azi investesc masiv la capitolul mixaj/productie.

    Marea majoritate a trupelor nu fac bani din muzica, dar scot albume bune. Apar insa si trupe ce doar urmeaza un trend, apar trupe ce obtin succes cu o reteta, si o tot repeta (vezi AC/DC sau in zona thrash, Destruction), sunt trupe care pur si simplu nu mai pot creativ vorbind sa faca ceva nou si bun in acelasi timp.

    Nu exclud sa existe si trupe ce datorita situatiei financiare mai taie din calitate, dar nu cred ca e un lucru generalizat. Underground-ul e plin de trupe ce au capacitatea sa produca albume fenomenale si cu minim efort financiar. Atata timp cat astia pot, iar altii nu, e clar ca nu banul e mereu marul discordiei. Parerea mea e ca pirateria afecteaza mai mult trupele mainstream (care in mare masura nu mai scot nimic bun de mult, vezi Metallica) decat pe cele noi la care nisa de fani tot timpul epuizeaza ce e valabil pe piata. Chestia e ca nici industria nu se mai orienteaza catre genul asta (cu mici exceptie) ca stie ca nu e profitabil. A fost pe vremuri, dar azi trebuie sa iti vinzi pielea de muzician scump ca sa produci ceva ce se vinde.

    Imi amintesc un documentar facut despre trupele glam si cum le displacea faptul ca trebuiau sa compuna balade pentru a vinde albume, care acele balade cam propulsau albumul si ajungeau de obicei pe primele locuri in charturi.

  • E adevarat ca majoritatrea trupelor isi scot banii din concerte live, dar am detaliat aici problema, una mai degraba de fond, decat de forma: https://www.krossfire.ro/ai-fura-ceva-gratuit/.

  • eu comentez doar ca să zic:
    al patrulea! 🙂

  • E bine, e bine 🙂

  • @krossfire

    Am citit putin articolul. E interesanta viziunea ta, insa mi-a placut comentariul unui gamer predatorpulse… ceva e genul. Comentariul lui mi se pare mai adus cu picioarele pe pamant si mai ales in cazul tarii noastre. Din nefericire, salariile la noi sunt facute dupa modelul capitalist de sec XIX (inainte de reformele lui Ford) atunci cand remuneratia consta doar in asigurarea unor utilitati si in asigurarea alimentatiei (si atat!). Cu alte cuvinte, a pune ceva pe masa si plata impozitelor/taxelor.

    In Romania, marea majoritate a celor activi in campul muncii (mai ales la privat) sunt platiti undeva la minim pe economie. Pai cu 850-900 de lei (200 euro) e greu sa iti permiti finantarea unor hobby-uri cum ar fi gaming-ul, pasiunea pentru muzica, vizionarea unor filme, etc. Pur si simplu ai alte prioritati, esti fortat sa ti le setezi pentru ca situatia financiara nu iti permite o alta configuratie.

    Stii, e ca si cum eu, fumator fiind, as continua sa fumez un pachet de tigari pe zi la pretul actual, stiind ca remuneratia mea e de 200 de euro. Daca sunt o persoana rationala, fie reduc viciul la minim, fie il tai de tot. Daca nu… aici e alta discutie (cunosc si astfel de elemente chiar din familie).

    M-am aflat si eu in zona asta acum cativa ani. Din fericire am remuneratie acum spre salariu mediu (mai creste din an in paste) iar acum imi permit. Dar inainte mi-era aproape imposibil. Plus ca am darul de a dramuii banul si faceam sacrificii sa pun totusi ceva deoparte pentru situatii de urgenta (poate se-ntampla ceva, o reparatie ce trebuie facuta, o cheltuiala neprevazuta si ai nevoie de bani asa incat sa nu mergi sa te-mprumuti).

    De acord ca trupele scot azi mai multi bani din concerte, desi cam si in zona asta lucrurile sunt intr-un oarecare declin. Eu zic totusi ca trupele mai au o sursa de venit consistenta, merchandise, si cand zic merchandise ma refer la orice expun trupele la standurile lor (nu doar CD-uri). Trendul asta a fost deschis de Kiss, continuat cu succes de Cradle of Filth si in prezent cred ca doar trupele neprofesioniste nu au o politica de merchandise serioasa.

    Tin minte primul meu concert CoF. Ba nene, aveau astia la merchandise de te durea capul. Tot ce vroiai si ce nu vroiai.

    Eu insa in general consider trupele care blameaza pirateria pentru ca nu li se vinde bine produsul (bine, in sensul ca nu la fel ca in trecut, mai ales in trecutul in care nu exista internet) drept trupe neprofesioniste. Iar aici ii bag pe cei de la Metallica (e celebru deja Lars Ulrich cu procesele sale) si mai nou pe cei din Megadeth, ah si pe aia din Twisted Sister.

    Metallica blameaza publicul ca nu le cumpara albumele, uitand ca alea vechi inca se vand bine iar astea noi sunt de ultima jena. Sa imi spuna mie cineva ca merita sau dau 10$ (ipotetic) pe Lulu, St. Anger, Load sau Reload, pe ala il plesnesc. Si la Death Magnetic treaba e cu semnul intrebarii, ca eu as fi facut un EP din albumul asta, avand in vedere ca 3/4 din el e gunoi.

    Megadeth la fel cu ultimul album, un dezastru total, practic cred ca si-au batut joc, dar ei doreau vanzari colosale. Poate data viitoare depuneti un efort baieti si faceti un album bun, ca daca e bun, sigur se vinde. Mai ales daca vine de la voi.

    Twisted Sister sunt mai radicali. Astia, am impresia ca de frica, vocifereaza de cand s-au reunit ca nu vor mai scoate vreun album cu piese noi pentru ca oricum ies in pierdere. Deci practic se dau batuti inainte de a incerca. Proasta miscare avand in vedere ca restul trupelor din generatia lor au mai scos macar un disc dupa reuniune si nu au avut vanzari deloc slabe (Poison, Ratt, Winger, Dokken, Stryper sau Motley Crue). Aici e mai mult decat un pesimism dus la extrem, cred ca pe undeva e si o convingere ca nu mai poti, din perspectiva creativitatii. Apoi o dai ca nu iti vine lumea nici la concerte. Pai de ce ar mai veni cand iti asculta piesele de vreo 30 de ani (aceleasi), si nu doar la concerte, ci sunt difuzate frecvent si la radio/TV? O noutate discografica, chiar mediocra in studio, poate live suna bine. Poate ar atrage lume, si public nou si ala vechi. Dar cat timp tu nu vi tu cu nimic nou, nici lume noua nu vei avea si cu cat timpul trece, interesul scade.

    Un exemplu de trupa ce a realizat ca nu e ok sa o tii tot in concerte si sa nu vi cu nimic nou e Black Sabbath. Nu au avut in Billboard niciun album pe locul 1, dar cu ’13’ au nimerit. De ce? Pentru ca a trecut 18 ani de la ultimul album iar asteptarile (mai ales ca vorbim de reuniune in formula aproape originala) au fost uriase. Lumea l-a cumparat nu ca ar fi fost un album fantastic de bun (departe de discurile din anii 70 si unele din anii 80) dar pentru ca Black Sabbath, dupa 18 ani lansa ceva nou!

    Sa inchei: la capitolul piraterie, vointa si finantele decid (pe undeva si etica, dar aici e discutabil) iar la capitolul trupe ce lalaie ca pirateria e de vina pentru vanzari slabe… eu zic sa ne uitam atent cine zice ca apoi sa tragem concluziile, ca pana acum, cine a zis lucrul asta s-a facut singur bufon, avand in vedere ce noutati au lansat (sau ce nu au lansat).

  • Aici sunt de acord cu tine: nu poti da vina pe piraterie pentru ca nimeni nu e interesat de produsul tau. Asta nu scuza deloc pirateria, dar, intr-adevar, pune declaratiile unor trupe intr-o alta lumina. Daca in cazul trupelor mici, pirateria chiar arde la buzunar, in cazul unor trupe gigantice, un album slab va ramane un album slab, fie ca pierde sau nu niste sute de mii de euro din piraterie.

  • Nu stiu nici la faza cu trupele mici. Eu zic ca pirateria mai degraba ii avantajeaza pentru ca ele au obiceiul de a scoate albume noi in editii limitate si in general raman ‘out of print’ intr-o perioada relativ scurta. Underground-ul aici isi face efectul.

    Am purtat discutii cu mai multe trupe mai mici din underground pe aceasta chestiune (Draconian, Nox Aurea, Galadriel, Ava Inferi, Trail of Tears). Ei nu produc in serie CD-uri multe, pentru ca stiu ca un numar mare de CD-uri disponibile raportat la o notorietate mica, nu se va vinde. Asa ca scot un numar limitat, daca se vinde repede mai scoate inca o serie, samd. Aici lucrurile sunt destul de clare si in general nu sunt probleme.

    De altfel nu se plang pentru ca ei stiu cum funtioneaza industria acum si veniturile lor provin din concerte si merch. Putinul ce vine din vanzarea discurilor e si el bine venit dar nu formeaza baza.

    Eu m-as astepta la o trupa mainstream sa sufere mai mult, pentru ca daca mai au si ghinionul sa scoata un album dezastru cum au facut Metallica cu Lulu, ala nici de piratat nu merita, nici nu se pune problema sa il cumperi. Sau noul Megadeth, desi are norocul ca nu s-a inventat ceva mai slab decat Lulu pana-n prezent.

  • Ma rog, trupele mici nu sunt neaparat trupe underground, zic eu, dar inteleg punctul de vedere. Si aici insa, sunt important numarul de concerte si turnee, precum si autopromovarea 🙂

    Altfel, exista trupe micute (dar totusi cunoscute) care isi asigura niste venituri (mici, dar constante) prin softuri precum Spotify sau chiar iTunes.

  • Nu, nu neaparat toate trupele mici sunt in underground, insa ele au o baza de fani loiala care sigur va cumpara albumele disponibile. Si da, conteaza mult autopromovarea si turneele. Tin minte perioada MySpace cand unele trupe chiar au avut succes datorita promovarii pe acest mediu. Acum… e cam nasol ca trebuie sa te-mparti pe diferite medii de socializare.

    Si treaba cu Spotify sau iTunes e meseriasa.

    Offtopic: Daca iti place metalul mai avant-gardist, mi s-a pus pata de cateva luni de zile pe o trupa, Ebonylake.

    Trupa asta abordeaza un blending the stiluri cum ar fi black metal, death metal, gothic/symphonic (un blend intre early Emperor, Morbid Angel pe Blessed Are The Sick si gothic avant-garde oarecum similar cu Notre Dame sau Diablo Swing Orchestra), dar le abordeaza intr-un mod total imprevizibil si as spune… schizofrenic. Exista o linie bine delimitata intre geniu si nebunie, ei bine astia se joaca constant cu aceasta limita, uneori instrumentele se sincronizeaza si iese ceva fantastic, alteori insa rezultatul este un ritm haotic.

    Ah, si vocalele. Desi nu apar la credite, trupa asta sigur a avut foarte multi vocalisti. Gasesti toate tipurile posibile de tehnici vocale si desi de cele mai multe ori sunt acoperite de sunetul instrumentelor ce formeaza un ‘wall of sound’ in anumite momente ies la iveala, insa experienta e foarte ciudata. De exemplu, pe “Licking At The Nesting’s Of Young Fledglings”, pe la mijloc, riffurile furioase a’la Morbid Angel se opresc, cazand intr-un ritm influentat de melodicitatea chitarilor acustice, creand un soi de cantec de jale care sunet e ingropat de ceea ce pare a fi o furtuna violenta ce se izbeste de faleze la mare.

    In urechea dreapta apare o parte vocala vorbita zici ca de un orc din LOTR, iar in urechea stanga o voce operatica de barbat care zici ca face jocuri de incalzire a vocii. Tendinta asta se mentine cam pentru cateva minute dupa care sunetul coboara intr-un pasaj ambiental sinistru ce dureaza aproape 4 minute.

    Pe scurt, albumul asta oscileaza salbatic in ritm, atmosfera si tempouri. Astia exploreaza limita dintre geniu si nebunie ca un schior ce face slalom pe o panta abrupta. E genul de album pe care fie il iubesti, fie il urasti.

    https://www.youtube.com/watch?v=VMWeIjeUwTQ (al doilea album)

    https://www.youtube.com/watch?v=u8oDKvSD5s0&list=PL82790D33024E4A31 (primul)

  • Nu-mi dau inca seama daca sunt geniali sau doar foarte dementi. Am un sentiment similar cu atunci cand am ascultat prima data, in liceu, Ram-Zet. Un fel de “What is this? I can’t even…oh, that doesn’t sound bad!”.

  • Daca ai sentimentul asta, atunci esti pe drumul cel bun. Si eu am inceput cu WTF!? si apoi a inceput chiar sa imi placa. De aia am spus ca au momente geniale, dar si momente haotice. Ah, si buna comparatia cu Ram-Zet, o alta trupa avant-gardista care imi place.

  • Ceea ce imi place la ei e faptul ca nu se conformeaza barierelor unor genuri sau sub-genuri si experimenteaza la greu. Nu stiu cate trupe ar fi fost capabile de un asemenea experiment. Si banuiesc ca procesul e destul de complex din moment ce intre primul si al doilea album a fost nevoie de 12 ani…

  • Cred ca libertatea vine si dintr-o libertate financiara sau ocupationala. Uite, ma gandeam sa ma joc (din nou) de-a trupa de rock/metal. Acum insa, daca as trece intr-adevar la fapte, nu as mai avea nicio miza: fara concerte, fara planuri…doar joaca intr-o sala de repetitii/studio. Iti dai seama ca daca as gasi un filon fain sau mi-ar iesi ceva, n-as fi constrans sa fac totul pe loc si poate as strange bani sa scot o chestie faina, pentru “suflet”. Tind sa cred ca asta s-a intamplat si cu oamenii astia (trupele avangardiste) in multe cazuri.

  • Procesul creativ cred ca durat mult. Trupa asta e genul acela ‘care e cel mai imprevizibil rif pe care sa abordez?’ Ai impresia ca aranjeaza totul la nimereala dar nu e asa. Is anumite momente cand din tot haosul ala iese ceva consistent si melodic. Dar sunt si momente la care te lasa cam asa:

    http://www.hazdenecaz.ro/poze-hazlii/189_caini.jpg

  • De-asta zic: Ai nevoie de libertate financiara si de timp pentru a te juca la modul asta 🙂

  • Dupa ce am mai acordat o sansa si cateva ascultari noului Sabaton… merge, dar tot nu mi se pare ceva extraordinar. Resist and Bite, Night Witches si Hearts of Iron sunt probabil singurele de care n-o sa uit prea curand. Tot e bine, de pe Carolux Rex n-am ramas decat cu Poltava…

  • Mie Carolus Rex mi-a placut destul de mult (Gott Mit Uns, The Carolean’s Prayer, Carolus Rex si Poltava), dar asta pentru ca se ducea intr-o zona mai melodica, fara a fi complet deplasat (raportat la trupa, cel putin).

    Mai multi fani vechi s-au speriat de apropierea aia de power metal-ul simfonic (as fi zis “bombastic” sau “epic”, dar la Sabaton cred ca asta e si ideea). Cu Heroes insa trupa s-a intors spre un sound mai rezervat (desi To Hell and Back e fix de pe linia Carolus Rex).

  • Am mai ascultat si eu de cateva ori Heroes si pot sa zic ca macar jumate imi place. Night Witches, Resist and Bite, Smoking Snakes, 7739 si Hearts of Iron sunt piese foarte bune. Carolus Rex e putin peste… nici acum nu pot sa uit Killing Ground.

  • Si mie mi-a placut Carolus, cum spuneam. Credeam ca vor evolua in zona aia (cat timp nu incep sa faca falsetto-uri si solo-uri de juma de ora, Sabaton ramane Sabaton).

  • Mda, reteta cu falsetto-uri in power metal a devenit depasita rau. In fine, singurul tip de falsetto care il mai suport azi vine de la King Diamond. Recent mai achizitionat primele 4 albume din discografia lor. Bestial sunet, voce extraordinara si niste albume concept ce merita oricand sa fie adaptate intr-un film horror.

  • Imi place, desi n-am mai ascultat de multa vreme. Abigail era favoritul meu (din intreaga discografie, nu doar din primele bucati :P).

    La mine ar fi Hansi Kursch in zona solistilor vocali “inalti”, dar acolo nu e tocmai falsetto (sau nu numai) 😛

  • Ca idee, ar merita sa ascultati si versiunea Deluxe Earbook Edition a albumului Heroes 🙂

One Pingback

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.