Sonisphere – Ziua 1

Asa cum am promis la ultima recenzie de concert, aveam de gand sa apar si la Sonisphere, in primele doua zile. Motivul pentru care nu mi-am luat abonament a fost ca ultima zi nu prea avea treaba cu metalul.

Dupa aflarea vestii ca Manowar nu sunt headlineri, ci Accept, veste care nu m-a afectat, am plecat spre Romexpo in ideea de a respecta programul. Cred ca nebunia a inceput din tramvai, cand un mosulet galagios a fost caftit si dat afara de vreo doi moldoveni agasati. Omul era beat manga, plimba o sticla de bere, urla ceva despre Teleorman si invita lumea din jur la ”rosii si cascaval”.  Dupa ce a jignit o tipa cam violenta verbal, s-a trezit cu vreo doi pumni si cu berea aruncata. A plecat din tramvai urland ca lumea vrea sa-i fure ”sacosile”.  Desi mi-a parut sincer rau de el (era doar agasant auditiv), e de remarcat cum problemele de gen sunt rezolvate instant de violenta. La cateva minute distanta, m-am trezit in tramvai cu un ciudat care vindea Calgon. Cine naiba cumpara Calgon din 41 ?

Sa revin totusi la concert. Dupa imbulzeala de la intrare si rezolvarea problemelor legate de toalete, jetoane si racoritoare am avut ceva timp sa analizez mediul. Fauna era cea clasica : pustani de liceu, oameni deja beti, baietei cu tricouri Metallica si Gorgoroth si un grup trist de fani Nirvana (care au inceput sa urle cand pe proiectoare a aparut un clip al idolilor lor). Intr-un final, marea surpriza a fost ca prima zi de festival a inceput fix la ora 15.15.

Orphaned Land : Israelienii astia combina un fel de progressive death cu un puternic filon folk-oriental (muzica arabeasca si israeliana). Pe scurt : canta cam asa. Nu m-am omorat vreodata cu ei, dar nu pot spune ca mi-au facut o impresie proasta. Cu un solist imbracat intr-o roba alba, solist care ne-a repetat de vreo doua ori ca el nu e Iisus  si cu ceva sonoritati mai greu de digerat, Orphaned Land n-au fost tocmai sufletul petrecerii. O data , pentru ca asa cum se exprima un coleg, avem parte de o cultura tare nefericita : orice suna oriental este automat etichetat ca manea. A doua oara, pentru ca majoritatea metalistilor si rockerasilor romani sunt niste indivizi inchisi la minte, fixati pe ”hituri” si foarte greu de implicat intr-un experiment muzical. Un bun exemplu era baietelul cult care urla langa prietena-sa ”astia sunt manele, numa Manowar canta metal azi”.Replica a venit in urma interpretarii pieselor Sapari si Norra el Norra.

Paradise Lost : Dupa probe care au durat aproape o jumatate de ora, au intrat si Paradise Lost. Evident, probele s-au dovedit a fi inutile : sonorizarea a fost proasta (bassul dat prea tare iar microfonul lui Nick Holmes foarte incet). Dupa vreo sase piese, baietii au oprit concertul pentru a recalibra amplificatoarele si a umbla putin la sunet. Holmes a reusit sa intoarca favorabil gafa organizatorilor, ba chiar si-a asumat din vina. Oricum, Paradise Lost au fost faini. Inca astept momentul in care vor urca pe scena pentru a canta piese de pe Icon si Draconian Times, dar pana atunci m-am multumit si cu un ”As I Die” de pe Shades of God. Piesa a fost dedicata celor de la Orphaned Land, dar nu in mod rautacios (Orphaned Land au fost trupa de deschidere  in ultimul turneu Paradise Lost). Faptul ca multimea s-a agitat excesiv pe Erased spune ceva despre public. Faptul ca Erased a fost cantata vizibil mai agresiv decat pe albumul din 2002 spune ceva despre trupa.

Volbeat : Si la Volbeat s-a intarziat pe motive de sonorizare, insa danezii astia sunt printre trupele mele favorite. Nu pentru ca au cine stie ce muzica (desi rock’n roll-ul peste metal da chiar bine) ci pentru ca sunt carismatici, suna bine live si au cateva piese bune de ascultat la drum lung. Pe langa faptul ca au avut cel mai mare si mai misto banner al serii , au  si cantat cam tot ce voiam sa aud de la ei, inclusiv :  Sad Man’s Tongue, Still Counting, coverul I Only Wanna be With You si Garden’s Tale (la bis). Mai mult, prima piesa, dedicata lui Johnny Cash a fost indreptata si catre Dio, prima mentiune a maestrului pana in momentul respectiv. Ce m-a iritat au fost solourile acompaniate cu ”hei,hei” de public si faptul ca iar aveam alti experti muzicali care tot urlau langa mine ca ”vor Manowar, ca astia sunt praf”. Macar cu ei m-am putut intelege si au incetat. Da, Volbeat s-au comportat ca niste headlineri (au aruncat pene de chitara si bete de tobe) si au cantat overtime, dar au fost printre cei mai misto artisti ai serii. Sonorizarea in schimb n-a fost in favoarea celor care nu le stiau piesele.

Manowar : Dupa atata frecus mental de la fanii lor, ar fi trebuit probabil sa spun ca au fost dezamagitori. Nu. Au fost zgomotosi si ”epici”, cum s-ar astepta cineva sa fie. De remarcat a fost ca bucata Manowar a fost chiar scurta – cred ca au cantat cat Orphaned Land, adica vreo 45 de minute, compensate prin interludii si probe. Manowar n-au avut banner, dar au avut mii de oameni care au urlat cu ei pe Warriors of the World Unite. Desi nu ma asteptam, tributul Dio marcat prin interpretarea piesei Heaven & Hell a iesit foarte bine. Adams nu e Ronnie James Dio dar tine pasul remarcabil. Dupa ce s-a plans ca organizatorii nu l-au lasat sa-si vanda tributul Dio (asa ca a aruncat gratuit cateva mostre), Joey Demaio a rupt-o din nou in romana si a balmajit ceva despre ”razboinicii din spatiul carpato-danubiano-pontiiiiic”. Oricum, de apreciat gestul, la fel ca vesnica promisiune de reintoarcere. Daca nu exista o mica armata de ”giganti” care se apucasera sa faca moshpit in mijlocul publicului, poate mi-ar fi priit si mai mult (piesa Black Wind, Fire and Steel cel putin). Asta pe langa urletele anti-Basescu care nu-si aveau vreun rost. Oricum Manowar s-au rezumat la boxe imense (marca proprie), muzica zgomotoasa si la o reprezentatie intensa si foarte apreciata.

Accept : Accept s-au descurcat mai mult decat onorabil si fara UDO, Tornillo fiind un vocalist foarte bun, in ciuda varstei. Problema cu trupa asta este ca nu o poti pune sa fie headliner la un eveniment. Pur si simplu sunt prea putini oameni familiarizati cu intreaga discografie. In doua ore de cantat, lumea a asteptat Princess of the Dawn si Balls to the Wall, ambele piese cantate la bisuri. In rest, Metal Heart si Restless & Wild au mai sculat publicul.  Au fost multe solouri si insturmentale bagate pentru a umple golurile discografice + piese de pe noul album, album care nu prea interesa pe nimeni. De apreciat totusi piesa noua Teutonic Terror care suna chiar decent. Balls to the Wall clar nu suna la fel fara UDO. Per total, un show mistocut dar tras de par. De apreciat a fost ca existau in public si fani hardcore Accept, oameni care  chiar stiau toate piesele.

Desi sonorizarea a fost infecta, am avut parte de o seara faina, pentru cunoscatori . Nu pot intelege de ce ai plati un bilet cu scopul de a merge la o singura trupa si de a ignora complet restul de participanti. Total de acord ca folosirea celor de la Manowar pe materialele promotionale a fost o mutare dubioasa, dar totusi, biletul a fost ieftin si tot ce puteai face ca spectator care habar n-avea cine-s Volbeat, era sa te lasi placut surprins.  La fel, inca din liceu, nu i-am putut intelege pe cei care se fac ranga de la jumatatea concertului si habar n-au cine canta ce pe scena. Inainte ii numeam ”manelistii metalului”, pustani dornici de atentie dar fara vreo tangenta cu muzica ascultata. Alta categorie de indivizi antipatici sunt ”baietii selecti”. Da, si eu sunt critic si rautacios dar cand canta cineva , tac din gura. Asta e regula. Nu acelasi lucru se poate spune despre virginul obez de 40 de ani care a facut juma de seara glume cu Slayer si Manowar, a chirait si s-a agitat ca o maimuta. Ma intreb daca la Metallica o sa se sesizeze cineva sa-i arda vreo doua, lui, cultului care asculta doar ”Type O Negative”.

Printre altele, i-am zarit si pe oamenii de la Bucium in public, pe Robert Turcescu si inca vreo doi oameni de radio/tv. De remarcat a fost si grupul care urla constant ”Bacaaaau” intr-un colt. Bun PR pentru Moldova, excelent. Nici fredonatul de Stone Sour si Iris  nu mi s-a parut de mai mult bun gust. Noroc ca la un punct am intalnit un om simpatic, cu tricou Korpiklaani (1-0 fata de cei care aveau tricouri Metallica) care stia si cine-s Volbeat si Orphaned Land. Altfel, agitatie suficient de mare incat sa sperie bine un om de la BGS si ploaie suficienta incat sa-mi iau pelerina si la ziua doi.

P.S : Mi-a placut mult si stilul romanesc, atotstiutor.  Multa lume venita dupa ora 20.00 cu mentiunea clara ca ”atunci incep alea bune”. Socati au fost sa gaseasca un Manowar spre final si un Paradise Lost care terminase de cantat cu doua ore in urma. Unii oameni chiar si-o merita. Alfel, pentru o galerie de imagini, incercati aici.