Dupa concertul lui Bob Dylan de-acum mai bine de o saptamana, mi-am zis ca e cazul sa continui traditia greilor. De data asta, m-a incantat Eric Clapton, zeul care si-a omorat vineri chitara pe stadionul Iolanda Balas Soter.

Voi trata  pe scurt concertul pentru ca alta este tema articolului. Dupa experienta de-acum si reprezentatia lui Leonard Cohen, am ramas la parerea ca stadionul Balas Soter (Tineretului) e cam singurul unde se poate tine un concert in aer liber. Recunosc ca gazonul acoperit (pentru cei fara loc) a fost un plus. Altfel, spatiul a fost bine partajat, iar LCD-urile si boxele suficiente au pastrat atmosfera. Pe parte de sunet si imagine au fost totusi mici rateuri spre finalul reprezentatiei.  Oricum, in comparatie,  grajdul numit Zone Arena a  parut o jignire adusa lui Bob Dylan. Concertul a inceput pe la 20.47, nu la 20.30, cum era preconizat. Faptul ca probele de sunet si lumina au inceput tarziu n-a ajutat deloc. O domnisoara, remarcata de public,  a tinut neaparat sa vorbeasca vreo cinci minute fara un scop anume. Printre minunile pe care le-a spus pe post de introducere s-a numarat si expresia ”marele nostru artist Eric Clapton”. Al nostru deci ? Margineanu, Chilian si…Eric Clapton ?

Eric Clapton, Steve Winwood si trupa (basistul si claparul au fost de nota zece) au intrat pe scena si in setlist fara introducere. Cu exceptia catorva absente (Wonderful Tonight printre ele), Clapton & Winwood au facut o selectie destul de larga de piese, de la balade pana la blues-ul solid din perioada Blind Faith. Oricum, piesele lipsa nu au fost ceva specific Bucurestiului, ci mai degraba o marca a turneului lor european. Intre Georgia On My Mind si Cocaine deja nu mai puteam retine mare lucru din titluri. Piesele au fost executate impecabil, iar chitara lui Eric  ”Slowhand” Clapton a avut efectul cutremurator ai anilor de glorie. Cam tot ce a putut spune Clapton intreaga seara a fost ”Thank You” dupa fiecare piesa. N-a existat un ”Hello” iar dupa bis, oamenii s-au retras fara ”Good Evening”. Am ascultat putin peste doua ore neintrerupte de muzica de calitate.

Practic,  la capitolul ”comunicare” voiam sa ajung. Si raceala lui Dylan si modul expeditiv de adresare al lui Clapton (care nici cu propria trupa nu prea vorbea) i-au impresionat negativ pe cativa. Da, recunosc ca ma plangeam la concertul anterior de acelasi lucru. A fost probabil si comparatia cu poetul Cohen, artist care ar fi putut intretine atmosfera doar recitand. La Clapton o doamna aproape incepuse sa planga, dezamagita ca ”ce naiba, doar atat meritam si noi ?”. Am analizat ulterior problema intr-un context extins.

Adevarul e ca ne e greu sa acceptam astfel de tratament din postura unui neam privat de cultura vestica timp de 50 de ani. Pentru Bob Dylan si Eric Clapton, Romania si romanii nu inseamna nimic. Da, au venit pentru prima data aici, dar asta nu este un favor, ci un aranjament dintre managerul lor si o firma locala. Pentru ei este un alt oras de turneu. Pentru noi (mai ales pentru cei mai in varsta) a fost o ocazie incredibila, una din care sperau sa obtina mai mult. Cum spuneam, pentru artisti, Bucuresti si Romania nu inseamna nimic. Totusi, exista un grup care inseamna totul pentru Cohen, Dylan si Clapton. E vorba de fani, indiferent ca sunt romani, bulgari sau turci. Pentru ei a existat concertul de-aseara si pentru ei au fost si restul concertelor din ultima vreme. E greu sa-i explici unui englez care nici ”Good Evening London” nu zice ,ca romanii sunt putin frustrati si nationalisti. El a venit sa-si ofere muzica fanilor, nu felicitarile romanilor de pretutindeni.

Da, ne e greu sa intelegem ca misiunea oamenilor astora a fost sa ne satisfaca pofta muzicala, nu egoul national. Vorbesc la plural pentru ca ma includ si recunosc ca saluturile in romana si multumirile sunt niste artificii de scena excelente. Totusi, am preferat un Clapton concentrat pe corzile chitarei doua ore in detrimentul unui mosulet care sa tipe ”Multumim ca ne primiti Romania, sunteti o tara minunata !”.

P.S : Printre altele, remarc incapatanarea unora de a arunca pe jos totul desi cosuri de gunoi existau. De asemenea remarc cat de usor iti poti trada originile cand ai un benoclu cat toate zilele cu tine si ceri paznicilor din zona sa-ti ridice batista murdara.  La concert i-am mai zarit si pe Mihai de la Bere Gratis, Liana Stanciu si vreo doi de la Holograf. Cea mai simpatica gafa facuta dupa concert a fost sa chem taxiuri folosind un prefix gresit. Astfel, o domnisoara de la o companie de taxiuri mi-a zis : pai pana la dumneavoastra sa tot faca vreo trei ore din Ramnicu Valcea.

P.S :  Daca va incalzeste cu ceva, Clapton s-a plimbat vreo doua ore prin Bucuresti inainte de concert. Oricum, n-ar trebui sa o faca mai mult decat a facut-o concertul propriu-zis.