Citeam de dimineață un articol despre nebunii din trafic, cules de tovarășul Mihai, și mă gândeam că, odată cu începerea școlii, poveștile de gen s-au înmuțit mai repede decât fondul clasei. Și dacă tot m-am apucat la rândul meu să aglomerez banda întâi, m-am gândit să arunc și eu o părere în direcția asta.

Vedeți voi, eu sunt într-o poziție oarecum specială în discuția asta. Nu mi-a pus nimeni volanul în brațe de la 18 ani, nu mă consider un șofer bun (pentru că nici nu sunt) și, deși am carnet de multă vreme, am avut o pauză uriașă între primele tentative de a conduce și ipostaza de proprietar de mașină, în care am fost pus recent. Practic, sunt mai degrabă un pieton care conduce, un pasager nimerit accidental pe scaunul din stânga. Tocmai din postura asta îmi permit să vă spun că nimic din ce se întâmplă pe drumurile din România nu are treabă cu mașinile și nici măcar cu starea deplorabilă a carosabilului. Are legătură cu oamenii și atât. De fapt, traficul în sine nu este despre mașini, biciclete, trotinete sau pietoni, ci despre oameni și, mai ales, despre „ceilalți” oameni!

Tot, dar absolut tot ce vă umple de nervi pe șosea în momentul ăsta, este replicat în proporție de 100% și pe trotuare, la metrou, în farmacie sau supermarket. Dacă pare puțin abstract ce vă spun, vă rog să-mi permiteți să vin cu niște exemple.

Știți băieții ăia care se proptesc în fundul mașinii voastre la fiecare semafor, declanșându-vă senzorii de parcare, pentru că pur și simplu nu pot să oprească la 2 metri de mașină? Le este imposibil! Sunt aceiași oameni care, dacă mergeți prudent pe autostradă (la distanță rezonabilă de un tir, să zicem), nu vă vor depăși și nu vor trece pe banda de viteză, ci se vor propti la o distanță foarte mică de spatele mașinii voastre. Că na, dacă apare vreun obstacol în față, să n-aibă spațiu să oprească. Ei bine, oamenii ăștia sunt exact la fel și în viața de pieton. E coadă la casa de marcat? Nicio problemă, ei se vor lipi de tine la limita hărțuirii sexuale. Sunteți patru persoane în lift? Hop și ei, că 150 de kilograme e o limită relativă. Ți-ai găsit un loc ferit în metrou? Imediat ți s-au pus în brațe! Ce fac ei n-are nicio legătură cu șofatul, ci cu imposibilitatea de a respecta spațiul de siguranță al altora. Sunt genul de oameni a căror pisică nu se poate ascunde în cutii, pentru că și-au vârât ei deja curul acolo.

Dacă v-ați nimerit în vreun metrou, fie el bucureștean, parizian sau vienez, probabil ați observat că în stațiile mari există pasaje de legătură între magistrale, mai mereu cu două sensuri. Circulând pe ele ați mai observat și că, dacă te menții pe partea dreaptă a pasajului, ajungi în stație, fără coate și înjurături, chiar dacă ai coloană în spate. Mai mult, dacă vrei la un timp să schimbi direcția, există zone unde poți face asta. Ei bine, în metroul din București (la Unirii și Victoriei în special), există mereu 2-3 disperați care se lovesc de tine din sens opus. Că așa au avut ei chef să scurteze drumul, că pe-acolo i-a dus capul să-ți sară în față. Evident, dacă îi lovești, tot ei fac spume. Ei bine, odată așezați la volan, cum credeți că vor conduce intelectualii ăștia? Vor schimba banda regulamentar sau vor tăia intersecția de câte ori au ei chef să facă la stânga și vor depăși pe linie dublă continuă?

Aceeași regulă se aplică și la indecișii care se opresc brusc în intersecție ca să își aleagă direcția sau uită să plece pentru că sunt ocupați să vorbească la telefon. Mergeți 10 minute pe pietonala de la Piața Romană să vedeți câți oameni fac pauza brusc din mers, cu alte zeci de persoane în spate, pentru că aveau altceva de făcut, fix atunci. Sunt aceiași cu cei care se opresc brusc pe trecerea de pietoni, încurcând atât ceilalți pietoni cât și eventualele mașini care aveau verde intermitent. Tot ei merg extraordinar de încet, mai ales în situațiile în care ar trebui să se dea la o parte. În plus, datul de prioritate, la volan sau în viața reală, e o anecdotă pentru mulți. Iese cineva din clădirea în care aștepți să intri și tu? Năvălește înăuntru în același timp cu el sau ea.

Să nu mai vorbim despre ăia care au obiceiul de a se opri fix în ușă, că e ieșirea din metrou sau intrarea în magazin. Ăia sunt fix idioții parcați pe avarii, iar norocul lor în viața reală e că pietonii nu au claxon.

Iar exemplele pot curge la nesfârșit. Adolescenții sunt la fel de nesimțiți și ca pietoni și ca șoferi. E vârsta și, evident, e lipsa de educație din partea unor părinți foarte ocupați ca ăia mici să aibă carnet și mașină, dar nu și bun simț. Curierii merg ca niște disperați atât în dube, cât și pe scutere, trotinete sau biciclete. Da, știu că au un job greu, dar, cum spuneam, traficul este în primul rând despre alții, nu despre tine. Zilele trecute m-a depășit o trotinetă care avea cel puțin 50 de kilometri pe oră. Un vehicul care în mod normal ar fi limitat din programare la 25km/h și n-ar avea ce căuta pe carosabil unde limita de viteză este peste 50km/h. Am întâlnit o groază de biciclete și trotinete care mergeau nervoase pe constrasens. Cum credeți că vor conduce oamenii ăia, odată ce vor deveni șoferi, indiferent că vor avea o mașină electrică sau una clasică?

Practic, nu ai cum să te aștepți de la un om care nu-și respectă colegii de oraș, de muncă sau de apartament, să-i respecte pe ăia de șosea. E imposibil. Și nu, românii nu conduc în afara țării mai prudent pentru că-i respectă pe străini sau pentru că se simt complexați de ei, ci pentru că acolo regulile nu sunt negociabile. Din păcate, până când vom avea orașul împânzit de camere de trafic, până când poliția rutieră va avea oameni iar trotinetele și bicicletele numere, nu prea avem ce face. Iar dacă pare puțin exagerat să predai tuturor Codul Rutier, măcar pe cel al bunului simț și logicii elementare tot l-ai putea include în curriculum.