După ce a reușit să obțină un minunat loc întâi la capitolul aglomerație în Europa și doar un modest loc trei mondial, Bucureștiul se îndreaptă rapid spre momentul în care CERN îl va folosi drept demonstrație vie a paradoxului temporal. În traficul bucureștean stai pe loc în timp ce te întorci pe nesimțite în trecut.

Dar nu despre noxele inhalate zilnic aș vrea să mă plâng, nici despre trotuarele suprasolicitate sau despre ciuma citadină pe care eliminarea taxei de primă înmatriculare a cauzat-o. Nici despre primărița Firea, un om mai degrabă calificat pentru a prăji semințe și învârti mici în Dragonul Roșu, nu prea mai am ce să spun.

În fond, un nou articol despre ce îmi place și ce nu-mi place la București ar fi inutil, dat fiindcă, asemenea multora dintre colegii mei de oraș, decizia de a pleca sau de a rămâne îmi aparține. Motivul pentru care a am decis totuși să abuzez de cuvinte într-o săptămână în care existau știri mai importante sunt… trecerile de pietoni. Serios.

Am o istorie complicată cu trecerile de pietoni, fiind un om căruia îi lipsește în mod vizibil răbdarea. Chiar dacă vârsta, maturitatea (ha, ha) și unele evenimente nu tocmai plăcute m-au făcut să împrumut puțină stăpânire, eu sunt în continuare primul care începe să bată în masă când ceva „durează prea mult”. Prin urmare, așteptatul la semafor nu a fost niciodată unul din hobby-urile mele preferate, motiv pentru care articolul ăsta are și un joc penibil de cuvinte în titlu.

Din fericire, respectarea cu sfințenie a trecerilor de pietoni mi-a intrat în cap acum 11 ani când mi-am luat carnetul de șofer și am realizat că România e plină de șoferi la fel de talentați ca mine. Din nefericire, majoritatea oamenilor încă nu vor să înțeleagă aspectul ăsta. De fapt, cam aici și voiam să ajung: trecerile de pietoni din orice oraș mare al României sunt un indicator social fantastic!

(Și unul politic, evident. Sursa)

Gândiți-vă numai: trecerea de pietoni este cea mai simplă variantă a unei legi. Ai verde, te asiguri și urmărești linia punctată. N-ai verde, stai pe loc. Atât! Teoretic, dacă nu respecți legea, poți să primești o amendă sau să te intersectezi cu câteva tone de metal. Și totuși… fiecare intersecție mare e un mozaic de oameni supărați și debusolați care abia așteaptă să-ți spună „de ce nu merg lucrurile în țara asta”.

Fraierii sunt oamenii ca noi, care au senzația că dacă așteaptă liniștiți culoarea verde, șmecherii din mașini vor face același lucru. Sunt oameni care chiar cred că legile înseamnă ceva în România. Din păcate, oricât s-ar asigura, fraierii sunt cel mai des loviți de învârtelile altora.

Printre ei, există și moraliștii, adică ăia care nu se asigură și traversează înainte să apară culoarea verde sau când ea tocmai a dispărut, însă pe tot parcursul drumului înjură mașinile care au călcat trecerea. Dacă sunt cumva loviți, îți țin predici despre cum de fiecare dată când fac ceva important, vin cei din jur și îi pedepsesc.

O subspecie a celor de mai sus sunt moraliștii emancipați care trec întotdeauna pe scuter sau bicicletă, fără să se dea jos conform legii, iar apoi ajung acasă și se vaită că traficul e infernal și că nu există piste speciale.

Specialii sunt ăia care trec pe lângă trecere, la cel puțin un metru distanță și doar pentru a nu fi la fel ca „gloata”, chiar dacă asta înseamnă că trec ilegal strada. O majoritate o formează însă cunoscătorii, adică care trec pe diagonală, pornind dintr-un punct și tăind trecerea în două, fără să aibă neapărat un obiectiv imediat. În afară de cel de a încurca, evident. Ei sunt oameni care știu că distanța cea mai scurtă dintre două puncte e o diagonală șerpuită.

Despre nostalgicii care aleargă după autobuz deși sunt pe trotuarul celălalt și mașina tocmai a plecat îmi e greu să mai vorbesc. De altfel, e greu să mai spui ceva când vezi că pe o suprafață de 20 de metri, din 50 de oameni care trec o dată, maxim 25 sunt capabili să mențină o linie dreaptă și să respecte niște culori. Ce să-i faci, oamenii au treabă… se grăbesc!

Prin urmare, nu vă mai întrebați de ce nu se mobilizează mai multă lume la proteste și de ce nu se poate schimba nimic pe termen lung. Pentru că, pentru mulți, culoarea roșie înseamnă „sunt pe bicicletă, deci dacă dau repede la pedală, nu pățesc nimic”!

P.S: E totuși de menționat că România are treceri de pietoni, dar nu și pentru pietoni.