Schimbarea pe persoană fizică

Puțin iritat de articolul meu de acum două luni, peste care dăduse întâmplător, un amic îmi spunea că pun cumva prea multă presiune pe „puținii oameni care vor să schimbe ceva”. Discuția a ajuns cumva și la personaje precum Nicușor Dan, Clotilde sau Vlad Voiculescu, cărora amicul le găsea circumstanțe atenuante prin faptul că duceau povara „administrațiilor dinainte”.
Problema este însă mai simplă: aproape oricine a vrut să schimbe lumea de unul singur, a ajuns fie nebun, fie dictator. Cu excepția celor care au ales calea indirectă (știință sau artă) și a puținilor cu suficient curaj cât să lupte nonviolent, majoritatea reformatorilor au fost învinși de sistem sau au ajuns parte din el. Până una-alta și Fidel Castro începuse binișor…
Din păcate, România a alimentat constant pâlnia asta de reformatori, fiind în esență un stat dependent de tătuci și figuri salvatoare. De la abominabilul Ion Iliescu, care poza în imaginea salvării (la propriu), la Emil Constantinescu care ne spunea cu aplomb că va elimina corupția (deși partidul de cârpă din spate era parte din ea), toți președinții și prim-miniștrii noștri au abuzat de imaginea omului providențial și de populismul care o însoțește. Băsescu? Când nu se lupta singur cu TOȚI corupții din București, ne îndemna să-i „ardem” pe parlamentari – singurul obstacol în calea reformelor lui, aparent. Iohannis a candidat aproape exclusiv pe ideea de neamț care, din motive ușor rasiste, face lucrurile bine – asta deși partidul lui tocmai ieșise dintr-o alianță distrugătoare cu „dușmanul”.
În esență, aproape fiecare așa-zisă schimbare politică s-a bazat pe o figură salvatoare, ridicată pe brațe de o masă de incompetenți patentați. Incompetenți care, promovând un omuleț ceva mai curat decât ei, au scăpat temporar de ochiul public.
Acum, revenind puțin la discuția cu amicul meu, e greu să negi că nou-veniții în zona politicii sau a conducerii sunt scutiți de povara administrațiilor precedente. Singura problemă e că respectiva povară vine cu meseria, ba e chiar parte din fișa postului. Așa că, dacă ai de gând să te iei singur la trântă cu o administrație coruptă până în măduva oaselor, nu te văita după că ești victima sistemului.
De-asta îmi e greu să creditez schimbarea pe persoană fizică și de-asta, deși mulți mi-au fost simpatici, n-am susținut niciodată martirii politici. Chiar și într-un stat ideal, necorupt, nu cred să existe post de primar sau demnitar care să nu vină la pachet și cu o groază de provocări financiare, politice sau sociale. Iar genul ăsta de provocări se depășesc cu o rețea de suport serioasă. Din păcate, în România, rețeaua este formată din tot felul de indivizi dubioși, clienți ai sistemului care-l cunosc suficient de bine pentru a-l putea manipula. Mai toți marii noștri „reformatori” au venit pe un val de indivizi înfipți atât de bine în sistem, încât schimbarea de fond era imposibilă – de-asta DNA-ul și vânătoarea de corupți a sus-numitului Băsescu a fost surprinzătoare pentru mulți. Băse era unul de-al lor!
A doua problemă cu oamenii care se apucă singuri să facă dreptate este cea discutată și în articolul de acum două luni. Oamenii care au mentalitatea asta sunt convinși că sunt mai inteligenți decât cei care i-au precedat și că singurul lucru care i-a împiedicat pe ăia să facă ceva e faptul că nu au vrut. Sunt fix omuleții care scriu constant pe Facebook ce ar face ei dacă ar fi la putere – și la un moment dat au ghinionul să și fie, doar că nu-i susține cu-adevărat nimeni – poate doar hazardul și jocurile politice ale altora. Cam ăla e momentul în care descoperă că politica e într-adevăr un joc, doar că e multiplayer.
Salvatorii de genul ăsta au și abilitatea fantastică de a fi extrem de departe tocmai de cei pe care se presupune că-i reprezintă. De-asta am tot avut primari și miniștri care știau perfect care sunt problemele orașului sau ale țării, dar n-aveau idee cât costa o cartelă de metrou, o pâine sau o chirie. Poate de-asta de aproape un an Bucureștiul e în paragină – pentru că trei dintre primarii lui au deci că pentru populația de rând cea mai importantă chestie este să tragă la răspundere niște furnizori supraplătiți.
Acum că m-am agitat atât pe o problemă minoră, poate vă întrebați și ce soluție am. Ei bine, soluția mea ar fi un partid mega plictisitor. Băi, dar știți cum? Un partid de contabili, unde nici măcar nu cunoști numele liderilor locali. Vorbim despre un partid format din oameni care n-au nici antecedente penale, dar nici ambiții de a transforma România în perla Europei. Niște băieți pe care i-a deranjat cineva din pauza de masă și care acum fac bugete pe calculator, încât să avem o maximă absorbție de fonduri și să nu se trezească la DNA după. Iohannis, cu toate deciziile chestionabile, a făcut un pas important în direcția asta, cel puțin în primul an de mandat: a fost invizibil. Cum ar trebui să fie președintele într-o republică semiprezidențială și cum ar trebui să fie cam toți ăia pe care-i plătim din bani publici pentru a se acuza reciproc de prostie în prime time.
P.S: Supereroii politici mai au o problemă pe care o au și supereroii reali – tind să coalizeze împotriva lor grupări care altfel nu ar conlucra și asta chiar e o problemă (vezi AUR). Sursa imaginii.
Foarte bun articolul, mi’a adus aminte de unul scris de mine cam pe aceiasi tema in urma cu 6 ani: https://ingerisidemoni.ro/dupa-25-de-ani-romania-are-inca-nevoie-de-un-mesia
Da, romanii inca simt nevoia de un Mesia … omul providential, ala care ii scapa de toate, tatucul! Trist, dar adevarat si din cate vad treptat trendul asta incepe sa prinda tot mai tare si in democratii pana mai ieri consolidate, inca o dovada a faptului ca democratiile s’au permiat iar prabusirea vestului capitalist aproape iminenta.
Da, clar e bătută poteca! Îți citram acum articolul – eu până recent ziceam că avem “daddy issues”, dar e mai mult de atât, că alea apar din absență, nu din abundență.
Also, vorba unui prieten de pe Facebook: Stie cineva numele presedintelui Elvetiei sau Austriei?
Corect! O sa scriu si eu ceva pe tema asta ca e tot in lucru si nu a mai apucat sa’l termin, in principiu esenta ideii fiind ca daca toti lideri comunisti si’au dorit sa fie ca regii dinaintea lor, tot la fel toti presedintii Romaniei, si nu doar ei, si’au dorit sa fie Ceausescu si poporul de asemenea! Nu e o problema doar a turmei noastre, insa parca nimeni nu plange mai tare ca Miorita dupa ciobanul ei! 🙂
Sorry but… solutia matale n-ar functiona nicaieri, nu in R si nici in Vest. Peste tot la alegeri e bagat in fata un om/o figura centrala. Canada, SUA UK etc, peste tot e vb de un lider care e figura principala in alegeri, pt fiecare partid principal. Un partid plictisitor/sa zicem de tehnocrati va fi la fel de plictisitor si inainte de alegeri. Deci lumea de rand nu-l va alege. Lumea apta de vot in general voteaza cu promisiuni, “sa se dea”, declaratii optimiste. Ori un tehnocrat adevarat n-ar vorbi din burta niciodata, ar fi foarte anost intr-o intalnire cu un ‘street smart’.
Ice4You: E si o imagine propagata de istoria nationala, din pacate. Inclusiv in istoria medievala invatam ca domnitorii erau fabulosi, iar boierii rai (desi ultimii ne-au tinut mai degraba pe linia de plutire, printr-o combinatie de viclenie si lacomie care nu-i lasa sa “vanda tara” – adica sa-si vanda sursa de venit).
DanC: Da, da, o figura centrala, insa figura aia centrala nu este tot partidul si in multe din situatiile alea (ok, Macron e o exceptie, iar SUA e total alt ecosistem), omul providential se retrage repejor in fundal. Mai ales in republicile care nu sunt prezidentiale si unde exista un prim-ministru si un cabinet de ministri (astia la noi au din pacate aceleasi apucaturi ca micii baroni).
Depinde cum pui situatia si mai ales ce cauti sa obti. Ceea ce au primit pe persoana fizica sau cum vrei sa-i spui alde Clotilde Armand si Nicusor Dan sunt niste bombe cu ceas. Adica spatiul de manevra nu este foarte mare si in esenta ai doua alegeri: 1. Faci ce a facut marele Emil Constantinescu declarandu-se invins de sistem. Ce a urmat apoi stim cu totii si mai ales stim ce perioada frumoasa a fost 2000-2004. Si pentru orice roman nascut dupa ultima ploaie ii recomand sa mearga la biblioteca si sa vada presa vremii respective se va speria de ce va vedea. 2. Realizezi ca oricum vei pierde, dar le dai si tu la gioale. Ce va urma nimeni nu poate sti, dar daca schema lui Clotilde iese si din cate se pare o sa iasa, multi dintre abonatii la contractele cu statul nu vor dormi prea bine. Ceea ce pentru orice om de rand este o victorie oricum ai da-o. Bineinteles exista sansa sa pierzi, dar romanul este prost si omenos uita repede si iarta si mai repede vezi cati nostalgici dupa comunism sunt unii, respectiv procentele blocate PSD. Toata politica post-decembrista a fost ca o shaorma… Read more »
1. Presa vremii – cand Nastase si Paunescu intrau in redactii si dictau direct stirile 🙂
2. E adevarat, insa manevrele de gen se fac in general cu un back-up. Clotilde chiar s-a bagat singura in lupta aia. Sunt la randu-mi curios de ce o sa iasa.
FMI, ca si UE, pot fi utile daca exista cineva suficient de inteligent, incat sa negocieze termenii. Cat timp noi imprumutam doar pentru pensii si subventii, sunt slabe sanse sa iasa ceva.
@krossfire Am prins tranzitia si cu mare Paul Thompson ce prin 97 voia sa ne bage in incapacitate de plata. Am prins si anii groparului de Nastase unde lucrurile erau pe fata. De fapt daca scoti chestiile specifice vremurilor o sa vezi ca in esenta la noi ciclurile sunt cam asa: 1. Chestii nasoale trebuie platite datorii -> omul de rand deconteaza ca mai toate guvernele de dreapta cam asta au facut. 2. Situatia incepe sa se redreseze pleaca dreapta vine stanga. Incep cu pomenile ploua cu bani ne distram. 3. Cetateanul are nevoie de o distragere creeem fumigene. 4. Vine FMI si ne da niste teme de facut. 5. Lumea disperata pleaca pe unde apuca, iar cine ramane porneste din nou la 1. In mare asa functioneaza societatea noastra. Faza cea mai misto este ca la punctul 5 se produce o depopulare cu 1 milion de oameni poate mai mult. Acum vine si spune-le acelor oameni ca schimbarea nu se produce pe persoana fizica si o sa vezi reactia. Este fix motivul pentru care persoane cu mesaje dure au avut castig de capital politic in ultimii ani. Si sper sa ma insel, este motivul pentru care un partid extremist… Read more »
Asdad2005: Pai cam da, cred ca le-am mai si subliniat intr-un alt articol. Cumva, nu stiu daca problema e ca mai urmeaza un ciclu din asta sau ca acum e posibil sa avem iar o perioada autentic dictatoriala sau extremista (ceva la care, sa fim sinceri, ne asteptam).
[…] cu ceva vreme înainte că mi-aș dori să avem partide mai anoste. Îmi mențin părerea: mi-aș dori partide cu oameni care mai și muncesc în fundal, în loc să […]