„Hai salut, voiam să-ți spun că ai avut dreptate! Nu poți guverna de pe Facebook!”…

Vocea de la celălalt capăt era a unei amice care-și amintise că, fix înainte de pandemie, emisesem fraza asta cu voce tare, în timpul unei ieșiri. Care era contextul? O discuție despre alianța USR-Plus, acum devenită partid, despre care respectiva amică susținea că ar fi fost singura soluție pentru România.

E drept că, la ora respectivă, cu puțin înainte de alegerile din 2020, mai toată lumea din bulă avea de gând fie să voteze fie cu USR, fie cu o formă sau alta de „rău mai mic”. Hotărârea asta era amplificată și de faptul că ne găseam în plin discurs de tip „noi și ei” – un discurs început în perioada USL (vi-l amintiți pe Crin Antonescu?) și cimentat în timpul abuzurilor camarilei lui Dragnea. Conform viziunii ăsteia, țara e tăiată în trei felii disproporționate, atât ca educație, cât și ca aport la venitul colectiv.

Prima ar fi o masă uriașă de votanți PSD, majoritatea văzuți drept asistați social sau pensionari care vor să mențină starea de fapt. Culmea, deși au o agendă clară, oamenii ăștia sunt și… foarte ușor de manipulat. Aparent, ei sunt cei care ne-au ținut două decenii înfofoliți în post-comunism (ci nu securiștii lăsați să scape prin sitele sistemului).

A doua masă, mai compactă, dar semnificativ mai agresivă, e aia a omuleților etichetați ca „spălați pe creier”, coalizați politic în jurul mai multor facțiuni marginale. Ăștia sunt îndrăgostiți de valori tradiționaliste și naționaliste, resping progresismul și își bazează practicile pe percepte medievale. Cu ei aparent n-ai ce să discuți, pentru că fantezia lor e autoizolantă. Tot ăștia sunt se pare responsabili și pentru TOATE fake news-urile.

A treia masă, minoritară, dar valoroasă economic, e aia care muncește de rupe, e împotriva hoției și e puternic contaminată de bun simț. Nu din ăla strămoșesc, ci varianta mai fină, de import (adusă eventual din Grecia sau Bulgaria, de pe ritual). E gruparea din care aparent facem parte și noi, oricare am fi ăia, de la corporatiști și economiști la ONG-iști și antreprenori.

Aici ar fi două corespondențe politice. Prima, cea a conservatorilor democrați, dacă vreți, e pliată pe partidele cu istorie și în special pe PNL, singurul supraviețuitor al uitatei Convenții Democratice. Al doilea grup e ideologic reprezentat de partidele noi, în special de USR și Plus. Aici ar trebui teoretic să avem o mână de oameni „curați” și porniți pe schimbare, dar cumva nehotărâți ideologic și schismatici. Fix la ei mă refeream când spuneam că n-ai cum să guvernezi de pe Facebook.

Dacă discursul cu cele trei mase de alegători (asistații, naționaliștii și democrații) vă sună cunoscut, e normal. Modelul e destul de vizibil și în țări vestice, iar social media îi propagă stereotipurile. PSD e rău, AUR e toxic, PNL e gri, USR e bun. Asta în ciuda faptului că în ultimul an și jumătate ni s-a arătat mai clar ca oricând că masele ăstea nu prea există.

Vedeți voi, o dată ce ordinea socială a intrat în zodia pandemiei, mai toate masele ăstea politice caricaturale s-au unit într-un amalgam de voci, care mai de care mai speriate și incoerente.

Asistații PSD? A primit cea mai gravă lovitură în pandemie, deși mai toate măsurile economice și sociale au ocolit-o. Să nu mai vorbim de partidul care ar fi trebuit să-i reprezinte. Majoritatea oamenilor din zona asta aveau de fapt meserii de „jos” sau sezoniere: zilieri, muncitori, constructori, taximetriști, chelneri, manipulatori de marfă și așa mai departe. Joburile lor au fost printre primele care au picat, fără șanse de lucru de-acasă. Da, chiar și huliții angajați de la stat au intrat aici, indiferent de simpatia politică. Știți multe asistente, îngrijitori și doctori care au lucrat de-acasă?

Naționaliștii, proaspăt victorioși în Parlament, ce au făcut? Evident că au profitat de acei 10% să-și extindă influența și să creeze o mișcare unificată… Ah, nu, stai s-au dezmembrat în partide mai mici și au ieșit constant, fără măști, în mijloc de pandemie, să urle în fața Guvernului. Asta când nu s-au înghesuit în biserici, chemați de preoți deliranți care au profitat de naivitatea lor.

Al treilea grup însă și-a văzut însă visul cu ochii. Mai ocrotit decât alții de efectele pandemiei și mai activ online, grupul numărul trei a împins USR-Plus cu un 15% la parlamentare. Ajunși acolo, ultimii au intrat într-o fragilă alianță cu PNL și cu alte segmente politice de „dreapta”. Mai mult, Nicușor Dan, proaspăt zburat din USR, a câștigat primăria Capitalei, iar Clotilde pe cea a sectorului 1. Începutul schimbării, nu?

Nu prea, mai ales că situația României era una precară. Sincer, îți trebuie ceva aroganță și siguranță de sine să vrei să conduci țara în cel mai greu moment al ei. Trebuie să fii cu-adevărat bun, aș zice. E drept că o Românie condusă PSD în perioada s-ar fi scufundat cu totul, mai ales că „social-democrații” au făcut tot posibilul să fie dobitoci (ceva la care, să recunoaștem, se pricep foarte bine).

Cu toate astea, după câteva mostre de discursuri și miniștri USR, e greu să nu-ți pui întrebări. De fapt, de-aia și cred că PNL a fost o soluție excelentă de guvernare în perioada asta. Oamenii fac același lucru de la reînființarea lor post-Revoluționară: sunt mediocri, exact ca România.

Ce a fost însă mai iritant în toată tevatura asta, din care am ieșit relativ bine, a fost vuietul. Sutele de glasuri supărate pe faptul că lumea nu înțelege mărețul plan al USR, care nu poate să facă nimic pentru că nu-i lasă PSD, AUR și răii din PNL, care nu vor de fapt schimbare. În sensul ăsta, am urmărit cu o curiozitate aproape antropologică modul în care oamenii refuzau să facă o diferență între omul Vlad Voiculescu (cu niște realizări indiscutabile) și managerul Vlad Voiculescu (care, la fel ca omul de comunicare, organizatorul și politicianul Vlad Voiculescu, a fost praf și pulbere).

Voiculescu a fost omul care știa cel mai bine ce trebuia să facă alții – omul care a venit să schimbe un sistem pe care-l ura, vorba unui prieten. Și dacă ar fi fost singur în atitudinea asta de promovare a „ce trebuie să se facă”, nu a „ce se poate face”, aș fi insistat mai mult pe el. Din păcate, de aceeași boală suferă și alți reprezentanți ai actualei coaliții, boală numită și Sindromul PNȚCD. Sindromul ăsta se manifestă prin senzația că ăia dinainte n-au schimbat nimic pentru că au fost proști și nu știau CE e de făcut, nu CUM trebuie făcut. N-au avut specialiști, cum ar fi spus Victor Ciorbea (un alt personaj pe care preferam să-l fi uita).

De-asta au apărut și situații precum înscenarea USR de la Timiș, lupta dintre Barna și Cioloș, declarațiile lui Ghinea și nominalizarea unui frecător de mentă la ANAF, alături de plecarea fondatorilor grupării prin tot felul de partide obscure. De-asta Sectorul 1 se îneacă în gunoaie, iar Nicușor Dan pare să fi dispărut în absolut. Nu, nu e pentru că oamenii ăștia ar fi rău intenționați sau puși pe căpătuială. E pentru că de la „PSD distruge România” la “hai să vedem cum alimentăm un sistem care consumă 22 de miliarde pe an din 9 miliarde de la CAS” e un drum lung și dureros.

Asta nu înseamnă că am scris toată poliloghia asta ca să dau în USR. E în continuare un partid cu câțiva membri buni, mulți rămași acolo din lipsă de alternativă (la fel ca și în Plus). Oameni buni sunt în mod clar și în PNL, în ciuda unei „gărzi vechi” din teritoriu profund corupte și instabile. Sunt dispus chiar să admit că premierul Câțu e decent. Problema e că pentru fiecare Mircea Toma sau Ciprian Ciucu ai vreo câteva mii de oameni în teritoriu care sunt exact ca ăia pe care-i acuzi că au distrus țara. Adică o cabală de paraziți administrativi și de indivizi care pur și simplu nu sunt capabili de mai mult – indiferent de educație sau clasa socială.

Iluzia că există un adversar în umbră care te împiedică să-ți duci planul la bun sfârșit e la fel de toxică ca aia că ceilalți sunt mai proști decât tine. Există cu siguranță oameni în umbră (că tot vorbeam mai sus despre Securitate), dar scopul lor nu e împiedicarea colectării gunoiului în sectorul 1. Da, Șoșoacă e penibilă, dar dacă o folosești pe ea ca termen de comparație, ai o problemă de standarde. Da, PSD sunt în continuare hoți, dar sunt un partid care și-a câștigat de fapt alegerile și care acum nu mai are lider (sau Sith Lord, cum cred că-l numesc intern). Dacă un vestigiu comunist ca PSD și o glumă cu daci ca AUR te-au „înfrânt”, băi… poate că planul tău nu trebuia sa părăsească Facebook-ul.

Tindem să agreem narațiunile care corespund cu viziunea noastră. Iar acum, viziunea „noastră” vrea să creadă că există un adversar care pune bețe în roate actualei coaliții. E mai greu de acceptat că ultimii s-au grăbit să preia puterea într-o perioadă sensibilă și fără a avea cu adevărat oamenii care să o mențină. E la fel de greu de acceptat că dincolo de un 3-5% din populație, România e formată din oameni „cam la fel”, cu mici diferențe de educație și mediu. Oameni care trebuie să se schimbe în primul rând pe ei, până să doboare sistemul.

Între ai noștri și ai lor diferă doar iluzia. Unii sunt nostalgici după un regim de aur care n-a existat, alții îi dau înainte cu mirajul națiunii, pe când al treilea grup nutrește gânduri globalizatoare. Toate trei sunt ficțiuni care ne ajută să ne ascundem de adevăr: ăla că de fapt nu prea putem și nici nu prea vrem să schimbăm mare lucru. Ăia care vor sunt doar vârful unui aisberg care atinge fundul oceanului. De-aia și partidele îi scot în față fix pe oamenii cu idei mari și resurse puține: știu că dau bine la public și că, atunci când vor eșua, vor putea pune placa cu dușmanii din umbră.

Uitați-vă bine în jur: este că aveți și prieteni antivacciniști, dar cât se poate de educați și cu venituri peste medie? Este că ați avut toți un șef sau coleg foarte inteligent și în regulă, dar dacopat și puțin habotnic? Să nu mai vorbim despre oamenii progresiști la nivel de măsuri sociale, dar conservatori când vine vorba despre politici de gen? Probabil că niciunul din oamenii ăștia nu votează cu AUR și mai mult ca sigur că toți fac glume cu Șoșoacă. Probabil că, deși par diferiți, mai toți sunt cam la fel.

Trăim într-o perioadă în care valorile de bază ale umanității sunt fantastic de apropiate, chiar dacă media preferă să ne scoată în evidență diferențele. Ne putem certa ore întregi pe chestiuni de finețe, dar puși în fața unor drepturi fundamentale, mai toți suntem de acord. Prin urmare, poate că într-o lume gri nu avem o problemă de rău și de bine. De fapt, ai noștri și ai lor sunt doar două fațete ale aceleiași entități… noi.

P.S: PNȚCD încă există în unele zone de provincie și se ocupă cu… scormonitul în asfalt. Sursa imaginii.