Ce vrei să te faci când te faci mare?

Indiferent de generație, nu există copil care să nu fi primit întrebarea din titlu. Tot la fel, indiferent de generație, nu există copil care să nu fi răspuns fantezist, sperând ca la un moment dat să existe loc și pentru el în vreo navă spațială, echipă de Formula 1 sau grup de exploratori.

Inocentă la prima vedere, întrebarea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” ascunde în ea asteptările și preconcepțiile celor care o pun. Ce vrei să te faci când vei fi mare? Sper că-ți alegi o meserie bună, să câștigi bine, nu ca alții sau, mai rău, nu ca „ai tăi”! De fapt, îmi amintesc și acum că, deși comunismul ieșise în teorie de pe scenă (pentru că în practică încă se ținea de cortină), când am auzit prima dată întrebarea asta, trei sferturi din clasă urmau să devină ingineri. Pur și simplu, la momentul respectiv, ingineria era aspirația de bază și mai toți care declarau că vor să o practice erau priviți cu încredere – da, chiar și la 12 ani. Și asta o spun acum, ca om de marketing crescut în familie de ingineri, căruia nu i s-a impus însă niciodată ce să devină.

Mai mult, dacă puștiul care primea întrebarea era mai măricel, avea șanse reale să fie judecat pentru răspuns. Ce vrei tu să te faci? Scriitor? Ce meserie e asta? Fă-te, nene, programator sau măcar economist ca toți colegii tăi! Cum adică vrei să programezi jocuri? Nu, înveți, munceși și te angajezi la Microsoft, să ai job la companie mare – pentru că aia „știu eu” că înseamnă programator! Și mai lăsă naiba toate vedetele și toți influencerii ăștia, că ei n-au o meserie!

Desigur, multe din afirmațiile de genul ăsta veneau și vin din frustrare. Frustrarea generațiilor anterioare că nu și-au ales o meserie mai actuală și teama că și copiii lor ar putea face greșeli similare, că ar putea eșua. Dar eu aș spune că ele vin și din modul eronat în care ne-am construit sistemul și din presiunea socială de a reuși – presiune pe care generațiile anterioare n-au resimțit-o în același mod. Dacă în cazul ultimului fenomen nu putem face mare lucru, el fiind mai degrabă un efect secundar al capitalismului (amplificat de social media), în primul caz s-ar putea schimba câteva lucruri, fie și la nivel declarativ.

În momentul actual, sistemul de educație (și aici îi includ și pe părinți, direct implicați în el) a ales cea mai proastă abordare. A ales să elimine acele meserii tradiționale, predate inițal în școlile profesionale, fără însă a se ancora în aptitudinile cerute de meseriile moderne. Practic, niște materii considerate învechite au fost înlocuite cu unele care s-au învechit de la lansare.

Legat de școlile profesionale, acum într-o ușoară revenire, e adevărat că foarte puțini copii spun cu entuziasm că ar vrea să se facă „instalatori” când cresc mari. Astfel de meserii au însă un mare avantaj față de miile de titluri și subtitluri din corporații. Ele nu țin de activitatea unei companii sau de o tehnologie, ci sunt meserii de întreținere a unor sisteme vitale, care n-o să dispară. Sigur, acum ai robinet conectat la smartphone, dar apa ajunge la el în exact același mod ca acum 70 de ani. Da, ți-ai tras panouri solare ca să „ieși” din sistem, dar ai fix aceleași cabluri electrice în casă. Practic, meseriile ăstea încă există pentru că lucrează cu niște blocuri de construcție elementare ale tehnologiei. Da, acum avem mașini electrice, însă poți chema un electrician pentru noul motor și lăsa mecanicul să se ocupe de trenul de rulare. Niciuna din meserii n-o să dispară definitiv.

A doua variantă educațională ar fi fost axarea pe un set specific de aptitudini, mai degrabă decât pe cunoștințe în sine, fie ele generale sau specifice. Despre asta am mai tot vorbit, când am propus cursuri de empatie, dezbatere, educație financiară, medicală, siguranța datelor și așa mai departe. Sunt, ca și în cazul de mai sus, niște unități de construcție pentru inițiative mai mari și sunt de preferat meseriilor în sine. De ce? Pentru că lucrurile se schimbă cu o viteză fenomenală. În momentul ăsta, într-o facultate de chimie, lucrezi cu noțiuni și echipamente care rupeau în două lumea anului 1970. Prin urmare, șocul ajungerii în câmpul muncii s-ar putea să fie imens sau oricum mai mare decât dacă cineva ți-ar preda niște concepte generaliste, dar foarte actuale. La asta se adaugă și faptul că sistemul de educație se bazează pe o logică a pragului, pe obsesia că dacă muncești vei trece la nivelul următor, care poate fi BAC, un examen de facultate, de masterat și așa mai departe. Din păcate, viața nu funcționează așa, iar lumea actuală e a celor care știu să gliseze pe orizontală, nu să se târască pe verticală.

Practic, sistemul de educație antrenează oamenii pentru roluri care nu există, când ar trebui să-i pregătească pentru roluri care încă nu s-au inventat. Dacă vreți un răspuns CORECT la întrebarea „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?” el ar fi “NIMIC!”. Absolut nimic, pentru că atunci când vei fi mare, aproape niciunul din rolurile pentru care te-ai putea pregăti în 17 ani de școală nu o să mai existe. Sau dacă rolul o să existe, nu va mai avea aceeași formă.

Ce e ăla un programator sau un „developer”, de fapt? Acum 20 de ani, lumea te întreba dacă știi C++ sau Java și sigur îți găseai un loc pe undeva, făcând cam orice (dacă mă gândesc bine, îți găseai lejer și cu HTML sau CSS, care nu sunt tocmai limbaje de programare). Acum nu mai există programatori și atât. Există developeri front-end, back-end și full stack în JavaScript, Python, C++, C#, Ruby și în multe altele. Există arhitecți de sistem, există testeri QA cu background în development, există oameni care înțeleg algoritmica la sânge și alții care actualizează baze de date. Pentru ce rol te-ai pregătit și câte dintre ele existau când îți făceai tu planuri? Să nu mai vorbim despre faptul că dezvoltarea unui joc, de exemplu, este fundamental diferită de dezvoltarea unei aplicații financiare sau a unei platforme online, lucru care iar nu era valabil când liceul la care tocmai intrasem amenința să se umple de programatori.

Același lucru se vede și în alte domenii, de la inginere, la “economie”, o categorie care nici nu prea există, ea acoperind de la contabili la consilieri financiari și analiști de business. Să nu mai vorbim despre domenii precum marketingul, care nu mai are nicio legătură cu ce apărea în România la finalul anilor ’90. Când am sărit din PR în publicitate, mă feream de ideea de om de marketing, imaginându-mi un omuleț cu un Excel în față și un morman de poze cu rafturi de produse. Acum, după câțiva ani buni în marketingul tech/B2B, nu prea mai știu om de marketing care să nu lucreze aproape complet digital, cu platforme de automatizare și sisteme integrate. Publicitatea, care în anii 2000 luase un avânt spectaculos, e acum un domeniu pus în fața dilemei care a înghițit multe alte industrii: adaptare sau deces.

David Epstein, în cartea Range, vorbește despre triumful generaliștilor într-o lume specializată. Tot el menționează și că acele 10 000 de ore necesare specializării într-un domeniu, ar fi mai bine petrecute în îmbunătățirea tuturor domeniilor la care ai deja un avantaj sau care te atrag. Simpla blocare într-un singur rol pe care ți l-au oferit alții este o condamnare la inadaptare. Cu ani în urmă am renunțat la hobby-ul programării, iar acum constat că-mi trebuie pentru a-mi aprofunda meseria. Nu mi-au plăcut niciodată foile contabile, dar ce să vezi, după un anumit nivel, marketingul se confundă cu celebrul „growth” și devine o disciplină completă a expansiunii într-un segment de piață. Una care implică să știi și calculezi variabile precum ARR, CLV și așa mai departe.

La asta se adaugă și cultura start-up și mai recenta cultură scale-up (a companiilor în creștere care au trecut de prima rundă de finanțare), o cultură care necesită oameni flexibili, mereu cu un ochi la ce se întâmplă pe piață și cu altul la clienți. Genul ăsta de oameni nu pot fi încadrați într-o meserie hiperspecializată – niciun start-up n-are nevoie exclusiv de un specialist într-un anume tip de platformă care să nu mai aibă și alte 3-4 roluri secundare. Poate de-asta se dau și atât de multe teste de tip SAT, fluid reasoning sau de cultură generală – se testează potențialul, nu certificările și cărțile de pe Goodreads.

De fapt, noul tip de angajat pune sub semnul întrebării chiar noțiunea de „meserie”, înlocuind-o cu cea de „set de aptitutudini”. Poate de-asta sunt și mulți mirați de ascensiunea unor influenceri care câștigă milioane de euro, deși nu par să facă nimic – și chiar nu fac, în sensul clasic al definiției. Cu toate astea, au aptitudini actoricești, scriitoricești, înțeleg tehnologia suficient de bine, au o aplecare spre marketing și sunt cel puțin peste medie în editare video – asta pe lângă o disponibilitate 24/7. Odată puse lucrurile așa, „meseria” de influencer pare puțin mai grea, chiar dacă nu va mai exista în forma asta peste 5 ani.

Prin urmare, cred că e timpul să mai lăsăm catalogările și meseriile de viitor deoparte, cu atât mai mult cu cât nici noi nu putem răspunde întrebării din titlu. Ce vrei să te faci când vei fi mare? Nimic, o să văd după al șaptelea job.

P.S: Știu că s-a mai scris pe tema asta, însă am văzut recent o dezbatere cu ceva director de școală mândru că elevii lui au deja meserii în vizor. În locul lui, nu m-aș bucura. Sursa imaginii.

 

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

11 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
ice4you

Te rog aminteste’mi sa citesc articolul asta maine, azi sunt prea prins si e pacat! 🙂

BogDan

Foarte, foarte bine.

Despre trecut nu e nevoie să mai vorbesc. Cândva le-am spus alor mei, sub imperiul cărților scrise de Ioan Chirilă și alții ca el, că vreau să mă fac jurnalist/scriitor de sport. Partea nasoală din asta este că am fost destul de idiot încât să-mi urmez drumul și uite așa am pierdut 21 de ani din viață 🙂

Acum mai am din când în când în când câte o discuție cu vreun inteligent care-mi spune că meseria mea de helpdesk/support engineer va dispărea, cu ea se va ocupa AI-ul sau un roboțel special realizat pentru așa ceva. Bine, să văd eu ce se petrece când cedează ceva la prima mână, tot eu vin să schimb placa de bază a AI-ului sau RAM-ul roboțelului, tot trebuie să fie unul care să ia porcăriile alea inclusiv la cheie/pilă :))

Antonim

De aproximativ 1 an ma gandesc si eu la asta cu “specialisti vs generalisti”, mai ales de cand a devenit cumva un subiect de dezbatere. Concluzia mea personala este ca inca prefer sa fiu specializat decat generalist. Este adevarat ca daca deschizi Linkedin sau oricare alt site de joburi probabil 80% din joburi sunt pentru generalisti, iti cer sa stii 7 tehnologii diferite de pe ramuri diferite si preferabil sa fi competent in alte 3. Dar aici cred ca este mai mult vorba de dorinta firmelor de-a cuprinde cat mai multe joburi intr-unul singur pentru a plati un singur salariu (doar capitalismul modern spune ca trebuie sa marim profitul anual, nu? De unde naiba sa tot maresti profitul daca nu gasesti scheme prin care sa platesti cat mai putin pentru cat mai multa munca) HR care nu intelege ce posteaza. Fiindca 80% din joburi sunt astfel, piata muncii s-a adaptat si acum toti devin generalisti, cel putin asta este perspectiva mea. EU cred in continuare ca sa fi specialist este ce conteaza pentru viitor. Da, daca esti specializat pe ceva vei avea mult mai putine oportunitati pe viitor, dar aceste oportunitati vor fi foarte bine platite, foarte bine vazute nu… Read more »

Antonim

Sunt de acord cu tine la partea de specialistii care vor trece in pozitii de management/coordonare si ca acolo este o lipsa mare de soft skills, dar asta se cam intampla si pana acum, este tranzitia naturala oarecum, nu prea mai ai cum sa cresti fara acesti pas decat cu mici exceptii. Eu insa problema pe care o vad aici, si vorbesc nu numai la mine neaparat ci si in alte companii cu care interactionez, este ca de multe ori aceste soft skill-uri sunt un fel de “nice to have”, criteriile de promovare intr-o pozitie de coordonare/management sunt altele si tin mai mult de natura “politica” sa zic asa. Nu zic ca nu exista exceptii, sunt si oameni foarte buni tehnici care au si soft skilluri si sunt trecuti in pozitia de TL pe merit, dar din ce vad in jurul meu din pacate mai mult conteaza tot cat de bine te intelegi cu seful de sus, daca perii pe cine trebuie etc. Nu imi este clar cat de mult este o boala a Romaniei sau si in tarile din vest este la fel de predominant. Legat de grunti, “work work” cum ar spune in W3, da, personal eu daca… Read more »

asdad2005

In mare meseriile actuale se vor schimba si vor evolua catre alte chestii. Singura constanta reala este faptul ca oamenii care vor gandi si vor rezolva probleme se vor adapta indiferent de situatie. Discutia despre specialisti vs generalisti este misto pe linkedin sau la o tigara, dar in mare lucrul ce va conta este capacitatea omului de a asimila/analiza diferite lucruri pentru ca apoi sa le puna in practica in vederea solutionarii unei probleme. Chestie care la noi in scoala se facea indirect prin multe stiinte exacte si “torturarea” bietilor elevi cu un Gheba sau Carbunaru. Asa ca din acest punct de vedere nu mi-as face foarte multe griji privind adaptabilitatea noastra ca romani cand vine vorba de noile tendinte in piata muncii.
Legat de AI si cum robotii vor prelua lumea zic doar atat: Taie curentul unuia si vezi ce face….

[…] Ce vrei să te faci când te faci mare? […]

Razvan

Copilul nostru, fara sa îl întrebe nimeni din familie, a decis că vrea să fie paleontolog. Mai spune jandarmilor ori polițiștilor cu care interacționează asta, apoi le și explică: “vrea să descopere și să studieze fosile de dinozauri și asta înseamnă să călătorească mult, să citească și să aibă răbdare”. Are 5 ani acum și eu mi-am promis că tot ce vreau e să fie împlinit și să aibă încredere în el sa încerce, să știe că no matter what, suntem aici pentru el. Mi se pare însă, incredibil de trist, cum de la 5 ani unii îi spun că poate vrea sa se facă medic sau ceva, uneori le răspunde că până termină el școala vor fi alte meserii la modă (o replică de-a mea). Uneori le zic să înceteze și se uită urât la mine, când le zic că eu sunt instructional designer și că până acum 5-6 ani nici nu știam exact ce înseamnă asta, se mai calmează. Oricum, mi se pare că e o întrebare care încearcă să inducă un grad de control într-un haos generalizat. Medicul de astăzi nu e același cu medicul de acum 20 de ani și sigur nu va fi același de… Read more »

11
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x