Așteptări și rezultate
Circula la un moment dat online o replică atribuită lui Albert Einstein: “Nebunia e să faci același lucru la nesfârșit, dar să aștepți rezultate diferite”. Citatul, din păcate, nu-i aparține lui Einstein, la fel cum nici abilitatea de a ne schimba strategiile nu ne aparține ca popor.
Vedeți voi, în ciuda comentariilor filosofilor de Facebook, problema expusă în citatul respectiv nu ține de repetitivitate. Din contră, să faci același lucru în mod repetat, cu un scop clar și îmbunătățindu-ți întotdeauna metodele, e o cale spre succes. Esența citatului stă tocmai în ideea de „așteptări”, iar așteptările corecte sunt mai puțin o chestiune de noroc, cât una de educație și premeditare. Din păcate, noi stăm destul de prost la amândouă.
Fenomenul se vede în toate domeniile vieții publice și private. Oameni care fac zilnic, lunar și anual același lucru, dar au speranța că marea schimbare îi pândește după colț. Oameni care-și recunosc greșelile, doar pentru a le repeta și a spera că data viitoare va fi mai bine. Pe de-o parte e încăpățânarea, pe de altă parte e credința resemnată că nimic nu „se” va schimba și că tot ce putem face este exact ce am făcut până acum. Iar dacă așteptarea ta este eșecul, iar strategia e repetiția, cam la ce rezultate crezi că poți ajunge?
Românii votează de vreo 30 de ani la fel, iar atunci când fac totuși o schimbare, preferă să schimbe culoarea siglei, nu oamenii. Oh nu, nici PSL n-a făcut nimic, deși sunt aceeași oameni care erau în PLS! Nu există oraș din România în care șoferii care încalcă zilnic legislația să nu se vaite că traficul e nasol – uitând în mod surprinzător că traficul sunt ei. Știu oameni de vârsta mea care și-au păstrat jobul din facultate, pentru că era convenabil și până la urmă „trebuia ca cineva să-i facă șefi” – nu i-a făcut.
Tăranii vin în fiecare an în piață cu aceeași recoltă, indiferent de ce se cere sau se cumpără, și apoi se vaită că nimeni nu vrea marfă românească. Site-urile de comerț online sunt pline de oameni care cumpără în mod repetat aceleași porcării, sperând de fiecare dată ca noua versiune să le placă sau să fie mai rezistentă decât anterioara. Despre viața personală nici n-are sens să mai vorbim: cunosc destui oameni hotărâți să lupte cu propriul model parental și care, imediat ce au făcut primul copil, au purces la a aplica fix modelul pe care încercau să-l evite. Pentru că așa au fost crescuți și ei, nu?
Sunt convins că genul ăsta de comportamente sunt prezente peste tot, dar am cumva senzația că în România (și în Balcani în general), rezistența la schimbare a devenit un brand de țară. Nu domne’, deși n-a mers până acum, eu o să continui să fac același lucru pentru că „așa se face”. De ce să încerc altceva?
Cultura lui „așa se face” și a așteptărilor nerealiste e posibil să fi pornit tot din comunism. Economie planificată, salariu care vine orice ai face, o viață aranjată dinainte și nicio șansă să fii diferit sau măcar să ai propriile obiective și așteptări. Cu toate astea, tind să cred că educația a avut și are acum o vină semnificativ mai mare.
E aceeași educație care 12-16 ani îți spune că dacă faci exact fix ce au făcut și alții, vei obține rezultate mai bune. Asta chiar dacă tu nu ai de fapt un obiectiv. De ce înveți? Ca să dai testele naționale, apoi să intri la liceu, să înveți, să iei BAC-ul și să intri la o facultate unde să înveți mai mult. Este logica pragului despre care vorbeam încă de acum 12 ani și care a rămas în continuare norma: înveți ca să înveți și să fie bine. Apoi muncești ca să muncești și să fie… bine?
Sarcinile rutiniere sunt promovate ca o cale sigură către succes, iar alternativele sunt din start descurajate. Învață și mai apoi muncește, pentru că succesul trebuie să vină o dată și o dată, nu? Doar că, ce să vezi, nu trăiești într-o țară sau un mediu care să-ți asigure subzistența. Populezi o țară în care la vârf au ajuns fix șmecherii care au chiulit la lecția cu repetiția. Prin urmare, te vei lovi inevitabil de ineficiența strategiei tale și vei avea două variante: fie perpetuezi în continuare mitul (și alții trebuie să facă la fel ca tine, pentru că merge), fie schimbi complet jobul, mediul sau țara. Asta dacă nu te alături celor ale căror tactici de supraviețuire sunt mai puțin convenționale sau legale.
Abilitatea de a-ți stabili obiective utile și așteptări corecte e vitală în orice zonă socială. Nu degeaba sunt pline corporațiile de manageri de proiect și nu degeaba în Vest se predă „design thinking” din anul I de facultate. De fapt, gestiunea unui proiect (de viață sau de școală) este ceva ce aș preda din clasele primare, clase din care aș începe și orele de educație financiară, discursivă, medicală și sexuală (dar asta e altă poveste). Dacă înveți să-ți setezi obiective corecte, metode de evaluare pentru ele precum și pașii logici pentru a ți le atinge, ai mai multe șanse nu doar să performezi, dar și să înțelegi mai clar lumea. Ai șanse să fii mai puțin dezamăgit când nu vei excela în competițiile impuse de alții și să te bucuri când rezultatele bune sunt numai ale tale.
Până la urmă totul se reduce la întrebări simple. Cum definești succesul? Câte dintre lucrurile pe care ți le dorești au un impact pozitiv? Câte dintre problemele tale sunt reale? Câte sunt rezolvabile și câte pot fi evitate? Unde intră ele în schema propriilor obiective? Sunt lucruri banale, pe care mulți le înțelegem natural, până vine cineva și-ți spune că ce gândești tu nu funcționează și că lucrurile „se fac de fapt altfel” – pentru că așa s-au făcut dintotdeauna!
Mai mult, așa cum spuneam și în primul paragraf, genul ăsta de gândire, orientată spre obiective, nu elimină repetiția. Dacă obiectivul tău e să devii foarte bun într-un domeniu, va trebui să repeți de câte ori poți, perfecționându-te cu fiecare iterație. Diferența va fi însă că la mijloc vor fi obiectivele și așteptările tale, nu al unei societăți care a eșuat inclusiv și în recunoașterea propriului eșec.
P.S: Probabil că articolul ăsta e cam plictisitor, dar ce să zic, mă consolez cu gândul că scriu iar la o carte – revin cu detalii. Sursa imaginii.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Note la o ordonanță... May 14, 2022
- Detalii April 22, 2022
- Răspunsuri plicticoase la întrebări malițioase March 28, 2022
- Câteva lecții de istorie... rusească February 27, 2022
- Tot atâtia erau și înainte... February 13, 2022
Legat de partea asta : “Învață și mai apoi muncește, pentru că succesul trebuie să vină o dată și o dată, nu? Doar că, ce să vezi, nu trăiești într-o țară sau un mediu care să-ți asigure subzistența” vorbeam chiar saptamana trecuta la birou cu mai multi colegi care se invart in jurul varstei mele, give or take 5 years. Cand am dat noi la facultate, adica acum 12 ani, viitorul era sa fi economist, toti visau ASE sa fie economisti, inginerii nu erau chiar atat de bine vazuti de parintii nostri. Noi (cei de la firma mea) am mers majoritatea la Poli putin contra vantului si uite ca piata s-a saturat rapid de economisti si acum e nevoie de ingineri/IT-isti in continuare mai mult decat poate produce piata. Ne amuzam pe aceasta seama, ca niciodata nu ai cum sa stii ce se va cere peste 10-15 ani, dar in acelasi timp eu realizam cat de mult s-a schimbat piata muncii overall. Chiar ieri am citit de pe un subreddit ca Khabane Lame este al doilea cel mai urmarit tik toker si are deja o avere estimata pe la 2 milioane de euro. Stiu ca aceste estimari sunt foarte proaste,… Read more »
Hmm, si pe vremea mea era moda cu ASE-ul. Despre mine toti credeau ca voi da la Poli, pentru ca programam jocuri, insa m-am dus spre jurnalism si publicitate si ulterior am migrat in marketing. Pastrand insa legatura cu zona tehnica, am ramas in marketing B2B si in zona de software ceea ce s-a dovedit o decizie excelenta (financiar si ca posibilitati). Din pacate, am luat-o destul de tarziu, dupa niste ani pierduti prin publicitate – tot din pacate, am si o scuza si anume starea de sanatate. Ce ma distreaza acum e ca dupa ce s-a marsat enorm pe hard skills si developers si inca se cere destul de mult, s-a constatat ca nu prea ai oameni cu soft skills, nici pentru zona de tech: oameni de vanzari ca lumea, project managers etc. Dar altfel, da, am o mica ciuda – dar nu pe cei care au reusit sa faca bani din zona de media si online, ci pe faptul ca am avut deseori initiative de gen (de la facut board games acum 20 de ani la vlogging pe jocuri acum vreo 8) si ca au fost mereu inaintea curentului – iar atunci m-am lasat usor descurajat. Problema e… Read more »
Te-ai gandit si de ce nu ai facut ceva cu initiativele respective? Te intreb fiindca si eu am fost de mai multe ori in aceeasi situatie : inca de acum 10 ani mi-a venit ideea de a avea o bratara la mana care sa se lege la telefon prin bluetooth si sa poata sa faca chestii (nu era fenomen atunci cu asa ceva, mie mi-a venit ideea fiindca obisnuiam si inca o sa fac sa tin telefon mereu pe vibratii maxim si ma injurau multi colegi de facultate ca nu raspund la telefon. M-am gandit intr-o seara ce bine ar fi daca m-ar putea anunta ceva ca imi suna telefon si am realizat ca o bratara la mana ar vibra si sigur as raspunde. De acolo am avut idei cum sa fac bratara sa fie mai avansata etc, dar acolo a murit, la idee, ca nici 2 ani mai tarziu sa explodeze fenomenul global), am glumit cu niste amici ca ne facem podcast de acum 4 ani cand fenomenul nici nu aparuse in Romania decat foarte nisat etc. Idei care la fel erau cumva inaintea curentului si niciodata n-am facut nimic si apoi am vazut cum explodeaza si oricum ar… Read more »
E foarte greu ca în țara lui “așa se face”, “sistemul e de vină” sau “ce zice lumea?!” să ai o educație ancorată în lumea modernă. Se mai schimbă și pe la noi lucrurile, dar mai mult “din cauza” celor de pe afară. Probabil mulți am vrea ca schimbarea să fie mai rapidă, mai ales că putem învăța de la alții, dar cred că asta e imposibil.
Referitor la citate, m-ar interesa dacă e adevărat cel atribuit lui Brâncuși, ceva de genul “Când am plecat, v-am lăsat săraci și proști. V-am regăsit și mai săraci, și mai proști”?
Antonim: Lipsa de parteneri potriviti si de resurse (financiare si de timp) si uneori atitudinea descurajanta a altora. Oamenii cu care m-am bagat totusi in niste initiative (studio de jocuri, site cu cautare de laptop-uri) au fost ok, dar nu mergeam chiar pe aceeasi viziune. Cu podcastul cred ca inca poti si nu e chiar atat de mult de lucru, insa nu stiu cat mai tine valul. Si eu am luat teapa asta cu mersul la sigur si cu muncitul si m-am dus si unde stralucea mai tare motul, adica in publicitate – un domeniu pe care recomand oricarui junior sa-l evite. Legat de treaba aia cu capul inainte, e fix ce ziceam in primul paragraf: sunt oameni cu o idee fixa pe care o executa la infinit, insa o perfectioneaza cu fiecare iteratie si au un scop clar si asteptari realiste. Daca vrei sa-ti deschizi saormerie si asta e visul tau (un vis simplu, pana la urma), incepi cu o duba veche, cateva ingrediente si pe masura ce creste treaba devii urmatorul Dristor Kebap. Pe mine m-a cam fortat viata sa scap de unele lucruri de gen si uite ca-n ultimii patru ani am schimbat mai repede joburi, am… Read more »
Anukoi: Cam asa e, dar avem din pacate o structura uriasa de angajati la Stat si functionarasi minori care trag cu dintii ca lucrurile sa nu se schimbe.
Brancusi nu era mai deloc atasat de tara natala (mai putin de femeile de-aici, dar asta e alta poveste), deci e posibil ca citatul sa-i apartina. Aparent, in toate sursele cat de cat reputabile unde apare, citatul e insotit de “se spune ca Brancusi i-ar fi zis unei rude”, deci foarte probabil ca Brancusi a zis ceva in zona asta, dar nu chiar asa. Cred ca e mai degraba o dovada anecdotica a faptului ca omul plecase cu frustrari, decat un citat 100%.
In mare atingi foarte multe conflicte interioare pe care orice cetatean roman le-a avut in viata lui. Si in esenta putem vorbi pana se schimba banii, despre educatie si despre setat asteptari. Realitatea dura este ca educatia in general costa. Stiu scoala e gratuita si toate vrajelile, numai ca educatia costa. Incepand de la diverse materiale si culminand cu gasirea unor oameni care sa explice cu exemple aplicate din viata reala unor elevi/studenti. Fara sa incep sa fiu pe langa subiect in Romania educatia este oarecum ieftina raportata la ce primesti. Inca nu exista povestea cu imprumuturile pentru studii si mai mult in orasele mari ai licee decente. Problema reala este ca acolo oamenii aia nu prea au fost setati sa gandeasca in termenii spusi de tine, deoarece foarte putini au ajuns profesori din vocatie, respectiv salariile in foarte multe situatii erau mici. Cand esti in modul de supravietuire o buna parte din asteptarile tale, respectiv telurile tale nu prea exista. Chestia asta se transmite celor din jur fara sa-ti dai seama. Invatamantul romanesc de dupa 90 in mare a fost in modul supravietuire si a fost tocat temeinic de marii ministrii. Chestia asta lasa urme pe termen lung. A… Read more »
Asta cu banii investiti in educatie o stiu – problema e ca si daca maresti eternele salarii (acum maricele), n-ai cum sa treci de sistemul de relatii si pile care aduce profesorii acolo in primul rand. Profesoratul ar trebui sa fie totusi o meserie vocationala. Apropo de asta, sistemul din Vest (ala bazat pe imprumuturi uriase si educatie mediocra) s-a prabusit destul de tare in perioada pandemiei. Asta si pentru ca acolo scoala (cel putin din perspectiva unui profesor cu “tenure”) devenise o metoda de a face bani mai repede decat prin practicarea unei profesii.
De acord cu modul supravietuire, dar au trecut totusi 30 de ani. Inca astept un politician cu un plan, fie si pe hartie.
Uite ca uitasem de aglomeratia de pe Valea Prahovei, dar ala e un exemplu fabulos: “Anul asta plec mai mai devreme si sigur o sa fie mai putin aglomerat!”.
@krossfire Sistemul educational romanesc si-a tras seva din ceea ce era prin comunism. Si nu vreau sa-i fac o apologie sau sa para ca sunt nostalgic, dar sistemul de atunci era mult mai asezat fata de ce este acum si in mare aveai o traiectorie clara incepand din clasa intai si pana la examenul de treapta. Astazi nu mai ai luxul asta si uneori te poti trezi ca se mai schimba lucruri. Pur si simplu nimeni nu prea intelege de ce trimitem copii la scoala, dar stim ca trebuie sa-i trimite. Salariile s-au mai egalizat si in mare dinozaurii incep sa dispara si oarecum casta se mai largeste daca ma intelegi. Povestea cu modul supravietuire nu o sa dispara prea curand intrucat sunt niste urme adanc lasate comunism + tranzitie. Mai mult poporul roman a facut din asta o virtute si in general nevoile primare dicteaza(vezi gradul de proprietari de locuinte, respectiv cam cat alocam pentru mancare si apoi cata mancare aruncam). Este foarte complicat pentru orice politician din lumea asta sa vina sa creioneze un plan si apoi sa-l aplice. Daca vrei hartii avem o gramada li se spun proiecte sau studii de fezabilitate si unele mai au si… Read more »
Pai da, aia e problema – aveai o traiectorie clara pentru ca tot Statul avea o traiectorie clara. Dar in economia libera nu prea exista “traiectorii clare” sau daca exista, ele se vad mai tarziu.
Inclusiv pe piata muncii au inceput toti sa recunoasca ca au disparut “hiperspecializarile” – in zona unde lucrez eu, in marketing, chiar nu prea mai exista “specialisti pe un singur lucru”.
Au aparut intr-adevar si profi tineri in sistem, dar cam prea putini – in mediul universitar insa vad din ce in ce mai multi.
Pai in general “modul supravietuire” e considerat cauza principala pentru care oamenii saraci raman saraci. Am scris la un timp pe tema asta. Trebuie depasit, altfel poti castiga si la Loto (sau la UE, la ce vrei tu) si tot n-o sa poti face nimic cu banii – nimic care-ti depaseste nevoile imediate.
Am senzatia ca studiile de fezabilitate sunt doar tras de timp pana vii cu un plan.
Sincer, da, desi in ultimii ani, numarul de tari in care mi se pare cu-adevarat “life-changing” sa pleci s-a micsorat.
@krossfire Traiectorie clara pe partea educationala inseamna ca odata ce un copil intra in clasa intai, acesta stie foarte bine ce poate face si pana unde poate merge. La noi aceasta chestie se traduce prin adus pe toata lumea pana in clasa a doispea si luat cat mai multi bacu, iar apoi fiecare cum ii este norocul. Iar asta se intampla pentru ca asa isi mentin multi profesori serviciile caldute si nu se desfinteaza sau retrogradeaza anumite scoli. Prin alte tari orice copil stie destul de bine ce optiuni are undeva din clasa a cincea si in mare se cam tine de ele. Fun fact daca ai avut norocul sa faci specializare teoretic umanista in liceu nu vei putea sa te duci sa faci medicina asta daca vorbim de Norvegia. Referitor la disparitia hiperspecializarilor nu o vad ca pe o tragedie ci mai degraba pe o urmare fireasca a lucrurilor si a epocii pe care o traim. Mai mult azi mi se pare mai important ca niciodata abilitatile de a rezolva problema si mai ales de a te exprima concis cand rezolvi acea problema. Chestie care la noi a fost foarte rar cultivata si care ne va lovi din plin.… Read more »
Da, este logica pragului despre care aminteam. Invata bine, sa intri la o scoala buna (in clasa a cincea), apoi la un liceu bun, apoi la o facultate buna si apoi la master. Apoi? Nu stim, pentru ca viata nu functioneaza pe praguri si “tras tare” – in viata castiga aia care muncesc destept, care-s flexibili, care se orienteaza (si aia care triseaza, dar nu despre asta vorbim).
Apropo de ce spuneai, mi se pare ca desfiintarea scolilor profesionale a fost o imensa greseala, tocmai pentru ca erau destui care nu se regaseau in gama de specialitati “reale”/”umane”.
Ne lipsesc atat hard skills (care se pot invata), cat si soft skills (organizare, diplomatie, abilitati de prezentare, negociere).
Una din marile probleme ale politicii romanesti e fix populismul ala ajuns pana in maduva oaselor. Boss, vrei sa faci ceva? Fa si gata, nu mai spune ca faci cat sa le dai munitie tuturor adversarilor tai politici!
[…] Așteptări și rezultate […]
Design thinking nu plătește facturile, utilitățile, chiria, administrația blocului, bunurile/serviciile, vacanțele, respectiv chiar și banii pentru a publica o carte nouă.
Și alte ‘văicături’.
😉
Phaff: Ba da, le plătește, dacă o adaugi pe o bază existentă. Ideea mea nu era să nu înveți nicio meserie, ci doar ca în școală, când obiectiv nu înveți mare lucru, să pricepi cum poți duce meseria aia la nivelul următor (nu să joci același nivel la infinit toată viața).
[…] mai aibă și alte 3-4 roluri secundare. Poate de-asta se dau și atât de multe teste de tip SAT, fluid reasoning sau de cultură generală – se testează potențialul, nu certificările și cărțile de pe […]