Copil fiind, cu geci de fas ma imbracam…

Chiar daca intre timp am renuntat la adidasii cu beculete, ani de zile m-au urmarit cuvintele intelepte ale mamei: “Sa te imbraci bine!”. Desigur, nu numai purtatoarea mea de grija arbora sloganul asta. In indepartatii ani 90′, cu aceste patru cuvinte incepea cantecul amazoanelor cu plozi rasfatati. Spusa din reflex sau cu reala ingrijorare, fraza este extrem de intalnita si in anul 14, dupa Y2K. Fie ca iesi pana la colt, fie ca mergi la un interviu, e important sa te…imbraci bine.

Din pacate, sa te imbraci “bine” nu inseamna sa te imbraci cu gust, ci, in cel mai bun caz, sa te imbraci adecvat. De multe ori insa, inseamna fix ce insemna si sub comunism, adica:  “sa nu-ti fie frig, mama!” sau “sa iei ceva pe tine!”. Scopul hainelor e pur utilitar in fraza asta. E frig? Iei o geaca groasa. E cald? Iei o geaca groasa, pentru ca s-ar putea sa fie iar frig. In plus, mai exista si spinoasa problema a curentului care ti-o trage mai des decat politicienii socialisti. Oricum ar fi, confortul fiziologic si psihologic este singurul lucru care conteaza…si mai putin faptul ca ai asortat o geaca portocalie cu niste manusi grena (culoare altfel invizibila pentru barbati).

Pana sa intru mai adanc in problema, as mentiona ca autorul acestui blog este printre cele mai putin indicate persoane sa dea sfaturi. In ciuda faptului ca purtatoarea de grija amintita a incercat sa ma faca sa ma imbrac chiar “bine”, logica elementara mi-a ocolit mult timp alegerile. Ca orice copil simteam nevoia sa fiu remarcat. Desi geaca mea cu doua feţe era mai putin tipatoare ca sapca cu ventilator a colegului, n-as fi luat coronita pentru bun gust. Mai tarziu, grasut si metalist fiind, am decis sa ma imbrac in culori inchise. Prin culori inchise am inteles multa vreme blugi negri asortati cu tricouri negre sau blugi negri decorati cu bluze gri, in zilele mai vesele. Slabind in ultimii ani, am trecut razant prin zona hipsterica pentru a ajunge la ceva ce ar putea fi catalogat cu maxim entuziasm drept “casual”. Cu alte cuvinte, sunt greu de remarcat, usor de uitat si putin calificat…sa vorbesc despre moda.

Cu toate astea, pot sa remarc, ca orice posesor de retina, ca ai nostri concetateni se imbraca cel putin dubios, indiferent de sex. Stiu ca nu e o tendinta romaneasca si ca odata ce vezi cateva tinere britanice sau nemtoaice “in elementul lor” incepi sa crezi pitiponceala romaneasca e varianta light a otravii. Totusi, daca-i intrebi pe micii anarhisti din vest de ce se imbraca zilnic ca la parada gay, o sa-ti dea acelasi raspuns: pentru ca nu-mi pasa cum sunt perceput si vreau sa ma simt bine! Aha, greu de crezut…dar sa zicem. Problema e ca ai nostri se imbraca “asa” in mod intentionat. In virtutea unui orientalism pe care istoria nu ni-l neaga, combinatia stridenta si fixatia pentru “firme cunoscute” sunt metodele preferate de epatare. Cele doua curente sunt violent contrastate de garderobele sforaitoare izvorate din obsesia pentru “a te imbraca” bine si a fi pregatit pentru “orice”.

De ce spun ca multi romani se imbraca dubios? Nu din cauza vreunui trend terifiant precum salvarii de tip “Hammer Pants”, cizmele UGG sau papucii Crocs. Epidemiile de urat au lasat destule victime si prin alte parti. Romanii se imbraca dubios nu neaparat pentru ca ignora deliberat niste norme. Romanii si romancele se imbraca dubios pentru ca inlocuiesc normele amintite cu “viziunea proprie” asupra a ceea ce e acceptabil si au pretentia sa fie respectati pentru asta. Romanii si romancele se imbraca dubios pentru ca nu inteleg corect ideea de context si de mesaj vizual. Se imbraca dubios pentru ca li se pare in regula sa vina in maieuri cu gaurele la interviuri si sa iasa in trening la cumparaturi, chiar si atunci cand supermarketul e in celalalt colt al orasului. Romanii se imbraca dubios pentru ca, desi nu e nimic in neregula sa porti ce vrei, cand vrei, e total gresit sa comentezi alegerile altora atunci ale tale sunt o insulta abstracta.

(Editare bazata pe imaginea asta)

Iti plac poncho-urile in cinci culori si sacourile in carouri curcubeu? Nicio problema. S-ar putea sa-ti stea bine in ele si nu te opreste nimeni sa le porti, dar nici nu face scandal daca lumea nu le gaseste acceptabile. Asuma-ti raspunderea pentru propriile alegeri vestimentare. Daca ai fusta de trei centimetri si decolteul pana la buric, nu tine discursuri despre cum barbatii romani n-au pic de bun simt. Un om decent se abtine pana la un punct, punct in care impulsul biologic preia carma. Ca barbat, e in regula sa nu porti ceas la mana, sa te incomodeze sau sa nu te atraga. Dar ramane valabil ca ceasul e o bijuterie social acceptabila indiferent de situatie, una cu traditie reala (trecem peste butoni, acele de cravata si notele de eleganta impuse de context). Daca porti ditamai lantul si doua ghiuluri, nu face misto de aia cu ceas si nu le spune ca “tu ai celular”. Indiferent de cat de finut e inelul si cat esti de emotional atasat de lant, un ceas de calitate va fi intotdeauna mai elegant. Daca ai si doua trei notiuni de orologerie si faci diferenta dintre Patek Philippe si FILA, ai cu siguranta un atu in anumite cercuri (presupunand ca vrei sa faci parte din ele).

Da, chiar exista cateva reguli care apar in asa zisele manuale de stil, dar si in mentalul colectivului educat. Din pacate, nu sunt capabil sa enumar prea multe si cred ca nici nu-mi permit financiar sa le respect. Ca idee insa, cred ca am fi cu totii mai putin chinuiti vizual, daca lumea ar gravita mai mult spre terenul de mijloc dintre “moda” si “sa te imbraci bine”. Cu alte cuvinte, lucrurile ar sta altfel daca oamenii n-ar mai incerca sa cucereasca varfuri despre care nu stiu nimic (Haute Couture-ul, de exemplu) si daca ar inceta sa se echipeze pentru o coada la paine imaginara. Nu de alta dar, daca pentru eleganta e nevoie de ceva bani si de putin studiu, bunul simt nu te arde atat de tare la buzunar. Nu acum cand exista haine “de firma” la pret de tricouri chinezesti. Nu cand bluzele cu paiete nu mai sunt norma in magazine, ci raritatea. Sigur, nu poti avea mega pretentii de la C&A sau H&M, dar daca depui un minim efort, in ambele magazine poti gasi articole la preturi decente, mai mult decat purtabile.

Cele doua marci sunt simple exemple si, daca stai intr-un orasel de provincie sau intr-o zona rurala, s-ar putea ca sugestiile de genul asta sa nu insemne nimic. Chiar si asa, nu te impiedica nimeni sa ai acasa o pereche de pantofi dintr-un material decent, un costum intr-o culoare sobra, cativa blugi care nu dorm sub talie si o bluza care nu striga “violator!”. Nu de alta, dar daca n-ai 16 ani, e de presupus ca vei trece prin cateva situatii in care felul in care te imbraci va spune celorlalti ceva despre tine. In cazul asta, altii vor fi tot oameni cu discernamant, nu pusti de clasa a zecea. Exista deci momente in care trebuie sa te imbraci atat adecvat situatiei, cat si adecvat varstei. Mai mult, dupa o vreme, e mai mult decat necesar sa faci cateva investitii in garderoba, mai ales daca ti le permiti. E semn de maturitate si nu strica nici la perceptie.

Nu-mi dau seama cat anume e vina designerilor romani pentru raspandirea unor stiluri ca ”Suparat si Bine Imbracat” sau “Dristor Kebap”, dar in mod sigur exista vinovati si in randurile lor. La fel cum exista vinovati si in randul vedetelor de carton pentru care movul si rozul merg senzational pe aceeasi fusta. Vinovati se gasesc cu siguranta si in randul primelor valuri de hipsteri (pentru ca nu cred ca mai exista vreo categorie definibila asa). Ii stiti. Baietii si fetele alea care reuseau nu doar sa insulte bunul gust contemporan, dar jigneau concomitent si sensibilitatea modei interbelice. Una sa te simti relaxat, sa porti un tricou cu mesaj si niste blugi largi cand iesi la o bere. Alta e sa te imbraci ca o baliza de semnalizare intr-un ocean de normalitate si sa te plangi ca nu esti remarcat.

In final, ramane totusi o intrebare, mereu aceeasi. Cine defineste “normalitatea”? Cine defineste stilurile acceptabile si moda actuala? In mod sigur nu un blogger pentru care blugii si camasile sunt standardul elegantei citadine. Clar nu jurnalistii de moda, mai preocupati de ridicat in slavi anonimi, decat de educat publicul. Foarte probabil ca nici designerii care isi pun modelele sa defileze cu pisici pe post de genunchiere si morcovi varati in nas. As zice ca, din moment ce hainele sunt o puternica marca sociala, categoria la care aspiri iti defineste standardul. Prin urmare, daca ai 35 de ani si inca iti mai porti tricoul cu “FBI”, vei fi un adevarat “fashion icon” printre adolescenti.

Stiu ca postul asta va irita pe multi si ca, oricat mi-as dori sa n-o fac, am emis judecati. Din pacate, subiectivitatea e inevitabila cand vine vorba de simturi. Din fericire parerile coincid de multe ori cand vine vorba de bunul simt. Cu alte cuvinte, daca 9 din 10 oameni isi pun ochelarii de soare cand faci parada modei pe bulevard, ai primul indiciu ca nu te-ai imbracat chiar…bine.

P.S: Cum spuneam si in prima parte a articolului, romanii inca mai au pana sa atinga varfurile observate prin alte tari, dar le-au depasit cu siguranta pe cele care tin de modestie.