Cred ca te place

Oricati fluturi te-ar macina in adolescenta, lectia “iubirii” se preda ceva mai tarziu in viata.

Odata ce neuronii ajung sa depaseasca hormonii, criteriile de selectie scot si ele capul din…pantaloni. Ajungi treptat sa intelegi ca langa tine se afla un om, nu un accesoriu. Ajungi sa remarci suprizele placute si sa accepti micile defecte. Ajungi sa apreciezi trairile comune si sa treci cu vederea imperfectiunile. Mai mult, odata ce incepi sa te privesti sincer in oglinda, ajungi sa apreciezi cand cineva te suporta zilnic. Da, chiar si  atunci cand esti un monstru de egoism, adica atunci cand esti “tu insuti”.

Dupa o introducere mai insiropata ca o savarina comunista, imi permit acum si cateva intrebari. De ce, dupa o varsta, suntem capabili sa iubim sincer oamenii de langa noi, dar nu putem aplica aceleasi criterii si unei tari? De ce a devenit dragostea de tara, mai ales in cazul Romaniei, un exercitiu diform de imaginatie? De ce trebuie sa iubim o alta Romanie, in timp ce tara de langa noi spala vasele acasa?

Daca intrebarile sună mlăştinos, eu zic sa luam pe rand semnele care ne spun ca Romania are multi fani, dar putini admiratori.

In primul rand, majoritatea oamenilor pe ale caror bloguri, profiluri si parbrize sta scris patriotism s-au indragostit de alta tara. Ei iubesc o Romanie Mare, o Romanie plina de oameni muncitori, dar fara noroc. O Romanie al carei popor are origini pure, o Romanie unde dacii au misunat mii de ani pe campii. O Romanie care a pazit timp de secole intrarea in Europa. O Romanie care a fost mereu persecutata. O Romanie care n-a participat la Holocaust si care a fost o mare putere mondiala. O Romanie unde tiganii sunt responsabili pentru absolut toate infractiunile din afara granitelor. Cu alte cuvinte, o Romanie care nu a existat si nu va exista prea curand.

Aparent, in cazul tarilor, ca sa poti vedea partile bune in partenera ta, trebuie sa proiectezi asupra ei o imagine fantasmagorica. Nu, nu, coruptia nu e grasuta, asa are ea….oasele mai mari. Economia nu e anorexica, doar ca nu o avantajeaza hainele. E totul in regula, doar ca n-avem noi gustul format pentru eleganţa Romaniei. Nu ca ar fi ceva rau in a vrea sa imbunatatesti lucrurile intr-o relatie. Sa-ti doresti evolutia e normal si laudabil, dar nu poti face asta pornind de la o minciuna. Nu poti sa pleci de la ideea ca iubita ta e de fapt fotomodel, doar ca “n-a fost promovata suficient”. Si, daca tot a venit vorba despre promovare, cand se presupune ca iubesti…

…nu-ti prezinti public partenera drept un nobil vlastar pentru ca in privat sa o numesti curva ordinara. Si totusi, in cazul relatiei cu tara, lucrul asta se intampla frecvent. Cand suntem intre noi, traim intr-o tara de cacat, cu oameni de cacat, unde nimeni nu ne respecta ”realizarile”. Odata ajunsi in afara tarii, vorbim despre originea nobila si latina a poporului roman si despre cum in Bucuresti e cam la fel ca in Berlin, exceptand mizeria, civilizatia si infrastructura. Unde-i adevarul? Pe undeva pe la mijloc, un mijloc pe care trebuie sa-l privim mai intai in oglinda si apoi sa-l constientizam.

Dream Country2

Daca vezi si partea goala a paharului, inseamna oare ca nu-ti iubesti tara? Nici pe departe. Este, cum spuneam anterior, diferenta dintre fani si admiratori. Fanii au obsesii. Fanii vad in obiectul pasiunii lor fix ce vor sa vada. Admiratorii sunt capabili sa inteleaga ca apreciaza o realitate, nu o fantasma. Admiratorii vor sa scoata Romania la o cafea, sa afle ce-i place si pe cine nu suporta. Fanii ar vrea sa fie vazuti la brat cu o Romanie ideala. Daca Romania reala seamana cu o tarancuta simpatica, una cu apucaturi usor adolescentine, Romania ideala e o regina interbelica cu profunde convingeri xenofobe.

Bun, si care ar fi problema pana la urma? Pe langa dovada unei anomii adanc inradacinate, problema e simpla: timpul! Relatiile se schimba mai repede decat tarile si lasa urme mai putin adanci. La doi ani dupa despartirea de EA sau de EL esti (aproape) un om nou. La zece ani dupa ce te-ai despartit de Romania si ai “agatat altceva”, esti inca “romanul ala”. Esti inca “fostul iubit” care acum isi barfeste fosta de parca nu tot el ar fi strabatut zilnic parcul la bratul ei. Sau, din contra, esti “fostul” care inca tanjeste dupa ceva ce n-a avut niciodata, dupa imaginea aia ideala pe care imaginatia ne-o pune mult mai des la dispozitie decat memoria.

In plus, daca nu e atat de greu sa intelegem ca intr-o relatie ambii parteneri fac mici concesii, in cazul relatiei cu tara pierdem rapid firul ratiunii. E adevarat. De cand iesim in oras cu Romania, statul ei lacom ne-a tapat de bani, iar pornirile ei religios-conservatoare ne-au scos de multe ori din sarite. Si totusi, noi am fost partenerii perfecti? Am fost oare cetatenii exemplari care au schimbat mereu lucrurile in bine? Sau am fost partenerii critici si plangaciosi pentru care nimic, niciodata nu va fi suficient de bun?

Imi iubesc tara? Habar n-am. In ultimii ani mi-a devenit usor simpatica fata, dar mai am pana sa-i cant serenade. Nu de alta, dar face destul de multe tampenii si vreau sa-i cunosc mai bine si vecinele, inainte sa imi pun pirostriile. Pana atunci insa, merita sa o scot din cand in cand la o cafea. Mai aflu lucruri noi, despre oameni care au reusit, despre locuri care merita vazute. Si, cine stie, poate chiar ma place…

P.S: Pastrand linia articolului, e de remarcat ca nu poti convinge o tara sa te iubeasca dupa ce ai incercat sa o violezi. Se aude, tovarasu’ Putin?

29 Comments

  • ce-i mă cu harta aia?
    nu ţi-e rusine?
    vrei să ne umpli ţărişoara de unguri? 🙂

  • Si de sarbi si rusi…

  • Acum ceva vreme imi promiteam ca daca plec din tara n-o sa ma mai gandesc macar ca exista Romania, atat de dezamagita eram de ea si de tot ce se intampla in ea. Sincer as vrea sa-i vad o trasatura chiar buna, si de care sa ma simt mandra ca exista, si nu gasesc nici una (aia cu nobilul popor dac e totusi prea veche ca sa conteze 🙂 ). Sigur ca se poate si mai rau decat Ro, dar totusi nu poti fi mandru de tara ta pentru ca nu e atat de rau in ea ca in *insert tara din lumea a treia here*.

    Ce e interesant insa este ca de cand chiar am plecat am inceput sa tin la ea, sort of. Pentru ca e tara mea si radacinile mele sunt acolo; dar mandra de ea tot nu vad de ce as fi (din contra, ma uit la cei care o conduc si ma inspaimant cand vad ce specimene au fost alese si sunt apreciate). Pastrand paralela, pentru mine tara e ca un prieten din copilarie — acum c-ati crescut vezi ca e plin de defecte, si vezi ca n-a luat-o fix pe calea cea buna, dar totusi intr-un fel continui sa tii la el, de dragul amintirilor care va leaga.

  • Kay: Scuze pentru moderare. N-am fost eu de vina, ci scriptul 🙂

    Eu nu zic sa fim mandri, eu zic numai sa o intelegem ceva mai bine. Si da, cred ca relatia poate ramane si la nivel de amicitie 😉

  • Trebuia sa ne intindem pana in Croatia, Grecia si Belarus! 🙂

  • Ceva frumos. Ceva deosebit. Un fel de haules baules. O pantomimă lirică. Un superb balet radiofonic.
    Cereally now, chiar și scrierea articolului în sine e semn că dacă nu ești obiectiv în “relație” poți să cazi în penibil.
    Cius, Costele!

  • Romania Inedit: Clar. Estul tarii e format din Oltenia, Banat si Coasta Dalmata.

    DeNebun: Nu m-am prins, dar da!

  • Buna ziua,
    Vă invităm să vizualizați prima platformă de donatii online in scop caritabil din Romania cu recompense pentru donator. Fiecare persoana care doneaza online direct de pewww.salveazaoinima.ro primeste automat pe e-mail un cod de voucher care il va folosi pentru a obtine reduceri pe magazinele partenere platformei. În primul rand doresc sa mentionez ca platforma realizeaza in mod automat timpul campaniei, nr. donatori, persoane care au donat si suma realizata din donatii online. Prin acest lucru dorim sa oferim transparenta totala pentru:donator, cauza si companiile partenere si nu in ultimul rand pentru fiecare vizitator care intra pe site.
    Va deranjez pentru cateva minute pentru a veni cu rugamintea la dvs daca doriti sa puneti banner-ul/link-ul in blogroll platformei de donatii online http://salveazaoinima.ro pe blogul dvs.de aici puteti prelua bannerele:http://salveazaoinima.ro/promoveaza-ne/
    Astept raspuns din partea dvs pe adresa de e-mail salveazaoinima@gmail.com
    Cu respect,

  • 1.Nu pun publicitate pe blog. Daca proiectul imi place, il voi promova gratuit.

    2.Nu prea permit comentarii de promovare de genul asta, dar acum fac o exceptie din doua motive:

    a.Scopul campaniei.
    b.Greselile gramaticale.

    “pe e-mail un cod de voucher care il va folosi pentru a obtine reduceri pe magazinele partenere platforme” – Serios? Probabil ca promovarea e gratuita, dar nu m-as baza pe prea multe raspunsuri pozitive la dezacorduri. Mai periati putin textul 🙂

  • frumos scris …cam ai dreptate ..chiar dacă te macină mulți fluturași …lecția “iubirii” se predă și se înțelege mai bine mult mai târziu :)…
    ahh…mi-ai trezit o întrebare :))…oare fluturii când se îndrăgostesc ..simt oamenii în stomac ??:)

  • Dar omizile ;)?

  • :)) hehehe …nu cred ca merge cu omizii :))

  • Zau, am sa comentez sincer spontan ca dupa cate vad eu, (desigur empiric), destui oameni asa la nivel individual nu prea reusesc sa treaca in mod deosebit de optim de o prima relatie mai lunga ulterior asa mai ratata, (ratata in mod real obiectiv sau doar in capul lor, din punctul lor de vedere), chiar si in real life. Desigur depinde si de structura lor, dac asunt mai sensibili la respingere sau la dezamagiri, de caracter, de integritate, de maturitate, de educatie referitor la relatiile umane, de cultura generala in care au fost educati sa relationeze, depinde de o gramada de lucruri…Sa stii ca eu sunt principial de acord cu ce scrii tu acolo mai sus, dar si mie mi-a trebuit destul timp sa intelg asta, pt ca nu as putea spune ca eu personal as fi un model de expert referitoor la inter-relationarea umana chiar in cazul vietii mele personale, dar daca a fost ceva de care m-am tinut cu dintii, a fost groaza/spaima/dezaprobarea personala ff intenas de a nu cumva deveni cinic, si uite asa am iesit, la un moment dat si eu la liman, cred eu, cu o perspectiva oarecum similara cu a ta, (desi recunosc ca al o varsta mai mare decat tine, cam dupa 29 de ani abia, plus dupa ce am primit un pumn tare de tot in figura care efectiv mi-a zdruncinat creierul si a creat ocazia unei reasezari, din fericire, optimizate ulterioare, deci nu a fost total meritul meu, a fost si meritul hazardului ca m-am mai maturizat si eu un pic, pt ca eu chiar ca avusesem o perspectiva cam de om ferit/protejat de diverse mai inainte, chiar si in diverse mici tragedii personale, totusi fusesem tratat asa oarecum cu manusi, si nu stiu de ce, fata de mine mai toti, nu numai romani, ci chiar diversi, au tins sa ma trateze asa oarecum ca pe un soi de mic lord Fauntleroy de cand eram mic, chiar si rivalii, zau, mai toti au fost ff politicosi si gentlemen-i chiar sportivi fata de mine, si se vedea asa pe fata lor ca regretau sincer daca erau nevoiti sa ma infranga in vreun duel !)

    Plus, pot sa zic ca si eu am trecut printr-o faza initiala, desi destul de scurta, de dezamagire ca de ce altii, mai multi si clar mai experimentati si chiar mai competenti in diverse decat mine, nu erau si ei asa mai optim maturi referitor la relationare, inclusiv personala, dar si fata de conceptul de tara a lor, (cum zici tu mai sus), insa efectiv dupa aia am decis sa inteleg asta ca fiind ceva comun natural uman, deci ceva care merita indulgenta fata de diverse deficiente personale chiar si in cadrul unora teoretic mai maturi/intelepti/experimentati care mai erau si pe pozitie de educator fata de altii, nu intransigenta deosebita din partea mea…asta fiind oarecuum similar si cu chestia aia din viata personala, cand, trecut de adolescenta, iti dai seama sau trebuie oarecum sa te reconciliezi ca totusi parintii tai, figurile alea cele mai semnificative, dar si profesorii/educatorii tai chiar cei mai reputabili si onorabili in mod cat se poate de obiectiv, totusi sunt si ei oameni, si au si ei voie sa fie oarecum imperfecti, deficienti, suboptim competenti chiar si profesional, nu doar personal uneori. Asa ca si eu m-am linistit oarecum, desi nu pot sa zic ca uneori nu ma deranjeaza inca faptul ca observ ca unii nu invata si nici nu reusesc sa invete niciodata chestiile mai sus mentionate de tine, nici chiar si cei mai silitori, nici chiar si cei mai reputabili, cum sa rezolve acest conflict sau aceasta problema de relationare personala, care teoretic cam trebuie rezolvata intre 20 si 30 de ani. Pur si simplu unii nici nu sunt interesati de a invata asta, pt ca maj lumii trece la rezlvatul presant al altor probleme legate de varsta adulta matura, (cea care teoretic incepe cam dupa 28 de ani si tine efectov pana la varsta batranetii), aia de generativittate, constructie, pom, casa, familie, business, cariera, etc…si efectiv raman cu ceva nerezolvat anterior, dar unii au sprijin de la un partner mai flexibil, altii au sprijin de uz social mai clar, altii sunt manati de acumulare si de creatie asa continua si nici nu le mai pasa de chestii legate de realtionare, altii, se lasa dusi asa de val, de soarta, de altii, fara a-si pune nici macar problema maturizarii personale.

    Plus am citit ca patriotismul pare a fi, (desi nu se stie, ipotetic doar), similar sau poate ca si corelat sau dependent de gradul si calitatea gradului de religiozitate al unui om. Si asta poate fi destul de mult modelata social-educativ, desi desigur ca exista si predispozitie innascuta pt asa ceva, plus se pare ca tinde sa creasca la varstele mai mature, dar totusi e ceva destul de eluziv si emotional care scapa uneori unui control sau auto-control pur rational. (Nici nu intru in manipularea afectiva de tip politic sau de reclame, sau de educatie clar propagandistica, vorbesc doar asa la nivel strict de individ biologic autonom…desi e greu sa separi omul de societate chiar asa de clar, chiar si cei mai non-sociabili sunt totusi tributari lumii si societatii in care traiesc, fie ca o inteleg, sau nu, fie ca le displace sau le place mai mult, fie ca sunt atrasi de ea sau nu, etc.)

    Dar da, ai dreptate, exista destui corijenti la capitolul relationare, si exista destui corijenti chiar si in cadrul tarilor in care relationarea atat fata de semeni, la nivel de grup, dar si fata de tara proprie, e un soi de curriculum obligatoriu scolar, nu doar in Romania. Si in plus exista intotdeauna si factorul mai larg teoretic contributor la anomie al urbanizarii obiectiv accelerate din ultimii 60 de ani, care se pare ca va continua la nivel de ca de la 1/3 in urban acum 60 de ani la nivel mondial, peste inca vreo 50 de ani va ajunge la 2/3 in urban, ceea ce este ceva asa aproape de speriat daca te gandesti la nivel mai larg…desi nu e ceva recomandabil sa ne speriem, pt ca pe diversi parametri lumea o duce mult mai bine ca acum 60 de ani peste tot, in ciuda problemelor imense actuale plus si realist si viitoare ale unor locuri lipsite de infrastructura si de planning urban optim.

  • “nu poti convinge o tara sa te iubeasca dupa ce ai incercat sa o violezi. Se aude, tovarasu’ Putin?”

    Din pacate Ukraina este schizofrena. Personalitatea dominanta urla viol, cealalalta ii sare in brate….

  • Hary: Sau poate ca asta e doar impresia noastra, mai ales ca majoritatea informatiilor au venit de la violator.

    Rudolph Aspirrant: Aia cu “pumnii in figura” pe care ti-i da uneori viata e cam valabila pentru toata lumea, desi tehnicile de kung-fu difera de la om la om. Sper (de fapt, sunt cam sigur) ca ai trecut cu bine peste experienta 🙂

  • krossfire,
    evident ca un violator va sustine consimtamantul victimei, insa Ukraina este in mod cert divizata.
    Una striga viol si cealalalta geme de placere la actiunile lui Putin. Pana si avocatii victimei nu mai pot nega acest aspect si recunosc asta. Ukraina va deveni o noua Germanie, despartita de un zid. Ideologic vorbind, zidul este deja ridicat.

  • Asa se pare, desi Germania de Est n-a vrut asta 🙂

  • Insa Ucraina antropomorfizata (ce este un nonsens de fapt, dar hai sa zicem asa la ffff figurat speculativ ca o tara ar putea semana cu o persoana ca in tablourile de dupa inceperea dezvoltarii constientelor mai nationale in UE, de fapt nu chiar asa de mult in urma, la unii mai in sec 18, la altii mai incoace, sec 19) nici nu a avut timp sa isi
    dezvolte o constiinta nationala si o
    identitate de sine ff bine conturate (plus asa ceva nici nu a mai fost asa de proeminent incurajat in UE dupa cel deal 2lea razboi mondial decat in moduri prescrise si destul de controlate) si astfel Ucraina poate fi asemuita poate unui copil de vreo 8 ani jumate tinzand catre 10, pe cand pe Romania eu o vad cam de 14 ani (acum vreo 15 ani inca abia de 13 ani poate, maxim 13 1/2) tinzand catre 15.si altfel se pun problemele de competente si de relationare la 9 ani decat la 14. (In imaginea mea nimeni, nici o tara, nu a trecut de 20 de ani, si cf destule legislatii e bine sa nu bea nici alcool pana la 21 ! )

  • N-a trecut niciuna de 20 de ani pentru ca toate au momente in care regreseaza brutal spre starea aia de adolescenta tembela.

  • Cea mai frumoasa varsta cea de 6 ani, cand petreci cel mai mult timp in lumea ta imaginara si esti dadacit de parinti….

  • In cazul asta, tatuca Putin este foarte sever (mai ales cand iti fura jucariile) 🙂

  • 1. Sunt curioasa pe cine ai gasit tu in Berlin, scriind despre originea nobila si latina a poporului. 😀

    2. “Bucuresti e cam la fel ca in Berlin, exceptand mizeria, civilizatia si infrastructura.” Nu prea iti dau dreptate. Restul Germaniei e asa cum zici, dar Berlinul e un fel de copil rebel, scapat de sub contol. Mizerie e, in atatea locuri chiar mai multa ca in Bucuresti. Civilizatie, numai daca si anarhia se numara in randul civilizatiilor. Infrastructura – da rateuri tot mai des.
    Dar sunt de acord, adevarul e undeva la mijloc…

    În rest, mişto paralela. Ies la iveală lucruri interesante (despre ambele fete) dintr-o comparaţie ca asta. 🙂

  • 1.Cam orice roman iesit in afara granitelor, oricat de “anti-national” vrea sa para intre prieteni, o sa-ti bage placa asta. Ma rog, exceptiile sunt cam aceleasi.

    2.Cred ca trebuia sa ma raportez la Munchen si Hamburg, ca pe-acolo am fost recent 😛

  • Krossfire,
    nu te lasa pacalit de Chaika.
    In Berlin, nu este mizerie, nici anarhie, iar infrastructura da rateuri la nivel inalt, eventual.

    Berlinul este cea mai cosmopolita si culturala baraca a Germaniei si una dintre cele mai misto orase pentru locuit.

  • Eu cred ca are dreptate si Chaika si are dreptate si Hary, insa nevoile fiecaruia de a se raporta la Berlin sunt diferite, la fel cum si nevoia ta este alta de a fiecaruia dintre ei, a ta mai degraba de consilier matrimonial parca, am asa vag impresia, desi e posibil sa gresesc, (dar articolul tau m-a indemnat sa ma gandesc si la asta, chiar daca oarecum tangential si daca nu a fost direct legat de intentia ta de baza sau topicul principal a ce voiai sa zici in articol), desi nu neaparat consilier matrimonial fata de Chaika si Hary, ci poate mai degraba fata de romanii din Romania si romanii din diaspora intr-un fel.

  • M-am gandit la asta pt ca intr-un fel unii cauta similaritati cu lumanarea, iar altii diferente pt a-si manifesta mai conturat identitatea….si asta pare a fi o tema probabil destul de des intalnita in randul celor aflati in situatia de a se duce la consiliere matrimoniala, (desi rata de succes e poate cam 20 %, si in cadrul majoritatii celor care ajung la consilierul matrimonial casatoria deja e dusa si ambii poate doar asteapta sa li se confirme asta de cate cineva independent pt ca poate nu au curajul sau motivatia sa fie el/ea ala care o zice primul…am citit ca semnul cel mai pertinent pt divort aproape cert este prezenta sentimentului de dispret,daca ala e prezent, adio casatorie,orice ar incerca cineva, sau orice ar zice cineva, in chiar mai mult de 80 % din cazuri, mai aproape asa de peste 90 % din cazuri, daca se manifesta acest sentiment, chiar si schitat fata de consilier, nu neaprata direct fata de partener, sau chiar si fata de partener mai ales, atunci e aproape sigur ca vor divorta, nici nu mai merita sa le ceri banii pt nu stiu cate sesiuni…dar nu stiu daca e chiar adevarat, dar asta e ultimul lucru pe care l-am citit relativ asa mai recent, cred ca in Wall Street Journal, ca ala e sursa mea principala de unde mai aflu ultima vreme ce se mai intampla in domeniul de cunostere al psihologiei asteia mai soft legate de comportamente de tip relationare. (E din cauza ecconomiei behaviorale care a dominat domeniul cunosterii economiei din ultimii cca 30 de ani, plus si pt ca parintii mei sunt economisti.)

  • Consilier matrimonial zici :)? Cred ca sunt mai degraba unul dintre oamenii aia care stau in cerc la sedintele de tip “Gineri Anonimi”(Gineri ai tarii :P).

    Altfel, Gladwell insista pe ce spui tu cu “sentimentul de dispret” si cita rezultatele unui studiu semnat Dr.Gottman care arata ca, pentru ca o relatie pe termen lung/casatorie sa reziste, relatia pozitivitate – negativitate ar trebui sa fie cam 5 la 1 (reactii/sentimente).

    http://www.gottmanblog.com/2012/12/the-positive-perspective-dr-gottmans.html – Bine, studiul e legat si de raportul Losada, destul de controversat.

  • Ha ! Ha ! Mi-am facut si testul Losada. In mod previzibil am iesit in zona banala de mijloc cu 2,25…zau, nici macar posibil interesant infloritor, daramite in vreun pericol ! Eu m-am plictisit de cand tot fac teste si nu folosesc decat ca umplutura pt a reconfirma a nspea suta oara curba lui Gauss pe atatia parametri umani, chiar indiferent de validitatea lor stiintific riguroasa. Zau, oamenii exceptionali (fie in bine fie in rau) sunt chiar rari…poate daca re-fac testul intr-o zi cand sunt ff stressat sa ies si eu asa macar odata in evidenta prin ceva anume ! Aa, ma mai pot lauda cu ceva iesit din comun…am facut mai de mult un test chiar misto de muzicalitate de pe BBC, (dar e expirat acuma)…zau am obtinutnotele cele mai proaste din viata mea la vreun test, atat pe rafinament de perceptie de melodie, armonie, ritm, etc, erau mai multi parametri, cu media de 1,2 pe o scara de la 0 la 100 ! Dar eu chiar sunt afon, afon din ala de nivel care se cheama amuzic congenital (4 % din oameni) ! Eu sunt ala pe care m-a rugat profesorul la cor cu lacrimi in ochi si cerandu-si el iertare fata de mine, asa de afectat fusese, sa misc doar din buze si sa ma abtin sa mai zic vreun sunet, ca distrugeam munca lui de un trimestru intreg, dar nici nu voia sa ma ostracizeze totusi, ca eram in clasa a 2a si eram totusi (pe atunci) un copil altminteri aparent cuminte si silitor.

  • Ahh…cred ca stiu testul de pe BBC Labs. Mie imi iesise ca sunt genul de om care descompune muzica in note, dar nu o simte (culmea, eu cantam si intr-o trupa pe-atunci). Ma rog, e posibil ca patratelul ala (in final stiu ca era un grafic cu patru cadrane) sa fi fost afectat si de faptul ca nu am ascultat toate armoniile in casti si pe unele le-am intuit (facusem testul pe un tren) 😛

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.