Poți deduce multe despre o națiune doar fiind puțin atent la lucrurile care o fac să tresalte și, de ce nu, să se bată cu pumnii în piept…

Bunăoară, jumătate din Internetul românesc a vuit la auzul faptului că România are un PIB pe cap de locuitor mai mare decât al Croației și, sper că v-ați pregătit trompetele, al Ungariei! Inclusiv amici mai vechi mi-au trimis plini de mândrie știrea asta. Unii au făcut-o pentru a se lăuda că avem un PIB și o Transilvanie în plus, alții pentru a sublinia politicile dezastruoase ale lui Viktor Orban.

Problema cu PIB-ul e că este o medie generală, un indicator macroeconomic greu de folosit în economia practică. Deși nu este complet lipsit de merite, PIB-ul nu este tocmai reprezentativ pentru bunăstarea reală a unei țări. În cazul României, PIB-ul n-are nicio legătură cu nivelul de trai, chiar dacă el se calculează prin ajustare la puterea de cumpărare. De ce? Pentru că regiuni precum Bucureștiul au depășit cu 177% media europeană și chiar orașe precum Salzburg, pe când alte regiuni (Moldova de Nord-Est, de exemplu), ajung cu greu la 50%. Apropo de 50%, șapte orașe din România acoperă jumătate din PIB… restul fiind acoperit de sute de municipii, orașe și comune.

Vi se mai pare corectă comparația? Nu prea, iar ungurii ne-au spus-o pe față: din Ungaria se emigrează foarte puțin, pe când din România lumea fuge pe capete. Desigur, unii ar spune că în momentul de față avem și noi imigranți (din câteva țări asiatice și din Ucraina), însă ei nu compensează pentru pierderea de specialiști. Apropo, și imigranții care acum lucrează în orașele mari sunt tot o consecință a creșterii PIB-ului.

Revenind însă la comparația anterioară, exporturile de tehnologie Ungariei le depășesc pe-ale României, iar multe din utilități sunt mai ieftine în țara vecină. Să nu mai vorbim despre facilitățile fiscale sau despre servicii în general, care sunt un motiv bun de emigrare, apropo. În plus, calculul PIB-ului nu ia în considerare niște lucruri precum averea acumulată („wealth”), economiile individuale sau nivelul de îndatorare al populației. La toate stăm mai prost decât vecinii, cum stăm și la salariul mediu, care, per total, e ceva mai mare decât al Ungariei, dar în cazul căruia disparitățile dintre Capitală și Provincie sunt, din nou, uriașe. Practic, în provincie ai şanse mult mai mici să ai un salariu mai mare sau egal cu salariul mediu.

Desigur, Viktor Orban chiar a avut o politică economică dezastruoasă (care a scăzut rating-ul Ungariei pentru investitori) și, după multele lui măsuri populist-sociale (unele abuzive, câteva chiar decente), Ungaria a rămas la cheremul Occidentului pe care-l înfierează. Asta explică, dincolo de orientarea pro-rusă a lui Orban, reticența lui în a da ajutor Ucrainei. În fine, în Ungaria lucrurile nu merg fabulos (și am vizitat-o de câteva ori în ultimii doi ani), dar serios acum, noi suntem ăia care se laudă?

De fapt, chiar aici voiam să vă aduc. Avem, din păcate, ca nație mică, o obsesie în a ne lăuda cu lucruri mari care ne depășesc sau care nu ne aduc de fapt niciun beneficiu. Am avut-o și în interbelic, unde orice inventator minor din România devenea o somitate, dar, mai ales, l-am avut în comunism, unde în fiecare an ne lăudam cu marile noastre realizări, dar populația murea de foame.

Tot din comunism am preluat și obsesia de a ne lăuda cu reușitele noastre sportive, deși sportivii erau ținuți în frig și pe salarii minuscule. Faptul că Nadia a avut o performanță incredibilă ne-a scos temporar pe toți din închisoarea comunistă și ne-a ridicat pe podium… până când o Nadia sătulă și înfrântă și-a luat zborul din țară.

Din păcate, metehnele de genul ăsta n-au murit odată cu fostul regim. Încă ne lăudăm cu eroii istoriei noastre medievale, indiferent cât de implauzibile par biografiile lor. Avem chiar în momentul ăsta un partid care defilează cu Vlad Țepeș pe afișele de campanie, dar despre Iuliu Maniu, Vaida Voievod, Ionel Brătianu, Iuliu Hossu sau Iancu Flondor nu mai vorbește nimeni. Nu sunt vreun fariseu de Facebook și nu cred că ar trebui să-i știm pe de rost, dar băieții ăștia sunt cei care au transformat România în stat – nu voievozii unor principate minore din Balcani. Dar Dracula a fost român… știi ce zic?

La fel cu dacii și alte fantasme protocroniste care nu ne lasă să dormim pe Facebook. Istoric vorbind, apartenența (fie și prin limba vorbită) la sfera latină e ceea ce ne-a permis să avem un stat și o identitate națională. E fix ceea ce a dat legitimate ideilor Revoluției de la 1848. Dar hei, hai să povestim despre un popor nemaivăzut care a trăit pe-aici acum 2000 de ani. N-o să credeți ce piramide fantastice au construit, dar le-au stricat tiranii!

Grandomania asta cu iz triumfalist se reflectă în cam tot ce facem, nu doar în istoria fantezistă pe care unii o promovează. Sistemul de educație e absolut praf, iar testele PISA ne aruncă la coada clasamentului? Păi stai, domne, n-ai văzut câți olimpici avem? Da, pentru că olimpicii sunt excepția nu regula, iar un sistem de educație se măsoară exclusiv după performanțele lui medii, nu după vârfuri. Apropo, ce mai fac olimpicii ăia din anii trecuți? Bine, sănătoși, încă în țară?

Ne lăudăm că avem cea mai mare viteză de Internet din UE, deși nu mai e demult așa. Altfel, deși acoperirea noastră de Internet este în continuare bună, iar prețurile pentru servicii sunt foarte mici, adevărul e că avem cea mai mică rată de alfabetizare digitală din UE, în tandem cu alfabetizarea reală. Practic, avem Internet acccesibil, dar nu-l prea folosim.

Aș putea continua pe panta asta, dar ați înțeles ideea. Vrem să credem că dacă trăim într-o țară specială suntem și noi „speciali”. Sărim pe fiecare concept abstract care ne permite să ne lăudăm și ne prefacem că lucrurile mici și dureroase din jur nu există. Și, din păcate, media nu face niciun efort să ne mai tempereze setea de idoli și victorii.

Să ne înțelegem: fiecare țară are eroii și miturile ei și nu cred că există excepții – pariez că și Andorra are motivele ei de laudă. Diferența dintre noi (cei din sfera balcanică, nu doar românii) și alții este că alții nu folosesc concepte abstracte pentru a acoperi eșecuri concrete.

Ne batem cu pumnii în piept că ne-a crescut PIB-ul, dar cele mai noi mașini din oraș sunt conduse de țepari și abonați la stat, iar la carnea din supermarket începem să ne uităm ca la un bun de lux. Desigur că și austriecii o să îți umple capul cu civilizația lor, dar dacă-ți iei o vacanță de două săptămâni în Viena, nu rămâi cu impresia că ai vizitat un ghetou al Bostonului – senzație pe care Bucureștiul ți-o dă de la prima intersecție.

Revenind la primul exemplu: într-adevăr Ungaria e acum o țară cu un nivel de venituri mediu unde oamenii trăiesc la un nivel mediu, față de Vest. Prin comparație, România e o țară cu potențial enorm, în care mulți nu-și permit portocale decât de Crăciun. Trăim deci într-o săracă țară bogată, chiar dacă ne place să ne lăudăm doar cu ultima parte, adică fix cu aia care nu ține de noi.

Ce am putea face? Păi, nu știu, în primă fază, am putea participa ceva mai activ la viața comunității și poate chiar la următoarele ștampile de pe buletinul de vot. Nu de alta, dar suntem deja asaltați de “mândrie”, de promisiuni mari și de previziuni la împlinirea cărora nu putem avea niciun aport. Măcar să-l alegem pe-ăla care trăiește în prezent, nu într-un trecut inexistent sau un viitor probabil.

În al doilea rând, ar trebui să ne gândim mai serios la ce putem face pentru ca astfel de „realizări” macroeconomice să se reflecte și în viața de zi cu zi. E PIB-ul mare dar nu se simte la buzunar? Hai să vedem la cine e problema și să ne înființăm cu pancarte la „el la scară”. Prețurile cresc mai repede decât inflația? Ia să boicotăm puțin cartelurile care le învârt pe degete sau măcar să refuzăm să mai cumpărăm de la companiile cu adevărat nesimțite. Altfel, dacă nu vrem să „tăcem și să facem”, poate că e cazul doar să tăcem…

P.S: Apropo, v-ați gândit pe cine votați la europarlamentare? Exact, nu la locale sau la prezidențiale, unde opțiunile sunt tristețea și furia, ci la alegerile ălea pe care în general le ignorăm. Dacă nu, merită să aruncați o privire la potențialii candidați. Sursa imaginii.