Lipici

Pentru pustanii crescuti la bloc in anii ’90, expertiza in reparatii de tot felul era vitala.

Lanterne chinezesti, radiouri cu baterii, ceasuri, caiete, jucarii si papuci. Obiecte simple si prost facute, obiecte fara de care viata de copil nu avea niciun sens. Cum reparam toata adunatura asta de plastic, beculete si carton? Cu degete decojite, rabdare si mult lipici, evident.

Pentru micii si adevaratii cunoscatori, lipiciul era o intreaga stiinta. Existau tubuletele cu pasta chinezeasca, utila pentru cartoane, lipiciul la tub de la librarie, bun pentru orele de lucru manual, si SuperGlue-ul contrafacut, perfect pentru obiecte mici. Exista prenadezul transparent si mirositor, aplicabil pe lemnarie si pantofi, dar si pe unele electronice, si aracetul albicios, folosit pentru jucarii si papetarie.

Sigur, parintii incercau sa ne tina departe de vaporii de prenadez care ne-ar fi putut transforma involuntar in aurolaci si uneori sa ne explice cate ceva despre provenienta aracetului. Nu conta. In mintea micilor experti de cartier, lucrurile aveau o ierarhie clara, iar instructiunile de folosire se transmiteau pe cale orala de la mester la mester. Mai exista insa o substanta, una pe care o foloseau in general bunicii si pe care cu greu o puteam include in bestiarul nostru.

Substanta asta era cleiul. Sub denumirea generica de clei se ascundea o pasta care nu stiai clar ce lipea, dar care ti se imprastia pe degete, ustensile si cam pe tot ce lua contact cu ea. Daca te apucai sa faci ceva cu clei, trebuia sa termini. Mai mult, mirosul si urmele cleiului ramaneau suficient de mult pe tine, incat ceilalti pusti sa stie cu te-ai ocupat in ultimele zile. Odata ce puneai mana pe clei, ori lipeai ce aveai de lipit (eventual cu un alt produs), ori riscai sa-ti strici ziua incercand sa-l cureti.

In momentul asta, cititorii se vor intreba pe buna dreptate: la ce buna metafora asta de trei paragrafe? La destule de putine lucruri. La ce bune toate articolele despre ”victoria Internetului” din ultimele zile? La si mai putine. Exact, am vorbit atat de mult despre lipici pentru a ma revolta pe ignoranta analistilor politici si a asa zisilor experti in online.

Daca victoria electorala a unui candidat atipic a meritat sarbatorita (sau macar analizata), asa zisa victorie a mediului online nu a existat. Titlurile au variat de la “Like-urile s-au transformat in voturi” la “Noua ordine mondiala” (Realitatea), iar vocile online au aberat cu gratie despre cum televiziunea si comunicarea personala sunt de domeniul trecutului. In umila-mi viziune, insist ca Internetul, in toata maretia lui, n-a fost altceva decat un simplu clei. N-a fost substanta care a rezolvat problema, ci cea care aratat tuturor ca exista o problema si ca exista oameni care incearca sa o rezolve. Sa analizam insa putin situatia.

In primul rand, sa dam Cezarului ce e al… tuturor. Asa cum s-a vazut in campania Monicai Macovei pentru prezidentiale, in cea a lui Nicusor Dan pentru Primaria Capitalei, dar si in cazul protestelor Uniti Salvam, Internetul chiar are puterea de a mobiliza. Din punct de vedere al marketingului online, toate cele trei “campanii” au fost succese rasunatoare, cu o rata de conversie similara oricarei campanii online de festival: in jur de 5%. Asta si pentru ca domeniile au fost unele de nisa. Pentru cauze mai generoase, rata de conversie este in general subunitara.

Si acum, cativa experti in mediul online sau poate in sociologie o sa-mi dea ca exemple Primavara Araba, Revolutia din Ucraina sau alte evenimente unde canale precum Twitter sau Facebook au adus mii de oameni in strada. Tin sa le reamintesc respectivilor ca, in cazurile respective, vorbim despre conditii de conflict real, unde canalele online erau singurele canale de comunicare inca neacaparate de “inamic”. Oamenii aia nu indemnau la actiune civica, ci le spuneau celor dragi unde va cadea urmatoarea bomba. Chiar si asa, e bine sa luam mereu in calcul intregul context. Cate zeci de mii de oameni vad mesajele de tip “va rugam sa ne sustineti” pentru ca in final 10-15 sa doneze doneze sume infime?

cloudgoo1

(In imagine, Internetul. Sursa.)

In al doilea rand, Internetul chiar are capacitatea de a desfiinta spirala a tacerii. Dupa alegerile din 90′ (cand eram prea mic sa gandesc), dar si dupa cele din 2000, am auzit de multe ori afirmatia deznadajduita: “n-am iesit la vot, ca oricum nimeni nu vota cu ala”. Internetul are capacitatea de a-ti arata ca lumea nu e formata numai din patru prieteni si trei rude. Tot el a fost in stare sa le arate romanilor si in 2004 ca tara nu era formata “in proportie de 90%” din sustinatorii lui X. De-asta, in 2014, nu e indicat sa vorbesti “in numele tuturor romanilor”. Ca efect negativ al fenomenului, ne lovim de suprasaturarea cu informatii de la oameni similari noua. Internetul are capacitatea de a strange oameni cu aceleasi preferinte si aceeasi viziune si de a-i inchide intr-o bula de continut. Daca inainte, sustinatorii lui X credeau ca sunt singuri, acum sustinatorii lui X cred ca sunt peste tot.

Ar mai merita sa desfiintam rapid si argumentul “Internet versus Televiziune”. Daca elimini masa de oameni pironita cu ochii la Antena 3, RTV sau Zeus TV, realizezi ca exista si zeci de posturi cu filme recente, exista si un Viasat History si alte canale HD cu documentare si analize pertinente. Exista si posibilitatea de a-ti programa si inregistra anumite emisiuni. De ce insist pe treaba asta? Pentru ca aud zeci de oameni care navigheaza prin mase de compost online si pierd cam 70% din timp pe Facebook cum afirma cu aroganta ca televizorul  nu te invata nimic. Sincer, ca om care n-a avut televizor vreo cinci ani, dar de ceva vreme a reinceput sa consume, va spun ca publicul Masterchef  e mai spalat decat publicul multor bloguri romanesti. Daca in 2005 era usor sa-ti selectezi materialele online si sa te delimitezi de filmele cu Van Damme de pe Prima, in 2014 dai la o parte un mediu decrepit pentru unul inovator, dar la fel de aglomerat si de chestionabil calitativ. Ambele sunt medii profund parazitate de continut inutil. Nu de alta, dar oamenii care chiar sunt selectivi online sunt selectivi si offline.

Internetul deci, in ciuda unor avantaje vizibile, nu poate fi considerat unicul motor al unei mobilizari de proportii. Mediul online a fost, asa cum spuneam mai sus, cleiul care ne bantuia vacantele din copilarie. Un produs amalgamat, util pentru sute de lucruri, dar pentru niciunul in particular. Genul de produs care anunta pe toata lumea ca te-ai implicat in ceva. Genul de substanta pe care nu te poti abtine sa nu o folosesti, pentru ca esti mult prea curios si pentru ca oricum o are toata lumea in debara.

Astfel, orice contact online din perioada alegerilor a avut acelasi rezultat: degete si ochi lipiti iremediabil de problema saptamanii. In cazul nostru, problema saptamanii si ulterior a zilei a fost votul din diaspora. Orice om cu un minim contact cu mediul online s-a umplut de cleiul revoltei. Simpla accesare a unei retele sociale sau a unui site de stiri te punea in tema, fie ca voiai sau nu. Pana la urma, atat cei din afara tarii, cat si rudele lor dinauntru au incercat sa repare ceva. In cazul nostru, cleiul i-a facut sa lipeasca hotarat o stampila.

P.S: Randurile de mai sus sunt o parere strict personala. Tot personala a fost si parerea pe care am livrat-o unor indivizi de la o falsa firma de investitii care m-au sunat citand replici din filmul “The Wolf of Wall Street” si razand pe sub mustata. Caritas a crapat in 1994, baieti! 

21 Comments

  • Celalalt punct de vedere e ca dupa trei ratari in cincisprezece ani PSD-ul a murit, si nici nu va mai exista ca going concern.

    Electoratul lor, ala prost si inutil, batrinii satelor si saracimea oraselor adolescenta-n 1970, nimenii inadaptabili si ca atare neinteresanti, noi sclavi fara servici aia au fost capabili sa impinga candidatu’ lor pina proape la egalitate in 2009, da’ intre timp a mai murit din ei, s-a mai spalat din ei, si ce era sub un procent atunci sunt aproape zece astazi. In inca cinci ani mai mor inca si mai multi, se mai spala inca si mai multi, PSD asa cum este el va lua voturi in 2019 cit a luat PNTCD in 2004.

    Ei deja stiu asta, daca te uiti ce blablauri trage Nastase e destul de clar ca omu’ pricepe ca s-a terminat, chit ca nu vrea sa recunoasca. Cea mai tare e aia cu “daca intram in discutii despre cum diferentele de voturi reflecta diferente de dezvoltare dam dovada de o lipsa de respect fata de romani”, ti-e clar ca s-o prins dupa cum minte anume.

    Ce dume obosite vor veni in locu’ lor, Partidu’ Hipstarilor Enervanti Pentru Drepturile Bicicletelor, Sentimentalismul Ieftin, Egalitatea Graselor si Nediscriminarea Handicapatilor Sexuali Cit Si Ecologia De Duminica sau ce-o mai tuna mintea odihnita nu-i de stiut, da’ PSD ca atare nu prea pare.

  • Daca lipici nu e, atunci nimic nu e.
    Problema este ca alegerile astea nu au convins lumea sa voteze, dar s-a reusit urnirea turmei de votanti la vot sa-si aleaga pastorul din urmatoarea perioada.

  • Zeus TV, chiar exista:D!!!!! Ma uitai adineaori!

    Daca nu era net-ul, cum puteam verifica informatia?

    😀

  • Mircea Popescu: Directia spre care se indreapta partidul e clara. Ce nu le e clar lor e ca, asa cum mormaia si candidatul recent invins, trebuie sa mai si “taca din gura din cand in cand”. Daca nu-si fac macar un minim periaj de imagine, o sa ajunga ca PRM-ul: cu mai multe iesiri dubioase in presa decat procente.

    Romania Inedit: Nu alegerile in sine i-au convins sa voteze, dar ceva a scos milioane de romani din casa.

  • Mircea Popescu: “Celalalt punct de vedere e ca dupa trei ratari in cincisprezece ani PSD-ul a murit, si nici nu va mai exista ca going concern.”

    LOL.

    Rataţii pe cale de dispariţie au primul ministru, Guvernul, majoritatea primarilor, majoritatea în Parlament, pot să dea ce legi vor, chiar şi să voteze altă Constituţie. Sunt noul PCR, puterea absolută în ţară.

    De fapt victoria lui Robocop de la Sibiu e atât de improbabilă şi incredibilă, încât nu fac nici cel mai mic efort de a i se împotrivi: a ajuns Preşedinte prin jocul întâmplării, ca şi cum ar fi câştigat la Loto.

    Pe Chelios, de care se temeau, l-au suspendat de 2 ori, fără să suporte consecinţele.

  • ela: Da, e un program absolut superb 🙂

    Nautilus: PSD-ul are totusi dovada ca modelul lor nu functioneaza la nesfarsit. Primariile si Parlamentul le-au castigat printr-o conjunctura favorabila si printr-o o alianta care i-a avantajat (si care a decredibilizat in schimb PNL-ul).

  • @Nautilus Nu mei, primarii nu poti sa-i ai cum nu poti sa ai un autobuz plin de curve. Oricine ii la putere “are” primarii, si-i tot atita de util, primarii costa mai mult decit fac. Asta-i o problema care se agraveaza in timp, era o chestie sa “ai” primarii in anii 90, pe vremea lui Iliescu, da’ s-a tot degradat prin reforme si pe undeva prin 2002 au ajuns cam wash. Procesul a continuat, deja in 2012 era ingrozitor de scump sa “ai” primari (vezi numa’ cit o costat campania, pe urma inmulteste cu un 10-15 acolo, ca nu toate costurile se vad), si va fi mai scump pe viitor.

    Faptu’ ca au prim ministru la ora actuala e mai mult o liability de-aia decit avantaj, ca au ce pierde si cu ce fi santajati. Asta nu-i o noutate, mereu o fo’ asa, amintesteti numa’ cit i-o costat pe CDRei sa aiba pm. Nu-i de dorit pozitia in care ai PM da’ n-ai presedinte, strategic vorbind, de-aia i-o si mers ase bine lu’ Base.

    Constitutie nu pot sa voteze, asta e ca aia ca submarinu’ poate fi avion. Sigur ca “poate fi”, si daca nu tii prea mult la el poti chiar incerca sa vezi.

    Asta la obiect. La principiu, ratatii pe cale de disparitie PNTCD or avut pm, si majoritate in parlament si alte alea. Nu e un argument asta, “uite ce bogat is io nu ie posibl sa am cancer domnu’ doctor”. Noul PCR in tot cazul nu-s, in principal pentru ca PCR-ul avea presedintele (ia asa ca chestie, de ce nu si-o facut Ceasca sceptru de sef al consiliului de ministri, sa-l lase pe Putulescu-Puturi Presedintele Republicii ?)

    Iar asta cu jocu’ intimplarii ? Mei frate da’ am mai auzit-o o tura, si stii unde-o ajuns candidatu’ infrint tura aia ? Noa stai sa vezi tu cum da PSD-ul doi fosti prim ministri cu stagiu la Rahova, sa vezi acolo miracole si PCR-uri.

    Facem un pariu daca ai bani de-aruncat, ori ca “Ponta la inchisoare pina in 2016” ori ca “Iohannis suspendat pina in 2016”, ce-ti alegi.

  • Vreti sa facem pariuri :P?

  • acum e momentul sa nu ne platim caldura sa dea faliment RADETUL:
    http://m.hotnews.ro/stire/18672274
    – hai sa facem un grup toti debransatii si cei care vor sa se debranseze:
    http://www.facebook.com/groups/1032387093454046/
    groups.yahoo.com/neo/groups/debransare-toti-pentru-unul/

  • Si partea a doua a acestui plan este…? Da faliment Radetul si ne incalzim cu lemne? (nu de alta, dar costul intretinerii unei centrale s-ar tripla, iar reteaua de termoficare n-ar fi oricum ingrijita de nimeni).

  • Eheu, unde-i Pelicanolul de alta data? 🙂

  • Am si uitat de el. Inca mai exista pe piata cand eram mic si pot sa-mi amintesc oricand mirosul 🙂

  • ce-a ramas (dar poate e acum cunoscut sub un alt nume, nu stiu) este “scociul”.

    daca faci pariu, fa-l in litecoin pe un site reputabil 🙂

  • Este pe piata, cum sa nu fie. Cred ca si “Pelicanolul” se mai gaseste, intr-o forma sau alta 🙂

  • ..iaurt Doina? 😛

  • Nope, dar la un moment dat aparuse iaurtul “Bunicel” :))

  • Cred ca ai vrut sa zici ‘vestiar’, nu ‘bestiar’.

  • Bestiar, in sensul provenit din limba engleza (colectie de lucruri nemaintalnite):

    Conform DEXului – BESTIÁR1, bestiare, s. n. (Livr.) Antologie medievală de fabule sau de povestiri alegorice cu animale.

  • MehPopescuBuric zice bine ce zice.

  • Lipiciul Pelican ramane inubliabil, daca nu ca eficienta macar ca si gust….:))Cel putin cel din vremea lu’ Ceashca.

    @krossfire : Sarbatori faine sa ai (cat a mai ramas din ele).

  • Asa sa fie (Sarbatori, nu lipici)!

    Sarbatori frumoase si tie 😉 !

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.